Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ACTUALITATEA CLASICILOR

Un prooroc în propria-i ţară

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XVI, 2006

Pentru tipar

Istoric, critic literar şi de artă, filozof, memorialist, scriitor, animator al vieţii ştiinţifice şi culturale, om politic, patriot înflăcărat. „Specialist total, pe toate laturile” (G. Călinescu), Nicolae Iorga „în toate domeniile sale de manifestare şi-a pus amprenta geniului” (Mircea Zaciu), fiind una dintre figurile cele mai importante ale ştiinţei şi culturii româneşti.
S-a născut la 17 iunie 1871, la Botoşani; a murit, asasinat în mod barbar, la 27 noiembrie 1940, în pădurea de la Strejnic, judeţul Prahova.
Studii superioare la Iaşi şi la Paris, studii de documentare în Marea Britanie şi Germania, unde, în 1893, la Leipzig, îşi ia doctoratul în istorie. Mulţi ani a predat istoria la Universitatea Bucureşti (profesor titular din 1895), a predat şi la Sorbona, având prelegeri la mai multe universităţi din mari oraşe europene şi din SUA.
Conform unei statistici de Barbu Theodorescu (doctor în filologie, bibliolog, critic şi istoric literar, fost secretar al savantului), moştenirea lui N. Iorga se cifrează la: circa 1250 de cărţi, peste 25 mii de articole, sute şi mii de prelegeri, conferinţe, lecţii. Dintre acestea, menţionăm: serialul Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor(aproape 40 de volume, din arhive româneşti şi străine); Istoria românilor, în 10 vol.; mai multe istorii ale literaturii române (pe epoci, curente, personalităţi), alte câteva zeci de volume despre mai toate aspectele vieţii culturale, bisericeşti, sociale, economice, militare etc. a românilor, de-a lungul veacurilor; Bizanţ după Bizanţ şi Studii bizantine (3 vol.), alte zeci de cărţi despre diferite popoare şi ţări vecine sau îndepărtate; 10 tomuri de memorii despre contemporanii săi şi „judecăţi” ale epocii în care a trăit etc. în Generalităţi cu privire la studiile istoriceprezintă „uneltele”, criteriile şi principiile cu care a reconstituit trecutul românesc şi universal, acest studiu stând şi azi la temelia muncii de cercetare a istoricilor români, dar şi din străinătate; în floarea vârstei, editează un volum de Cugetări (1910, cu ulterioare completări) – „o sinteza de gândire a lui Nicolae Iorga (...), esenţa întregii sale opere (...). Alături de Poeziile lui Eminescu, Cugetările [alcătuiesc] temelia edificiului spiritualităţii româneşti” (B. Theodorescu).
Patriot fervent, luptător pentru unirea tuturor pământurilor româneşti, a avut o dragoste aparte pentru teritoriile româneşti înstrăinate: Transilvania, Banatul, Bucovina şi Basarabia, pe care a calificat-o (în 1931) ca „mâna dreaptă a trupului României” [cu care românii să-şi facă semnul crucii], încă în 1905, N. Iorga scrie Neamul românesc în Basarabia,sensibilizând opinia publică din România asupra existenţei dramatice a basarabenilor sub jugul rusesc, această lucrare fiind urmată de volumul monografic Basarabia noastră – „adevărata evanghelie de mângâiere şi încurajare a românilor basarabeni” (Ion Pelivan). A salutat cu mult entuziasm Unirea din 27 martie 1918, iar la 27 iunie 1940, faţă cu tragedia cedării către U.R.S.S. a Basarabiei şi Nordului Bucovinei, N. Iorga s-a pronunţat categoric, în cele două şedinţe ale Consiliului de Coroană, împotriva acceptării ultimatumului rusesc, optând pentru rezistenţă armată.
În viaţa publică s-a manifestat ca fondator al Partidului Naţional Democrat (1910), a fost deputat, apoi preşedinte al Primei Adunări a Deputaţilor din România întregită (1918); este preşedinte al Consiliului de Miniştri, apoi şi ministru secretar de stat (1938). A militat pentru democratizarea societăţii, pentru îmbunătăţirea vieţii şi culturalizarea maselor; s-a ridicat ferm împotriva intoleranţei, violenţei şi războaielor.
A fondat, a condus şi a redactat ziare şi reviste (inclusiv câteva de specialitate şi faimoase publicaţii literar-culturale: Revista istorică, Sămănătorul, Neamul românesc, Floarea darurilor, Cuget clar etc.). Cofondator al Institutului de Studii Sud-Est-Europene şi al revistei acestuia (1914), N. Iorga a întemeiat şi animat societăţi şi fundaţii culturale, Universitatea Populară din „patria sa cea mică”, Vălenii de Munte, neavând echivalente în lume. A fost un bun bibliograf şi un bibliofil de marcă, deţinător al unei biblioteci excepţionale, a preţuit mult lecturile şi cartea, despre care a spus: „O, sfintele mele cărţi (...), cât de mult vă datorez că sunt om, că sunt om adevărat (...)”.
Membru corespondent (1907), apoi membru titular al Academiei Române (1910); aproape 40 de universităţi şi academii din Europa l-au ales membru titular sau i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, recunoscându-i, astfel, încă în timpul vieţii, contribuţiile şi meritele deosebite de savant. A rămas „una dintre personalităţile legendare înfipte pentru veşnicie în glia ţării sale şi în istoria inteligenţei umane” (prof. dr. Henri Focillon, istoric francez).
Numele lui N. Iorga îl poartă Institutul de Istorie al Academiei Române, o stradă centrală din Bucureşti; la fel, N. Iorga se numeşte o stradă din centrul Chişinăului şi un liceu din sectorul Botanica al capitalei Republicii Moldova.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog