Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

TEATRU

Cum am scris Tancul lui Brad P.

Irina NECHIT

Alte articole de
Irina NECHIT
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XXII, 2012

Pentru tipar

Programul „Matei Millo”, anunţat anul trecut de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, mi-a permis, după aprobarea proiectului meu cu titlul „Manifestul teatrului cruzimii, citit de Smirnov”, să susţin cursuri de scriere dramatică la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP). ICR Chişinău ne-a propus o temă de actualitate – violenţa în arta teatrală, ca reflectare sau ca interpretare critică a violenţei din societatea contemporană. Mi-a părut firesc să abordez un eveniment istoric recent, pe parcursul căruia violenţa s-a manifestat în mai toate formele ei – războiul de pe Nistru din 1992.
La douăzeci de ani după declanşarea conflictului de pe Nistru, acesta mocneşte în surdină, rămânând nesoluţionat. „E de mirare că până azi nu s-au făcut spectacole despre războiul din ’92!”, mi-au spus unii dintre masteranzii AMTAP, care au dorit să participe la cursurile de scriere dramatică. „Ce ştiţi voi despre acest război?”, i-am întrebat la începutul proiectului. Majoritatea aveau informaţii vagi, inexacte, unii auziseră pentru prima dată despre acest conflict militar, dar o tânără actriţă a povestit cu voce sugrumată că se afla la Dubăsari în ziua când a început războiul. În blocul unde locuia familia ei căzuse un obuz. Tatăl altei masterande fusese combatant în război, iar finii acestuia, tineri căsătoriţi (fina era însărcinată), au murit în propria casă, distrusă în timpul unui bombardament. Unchiul unui masterand luptase ca voluntar pe front şi e ferm convins că cetăţenii moldoveni au fost folosiţi drept carne de tun în războiul care s-a desfăşurat după un scenariu scris la Moscova.
Personajele păreau gata conturate, decupate din viaţă, cărţile, articolele de ziar despre conflictul de pe Nistru şi discuţiile cu martorii ofereau o sumedenie de subiecte, totuşi trebuia să facem o alegere, să găsim, în cantitatea enormă de material documentar, o linie de subiect a noastră, individualizată.
În toamna anului 2011 apăruse în presă o ştire despre faptul că celebrul actor Brad Pitt şi-a cumpărat un tanc sovietic la Budapesta, în perioada filmărilor unei pelicule despre un nou război mondial. Atunci mi-am imaginat că o altă vedetă de cinema, pe nume Brad P., ar veni pe meleagurile noastre să cumpere tancul de la Coşniţa, simbol al Armatei URSS, păzit cu străşnicie de separatiştii de la Tiraspol. Am compus un sinopsis al unei eventuale piese despre aventurile lui Brad P. pe cele două maluri ale Nistrului. L-am citit în faţa masteranzilor, le-am prezentat şi alte variante de subiect (despre rănile celor mutilaţi în război sau despre indiferenţa generaţiei de azi faţă de conflictul de acum două decenii), dar tinerii actori, regizori, păpuşari, coregrafi, teatrologi, culturologi care au asistat la orele de scriere dramatică au spus că cea mai interesantă este varianta cu Brad P.
Una dintre actriţele prezente la cursuri, Inga Marcu (angajată la Teatrul de Păpuşi „Guguţă”), împletea din aţă colorată o păpuşică şi asculta cu atenţie. Privind-o, mi-a apărut în minte imaginea unei adolescente de pe malul stâng al Nistrului care vrea să fondeze un teatru de păpuşi în satul ei şi care confecţionează cu măiestrie păpuşi, făcând şi un Balaur ce seamănă întocmai cu Smirnov, fostul lider al autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene.
Un alt masterand e balerin la Opera Naţională din Chişinău, mi-am închipuit că el l-ar putea juca pe Lebădoiul Negru din piesă, numele acestui personaj fiind o simbioză între Lebăda Neagră din faimosul balet ceaikovskian şi generalul Lebed, căruia ofiţerii de la Tiraspol îi pregătiseră la sfârşitul războiului din ’92, în cinstea victoriei asupra moldovenilor, un dar grotesc: valsul tancurilor.
Masterandul Nicu Ţurcanu, actor la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, mi-a mărturisit că îi place să cânte la saxofon şi atunci am decis că Tiranul din piesă va cânta la saxofon. Se lega acest instrument cu povestea unuia dintre personaje, Pavel toboşarul, care are ca prototip un muzicant din Cocieri, conducătorul fanfarei ce-i petrecea la cimitir pe consătenii ucişi în război.
Un personaj inventat e Moartea, ea vorbeşte, cântă, dansează şi nici nu ştiu dacă e o născocire sau o prezenţă reală.
Ficţiunea se întâlneşte cu faptele documentare în piesa Tancul lui Brad P., prima parte fiind construită cu preponderenţă din monologuri ale unor oameni reali, implicaţi direct în conflictul de pe Nistru. Monologurile au fost înregistrate, apoi descifrate, comprimate, uşor redactate, adaptate rigorilor unui text dramatic.
Piesa Tancul lui Brad P., scrisă în cadrul proiectului sprijinit de ICR Chişinău, e o plecăciune în faţa celor care şi-au apărat ţara, limba, casele, familiile şi pământurile într-un război inegal dintre un stat gigantic, Rusia, şi unul care abia de poate fi zărit pe hartă, Republica Moldova.
Am terminat piesa în iunie curent, iar în iulie un grup de studenţi şi masteranzi ai AMTAP, în frunte cu regizoarea Nelly Cozaru, a realizat lectura publică a Tancului..., un text despre violenţă, dar şi despre adevăratul eroism, care nu e cel etalat la parade militare, ci unul manifestat de fiinţe mici şi slabe în încleştarea cu monştrii.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog