Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ISTORIA LA ZI

1992 – annus horribilis – 20 de ani de la conflictul militar de pe Nistru

Sergiu MUSTEAŢĂ

Alte articole de
Sergiu MUSTEAŢĂ
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Anul 1992 a fost pentru Republica Moldova anul marilor încercări: pe de o parte, a înregistrat succese în procesul de integrare în structurile internaţionale, iar, pe de altă parte, a trebuit să lupte cu forţele secesioniste şi să-şi apere integritatea teritorială. La începutul lui 1992 Republica Moldova a depus cerere de aderare la Consiliul Europei, fiind admisă iniţial ca „invitat special”; calitatea de membru cu drepturi depline a fost obţinută în 1995. Cu această ocazie, Mircea Snegur declara că „drumul nostru este anevoios, dar ţine spre Europa, unde, sunt sigur, vom ajunge”. Nu ştim exact pe ce şi-a bazat afirmaţia primul preşedinte, dar după 20 de ani putem spune cu siguranţă că ea exprimă o stare de fapt încremenită – calea spre Europa pentru Republica Moldova rămâne a fi anevoioasă. La 18 februarie 1992, Republica Moldova stabileşte relaţii diplomatice cu SUA, iar la 26 februarie 1992, la întrunirea miniştrilor de externe ai ţărilor europene, Republica Moldova a fost admisă în Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa – OSCE. La 26 februarie, Mircea Snegur a participat la Helsinki la semnarea oficială a Actului final al OSCE, prin care republica noastră a aderat oficial la această organizaţie europeană. Peste câteva zile, la 2 martie 1992, Republica Moldova devine membru ONU şi semnează actele de aderare la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.
Evenimentele din 1992 îşi au originea în proiectele de separatism susţinute de conducerea U.R.S.S. Încă din 1990 autorităţile de la Chişinău se confruntau cu două curente separatiste: unul la Comrat, iar altul la Tiraspol, care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi un gen de „regionalism politizat”1. Dacă în primul caz conflictul a fost posibil de gestionat pe cale paşnică, în cel de-al doilea lucrurile au evoluat până la confruntări militare de proporţii. Astfel, în timp ce conducerea Republicii Moldova depunea eforturi pentru a se înscrie în comunitatea internaţională, forţele separatiste de pe malul stâng al Nistrului, încurajate de politicieni de la Moscova, pregăteau scenariul provocărilor militare. La 1 martie 1992, ora 22.00, Secţia raională de poliţie din Dubăsari a fost anunţată despre încăierarea dintre nişte tineri în zona fabricii de confecţii. Cei trei colaboratori ai secţiei de poliţie sosiţi la locul incidentului au fost atacaţi de gardişti şi cazaci. În cadrul ciocnirii o căpetenie a cazacilor a fost rănită mortal. La ora 2.00 a zilei de 2 martie, cazacii şi gardiştii au atacat Secţia de poliţie Dubăsari, arestând 34 de poliţişti. Până în dimineaţa zilei de 2 martie, pe toate podurile de peste Nistru au fost instalate posturi de control ale gardiştilor transnistrieni. În câteva zile conflictul s-a extins în mai multe localităţi: Coşniţa, Cocieri, Pohrebea, Doroţcaia, Speia, Tocmagiu, Mălăieşti ş.a. În perioada martie-iulie 1992 are loc conflictul militar de pe Nistru. La acel moment, pe teritoriul Republicii Moldova mai staţiona un contingent de 36 de garnizoane alcătuite din peste 30 mii de soldaţi ai fostei Armate Sovietice. În dotarea Armatei a 14-a intrau 120 de tancuri de luptă, 166 de vehicule blindate, 129 de piese de artilerie, 6 vehicule blindate lansatoare de poduri, 9 elicoptere de luptă, 36 de lansatoare de rachete antitanc şi cca 50 de mii de arme automate2. Din start era clar că acest conflict are un caracter transnaţional3, devenind un subiect de geosecuritate europeană4. Senatorul american Larry Pressler declara, la 22 iulie 1992, că „singura metodă de a realiza pacea în Moldova şi de a preveni un conflict asemănător în Ţările Baltice este ca armata rusă să se declare neutră şi să părăsească imediat aceste ţări străine pe care încă le ocupă”. Pe parcursul lunii martie, din regiunea Rostov vin în Transnistria cca 1000 de cazaci şi mercenari, care participă la conflictul militar de partea separatiştilor. Decizia Summitului OSCE de la Istanbul din 1999 privind retragerea trupelor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova până la finele anului 2002 părea la acel moment o cale optimistă de soluţionare a acestui diferend, dar Rusia şi-a schimbat rapid poziţia şi decizia a rămas una formală5. Chiar şi constatarea experţilor americani din cadrul Conferinţei „Resolving Conflicts in The Caucasus and Moldova: Perspectives on Next Steps” de la Washington, D.C. din 6-7 mai 2002 „conflictul din Transnistria este aproape de a fi soluţionat” s-a dovedit a fi greşită6.
Deşi Rusia şi-a asumat misiunea menţinerii păcii în zona de conflict şi a iniţiat convorbiri pentru restabilirea păcii între autorităţile moldovene, ruse, ucrainene şi române, ciocnirile militare au continuat până la sfârşitul lui iulie 19927. La întâlnirea şefilor de state din cadrul Cooperării Economice a Ţărilor din Bazinul Mării Negre de la Istanbul din 25 iunie 1992, preşedinţii M. Snegur, B. Elţin, I. Iliescu şi L. Kravciuk au adoptat un document oficial privind soluţionarea conflictului de pe Nistru, în care se stipula „părţile în conflict”, iar Comisia cvadripartită este trecută la rang de observator8.
La 22 iulie 1992 a fost semnată la Moscova de către Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, şi Boris Elţin, preşedintele Rusiei, Convenţia moldo-rusă privind reglementarea paşnică a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, care prevedea încetarea completă a ostilităţilor şi dezangajarea părţilor aflate în conflict prin crearea unei zone de securitate şi crearea unei Comisii Unificate de Control, respectarea cu stricteţe a neutralităţii Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse, ridicarea blocadei economice şi reîntoarcerea refugiaţilor la locurile de trai în localităţile din stânga Nistrului. În acest conflict au fost înregistraţi 802 morţi, peste 5.000 de răniţi şi 108.000 de refugiaţi. Republica Moldova a înregistrat pierderi economice de peste 12 mlrd ruble (venitul naţional în 1991 a fost de 15,4 mlrd ruble). Pentru refacerea localităţilor şi obiectivelor distruse era nevoie de 15 mlrd ruble.
În contextul conflictului militar este demis guvernul în frunte cu V. Muravschi, fiind desemnat la 1 iulie 1992 în funcţia de prim-ministru A. Sangheli (fost secretar al CC al PCM), acesta devenind unul dintre cei mai longevivi prim-miniştri ai Republicii Moldova (1992-1997). Într-un interviu recent, V. Muravschi relatează că pentru soluţionarea confruntărilor i-a propus lui I. Smirnov câteva funcţii de ministru în guvernul de la Chişinău, dar fără succes9. Desemnarea lui Andrei Sangheli ca prim-ministru a fost una dintre condiţiile „convenţiei Elţin – Snegur”, care prevedea formarea unui guvern de „conciliere”.
Conflictul de pe Nistru, ca şi cele din Georgia, Azerbaidjan etc., este un „small but vicious conflict” („conflict mic, dar vicios”)10. Printre cauzele sale deseori au fost numite şi problemele legate de identitatea naţională şi relaţiile interetnice din Republica Moldova:
„În spatele acţiunii respective au stat structurile speciale ale fostei Uniuni Sovietice, care, încă la finele anilor ‘80 ai secolului trecut, au pus în aplicare scenarii de destabilizare internă a unor republici rebele. Ceea ce nu ştim, însă, este dimensiunea implicaţiilor coloanei a cincea, infiltrată de securitatea sovietică în organele de decizie militară şi politică a Republicii Moldova din acea vreme. Or, fără îndoială, ceea ce s-a întâmplat în toamna anului 1991 – vara anului 1992 nu s-ar fi putut întâmpla decât cu concursul agenţilor infiltraţi de KGB. Ne dăm bine seama că în acea vreme serviciile speciale ale fostei U.R.S.S. dispuneau de o vastă reţea de agenţi de influenţă în toate organele decizionale din Republica Moldova. Nu încape, de asemenea, nicio îndoială că marile erori comise de Chişinău în perioada conflictului, dar şi în cea precedată şi urmată de acţiunile militare, s-au produs nu doar din incompetenţă, ci şi din rea-voinţă... O mare trădare, iată ce a fost, în principiu, conflictul de pe Nistru pentru Republica Moldova. O trădare a cărei dimensiune, din păcate, nu o cunoaştem nici până astăzi... Este curios faptul că în Republica Moldova nu s-a pus niciodată problema anchetării celei mai mari crime înregistrate în scurta ei istorie – conflictul de pe Nistru. Au murit peste 1.000 de oameni, au fost răniţi peste 4.000 de oameni, mii de persoane deplasate, pagube materiale directe şi indirecte extrem de importante, prejudicii considerabile aduse imaginii Republicii Moldova în plan politic şi economic. Şi, în pofida acestui fapt, Chişinăul oficial a evitat timp de 15 ani să lanseze o anchetă a persoanelor care, în perioada conflictului, au avut diferite responsabilităţi politice şi militare...”11.
Implicarea Federaţiei Ruse în acest conflict a fost evidentă de la bun început, iar motivul principal al susţinerii forţelor secesioniste a fost expus de înşişi liderii de la Moscova12. Ghenadi Selezniov, preşedintele Dumei de Stat, în timpul vizitei sale în Republica Moldova din 20-22 octombrie 2002, a declarat în Parlament că „războiul din 1992 a avut un singur scop: să împiedice unirea Republicii Moldova cu România”13. Rolul şi presiunile Rusiei în procesul de negocieri s-au simţit de mai multe ori. „Memorandumul Kozak” a fost unul din aceste scenarii ale Rusiei, care a fost respins de preşedintele V. Voronin în noiembrie 200314. Dar în contextul crizei din Georgia şi al recunoaşterii independenţei Osetiei şi Abhaziei din 200815, S. Lavrov, ministrul rus al Afacerilor Externe, declara că în situaţia din Republica Moldova se va reveni la „Memorandumul Kozak”16.
Ideile naţionale româneşti şi posibila reunire a Republicii Moldova cu România au fost şi mai sunt speculate de autorităţile de la Tiraspol drept pericol, în special pentru populaţia rusofilă din Transnistria17. E. Șevciuk, noul lider de la Tiraspol, relata într-un interviu că urmăreşte atent „procesele unioniste” din Republica Moldova18.
Deseori chiar şi liderii de la Chişinău au făcut declaraţii absurde pe marginea cauzelor conflictului de pe Nistru. Preşedintele V. Voronin declara, în februarie 2003, în faţa experţilor europeni că „la elaborarea manualelor de istorie trebuie să se ţină cont de caracterul policultural al statului nostru. Ignorarea acestui criteriu a fost unul dintre factorii care au generat în primii ani de independenţă conflicte sociale, inclusiv conflictul transnistrean(subl. – S.M.)”. Totodată, V. Voronin recunoştea, în cadrul vizitei sale în SUA din decembrie 2002, că „acesta n-a fost un conflict interetnic, ci un conflict politic, conflict al elitelor. O parte a acesteia consideră statalitatea moldovenească un fenomen temporar, orientându-se spre integrarea cu România. Altă parte a pretinsei elite încearcă să conserveze principiile economice şi politice ale sistemului politic, cu orientarea de ochii lumii spre Rusia”19.
Racordarea studierii istoriei noastre la recomandările Consiliului Europei, în opinia lui V. Voronin, ar putea contribui la reglementarea diferendului transnistrean şi la procesul de integrare europeană. Aceste momente s-au dovedit a fi doar nişte speculaţii politice, care însă au avut ecou pe plan atât naţional, cât şi internaţional. Astfel, René van der Linden, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în discursul său în Parlamentul Republicii Moldova din 27 iulie 2006, a atras atenţia că „situaţia din Transnistria nu poate servi drept scuză pentru a nu vă îndeplini obligaţiunile şi angajamentele faţă de Consiliul Europei”. Apreciind relaţiile Rusiei cu restul Europei din ultimii ani ca fiind marcate de o neînţelegere şi suspiciune crescândă, René van der Linden a menţionat că trebuie să învăţăm din lecţiile istoriei şi, în acelaşi timp, să lăsăm trecutul în urmă20. Oficialul european a observat corect că autorităţile moldovene utilizează starea încordată a relaţiilor cu Transnistria ca o scuză pentru neîndeplinirea unui şir de angajamente ale Republicii Moldova faţă de structurile europene.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii descria anul 1992 drept annus horribilis, referindu-se la scandalurile care au prejudiciat imaginea Casei Regale şi la incendiul de la Castelul Windsor. Credem că şi pentru Republica Moldova este valabilă caracterizarea anului 1992 drept annus horribilis, deşi din alte considerente. În 1992, PIB-uls-a redus cu 57,1% în comparaţie cu anul 1989, salariul a scăzut cu 64,4% comparativ cu 1989, iar inflaţia a atins cota de 1.276,4%. Prăbuşirea economiei Republicii Moldova în 1992 s-a datorat în mare măsură conflictului de pe Nistru.
Prestaţia clasei politice în gestionarea crizei şi conflictului din anul 1992, precum şi pentru tentativele de soluţionare a diferendului nistrean a fost sub orice nivel. Liderii de atunci încearcă să se justifice în interviurile sau memoriile publicate în ultimii ani, afirmând că nu au fost pregătiţi, nu au avut resurse etc. Atunci ne întrebăm de ce au căzut pradă provocărilor separatiştilor şi s-au implicat într-un conflict militar, fără a şti capacitatea şi posibilităţile reale ale statului? Ex-preşedintele M. Snegur recunoştea într-un interviu recent că pentru susţinerea logistică, acordată de România, Republica Moldova a trebuit să ofere un avion MIG-2921, iar fostul premier A. Sangheli spune: s-au achitat „cu România pentru armamentul primit în timpul războiului de pe Nistru”22. Unii combatanţi recunosc inferioritatea forţelor armate moldoveneşti faţă de cele separatiste, menţionând că „ei aveau în spate Armata a 14-a şi puteau să ne împingă până la Prut...”23. A. Sangheli opinează: „conflictul a putut fi evitat în 1989, când transnistrienii cereau statut de zonă economică liberă. Dacă parlamentul ar fi acceptat, cred că nu se ajungea la toate astea. Dar o crăpat în altă parte... Când o crăpat Pribaltica, unde s-au retras forţele de acolo? Aici, la noi. Nu vreau să spun că n-am fost capabili, dar n-am avut practica necesară. Cu atât mai mult, cu cât era armata rusă aici, era şi Găgăuzia – un focar poate şi mai periculos ca Transnistria la vremea aceea... Comuniştii, când au fost la putere, au avut dreptul constituţional să rezolve problema. Nu trebuia să se strângă trei, ca astăzi, şi să voteze. Voronin a avut marea posibilitate de a rezolva conflictul, dar lui, probabil, nu i-a ajuns caracter...”24. De aceeaşi părere sunt şi unii combatanţi care susţin că „Acel război se putea de evitat. Vina o poartă politicienii de atunci, fiindcă în anul 1991 Transnistria era controlată de organele statale. Până la provocarea de la 13 decembrie de la Dubăsari socot că a fost o operaţiune negândită şi ne-am ales cu patru morţi, cu invalizi, cu lacrimi”25.
Comisia Unificată de Control (CUC) s-a adresat în şedinţa din 17 februarie 2012 către partea moldovenească şi cea transnistreană ca, în timpul comemorării şi altor manifestări prilejuite de 20 ani de la conflictul de Nistru, să se evite „acţiunile care ar putea duce la o agravare a situaţiei în sectorul central al zonei de securitate”. Credem că îndemnul CUC de a organiza la 2 martie 2012 acţiuni comune de comemorare a fost unul demn de urmat, iar realizarea lui ar fi demonstrat maturitatea şi dorinţa forţelor politice de la Chişinău şi Tiraspol de a întreprinde paşi concreţi spre depăşirea stării de conflict26, care din păcate nu s-a realizat27. Conflictul provocat de autorităţile separatiste din satul Coşniţa au demonstrat încă o dată nedorinţa lor de soluţiona conflictul îngheţat deja de 20 de ani. Nu trebuie să uităm însă că Rusia continuă să joace un rol important în instrumentalizarea dosarului transnistrean28.
În concluzie, putem afirma că, deşi au trecut două decenii, conflictul militar de pe Nistru este încă insuficient cercetat. În istoriografie întâlnim mai multe studii ale cercetătorilor străini decât ale celor din Moldova29. Scuza că nu avem acces la documente nu este valabilă. Ar merita o analiză minuţioasă a mărturiilor participanţilor la procesul „Ilaşcu şi alţii contra Moldovei şi Rusiei” în care sunt o mulţime de informaţii privind „războiul de pe Nistru” care merită a fi valorificate30. Din păcate, nu este valorificată istoria orală ca mijloc care ar putea scoate în evidenţă multe aspecte ale acestui diferend.
 
Note
1 Pål Kolsto, Andrei Malgin, The Transnistrian Republic: a case of politicized regionalism. În: Nationalities Papers, vol. 26. No. 1, 1998, p. 103-127.
2 Chiril Levinţă, Conducerea militară în războiul pentru independenţa Republicii Moldova. În: „Cugetul”, nr. 3-4, 1993, p. 54-60.
3 Stuart J. Kaufman, Stephen R. Bowers, Transnational Dimensions of the Transnistrian Conflict. În: Nationalities Papers, vol. 26, No. 1, 1998, p. 129-146.
4 W. Alejandro Sanchez, The „Frozen” Southeast: How the Moldova-Transnistria Question has become a European Geo-security issue. În: Journal of Slavic Military Studies, 22, 2009, p. 153-176.
5 The 1999 OSCE Istanbul summit decisions on Moldova and Georgia: prospects for implementation, Occasional paper, Woodrow Wilson International Center for Scholars, Kennan Institute; no. 284, Washington, D.C.: Kennan Institute, 2002; Moldova: are the Russian troops really leaving?: hearing before the Commission on Security and Cooperation in Europe, One Hundred Seventh Congress, first session, September 25, 2001, Washington: U.S. G.P.O.: For sale by the Supt. of Docs., U.S. G.P.O. [Congressional Sales Office], 2001.
6 Resolving conflicts in the Caucasus and Moldova: perspectives on next steps[electronic resource], Washington, D.C., National Intelligence Council, 2002, p. 4.
7 Vezi detalii despre conflict şi implicarea Armatei a 14-a şi Rusiei, http://old.azi.md/investigation?ID=43904
8 Ibidem.
9 http://www.timpul.md/articol/cine-ne-a-facut-cei-mai-saraci-din-europa-30257.html
10 Ch. King, The Black Sea. A History, Oxford University Press, New York, 2004, p. 5.
11 http://www.parlament.md/news/plenaryrecords/ 01.03.2007/index.html (ultima accesare 17.06.2008)
12 M.V. Majorov, Rol’ rossijskoj diplomatii v uregulirovanii konfliktov na postsovetskom prostranstve k načalu XXI veka. În: Novaja i novejšaja istorija, nr. 3, 2004, s. 60-79.
13 Iurie Gogu, Istoria Românilor dintre Prut şi Nistru. Cronologie comentată (1988-2010), Chişinău, 2010, msc.
14 William Crowther, Moldova, Transnistra and the PCRM’s Turn to the West. În: East European Quaterly, XLI, No. 3, September 2007, p. 284; Paul D. Quilan, A Foot in Both Camps: Moldova and the Transnistrian Conudrum from the Kozak Memorandum. În: East European Quarterly, XLII, No. 2, 2008, p. 130.
15 Dacă până în 2008, la adresa regiunilor separatiste se foloseau mai multe noţiuni pentru a le defini, prin procesul de recunoaştere a lor lansat de Rusia ele au devenit „de facto state”. Dov Lynch, De facto ’State’ arround the Black Sea: The Importance of Fear. În: Southeast European and Black Sea Studies, Vol. 7, No. 3, 2007, p. 483-496.
16 East or West?The Future of Democracy in Moldova, September 24, 2008, 110th Congress, 2nd Session, Briefing of the Commission on Security and Cooperation in Europe, Washington 2011, p. 12.
17 Н. В. Бабилунга, Б. Г. Бомешко, Приднестровский конфликт: исторические, демографические, политические аспекты, Тирасполь, 1998; Н. В. Бабилунга, Б. Г. Бомешко, Пажинь дин история плаюлуй натал, Тираспол, 1997; Н. В. Бабилунга, Б. Г. Бомешко, Страницы родной истории. Учебное пособие по истории для 5 класса средней школы, Тирасполь, РИО ПИНО, 1997; Н. В. Бабилунга, Б. Г. Бомешко, История родного края. Учебник для обшеобразовательных учебных заведений, 8-9 классы, Тирасполь РИО ГИПК, 2005; S. Nazaria, A. Roman, M. Sprînceană, L. Barbus, S. Albu-Machedon, A. Dumbravă, Istorie. Epoca contemporană. Manual pentru clasa a IX-a, Cartea Moldovei, Chişinău, 2006, p. 169 (Studiu de caz).
18 Unimedia: http://unimedia.md/?mod=news&id=44477 (ultima accesare 18.02.2012).
19 18 februarie 2003. http://www.prezident.md/search.php?id=902&lang=rom (ultima accesare 22.06.2008).
20 Discurs în Parlamentul Republicii Moldova al dlui René van der Linden, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Chişinău, 27 iulie 2006, 09.45, http://www.parlament.md/news/27.07.2006/ru.html (ultima accesare 17.06.2008).
21 Interviu: Mircea Snegur, „Ne-am achitat cu România cu un MIG-29”. „Timpul”, 14 octombrie 2011, http://www.timpul.md/articol/mircea-snegur-ne-am-achitat-cu-romania-cu-un-mig-29-27872.html (ultima accesare 18.02.2012).
22 Cine ne-a făcut cei mai săraci din Europa, „Timpul”, 13 ianuarie 2012, http://www.timpul.md/articol/cine-ne-a-facut-cei-mai-saraci-din-europa-30257.html (ultima accesare 18.02.2012).
23 Interviu: Dumitru Mavrodi, fost combatant în războiul de la Nistru: „Am îngheţat toţi locului şi aşteptam explozia...”, „Timpul”, 17 februarie 2012, http://www.timpul.md/articol/dumitru-mavrodi-fost-combatant-in-razboiul-de-la-nistru-am-inghetat-toti-locului-si-asteptam-explozia%E2%80%A6-31514.html (ultima accesare 17.02.2012).
24 Premierul Republicii Moldova în anii 1992-1997, Andrei Sangheli: „Comuniştii nu s-or mai întoarce la putere”, „Timpul”, 23 august 2011, http://www.timpul.md/articol/premierul-rm-in-anii-1992-1997-andrei-sangheli-comunistii-nu-s-or-mai-intoarce-la-putere-26427.html (ultima accesare 18.02.12012).
25 Valeriu Lapşin, Oameni şi istorie: 20 de ani după conflictul transnistrean. La sfârşit de săptămână cu Valentina Ursu şi participanţi la războiul civil de pe Nistru. 25 februarie 2012, Radio Europa Liberă, http://www.europalibera.org/content/article/24495769.html (ultima accesare 25.02.2012).
26Acţiuni comune de comemorare” a victimelor conflictului de pe Nistru? http://unimedia.md/?mod=news&id=44568 (ultima accesare 18.02.2012).
27 Tiraspolul refuză să participe la „acţiuni comune de comemorare” a victimelor conflictului de pe Nistru http://unimedia.md/?mod=news&id=45006 (ultima accesare 13.03.2012).
28 Theodor Tudoroiu, The European Union, Russia, and the Future of the Transnistrian Frozen Conflict. În: East European Politics and Society, vol. 26, No. 1, p. 137; Stefan Wolff, Analyses of current events. A resolvable frozen conflict? Designing a settlement for Transnistria. În: Nationalities Papers, vol. 39, no. 6, November 2011, p. 870. German Perspective on the Transnistrian Crises and Main Foreign Policy Vectors. În: Foreign Policy Synthesis and Debates, Biweekly Bulletin, Nr. 57, from 16.10.20.
29 Chiril Levinţă, Conducerea militară în războiul pentru independenţa Republicii Moldova. În: „Cugetul”, nr. 3-4, 1993, p. 54-60; Gh. Budeanu, Transnistria în flăcări, Chişinău, 1993; Victor Bârsan, Procesul Ilaşcu. Cartea Albă a Comitetului Helsinki Român, Bucureşti, 1994; Klemens Bücher, Separatismus in Transnistrien. Die „PMR” zwischen Rußsland und Moldova. În: Osteuropa 46, 1996, S. 860-875; Gottfried Hanne, Der Transnistrien-Konflikt: Ursachen, Entwicklungsbedingungen und Perspektiven einer Regulierung, Köln, 1998; Gheorghe Cojocaru, Separatismul în slujba Imperiului, Chişinău, 2000; Partea II, Capitol I, Transnistria: „Cuiul lui Pepelea” în Casa Republicii Moldova, Stat independent. În: M. Enache, D. Cimpoeşu, Misiune diplomatică în Republica Moldova, 1993-1997, Polirom, Iaşi, 2000, p. 129-152; Natalia Cojocaru, Stela Suhan, Organizarea şi reorganizarea socială a memoriei conflictului din Transnistria. În: „Sociologie românească”, nr. 3, 2003, p. 40-53; Mihai Grecu, Anatol Ţăranu, Trupele ruse în Republica Moldova. Documente şi materiale, Litera, Chişinău, 2004; Anatol Munteanu, 1990-1992. Luptele pentru Tighina. Sacrificiu şi trădare. În: „Cugetul”, nr. 4 (24), 2004, p. 27-35; Codrin Valentin Chirica, Republica Moldova între Rusia şi Europa, Editura Helios, Iaşi, 2004, p. 98-116; Anatolie Muntean, Nicolae Ciubotaru, Românii de la est. Războiul de pe Nistru (1990-1992), Editura Ager-Economistul, Bucureşti, 2004; Anatolie Munteanu, Sacrificiu şi trădare. Războiul de secesiune din Republica Moldova (1990-1992), Bucureşti, 2005; Marius Vahl and Michael Emerson, Moldova and the Transnistrian Conflict. În: Bruno Coppieters et al., Europeanization and Conflict Resolution – Case Studies from the European Periphery, Gent, 2004, p. 149-190; Nicolae Enciu, Transnistria, breşa strategică a Uniunii Sovietice / Rusiei în Balcani. În: „Caiete de istorie”, nr. 12, 2004, p. 23-27; St. Troebst, Der Transniestrienkonflikt und seine Bearbeitung durch die OSZE. În: Günter Baechler, Arno Truger, (Hrsg.), Friedensbericht 1998: Afrikanische Perspektiven: Theorie und Praxis ziviler Konfliktbearbeitung, Zürich, 1998, S. 347-379; Nicholas Dima, Moldova and the Transdnestr Republic, Boulder, Colo.: East European Monographs, New York: distributed by Columbia University Press, 2001; St. Troebst, Separatistischer Regionalismus (Post-) Sowjetischer Eliten Transnistrien 1989-2002. În: St. Troebst, Kulturstudien Ostmitteleuropas, Gesellschaften und Staaten in Epochenwandel, Band 11, Peter Lang, 2006, S. 167-196; William Crowther, Moldova, Transnistria and the PCRM’s Turn to the West. În: East European Quaterly, XLI, No. 3, September 2007, p. 273-403; Ţîcu Octavian, The Transnistrian Conflict and the Emergence of the Near Abroad Policy in the Russian Federation. În: S. Şipoş, M. Brie, Fl. Sfrengescu, I. Gumenâi (eds.), Frontierele spaţiului românesc în context european, Oradea/Chişinău, 2008, p. 422-430; Kimitaka Matsuzato (ed.), Pridnestrov’e v makroregional’nom kontekste chernomorskogo poberezh’ia. Sbornik statei. Slavic Eurasian Studies, no. 18. Sapporo, Slavic Eurasian Research Center, Hokkaido University, 2008; Ioan Popa, Luiza Popa, Românii, Basarabia şi Transnistria, Bucureşti, 2009.
Pentru o istoriografie mai bogată a se vedea Lidia Prisac, Istoriografia separatismului transnistrean,Lumen, Iaşi, 2008.
30 http://jurisprudentacedo.com/Ilascu-si-altii-contra-Moldovei-si-Rusiei-Rezumatul-declaratiilor-martorilor-facute-in-fata-delegatilor-Curtii/Toate-paginile.html (ultima accesare 20.02.2012).

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog