Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

REFLECŢII

Glose române pentru logosul lumii

Ion HADÂRCĂ

Alte articole de
Ion HADÂRCĂ
Revista Limba Română
Nr. 12, anul XV, 2005

Pentru tipar

Celor două stele ale Ginţii Latine:
Vasile Alecsandri şi Federico Mistral
 
* * *
Înaintea începuturilor Glosa şi Glosa întru Logos era şi aşa glăsuit-au Logostea.
 
* * *
Aşa cum munţii serbează prin cristalul zăpezilor memoria apelor căzute întru setea izvoarelor, tot astfel s-ar cere sublimată stihia Marelui Fluviu al Limbii – căci numai prin munci hesiodice omenindu-l, omeni-ne-vom permanent.
 
* * *
A sărbători o limbă înseamnă a o vorbi exemplar.
 
* * *
A vorbi incorect, străin şi pocit, în toiul aşa-ziselor „sărbători naţionale ale limbii noastre”, nu înseamnă decât a fura şi a batjocori adevăratele sărbători ale Graiului.
 
* * *
Decretarea Sărbătorii Limbii Române în cadrul imperiului sovietic monolingv a însemnat un act de emancipare şi de sfidare a dictaturii unei singure limbi înarmate monstruos până-n dinţi.
 
* * *
Astăzi sărbătorirea unei limbi, în fond anonime, în condiţiile mistificării ei constituţionale şi ale regresului faţă de rigorile timpului, nu-i decât o comicărie înşelătoare, dacă nu chiar o absurditate inutilă.
 
* * *
Într-un spaţiu lingvistic confuz şi incert ne poate servi drept călăuză sigură numai salvatoarea vecinătate (în planu-i socio-politic funcţional) a Limbii Române, ce se confruntă, la rându-i, cu alte probleme, însă nu are nevoie de rujuri calendaristice pentru a-şi demonstra resursele viabilităţii.
 
* * *
A noastră, în cazul unei limbi indecise, înseamnă a tuturor şi a nimănui.
* * *
Fără adevărata limbă română „limba noastră cea sărmană” nu-i decât o paiaţă care întârzie ieşirea în scenă a Maestrului.
 
* * *
Dacă nu-i sărbătorită sus, în palate regale, halal de limba fără apărare.
 
* * *
Ceva mai odios decât glosolalia „Dicţionarului moldo-român” nu ştiu să se fi întâmplat în alt spaţiu lingvistic de pe mapamond.
 
* * *
Acest „ficţionar” este în realitate un caz clinic dezbinatoriu, propunând fariseic unei limbi moderne să se autotraducă invers – de la înălţimile normei literare înapoi în grota ereziei barbare.
 
* * *
Mai ales bolile de limbă necesită o îndelungată şi maximă terapie.
 
* * *
Prostia măgarilor moare pe câmpia dicţionarelor.
 
* * *
Prefer să lucrez întru înălţarea limbii decât să sărbătoresc întru umilinţa ei.
 
* * *
Laptelui matern, ca şi limbii materne, nimeni şi nicicând paşaport să nu le ceară.
 
* * *
Poporului ce-şi schimbă limba pe bucate îi este proscris să-i crească un alt turn Babel în spate.
 
* * *
Când faci din limbă un bibelou inutil, ea se răzbună ca lira pe urechile lui Midas.
 
* * *
Principalul „să avem ce pune pe limbă”, ne învaţă cinic mankurţii noştri burduhoşi. Pentru ei avem un singur răspuns: nici „să nu punem pe limbă” nimic, nici, doamne fereşte, să nu ne punem. Atâta doar, să ne punem bine pe carte pentru a nu ajunge supuşii altor limbi mai sus-puse!
 
* * *
Conştiinţa identităţii naţionale este marcată prin raportul oscilatoriu dintre vorbirea orală şi norma literară.
* * *
Implicit, pe cât se lăţeşte paragina străinismelor din vorbirea orală, pe atât slăbeşte relaţia individului cu originile sale.
 
* * *
Când Eminescu zice că „nu noi suntem stăpânii limbii”, fireşte, că poetul nu pe stăpânul-străin îl are în vedere, ci pe Dumnezeul-Cuvânt Cel Dintâiul. În rest, nimeni alţii decât noi.
 
* * *
Ceea ce simţi prin iubire zideşte prin carte şi vei înălţa prin credinţă.
 
* * *
Un paradox al istoricităţii şi vechimii unei limbi, ca „limbă a vechilor cazanii”, este tocmai minunea permanentei sale reîntineriri.
 
* * *
Mulţi pălăvrăgesc şi puţini au darul vorbirii.
 
* * *
Mai mult decât biblioteca poate fi numai limba, dar fără bibliotecă limba mai nimic nu este.
 
* * *
Am crezut că atuurile virtuţii sunt încrederea şi comunicarea, şi m-am înşelat amarnic.
 
* * *
Adevăratele atuuri ale omului sunt filtrele încrederii şi frâiele comunicării. Cine le pierde este pierdut.
 
* * *
Trei sunt formele de rugăciune ale neamului românesc către Dumnezeu: rugăciunea prin cuvânt (Eminescu), rugăciunea prin muzică (Enescu) şi rugăciunea prin muzica pietrei (Brâncuşi).
 
* * *
O religie a erelor vorbind între ele este Limba în care fiecare cuvânt e un sfânt, fiecare carte e o biserică şi fiecare mamă – o zeiţă ce-şi naşte prin fiecare naştere nemurirea.
 
* * *
Poate că nimic mai mult nu consolidează o societate decât limba. Şi poate că nimic mai mult nu dezbină indivizii unei societăţi decât rătăcirile şi înstrăinarea de propria limbă.
* * *
Garanţia libertăţii este solidaritatea tuturor aspiranţilor ei, iar garanţia unei limbi libere este solidaritatea în adevăr a tuturor purtătorilor ei.
 
* * *
Un binevenit accent polonez al sărbătoririi limbii la noi este coincidenţa zilei de 31 august cu ziua fondării „Solidarităţii”.
 
* * *
Orice limbă vorbită frumos, ascultată cu drag şi ocrotită cu sfinţenie este o sărbătoare în sine.
 
* * *
În vremuri imemorabile pomii, vietăţile şi omul comunicau într-o singură limbă paradisiacă.
 
* * *
Tocmai această cuminecare de taină era limba Logosului primordial întruchipat în Duhul Sfânt.
 
* * *
E de presupus că şi neamurile, seminţiile, vreme îndelungată făceau schimb numai de gânduri, sentimente şi simboluri imaginate ori schiţate în afara sunetului, pe care fiecare neam le îmbrăca în haina propriei rostiri.
 
* * *
Numai o dată cu fixarea Legilor, a Poruncilor sacre şi a Sfintelor Scripturi s-a ajuns la necesitatea urmării Canonului şi a individualizării artei traducerii.
 
* * *
Astăzi se traduce totul, nu se traduc numai distanţele dintre cuvinte şi aura nevăzută ce le însoţeşte mut.
 
* * *
Natura curată, mintea întreagă, lumea împăcată şi omul fericit.
 
* * *
Apa chioară, limba spartă, lumea-n cap şi omul nefericit.
 
* * *
Durerea înăbuşă glasul raţiunii şi fericirea îl face inutil.
 
* * *
Numai prin cunoaşterea tăcerii se va afla adevăratul preţ al rostirii de noi.
 
* * *
Limba de clopot vorbeşte rar şi tăcut, şi atunci numai pentru a aşterne cale rugăciunii.
 
* * *
Profetic urmând Testamentul ebraic, latina şi greaca au unit inimile în zorii creştinismului precum franceza şi engleza în era modernă.
 
* * *
Asupra limbilor răsăritene franceza s-a reflectat irizant aidoma ploilor peste ogoarele arate-n primăvară.
 
* * *
În era luminilor franceza a avut acelaşi impact asupra civilizaţiilor europene precum latina în evii mediu şi renascentist.
 
* * *
Abia atunci când îşi va măsura hotarele cu Puşkin şi Dostoevski, nu cu Molotov şi Kalaşnikov, limba rusă îşi va cunoaşte adevăratele ei dimensiuni.
 
* * *
Fără profunzimea sanscrită şi înălţimea algoritmelor arabe poezia europeană ar fi rămas la nivelul balcoanelor asaltate de trubaduri.
 
* * *
Majoritatea biografilor lui Cervantes i-au interpretat rădăcina numelui legendar prin asociere cu servitutea sau aluzia de servant al armatei regale, dar nimeni nu i-a recunoscut predestinarea de cerb divin (Cervus divinus!) al limbii spaniole.
 
* * *
O lume de Noduri şi Semne întrezărea Nichita Stănescu dincolo de perdeaua vorbirii, în imperiul misterios al necuvintelor.
 
* * *
Numărul este rădăcina lucrului şi numele este sufletul lui, iar noima lor este menirea omului.
 
* * *
Limba este lancea adevărului.
 
* * *
Dar unde-s lăncierii limbii, tot mai puţini şi tot mai laşi?
 
* * *
Urma cuvântului este nevăzută, iar urmările – neprevăzute.
* * *
Cu nodul în gât suferinţa spune mai mult decât cu morişca pe limbă.
 
* * *
Mereu pe drumuri, fără căpătâi, Eminescu şi-a tăiat din cuvânt catedrală ca să oficieze veşnic în ea liturghia Limbii Române.
 
* * *
Un faraon al Egiptului îl învăţa pe fiul său că puterea omului stă în limba lui, cuvintele fiind mai puternice decât războaiele. Se vede că pe timpul faraonilor cuvintele aduceau mai multă glorie decât piramidele.
 
* * *
Imaginea mitică a Limbii prea bine că nu-i Gorgona cu multe capete şi tot atâtea guri, deşi putea fi şi aceasta.
 
* * *
Nu este nici Taurul care a furat Europa, nici Minotaurul ascuns în Labirintul dedalic şi nici Firul Ariadnei, care l-a scos din Labirint, deşi simbolistica limbii se citeşte în toate.
 
* * *
Din cele nouă muze parnasiene minimum şase din ele sunt consacrate Cuvântului, de unde sugestia că unul Logosul le zămisleşte pe toate.
 
* * *
De fapt, toate Muzele sunt fiicele Mnemosinei, ele fiind deopotrivă supuse imperiului memoriei şi uitării.
 
* * *
Curios rămâne în viziune mitică statutul aparte al Logosului, luat la întrecere cu fiecare muză în parte, dar supus la rându-i memoriei şi uitării.
 
* * *
În acelaşi timp, Logosul este sinonimul şăgalnic al lui Hermes, zeul călătoriilor, negoţului şi elocinţei convingătoare.
 
* * *
Dacă mai amintim aici că Hermes, pe lângă Logos-Logios, s-a mai numit şi Pedagos (învăţătorul), vom înţelege ce forţă zeiască avea limba asupra elinilor!
 
* * *
Aşadar, anticii ştiau preţul comunicării, dar şi pe cel al cuminecării, delimitând fiinţa cuvântului prin Hieros Logos – cuvântarea Sacră.
* * *
Marele Heidegger ne atenţiona: când mergi prin pădure, mergi prin cuvântul pădure. De unde mai deducem cât de inconştient parcurgem această pădure a pădurilor care este limba! Şi cât de profund răsună în această lumină „mândra glăsuire a pădurii de argint” eminesciene!
 
* * *
Unii îşi umflă bagajul lingvistic cu un conglomerat de vorbe străine şi astfel se înşeală amarnic.
 
* * *
Alţii poartă doar câteva sudălmi, porcării şi injurii în bagajul prins de gât pe dinăuntru ca traista săracă a dobitocului.
 
* * *
Fiecare-şi paşte gura după propria măsură.
 
* * *
Pe când un singur cuvânt simţit şi rostit cu toată fiinţa poate (a)duce cu sine întreaga comoară sufletească a omului.
 
* * *
Nu ştiu cât de des comunicarea se înalţă până la cuminecare, dar ştiu că mult mai des vorbirea degenerează în orbire.
 
* * *
Cântă limba rar şi dulce doar când sufletul te frige.
 
* * *
Dintre toate magiile cea mai adevărată este magia cuvântului.
 
* * *
Pentru dogoni a vorbi înseamnă a da naştere, iar la guarani un copil care se naşte este un cuvânt ce-şi găseşte locul în lume!
 
* * *
Cât de profund a înţeles poporul nostru esenţa limbii se vede pe bolta cerului plin cu Stele-Logostele (!) şi-n puterea Magului cititor (ghicitor) de ele.
 
* * *
E un adevăr ştiut că actul gândirii este complementar vorbirii, şi invers.
 
* * *
Un paradox ce relativizează această complementaritate a vorbirii şi gândirii rezidă în faptul că mai multă gândire de fapt duce la o mai mare tăcere.
* * *
Una din ultimele preziceri sinistre ale soboarelor filologice mondiale este apocalipsa limbilor peste circa trei sute de ani, peste care durată supravieţui-vor doar chineza, spaniola şi engleza! Acestea să fie perspectivele globalizării, mă întreb? Sau premisele regăsirii acelei unice limbi paradisiace? Dar popoarele pe unde se vor fi rătăcit între timp?
 
* * *
Oricâtă vreme vine se vede prin Cuvânt.
 
* * *
Câtă vreme la gurile Dunării neamul nostru va sta şi-i va asculta învăţăturile sacre, atâta vreme nu vor seca nici izvoarele Limbii Române.
 
31 august – 30 septembrie 2005
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog