Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ISTORIA LA ZI

Orientarea geopolitică a Republicii Moldova şi importanţa factorului extern

Aurelian LAVRIC

Alte articole de
Aurelian LAVRIC
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Din 1812, când Imperiul Rus a ajuns la Prut, a început bătălia pentru Basarabia – spaţiul moldovenesc dintre Prut şi Nistru, pe care ocupanţii ruşi l-au numit Basarabia, extinzând asupra întregului teritoriu denumirea veche a sudului regiunii. Principatul Moldova nu s-a resemnat cu ocuparea acelei părţi din trupul ţării. Iar din 1859, când Moldova s-a unit cu Valahia, nou-înfiinţatul stat România, în calitate de succesor al Moldovei, a preluat iniţiativa de a revendica de la Rusia moşia străveche a Basarabiei. Concomitent, în provincia românească pruto-nistreană s-a dus şi se duce, cam de la jumătatea secolului XIX şi până în prezent, o bătălie aprigă pentru orientarea ei geopolitică devenită acum Republica Moldova. Un rol decisiv în determinarea vectorului politic îl joacă partidele care au la baza activităţii lor doctrine „geopolitice” diferite, constituind, de fapt, două tabere, după cum urmează: orientarea Republicii Moldova către structurile occidentale şi rămânerea ei în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse.
1. Partidele care împărtăşesc şi promovează ideea identităţii etnice moldoveneşti a populaţiei majoritare a republicii – aşa-numitele partide stataliste rusofile. Partidele „stataliste” şi „identitar-moldoveneşti” sunt pro-ruseşti, probabil pentru că liderii şi membrii acestora gândesc că dacă Rusia nu ar fi comis împotriva Principatului Moldovei crima din 1812, iar apoi pe cea din 1940, reluată în 1944 – când trupele sovietice de ocupaţie au rămas aici pentru peste patru decenii –, nu ar fi existat nici Republica Moldova, ci întreg teritoriul Principatului Moldova, de la Carpaţi până la Nistru, ar fi fost cuprins între graniţele unui singur stat – împreună cu fraţii din Maramureş (locul de origine al celor care apoi aveau să-şi zică moldoveni), din Transilvania, din Muntenia etc. Partidul Comuniştilor – exponentul acestui curent, în timpul guvernării sale de opt ani (2001-2008), deşi din 2005 a popularizat un discurs pro-european, dădea dovadă, de fapt, de o lipsă de voinţă privind integrarea în UE. Poziţia PCRM rezultă clar din ideea pe care V. Voronin a exprimat-o de mai multe ori: întâi să construim Europa [UE] la noi şi apoi ne vom integra...
2. Partidele pro-europene, care promovează identitatea românească a populaţiei majoritare basarabene (doar PD-ul susţine libertatea cetăţenilor de a se identifica fie moldoveni, fie români şi de a-şi denumi limba fie română, fie moldovenească şi se pronunţă pentru integrarea Republicii Moldova în UE, întreţinând relaţii frăţeşti însă şi cu Partidul „Edinaia Rossia”).
Din perspectiva PCRM, lupta se dă între românism şi moldovenism. Cu toate că PCRM-ul se declară pentru integrarea europeană, totuşi, din perspectiva componentelor AIE, lupta pe care acele partide o poartă cu opoziţia comunistă este, pe de o parte, pentru orientarea pro-occidentală şi, pe de altă parte, pentru orientarea pro-rusă. PCRM-ul reprezintă un fenomen interesant. Deşi, de la începutul înfiinţării sale (în 1993), liderul acestui partid, Vladimir Voronin, şi-a declarat în mai multe rânduri regretul cu privire la dispariţia U.R.S.S. şi dorinţa de a vedea Republica Moldova în calitate de stat membru al Uniunii Rusia-Belarus, ajuns la guvernare în 2001, dar mai ales după incidentul Planului Kozak de soluţionare a conflictului nistrean, respins de el în 2003, după ce însuşi l-a parafat, comuniştii s-au orientat – mai ales după ce au obţinut din nou majoritatea la alegerile din 2005 – spre UE. Cum a fost posibil ca UE şi SUA să susţină guvernul comunist de la Chişinău? „Paradoxala susţinere acordată de americani lui Vladimir Voronin trebuie văzută prin prisma presiunilor exercitate asupra Republicii Moldova de Rusia lui Putin pentru reglementarea conflictului transnistrian într-o formulă care ar fi permis staţionarea trupelor ruseşti în Transnistria vreme de 20 de ani şi transformarea spaţiului dintre Prut şi Nistru într-o anexă federativă a Tiraspolului. Planul american de instalare a bazelor militare din Bulgaria şi România nu a fost compatibil niciodată cu menţinerea prezenţei militare ruse în Transnistria. Gestul lui Vladimir Voronin din 2003 de respingere a Memorandumului Kozak (inspirat de puterile occidentale) a fost considerat de Vladimir Putin drept un afront personal, iar liderul comuniştilor de la Chişinău s-a trezit cu uşa Kremlinului trântită în nas. Voronin a fost silit să se îndrepte spre Uniunea Europeană cu care a semnat Planul de acţiuni Moldova – UE(subl. – A.L.). Voronin a rămas până în ziua de azi un personaj neagreat de Kremlin şi o Cenuşăreasă a reuniunilor CSI. Configuraţia Parlamentului de la Chişinău din 2005 indica faptul că trebuie menţinuţi comuniştii la guvernare – ceea ce s-a şi întâmplat cu ajutorul Occidentului prin intermediul lui Traian Băsescu, Viktor Iuşcenko şi Mihail Saakaşvili”1. Deşi nu îl agrează, Rusia l-a susţinut şi îl susţine pe Voronin şi PCRM-ul, înţelegând că este singura forţă politică mai influentă care se orientează spre Rusia şi care este susţinută de electoratul pro-rus din Moldova.
De cealaltă parte, asistăm la un discurs pro-occidental al PLDM, PD şi PL, care au format Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), ajunsă la guvernare în 2009. Cu regret, AIE, din cauza unor disensiuni între partidele componente, nu reuşeşte să acţioneze hotărât în vederea realizării obiectivului formulat. PL-ul, care promovează identitatea românească în Republica Moldova, a înlocuit totuşi formulele pro-unioniste cu sintagma „ne întâlnim în Uniunea Europeană”, care a atenuat temerile mult speculate de comunişti. Războiul PL-ului cu comuniştii este notoriu. Parte a acestui război a fost raportul privind crimele comuniste. Devenit preşedinte interimar în urma evenimentelor politice din anul 2009, Mihai Ghimpu a avut iniţiativa alcătuirii unui raport, elaborat de istorici, pentru condamnarea regimului comunist. În perioada cercetării necesare pentru acest raport au fost deschise arhivele secrete de la Chişinău, scoţându-se la iveală dovezile crimelor săvârşite în timpul ocupaţiei sovietice. „Simpla scoatere la lumină a crimelor şi criminalilor sovietici ar fi fost în sine o lovitură grea pentru Partidul Comuniştilor – în cazul în care ar fi fost preluată de mass-media şi adusă la cunoştinţa publicului. Însă Partidul Liberal nu deţine şi nu controlează mijloace mass-media proprii care să-i fi permis o mediatizare amplă asupra crimelor comunismului (mai multe articole au apărut în ziarele «Timpul»şi «Jurnal de Chişinău», fără a avea însă un efect deosebit, iar subiectul crimelor comunismului a fost oarecum abandonat)”2. De notat totuşi că în timpul preşedinţiei lui Ghimpu a fost numită o nouă conducere a Companiei Publice Teleradio-Moldova, fidelă PL-ului, iar din august 2010 PL-ul şi-a creat propriile instituţii mass-media – portalul de ştiri Arena.md şi postul de radio Arena FM, devenit la scurt timp Radio Chişinău – însă eficienţa acestora nu are deocamdată efectul scontat. În orice caz, nu se compară cu impactul posturilor de televiziune pro-comuniste NIT şi N4. „Ideea lui Mihai Ghimpu a fost ca în baza raportului istoricilor privind crimele comunismului să fie adoptată o lege care să aplice comunismului un tratament egal cu nazismul. Suspendarea prin lege a denumirii de comunism şi a simbolurilor comuniste ar fi fost o lovitură de succes şi proiectul ar fi putut fi dus la îndeplinire, Alianţa pentru Integrare Europeană având numărul necesar de voturi în Parlament. Însă proiectul liberalilor a fost abandonat de partenerii de guvernare – Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră (dispărută între timp de pe scena politică, n. – A.L.)”. Un alt instrument de luptă ar fi putut să-l constituie intentarea unor dosare de corupţie foştilor guvernanţi comunişti. „Mult anunţatele dezvăluiri în dosarele de corupţie ale comuniştilor de la Chişinău au rămas doar vorbe de campanie electorală”3.
La fiecare scrutin electoral din ultimele două decenii populaţia Republicii Moldova a avut de ales între Orient şi Occident. Cheia unei victorii pro-occidentale rezidă în păstrarea unităţii AIE – desfacerea acestui bloc politic poate avea un singur rezultat: preluarea puterii de către comunişti. „Venirea la putere a comuniştilor poate duce la o nouă izolare a Republicii Moldova pe scena internaţională în condiţiile în care comuniştii rămaşi sub conducerea lui Vladimir Voronin nu vor fi bine primiţi nici la Bruxelles, nici la Moscova”, consideră George Damian, în articolul Basarabia, la răscruce de vânturi, publicat în „Ziua Veche” şi reprodus în portalul de ştiri Arena.md 4. Cred totuşi că analistul român greşeşte când formulează atât de categoric aceste presupuneri: Moscova îl va susţine pe Voronin şi PCRM, ca o alternativă la integrarea rapidă a Republicii Moldova în UE. Faptul că Rusia se pronunţă împotriva integrării europene a republicilor fost-sovietice transpare din unele acţiuni ale sale. Pe 2 septembrie, trecut, agenţia Rador, citată de Arena.md, a difuzat ştirea „Rusia a pierdut lupta pentru Ucraina în faţa UE”, în care se menţionează: „Deputatul ucrainean Oleksi Plotnikov, membru al Partidului Regiunilor, aflat la guvernare, susţine că Federaţia Rusă a pierdut lupta pentru Ucraina în faţa Uniunii Europene şi că materialele difuzate de posturile de televiziune ruseşti şi articolele din ziare care dezaprobă politica externă a Ucrainei confirmă înfrângerea Moscovei”. „Rusia a pierdut lupta pentru Ucraina în faţa UE în luna martie a acestui an, atunci când înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton, a declarat că partea ucraineană are toate motivele ca, până la sfârşitul anului în curs, să semneze Acordul privind zona de liber schimb. După această declaraţie, în Ucraina au început să vină emisari (ruşi, n. red.), care ne-au spus: Uniunea Vamală formată între Rusia, Belarus şi Kazahstan este mai convenabilă, renunţaţi la Europa, veniţi în cadrul Uniunii Vamale”, a subliniat Plotnikov. „Ceea ce vedem în materialele prezentate la televiziunea din Rusia dovedeşte că Moscova îşi recunoaşte înfrângerea”, a adăugat deputatul ucrainean.
De asemenea, Rusia va susţine PCRM-ul ca promotor al statutului de neutralitate şi al unei atitudini rezervate faţă de NATO. PCRM-ul a declarat tranşant că este împotriva NATO. Pe 19 aprilie 2011 Arena.md a difuzat ştirea „PCRM propune ca neutralitatea Republicii Moldova să fie reflectată şi într-o lege” 5, în care a fost prezentat un proiect de lege al comuniştilor privind statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. În acelaşi timp, Moscova mizează şi pe PD, partid din componenţa AIE, dar care este contra unei apropieri de NATO şi promovează, astfel, interesele Moscovei în spaţiul geopolitic din care face parte Republica Moldova.
În ciuda unor eforturi ale societăţii şi conducerii moldoveneşti privind integrarea europeană, imediat după 2009, din exterior Republica Moldova încă mai este văzută ca factor de configurare a spaţiului geopolitic al Rusiei. Într-un articol din revista „Newsweek”, citat pe 28 septembrie 2010 de portalul de ştiri Moldova Azi şi intitulat „Noua Ordine Mondială: Moldova, plasată în Noul Imperiu Rus”6, profesorul Joel Kotkin situează Republica Moldova în zona Noului Imperiu Rus,alături de Armenia, Belarus şi Ucraina. „Rusia dispune de resurse naturale enorme, o capacitate tehnico-ştiinţifică considerabilă şi militară puternică. Rusia încearcă să se afirme cu insistenţă în Ucraina, Georgia, şi Asia Centrală. La fel ca şi versiunea vechiului Imperiu Ţarist, Noul Imperiu Rus se bazează pe legăturile strânse ale identităţii sale, un grup etnic care reprezintă aproximativ patru cincimi din cele 140 de milioane de oameni din Rusia”. „Newsweek” afirmă că a venit timpul să renunţăm la multe dintre noţiunile pe care le aveam despre felul în care se organizează umanitatea. „Peste tot în lume, o renaştere a legăturilor tribale creează alianţe globale mult mai complexe. Acolo unde, în trecut, diplomaţia definea frontierele, astăzi istoria, rasa, etnia, religia şi cultura împart oamenii în grupări noi, dinamice”, scrie „Newsweek”. Potrivit profesorului Kotkin, Noua Ordine Mondială va cuprinde 19 grupuri de ţări. Viziunea sa este apropiată de cea a lui Samuel P. Huntington, care împărţea lumea în 9 civilizaţii – grupuri de state.
În opinia general-maiorului Corneliu Pivariu, autor al volumului Geopolitica actuală, descoperită în 200 de episoade, „Situaţia din Republica Moldova, deşi marcată de un oarecare succes al forţelor democratice, este puternic influenţată de interesele Rusiei, problema transnistreană fiind doar un pretext pentru ca Moscova să menţină această zonă sub influenţa sa, în condiţiile extinderii NATO spre est. Zvonurile conform cărora Kremlinul i-ar cere lui Igor Smirnov să nu mai candideze pentru un nou mandat de preşedinte nu trebuie interpretate ca o decizie a Rusiei de a nu mai sprijini separatismul transnistrean, ci de a căuta să dea o nouă faţă acestuia. Amânarea preconizatelor discuţii în formatul 5+2 din 20 iunie [2011], chiar dacă Germania venea în întâmpinarea ideii de federalizare susţinută de Rusia, demonstrează dificultăţile soluţionării acestui conflict” 7.
Despre dependenţa sporită a Republicii Moldova de factorii externi vorbesc şi analiştii de la Agenţia privată americană de analiză STRATFOR („a global intelligencecompany”) fondată în 1996. „Republica Moldova, o ţară mică însă importantă din punct de vedere strategic, se confruntă cu blocaje la mai multe niveluri. Viitorul Republicii Moldova şi modul în care aceste probleme vor fi soluţionate va depinde de acţiunile forţelor externe în această regiune”8, – este concluzia ultimei analize, publicată de STRATFOR. Fosta republică sovietică a devenit un câmp de luptă strategică între Occident şi Federaţia Rusă. Ţara este divizată în mai multe domenii, Parlamentul nu reuşeşte să soluţioneze disputa teritorială cu regiunea transnistreană, iar Chişinăul nu poate decide dacă ar trebui să se orienteze spre Europa sau Rusia. „Această stare de lucruri înseamnă că forţele externe vor juca un rol important în regiune (subl. – A.L.), fapt ce va afecta viitorul Republicii Moldova”, constată experţii. Situaţia politică în care s-a pomenit Republica Moldova ilustrează modul în care statul este sfâşiat între Occident şi Rusia. Parlamentul este divizat între Partidul Comuniştilor, susţinut de Rusia, şi Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), al cărei scop este apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. AIE, la rândul ei, este împărţită de trei partide, fiecare având interese proprii.
Una dintre principalele probleme este Transnistria, un teritoriu separatist pe care Rusia îl sprijină politic şi militar. Progrese cu privire la rezolvarea problemei teritoriale păreau posibile în ultimele luni, după ce Germania a calificat Transnistria drept o problemă-cheie de securitate în discuţiile cu Rusia. Moscova chiar s-a arătat dispusă să permită reprezentaţilor UE sau OSCE să monitorizeze teritoriul. Cu toate acestea, este puţin probabil că Rusia îşi va retrage forţele din Transnistria, deoarece este în interesul Moscovei să-şi menţină prezenţa militară în regiune, graţie amplasării strategice a Republicii Moldova. Rusia vrea să blocheze procesele de integrare a Moldovei în structurile occidentale. Uniunea Europeană este, de asemenea, interesată de Republica Moldova, deşi nu-şi asumă acţiuni ferme. România s-a folosit de multe ori de legăturile etnice şi culturale strânse cu Moldova pentru a încerca să-i favorizeze conexiunile cu instituţiile occidentale, cum ar fi Uniunea Europeană. Polonia, un lider în Europa Centrală şi de Est, ar dori, de asemenea, să vadă Moldova ieşind din sfera de influenţă a Rusiei. Totuşi puterile occidentale sunt foarte prudente, ceea ce „reţine” integrarea în Uniunea Europeană a unei ţări sărace şi divizate politic, cum este Republica Moldova. „Deoarece Republica Moldova este prea mică şi divizată pe plan intern ca să aleagă de sine stătător o cale, viitorul său va fi determinat de puterile din afara ţării. În cele din urmă, Rusia va soluţiona problema Transnistriei (sic?), iar integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va depinde de capacitatea oficialilor de la Chişinău să se concentreze în această direcţie, precum şi de cooperarea cu statele membre ale UE”, conchid experţii de la STRATFOR.
Chiar dacă în ansamblu au făcut o analiză apropiată de realităţile zonei, există şi unele imprecizii în ideile exprimate de specialiştii sus-numiţi, care arată că ei nu cunosc toate datele situaţiei din Republica Moldova, mai cu seamă, pe cele legate de conflictul din zona nistreană. Autorii citaţi scriu că „Parlamentul nu reuşeşte să soluţioneze disputa teritorială cu regiunea transnistreană”. Se ştie că Republica Moldova s-a desprins la 27 august 1991 de la U.R.S.S., dar trupele sovietice de ocupaţie şi-au păstrat controlul asupra a 11% din teritoriul fostei R.S.S.M. Disputa nu este cu regiunea transnistreană, ci cu succesoarea U.R.S.S. – Federaţia Rusă, care a instituit un regim de ocupaţie în zonă: o administraţie constituită din cetăţeni ruşi (din „guvernul” de la Tiraspol nu face parte niciun etnic moldovean) şi menţine o armată. În plus, nu este vorba de „o regiune transnistreană”, deoarece zona de ocupaţie a Federaţiei Ruse cuprinde o parte din teritoriul de pe malul stâng al Nistrului (aşa-zisa Transnistria, fără satele Corjova, Pohrebea, Pârâta, Doroţcaia, Cocieri şi Molovata Nouă) şi o parte din teritoriul de pe malul drept al Nistrului (din Cisnistria sau Basarabia: oraşul Bender şi satele Gâsca, Proteagailovca, Chiţcani, Cremenciug şi o parte a satului Mereneşti). În principiu, acest teritoriu poate fi numit „zona central-estică a Republicii Moldova”. Disputa cu Federaţia Rusă se consumă pentru partea central-estică a republicii.
Experţii consideră: „Transnistria, un teritoriu separatist pe care Rusia îl sprijină politic şi militar”. Zona central-estică este un spaţiu separatist, dar care vrea să se separe nu de Republica Moldova – el nu a aparţinut niciodată Republicii Moldova ca să vrea să se separe de ea. R.S.S.M., care se afla sub ocupaţia regimului de la Moscova, a devenit separatistă la începutul anilor ’90 şi s-a separat de Moscova în 1991. Rusia nu s-a retras însă de pe întreg teritoriul pe care îl avea sub ocupaţie, deci nu se poate spune că Rusia sprijină politic şi militar un teritoriu pe care îl controlează. De asemenea, aceeaşi analişti scriu că „Rusia va soluţiona problema Transnistriei”. Cred că cel mai bun răspuns la o astfel de afirmaţie l-a dat prima ambasadoare a SUA la Chişinău, Mary Pendleton. În ştirea intitulată „Oficial american: Să trimiţi pacificatori ruşi în Moldova e ca şi cum ai pune vulpea să păzească găinăria”, din 2 septembrie 2011, este reprodusă o declaraţie a diplomatei: „Problema transnistreană rămâne cel mai mare obstacol în calea dezvoltării Republicii Moldova. În 1992, Moldova a solicitat ONU să trimită forţele internaţionale de menţinere a păcii în regiune, însă nu a primit un răspuns prompt din partea ONU. Din această cauză, Moldova a fost forţată să accepte pacificatorii ruşi. Acest pas a fost ca şi cum ai pune vulpea să păzească găinăria”9. Primul ambasador al SUA în Republica Moldova, Mary Pendleton, a emis această afirmaţie în cadrul unui interviu pentru postul de radio Vocea Americii. Totodată, Pendleton a mai spus că „sunt necesare eforturi mai mari pentru a implica locuitorii din Transnistria în viaţa ţării”. Aşadar, Rusia nu va soluţiona problema nistreană pentru că ea este parte a conflictului.
În pofida anumitor erori, suntem de acord cu experţii americani în privinţa faptului că diferendul de pe malurile Nistrului va fi soluţionat numai cu sprijin din afară, anume cu sprijinul UE şi SUA, care vor determina Rusia să părăsească cele 11% din Estul teritoriului Republicii Moldova, eventual cu repatrierea etnicilor ruşi sub demnitatea cărora este să trăiască aici în calitate de cetăţeni moldoveni. În plus, Republica Moldova nu va putea să-şi redreseze situaţia economică (deci nu va putea să ridice nivelul de trai al populaţiei) fără sprijin din afară: fără investiţii şi fără pieţe de desfacere. Cu părere de rău, Rusia, oferind piaţa sa producătorilor moldoveni, încearcă să determine orientarea politică a guvernului de la Chişinău – inclusiv prin embargouri la vinuri şi la alte produse moldoveneşti.
Interesele actorilor influenţi din zona-problemă sunt cunoscute: UE şi SUA doresc securizarea regiunii şi a frontierelor, ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor moldoveni, pentru a se evita o emigrare masivă a acestora în ţările UE, doresc cel puţin un stat prieten, democratic şi stabil în vecinătatea UE dacă nu un stat membru al UE. Interesele Rusiei se desprind dintr-un document publicat de Wikileaks, referitor la o vizită a lui Marian Lupu la Moscova în august 2009. În ştirea Unimedia intitulată „(doc) Wikileaks, UNIMEDIA şi secretul lui Marian Lupu din 2009”, a portalului de ştiri Unimedia10, este reprodusă o declaraţie a lui M. Lupu privind o întâlnire secretă cu oficiali ruşi: „Potrivit spuselor lui Lupu către ambasadorul SUA, întâlnirea a semănat cu un examen psihologic detaliat. I-au fost puse o serie de întrebări despre relaţiile cu România, declaraţiile despre neutralitate, despre partenerii de coaliţie, dacă va oferi imunitate familiei Voronin, fapt confirmat de acesta”. Aşadar, Rusia doreşte ca Moldova să nu se reunească cu România, să-şi păstreze statutul de neutralitate – care pentru Rusia înseamnă că Moldova nu aderă la NATO dar trupele ruseşti de ocupaţie rămân pe teritoriul acesteia din urmă, Rusia îşi doreşte o guvernare chişinăuiană loială şi se implică pentru a asigura protecţia comunistului V. Voronin.
Interesele Rusiei coincid cu interesele vecinului Republicii Moldova din Est – Ucraina. Pe 28 martie 2011 portalul de ştiri Unimedia a publicat, cu referire la Hotnews.ro, ştirea intitulată „Wikileaks: România şi Moldova – unite sub numele «Romanova»”11. „Ucrainenii au constatat că politicienii din Republica Moldova, promovând o politică pro-europeană, susţineau tacit intrarea Moldovei în UE prin România, cu posibilitatea ca Moldova din dreapta Nistrului să se unească, eventual, cu România, iar stânga Nistrului (Transnistria) să revină la Ucraina”, se arată într-o telegramă a Ambasadei de la Kiev datând din 2007, clasificată confidenţial. Subiectul telegramei: „Ucraina / Moldova: Transnistria şi cauze de iritare bilaterală”. Potrivit hotnews.ro, „în loc să fie absorbită de România, Moldova din dreapta Nistrului s-ar putea uni cu România într-o structură supra-naţională, «Romanova»”. În telegramă se notează că Andrei Veselovsky, adjunct al ministrului de Externe din Ucraina, „şi-a exprimat îngrijorările faţă de relaţiile Moldovei cu România, o preocupare care, a precizat el, era împărtăşită de adjunctul şefului Secretariatului Prezidenţial, Oleksandr Ceali (pe atunci, un candidat important pentru funcţia de ministru de Externe), care fusese ambasadorul Ucrainei în România”. Telegrama continuă cu suspiciunile ucrainene privind formarea structurii „Romanova”. Într-o altă telegramă confidenţială a Ambasadei de la Kiev, intitulată „Relaţiile România – Ucraina: summituri anulate şi expulzări de ataşaţi”12, datând din 2009, se arată ca Bogdan Iaremenko, adjunctul şefului secţiei de politică externă a secretariatului prezidenţial, „ne-a spus că Guvernul Ucrainei este preocupat că actualul guvern din România încearcă să promoveze o politică a «României Mari» care ar include părţi din Ucraina, Ungaria (sic!, n. – A.L.) şi Moldova. El a concluzionat că relaţiile încordate cu România reprezentau o problemă serioasă...”. O altă telegramă secretă datând din 2010 şi intitulată „ameninţarea de securitate a Ucrainei – România”13, arată că una dintre probleme este „nevralgia ucraineană faţă de intenţiile României în privinţa Moldovei. Orice mişcare spre absorbţia Moldovei sau reunificarea acesteia cu România ar fi primită rău la Kiev, unde ar fi văzută, între altele, drept o deschidere a apetitului României pentru pretenţii teritoriale conexe împotriva Ucrainei. Candidatul prezidenţial ucrainean Tihipko a declarat în timpul campaniei sale că «menţinerea Moldovei ca stat independent este un interes strategic al Ucrainei (subl. – A.L.). Nimeni nu este interesat mai mult decât noi de acest lucru». Nu este, probabil, o exagerare prea mare sugestia că ucrainenii percep o analogie între atitudinea României faţă de Moldova şi atitudinea Rusiei faţă de Ucraina”, se arată în ştirea în cauză.
Într-o altă ştire via Unimedia, intitulată „Wikileaks 2010: Ucraina îi separă intenţionat pe «moldoveni» şi «români»”14, se spune: „Din punctul de vedere al Kievului, relaţiile bilaterale româno-ucrainene sunt surprinzător de tensionate, având o varietate largă de factori iritanţi, atât mari cât şi mici”. Una din problemele nevralgice ale oficialilor ucraineni sunt intenţiile României faţă de Republica Moldova. Despre aceasta se vorbeşte într-un document din 2010 desecretizat de Wikileaks. Potrivit unei note diplomatice a Ambasadei americane de la Kiev, orice acţiune a oficialilor de la Bucureşti legată de Republica Moldova cu România va fi văzută cu ochi răi la Kiev. Astfel de acţiuni vor fi calificate drept pretenţii teritoriale şi faţă de Ucraina. Un politician ucrainean, Tihipko, a declarat că „interesul strategic al Ucrainei constă în menţinerea Republicii Moldova în calitate de stat independent”. În minţile ucrainenilor s-a înrădăcinat următoarea analogie: „Pretenţiile României faţă de Republica Moldova sunt asemănătoare cu atitudinea Rusiei faţă de Ucraina”. În aceeaşi ordine de idei, trebuie remarcat faptul că Ucraina, în diferenţierea minorităţilor sale naţionale, menţine o distincţie strictă între „români” şi „moldoveni”. Potrivit unui oficial de la Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, Sirenko, împuterniciţii de la Kiev resping deliberat eforturile României de a califica aceste două grupuri etnice drept aceleaşi. Potrivit unui alt document desecretizat de Wikileaks, care atinge aceeaşi temă, la nivel politic şi academic, România insistă ca Ucraina să reclasifice grupurile minoritare român şi moldovean în unul singur şi anume cel „vorbitor de limba română”. Potrivit analistului Natalia Bilostir, acum în Ucraina locuiesc circa 250 de mii de moldoveni şi doar 100 de mii de români. Unificând cele două grupuri etnice în cel românesc, minoritatea nou formată ar deveni a doua cea mai numeroasă din Ucraina după ruşi. Potrivit şefului adjunct al secretariatului prezidenţial Bohdan Iaremenko, guvernul ucrainean consideră că oficialii români încearcă să urmeze politica de refacere a României Mari, care ar include părţi din Ucraina, Ungaria şi Republica Moldova. El a mai spus că relaţiile tensionate între Ucraina şi România sunt „o problemă gravă”. Rusia este pe aceeaşi poziţie cu Ucraina în ceea ce priveşte interesul pentru existenţa statului Republica Moldova: ambele sunt împotriva unei apropieri, cu atât mai mult, împotriva unei asocieri între Moldova şi România. De notat că, deşi Ucraina se pronunţă pentru statalitatea moldovenească, din timpul războiului ruso-moldovenesc din 1992 şi până în prezent aceasta susţine regimul de ocupaţie rusească din zona central-estică a Republicii Moldova. Pe de altă parte, interesele României corespund cu cele ale UE, statul vecin de peste Prut fiind obligat să desfăşoare politici care se înscriu în acţiunile Bruxelles-ului.
Referindu-ne la orientarea geopolitică a Republicii Moldova, trebuie să accentuăm că locul tânărului stat este în cadrul familiei europene (UE), cu toate problemele care există acolo – percepute ca atare prin prisma valorilor societăţii moldoveneşti: educaţia sexuală în şcoală şi homosexualitatea, justiţia juvenilă, organismele modificate genetic şi ingineria genetică pe fiinţe umane, pornografia şi violenţa în cinema, mass-media şi pe internet ş.a.
Suntem de acord cu estimările unor analişti conform cărora factorul extern va fi unul determinant pentru evoluţiile din această zonă. Totuşi Republica Moldova trebuie să-şi fructifice propria poziţie geopolitică şi, printr-o politică externă deosebit de bine articulată, să-şi asigure securitatea şi dezvoltarea economică, folosind interesele geopolitice în zonă ale UE, ale Rusiei, ale SUA şi, de ce nu, ale Chinei (ca investitor internaţional notoriu la etapa actuală). Moldova trebuie să-şi descopere vocaţia şi să devină un jucător geopolitic previzibil în viitorul apropiat. Desigur, statutul unei ţări este determinat de potenţialul său economic. Dar cred că o politică externă inteligentă, capabilă să armonizeze interesele geopolitice ale actorilor internaţionali importanţi, poate să aducă rezultatele scontate în ceea ce priveşte asigurarea securităţii şi dezvoltării economice.
 
Note
1 George Damian, Basarabia, la răscruce de vânturi, „Ziua Veche”, Arena.md, 29.09.2010, http://www.arena.md/?go=news&n=709&t=Basarabia,_la_răscruce_de_vânturi_, 2.09.2011.
2 Idem.
3 Idem.
4 Idem.
5http://www.arena.md/?go=news&n=4671&t=PCRM_propune_ca_neutralitatea_Republicii_Moldova_să_fie_reflectată_şi_într_o_lege_(video), 2.09.2011.
6 http://www.azi.md/ro/print-story/13631, 1.09.2011.
7 Renaşterea unei geopolitici dure, Interviu consemnat de Ion Petrescu, Arena.md, 29 Iunie 2011, http://www.arena.md/?go=news&n=6566&t=Renaşterea_unei_geopolitici_dure, 2.09.2011.
8 STRATFOR: Moldova nu e în stare să decidă, viitorul ei este în mâinile marilor puteri, http://unimedia.md/?mod=news&id=38406, 31.08.2011.
9 http://unimedia.md/?mod=news&id=38501, 2.09.2011.
10 http://unimedia.md/?mod=news&id=38532, 3.09.2011.
11 http://unimedia.md/?mod=news&id=31775, 3.09.2011.
12 Idem.
13 Idem.
14 http://unimedia.md/?mod=news&id=38612, 7.09.2011.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog