Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PROZĂ

Doliu roşu*

Ion PROCA

Alte articole de
Ion PROCA
Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Când avea să moară Stalin, la 5 martie 1953, tocmai s-a întâmplat o coincidenţă nefericită pentru oamenii de partid din colhoz şi chiar din raion. Trebuia să se desfăşoare adunarea anuală de dare de seamă, numită aiurit GODOVOI. Ceea ce-ar însemna darea de seamă pentru un an. Unii, cu simţul umorului mai dezvoltat, i-au zis godacul cu voi. Godacul este porcul de un an.
Nu ştiu care a fost interesul lui taică-meu de a mă lua cu dânsul la acea manifestare pseudoculturală, dar ştiu că am tras o mamă de frig de nu mi-am putut reveni vreo săptămână. Însă ceea ce aveam să văd mi s-a întipărit pentru toată viaţa. Acum încerc să fac o revizie în tărtăcuţa mea de altă dată şi îmi amintesc de eroii principali ai show-ului colhoznic. În fruntea tuturor era Mefodi Pirev, preşedintele colhozului „Steagul Roşu”, la a cărui văduvă, Zinaida Pirev, am închiriat peste ani o odăiţă în strada Ohotski pereuloc de sub Casa Radio, nelipsiţi erau şi Ştefan Hreapcă, vicepreşedinte de colhoz, Dionis Cârpală, secretarul organizaţiei primare de partid, Traian Nasture, învăţător, Anton Ciubarov, instructor de la comitetul raional de partid Vadul lui Vodă, Toader Niţă, colhoznic, Luchian Duminică, fierar, Solomia Duminică, soţia fierarului, mamă eroină, Filea Cuşmă, miliţian.
Şi, desigur, cinstita adunare nu s-ar fi putut urni din loc fără de Anuţa Punguţă, curva satului, fără de Iacob Stratu, turnătorul satului, fără de lăutari şi fără de bieţii colhoznici, care aşteptau cu sufletul la gură să li se spună cam câte grame de grâu şi kilograme de ulei le-ar reveni la o zi muncă, numită pe nou trudozi.
Adunarea are loc într-un grajd lung, deşălat. Se desluşeşte nechezat de cai în cele mai dramatice situaţii. Fanfara cântă marşuri comuniste. Micii muzicanţi par a fi mai mici ca tromboanele. Poartă la gât cravate roşii. Se străduiesc să încropească nişte melodii, dar avântul lor nu prea are sorţi de izbândă. O instructoare de pionieri tot trece prin faţa lor şi îi struneşte.
Cât ţine faţada grajdului se întinde o pancardă cu litere măşcate: „Da zdravstvuet 7 noiabrea – prazdnic vsemirnoi revoliuţii!” (Trăiască 7 noiembrie – sărbătoarea revoluţiei mondiale). Un portret mare, îndoliat e prins pe o foaie de cort.
O masă acoperită cu postav verde. Pe masă o garafă pântecoasă şi un pahar din cele de pomină. Lumea se adună şi se aşază pe nişte scaune lungi. Vin şi şefii care trec în prezidiu. Toată conducerea colhozului e în prezidiu.
Preşedintele colhozului, Mefodi Pirev, bate cu ştampila în carafă. Vorbeşte stâlcit, ca la Tiraspol.
– Proşu liniştea. Azi la noi godovoi. Eu ştiu prost moldavschi iazâc şi şanti o să vâstupească tovarăşul Stipan Greapca.
Dintr-un colţ al grajdului se face auzită vocea gravă a lui Toader Niţă:
– Măi tovarăş Pirev, tu ai fost Chirău şi ai devenit Pirev. Nu ne schimonosi şi pe noi. Mă-sa l-o botezat Ştefan Hreapcă.
De după coada unui cal sare ca ars responsabilul de păstrarea ordinii publice, miliţianul Filea Cuşmă:
– Vezi, bade Toadere, să nu te botez eu amuş cu vreo 15 zile la măturat clozătele din Vad.
Intervine împăciuitor Pirev:
– Nu trebu la noi sfada. Azi la noi traur mari. A murit tovarişci Stalin. Şi noi urmam parunca lui. Azi noi dat la voi bani şi pâinea. Slovo predstavleaetsea tovarişciu Stipanu Sebastianoviciu Greapca, moi zamistitel po problemam idealoghii i propagandî.
Ştefan Hreapcă urcă la tribuna improvizată, îşi drege glasul printr-o tuse de fumător înveterat şi începe lent:
– Eu n-am să mă opresc la revoluţie, că despre ea a vorbit deja tovarăşul Pirev. Cred că v-aţi convins că revoluţia v-a adus fericire.
Din nou se aude vocea lui Toader Niţă:
– Un cacat.
Filea Cuşmă nu mai poate răbda şi strigă:
– Să-l dăm afară, tovarăşi, că-i beat !
– Eu îs cantujnic de la război, da pe tine te-o fi scăpat mă-ta în cap că îţi cauţi culcuş numai pe la umbră, poliţai ce eşti!
Se înfoaie în pene şi Anton Ciubarov, reprezentantul de la raion:
– Comu ni nravitsea, proşu pochinut’ zal. (Cui nu-i place, fie bun să părăsească sala.)
Niţă se preface a nu înţelege vorbele veneticului.
– Ce-ai spus mata?
Pirev încearcă să pună punct.
– Gata! Ascultăm docladu.
Hreapcă îşi drege din nou glasul:
– Stimate tovarăş Ciubarov, stimaţi colhoznici şi colhoznice de rând, astăzi la noi îi prazdnic mare, godovoi otciot. Dar şi scârbă peste scârbă. A încetat să bată inima luminosului nostru cârmaci. Datorită marelui conducător Iosif Visarionovici Stalin, am dus la bun sfârşit tot ce ne-am pus în plan. Am căpătat grâu bogat, dar nu v-am putut da mai mult de jumătate de kilogram la trudozi, iar leneşii care nu au îndeplinit minimumul de 180 de trudozile nu vor primi nimic şi li se va lua terenul de pe lângă casă, iar cu timpul vor fi daţi afară din colhoz.
De aceştia noi avem nu mulţi, dar nici puţini. Sunt 34 de leneşi, tovarăşi. Al treizeci şi cincilea Paraschiv Ignat a murit de zile bune şi nu de boală cum încerca să ne amăgească dugleşa lui de soţie, aducând sprăvci de la doctori falşi, pe care tovarăşul Stalin nu-i poate vedea în ochi. Şi bine le-a făcut că i-a pus la dubă.
Solomia Duminică, mama eroină, soţia fierarului Luchian, nu mai aşteaptă să-şi încheie Hreapcă discursul şi îl întreabă:
– Da eu cu 10 copchii ce mă fac?
– Să te opreşti.
– Cum să mă opresc, tovarăş nacealnic, dacă ţiganul meu îi cachiu de cap, cum ajunge sara îmi zice că predsedatele i-o spus să bată fierul cât îi cald. Şi el bate budăiul cât încape într-însul.
Pirev intervine din nou:
– Lăsat vorba, ascultat docladu.
Anuţa Punguţă, cunoscută de tot satul că are purtări uşuratice, n-are ce face şi intră în vorbă:
– Da eu am o întrebare.
– Întrebat la urmă, o sfătuieşte părinteşte Pirev.
– Eu nu am timp să aştept. Vreau să-mi spună tovarăşul de la raion dacă-i drept?
Filea Cuşmă vrea s-o ogoiască pe „nevinovata” domnişoară:
– Ce să fie drept, fa? Te mănâncă pe tine într-un loc să nu taci.
– Unde mă mănâncă pe mine, tu n-ai să scarpeni niciodată.
– După ce te-o scărpinat tot satul, să te mângâie necuratul!
– Ţi-au dat sovieticii epoleţi, da mintea-i ca la raţa din coteţ.
Matroana Gâscă, şefa clubului din sat, vrea să arate că a făcut cursuri la Şcoala de luminare culturală din Soroca. Mai ştii, poate o avansează pe la centru. Nepoftită de nimeni să ia cuvântul, începe cu Lenin, că aşa se cuvine:
– Vladimir Ilici Lenin, în vestita sa lucrare despre femei, ne învaţă să stimăm partea femeiască. El a spus că bucătăresele o să ajungă în fruntea statului şi au să ajungă. O să vedeţi voi, cine coace azi pirojoace, mâine o să ne joace cum i-o fi mai drag.
Tot Filea Cuşmă o pune la respect:
– Tu caută-ţi de clubul tău, că de curve m-oi ocupa eu.
Anuţa Punguţă sare ca arsă:
– S-o faci pe soră-ta curvă, auzi!
Pirev bate în carafa pântecoasă:
– Nu-i frumos, tovarăşi! Terminat odată cu bazaru ista, noi nu sântem la club sau crâcima. Spune, Anuţă, ce te doare, că totuna nu împlinit minimum de trudazi.
Dionis Cârpală, secretarul organizaţiei primare de partid, parcă s-ar simţi ofensat de comportamentul Anuţei şi încearcă s-o potolească:
– În viziunea organizaţiei primare de partid şi a mea personală şi în lumina poruncilor tovarăşului Stalin, eu socot că persoane ca Anuţa Punguţă nu au ce căuta printre noi. Mai ales acum când noi făurim cincinalul cel mai de nădejde şi avem de gând să întrecem America la bumbac, la viermi de mătase şi la toate cele. Partidul este mişcarea înainte şi nu dăm niciun pas înapoi. Cu Anuţa noi vom mai discuta.
– Tovarăşe siclitar de partid, nu vă supăraţi, vrea să ştie Punguţă, pentru că eu am o întrebare care mă frământă de cum au venit tovarăşii la putere. Îi drept că în comunism o să avem o casă şi o masă, o să mâncăm din acelaşi tacâm şi o să ne culcăm cu cine vrem noi.
– La asta întrebare eu nu pot da raspuns, zice Pirev parcă vinovat. Tovarişci Ciubarov îi mai învaţat. Dar el o să raspundă la Anuţa personal dupa asta sobrania.
Trecem la prenia. La discutat docladu.
Luchian Duminică, fără a-şi mai cere voie la cuvânt, se revoltă:
–Ce discuţie! Eu m-am săturat de suflat foalele şi de înghiţit colb din ferărie şi amu la sfârşit de an îmi daţi câte jumătate de kilogram de grâu la trudozi. La boierul Hitu şi plătea mai bine. Ce să fac cu puradeii. Îi duc pe prag la raicom şi lasă să-i hrănească tovarăşul Ciubarov.
Ciubarov (către Pirev):
– Cito on scazal? (Ce a zis?)
– Nedovolinâi sovetscoi vlasti. (Nu-i place puterea sovietică.)
– Pusti pridiot co mne na priem. (Să vină la mine în audienţă.)
Luchian Duminică nu înţelege ce spune şeful de la raion.
– Ce tot bălmăjeşte el acolo?
Pirev îi traduce:
– A zis plecat la el la raion.
– Cu ţiganca mea, cu puradei cu tot? Să iau şi purceaua?
Filea Cuşmă se crede deştept şi vrea să-l ia pe ţigan la mişto:
– Ai văzut tu la casa ta purcea?
– Da eu pot să mă duc şi cu un miliţioner, că tare s-au mai plodit, mai rău ca Solomia mea. Şi nu eşti tu mai breaz ca ai noştri. Puţi a fum ca şi noi, că nu ştii cum se desfundă cahla...
Traian Nasture, învăţătorul universal, care e gata să predea toate obiectele, solicită să ia cuvântul. Pirev i-l oferă cu plăcere.
– Eu reprezint la această adunare învăţătorimea, cum s-ar zice, intelectualitatea satului. Şi nu-mi place atitudinea dezaprobatoare a unor colhoznici, care în loc să se bucure de ceea ce ne-a dat puterea sovietică, ei se arată nemulţumiţi. Să nu uităm că lupta de clasă încă nu s-a terminat. Vorbele spuse aici, din sală, nu-s ale lor, prin ei vorbeşte chiaburimea care nu a fost strangulată până la capăt.
Niţă Toader se simte ofensat:
– Şi ce vrei să spui mata prin asta?
– Vreau să spun că locul dumitale e în Siberia.
– Nu mai spune! Şi mult te-ai gândit până ţi-a zburat prostia din tărtăcuţă?
Traian Nasture (către Filea Cuşmă):
– Filimon Andreevici, te rog să faci un pic de ordine şi să-l evacuezi pe acest nesimţit duşman de clasă din cadrul onestei noastre şedinţe, adunări sau sobrănii pe nou. Sunt, uite, alde încurcă-lume sau vântură-lume, ori cum le-am zice, sunt duşmani ai poporului. Ei vin din regimul trecut. Dar noi nu-i vom tolera. Sunt nişte imbecili, nişte pierde-vară. Tovarăşul Stalin în una din ilustrele şi renumitele sale cuvântări ne atrage atenţia să fim vigilenţi cu asemenea indivizi de talia retrogradului Niţă. Cunoaşte el măcar o iotă din ceea ce a spus marele Lenin şi urmaşul său fidel Iosif Visarionovici Stalin?
Pintilie Croitoru (beat criţă, îşi face loc printre scaune, se apropie de miliţian).
– Tu, măi Filea lui Cuşmă pe-o ureche, unde iapa mă-ti streche, pe Niţă să-l laşi în pace. Scoate-l pe învăţător, că mi-o scos fata din minţi. Îmblă, bre, la fata me, la Zoiţa, dar se dă şi pe la soaţă-mea Diţa. Uite că el şi în politică îşi vâră codiţa, băga-l-aş în hornul babei Chira!
Filea Cuşmă nu vrea scandal.
– Bade Pantiuşa, ai băut, du-te şi te culcă şi vezi de-ţi păzeşte fetele!
Anuţa Punguţă bate din palme:
– Lasă că vine comunismul şi o să vă rugaţi voi la noi.
Traian Nasture o probozeşte:
– Ruşine! Parcă-i adunătură de nebuni!
Da pe dumneata nimeni nu te-o poftit la nebuni, îi zice Niţă. Te-ai lins pe bot cu notarul, cu portărelul, cu şeful de post, amu-i puchi într-un loc şi pe aiştia cu stea în frunte şi cu chistol la şold. Pe mine nu mă ia nici dracul. Şi ştii dumneata de ce. Dar pe ăştia cu dosul în două luntri o să-i înecăm în bulboana de la Stegărescu.
– Am să pun pe urmele matale autorităţile. Nu ai nici pic de educaţie!
– Oi fi eu un necioplit, dar când m-au mobilizat, nu m-am îmbrăcat în haine muiereşti ca tine să mă ascund prin păpuşoaie.
– Dă-ţi seama ce vorbeşti şi cu cine vorbeşti. Nu uita că ai mai făcut armata şi la români.
–De ce să uit. Eu am făcut armata în două părţi, iar mătăluţă în niciuna. Eu am ajuns până la Berlin, iar mătăluţă până la Zoiţa în cotruţă, îmbătându-l pe Pintilii ca să te legi de copilele lui. Satul ista, măi Traian Evdochimovici, are ochi de văzut şi urechi de auzit. Şi nu uita, mârlănia nu se iartă!
Cât se ceartă lumea, într-o parte deloc dosită, cei din prezidiu înfulecă copane de pasăre, beau vin şi rostesc toasturi întru susţinerea şi dăinuirea veşnică a puterii sovietice. Se aud sudalme ruseşti, ieşite din gura lui Ciubarov.
Deodată se aude o voce: „Să se închidă uşile! A venit etuva!”.
Pirev, clătinându-se, întreabă speriat:
– Cine a chemat etuva?
Iacob Stratu, turnătorul satului se jură:
– Pe crucea mea, tovarăşe preşedinte, eu nu am chemat pe nimeni. Eu ce am de spus, dau în scris. Eu nu umblu cu vorbe goale. De data asta etuva a fost chemată de Traian Evdochimovici.
– Na coi hren? (De-a cui drula calului?)
– Niciun fel de hrean. S-a înciudat pe Niţă şi a zis că satul ista-i de păduchioşi şi a chemat etuva să ne ardă hainele de pe noi.
– Şi pe urmă cu ce îmbrăcat un sat? Cine la mine ieşit la colhoz? Cu cine arat, cu cine semănat?
– Cu boii.
– Singur tu bou. Boul nu mers fără ţaran.
– Eu am o scrisorică pentru tovarăşul Ciubarov.
– O ciom reci? (Despre ce-i vorba?)
– Nu-i rece, dar o să-i punem la rece pe Sava Găluşcă.
– Are casa plina de capii. Ce rău facut la tine?
– Când eram flăcău mi-a luat-o pe Sevastia.
– Mare podobă a luat. A ta mai buna. Plăcut de dânsa şi lui Ciubarov. Întrebat la mine a cui nevasta.
– Şi ce-ai spus?
– Spus că este unu stucaciu la noi.
– Eu nu-s Stucaciu, eu îs Stratu.
– Nu mare razniţa. Tot donoscic chemat. Tare multă lume plâns de rău tău. Tu de ce dat pe Galuşca la spisoc chiaburi, când el nu avut clozet la funda grădinii.
– Păcat că l-a scăpat un măgar.
– Măgara cela eu am fost.
– Mă scuzaţi, eu n-am ştiut.
– Eu dat picior la fund de stucaci! Du-te alunga etuva. Păduchi tu eşti!
– Da, tovarăş Pirev. Eu sânt ploşniţă, purice, păduche, tot ce vrei, dar să te păzeşti de mine.
– Eu ca tine mai văzut.
 
* * *
Apare grupul de pionieri cu tobe şi goarne. În frunte e Traian Nasture. Poartă o pancardă „Sanitarnâi otread” (Detaşamentul sanitar). Din urmă vine etuva.
Un bătrânel în halat alb. Se vede că e medic.
– Am venit tocmai de la Vad. Vom face dezinfecţie totală. Aşa-i ordinul de la raion!
Dinspre grajd apare Niţă cu o armă de vânătoare pe umăr.
Niţă se adresează medicului:
– Ce s-a întâmplat. Cine v-a poftit?
– A telefonat un cetăţean.
– Are nume?
– A zis că-i un binefăcător.
– Tare aş mai vrea să-l văd ca să-i umplu fundul cu drob de sare. Să vezi cum o să-mi joace tananica prin urzici.
– Eu n-am venit din popia mea, am ordin la mână ca în trei zile să despăduchesc satul ista.
Niţă scoate arma de pe umăr.
– În satul tău, la mamă-ta acasă poţi să faci ce vrei. Satul nostru nu-i fără câini. Te rog să-ţi iei tălpăşiţa cu binişorul. Te împuşc, nici nu mă uit.
– Tu eşti Niţă cel contuzionat de care mi-o spus Traian Evdochimovici să mă feresc.
– Nu să te fereşti, dar să te păzeşti.
Niţă trage un foc în aer. Doctorul se tupilează şi o ia rar spre maşină.
Niţă îi strigă din urmă:
– Vezi să nu faci pe tine!
Vine miliţianul Filea Cuşmă, fluturând din pistol.
– Cine, biscaforia şi paraschivenia mă-sii, a împuşcat?
– Eu, măi Filişor?
– Cine ţi-o permis să tragi focuri de armă în zi de doliu? Gata. O să ne spânzure la raion.
– Mai puţin cu un prost.
– De mine-i vorba?
– Nu. De mâca.
– Care mâcă?
– Cea cu caierul într-un loc.
– Ce fel de caier, ce fel de mâcă?
– Mâca, care-i oale şi ulcioare.
– Cine-o ucis-o.
– Un prost de miliţian.
– Eşti împotriva miliţiei sovietice?
– Du-te, măi Filimon, şi-ţi caută de treabă că aşa îmi vine să-ţi trag un pumn să te pupe mă-ta rece!
– Eu nu te las aşa. Vorbim noi în altă parte.
 
* * *
O ceată de pionieri în frunte cu Traian Nasture. Toboşarul bate toba. Le iese înainte Niţă.
– Pe loc repaos, copii! Unde vă duce măgarul ista?
Un copil îşi face loc să-i raporteze lui Niţă.
– Echipa de timurişti „Pavlic Morozov”, în frunte cu iubitul nostru învăţător de muncă şi educaţie fizică, se îndreaptă spre lanurile colhozului pentru a stârpi ţistarii.
– Dar ce rău v-au făcut ei, măi copii?
– Ne mănâncă grâul.
– Grâul de mult îi în hambare. În hambarele necuprinsei uniuni.
Nasture, rânjind cu toată gura:
– Văd că prinzi la minte, tovarăşe Niţă.
– Eu o prind, dar tu o scapi ca pe un nasture de la izmana calicului satului. Am ieşit dintr-un război şi tu iarăşi le bagi pe gât copiilor cruzimea. Ucizi ţistarii şi au să piară vulpile. Şi tot aşa până ne va păli şi pe noi vreo ciumă.
– Tovarăş Niţă, satul ista s-a săturat de antisovietismul dumitale. Nu-i chip să începi un lucru bun, că dumneata sari ca păduchele în frunte.
– Oi fi eu prost, domnule învăţător, dar n-am căpiat ca în luna martie să mă pornesc după ţistari.
– Te rog să nu mă boiereşti că eu nu-s din viţă de burghezi.
– Ştiut lucru că din coadă de câine nu faci sită de mătasă.
Nasture strigă ca un apucat:
– Să vină miliţianul, să ridice această pacoste de pe capul nostru!
De ce ne strici sărbătoarea, badei? Ce drac ţi-a trecut drumul de te-ai înrăit într-atât?
– Dumitale îţi convine puterea asta, că ai intrat în şcoală cu mâinile în buzunare şi ai leafă de advocat. Dar eu am dat tot ce-am agonisit o viaţă. Şi de ce m-aş bucura, când Pirev, la godovoiul lui, îmi dă ce trece printre degete, că nu-mi trebuie nici căruţă să car averea asta acasă. Dar când aveam pământul meu se deşăla carul de păpuşoi, de struguri, de fânaţ. De puterea asta a voastră se bucură numai dugleşii.
– Nu ai dreptate. Mai aşteaptă câţiva ani până ne vom întări şi ai să vezi că Uniunea Sovietică va întrece America.
– Tare mă tem că nici nepoţii mei nu vor ajunge să vadă comunismul cela al vostru.
 
* * *
Din gura unui gârlici de beci care-i lângă grajd, apar clătinându-se şi ţinându-se de mâini ca într-o horă fără de noimă: trimisul de la raion Ciubarov, secretarul de partid Cârpală, Pirev, Cuşmă şi Nasture le cântă din armonică.
Ciubarov îl zgâlţâie de piept pe Pirev:
– Gde jenşcinî? (Unde-s femeile?)
– Şcias budut. (Acuşica vor fi.)
Cuşmă, cu tunica murdară de vin, râgâie fălos:
– Eu am vorbit cu Tudosica. Ne aşteaptă. Dar numai pe unul. A zis să-i ducem un sac de făină de grâu, altul de păpuşoi şi un sac de cartofi.
Secretarul organizaţiei de partid nu-i de acord:
– Nu-i prea mult pentru o curvă care mereu lipseşte de la politzaniatii?
Nasture e de altă părere:
– Mult, puţin, dar tovarăşul Ciubarov trebuie să se răcorească.
Pirev abia de-şi scoate cizmele din noroi.
– Tare greaznâi drumul la Tudosâca. El poate să cadă şi să răcorească navecino. Aşa că miliţia dus pe el la prag şi la prag aşteptat până şi-a face treaba.
Cârpală, ca să alunge orice învinuire de mai apoi, îşi asigură o scuză:
– Din punct de vedere ideologic, nu se admite ca un conducător de partid să fie amoral, să degradeze până la o femeie care se ţine numai de cusătorie şi nu are minimum de trudozile.
Nasture pune punct la toate.
– Nu te face cheie de biserică. Îţi ştim noi cărările. Calul tău nechează din grajdul Ulitei lui Colţun.
– Să lăsăm ghionturile. Vladimir Ilici Lenin în una din lucrările sale ne învaţă să nu ne pârâm unii pe alţii, că de altfel se va destrăma partidul.
– Dar tovarăşul Stalin, dimpotrivă, zice să nu avem ameţeli din cauza succeselor, rosteşte triumfător Nasture.
Cârpală, lup bătrân, vine cu o întrebare:
– Ce are iepurele cu prefectura?
– D-apoi încă cum are, i-o retează Nasture.
Pirev le dă de veste:
– Bre, cât voi vorbit, Ciubarov adormit. La cine acasă dus pe el?
Cârpală şi de data aceasta găseşte ieşire din situaţie:
– Eu cred că e prea greu să-l cărăm prin glodăraia asta. Să-l mutăm în iesle la cai. Când se trezeşte îl luăm din nou la cramă şi poate că uită de muieri.
Îl apucă de mâini şi de picioare şi îl duc spre grajd. Se aude sforăit şi nechezat de cai.
Pe masa prezidiului apare un patefon şi Pirev cu ai săi ascultă Kalinka şi se încinge un joc dement.
Mai încolo, pe o buturugă, alt patefon. Niţă în pirostrii, cu capul pe buturugă ascultă cântecul lui Zavaidoc „Car frumos cu patru boi”.
 
 
* Fragment din romanul Cum avea să moară Stalin.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog