Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARTE VIZUALE

Anatol Mocanu sau neodihna ochiului pastelat

Ion HADÂRCĂ

Alte articole de
Ion HADÂRCĂ
Revista Limba Română
Nr. 5-9, anul XV, 2005

Pentru tipar

Despre pictorul Anatol Mocanu în saloanele noastre expoziţionale, în revistele şi emisiunile de specialitate aproape că nu s-a vorbit. Şi-i păcat. Celui cuminte îi trece norocul pe dinainte. Cu toate acestea, Anatol Mocanu este un nume inconfundabil, tratat cu stimă şi gratitudine în cercurile avizate şi nu numai. Temperat în prozodii armonice, echilibrat în ascensiunea demnă a traiectoriei sale; aproape olimpic în seninătatea-i de maratonist al traseului crud în goana fără capăt după imaginea cea unică, predestinată numai învingătorilor de cursă lungă şi schiţând un zâmbet abia perceptibil cu penelul bărbii sale renascentiste – el seamănă cu un Don Quijote al paletei purtate ca o egidă spartană în bătălia cea mare cu himerele cotidianului.
Anatol Mocanu este coborâtor din Criva Bricenilor, dintr-un sat semănat la capătul unui pod de flori peste Rădăuţi, pe drumul mocanilor, la răscrucea nevoilor, bătând dinspre Hotin şi Cernăuţi. În sinea sa, este un perfecţionist desperat şi iremediabil ce înclină spre clasicism, nu în sensul imitării vreunei direcţii clasiciste, ci în sensul abordării actului artistic printr-o clasicizantă rigoare a însuşirii procedeelor tehnice, modalităţilor de expresie plastică şi de transpunere metodică a inefabilei inspiraţii prin simbolistica riguroasă a unui limbaj plastic, explicit, însă încifrat în taina căutărilor neobosite, secondate de asceza muncii pertinente, marcate de un profesionalism exemplar.
Este artistul echidistant faţă de aventurile plasticografilor în vogă şi sfâşiat între totala izolare în faţa şevaletului din atelierul său şi exerciţiul rafinat al catedrei de desen, care-i oferă satisfacţia roţii de transmisie către ucenici şi iluzia garanţiei unui venit modest dar sigur, obţinut în sudoarea frunţii.
Eminamente liric, ataşat sufleteşte de tot ce-l înconjoară, Anatol Mocanu – pictorul – nu are nevoie de careva repere artificiale, conceptualiste sau generaţioniste, pentru etalarea numelui şi talentului său. Resursele inspiraţiei, cu toate ezitările, căutările şi revenirile sale, îi sunt adânci, viguroase şi rezistente în timp. Ele vin din expresia harului cultivat cu zgârcenie, asiduitate şi credinţă nestrămutată în recompensa valorică a acestei fidelităţi. Ele vin totodată din studii asidui la Şcoala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” (1967-1971) şi la Institutul Unional de Stat de Arte Plastice „V. Surikov” (1971-1977), facultatea pictură de şevalet, clasa profesorului V. Ţâplakov. Dar înainte de toate ele vin din harul nativ înclinat spre cunoaşterea lumii prin coordonatele dorului, prin acel inexprimabil specific naţional, moştenit de la vatra părintească, dătătoare de meşteri – comornici, olari, cioplitori în lemn şi ţesetori în pânză de borangic sau meşteşugari iscusiţi în beteala verde a câmpiilor basarabene...
Un artist învins de frumuseţe este puţin convingător atunci când se consumă în exclamaţii şi tentative de reproducere obiectivistă şi are şanse mai sigure de împlinire atunci când ştie a-i struni hergheliile nărăvaşe de fantome, contururi sau măşti efemere sub care, de obicei, se ascunde faţa cea nevăzută a Frumuseţii. Aceasta ar fi şi metoda inversă de retopire a minereurilor fantomatice într-un portret ideal al Frumuseţii nealterate, la combustia înaltă a unor stări pe care numai ingineria specială a cuptorului sufletesc le-ar putea suporta. Doar prin obsesia unei asemenea metode s-ar explica înclinarea unor pictori spre genul portretistic al cărui film diacronic, înmagazinat într-un muzeu imaginar de excepţie, poate că ar intui în sine şi taina acelui cifru iniţiatic de dezvăluire a idealului primordial.
În acest sens, portretistul Anatol Mocanu aduce ofranda tradiţională a bizarei sale / noastre bresle de căutători ai frumosului. Doar că uneltele sale sunt ceva mai specifice, dacă în genere poate fi acceptat pastelul ca unealtă! Anatol Mocanu, cel împătimit de arta portretului, se află la o etapă, când, în fond, nu mai pictează si nu reproduce verist similitudini fade, ci dezvăluie portretul trăirilor, dezvăluind, adică ridicând vălul aparenţelor de pe suprafeţe, pânze ori chiar feţe fără vădite profunzimi. Artistul face portretul să izvorască din adâncul fundalului monoton, din statica uniformităţii, de unde liniile şi petele pastelate, calde, sugestive, care încep a se scurge şi a se contopi într-o revărsare de unduiri delicate, ameninţând oricând să se retragă subit în umbra anonimatului. Faţa ca paşaport esenţial al constituţiei ideatice, fizice şi psihologice devine la el treptat doar un suport sau lentilă de studiu a altor suprafeţe marcate de noi profunzimi. Artistul manifestă un interes aparte pentru cei apropiaţi şi din considerentele că sunt mai uşor lăsaţi convinşi să pozeze la infinit şi pentru că zugrăvirea unui om apropiat întotdeauna obligă la efuziuni şi mobilizări aparte, de maximă credibilitate. Astfel personalitatea, adeseori absconsă, a celui portretizat intră într-o corespondenţă subtilă cu ochiul artistului care în acelaşi timp îi împrumută ceva din propriile frământări şi legende spirituale, conferindu-i surpriza unei noi dimensiuni spirituale a modelului studiat. A celui ce aşteaptă cu nerăbdare finalul şi rămâne adeseori surprins, contrariat sau profund decepţionat de ceea ce vede. Indiferent de gradul autenticităţii fotografice a celor portretizaţi, Anatol Mocanu reuşeşte să-şi transmită personajele într-un plan subiectiv al răsfrângerilor complicitare, ce-şi recâştigă, printr-o întreagă suită de tehnici evazioniste, gradul de autenticitate caracterologică.
Bineînţeles că tehnica pastelului comportă dificultăţi şi riscuri aparte, solicitând celui ce o practică atitudini afective de mare sinceritate şi precizie în captarea pe un singur bob sau tuşă de pastă a transparentelor fluxiuni dispoziţionale, care, fiind coroborate cu o manieră inedită de interpretare, pot conferi ansamblului acea distincţie cromatică inedită a diafanului psihologic surprins mai ales în trădarea unor cordialităţi de maximă convingere.
În domeniul portretisticii Anatol Mocanu reuşeşte să atingă acele exigenţe deosebite înaintate genului care, cu siguranţă, indică drumul puţin bătătorit spre adevărata măiestrie.
In sobra varietate a manifestărilor sale, portretele lui sunt într-un fel şi peisagistice, iar peisajele, totodată, au conotaţii portretistice.
Din toată fiinţa dedublat vorbitoare a palitrei sale discrete pictorul Anatol Mocanu practică un demers privitoriu coerent şi explicit în finalitatea ansamblului adeseori accidental de subtile divagaţii aluzive şi digresiuni mozaicale. Desfăşurarea în epic a gândirii peisagistice, în fond (de aceeaşi substanţă lirică), îl direcţionează prospectiv şi introspectiv spre ritmuri cromatice proporţionate, împlinite, susţinute de stări ordonate şi calme, dar unde manifestările alcalinului, vegetativului şi ale luminozităţilor celeste nu anulează importanţa detaliului, cu surprize de erodare interioară sau explozii imprevizibile şi pulsaţii aritmice ale registrului pensulatoriu.
Insă toate aceste flaşuri compoziţionale (diluvii telurice absente, munţi priporoşi, lagune, ape în retragere, sălaşe părăsite, cătune şi colţuri uitate de lume), structurate succesiv de o rară aviditate a orizonturilor inepuizabile, nu-şi trădează carcasa schematică şi nu se mai cramponează, provincial, de simbolurile monumental-raerykiene sau chiar postcesainniene şi postproustiene, ci se relevă în toată candoarea, simplitatea şi frumuseţea celor lăsate de la facerea lumii pentru desfătarea ochiului candid, mereu înrourat şi mirat de câte le vede.
În neogoitele sale peregrinări prin pustiul globalizării mai poate fi văzută, încet subţiindu-se, umbra unui artist ce poartă mereu cu sine o discretă cutie de rezonanţă a multiplelor variaţiuni pe tema vieţii unei singure Culori şi a multiplicităţii căutărilor ce dau farmec şi policromie unei singure Vieţi.
Obsedat de unicitatea acestui adevăr ascuns îndărătul propriei evidenţe amăgitoare, îl copleşeşte adeseori melancolia, visul, starea zborului sfâşiind în lentoare, şi atunci natura statică îi fuge din cadru, portretul abia se sprijină pe un contur nedesluşit, iar exuberanţa verticală a luminii şi a pitorescului peisagistic sucombă într-o linie sinusoidală vibrantă, cu nelinişti străbătând din surdină, care-ţi amintesc intempestiv că efemerul, nesigurul, oscilatoriul percutant este ceea ce dă respiraţie şi vitalitate eternului, etern-umanului sau încă neexprimatului etern.
Anatol Mocanu... Un egumen al artei ce şi-a asumat canonul solitudinii creatoare.
Un poet al pastelului ce-şi macină zilele-anii şi scoate din pasta măcinărilor litanii curate pentru vecernia şi utrenia culorilor.
Un artist tăcut şi solitar...
O operă împlinită din dragostea pentru ţară şi oameni şi din cântecul feţelor irepetabile ale unuia şi aceluiaşi strop de rouă existenţială ce ne pictează pe o clipă destinul.
 
 
*
Anatol Mocanu s-a născut la 17 iunie 1952 în satul Criva, Briceni, Republica Moldova. Studii: Şcoala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” (1967-1971), Chişinău; Institutul Unional de Stat de Arte Plastice „V. Suricov” (1971-1977), Moscova, facultatea pictură de şevalet, atelierul prof. V. Ţâplakov.
Activitatea pedagogică şi de creaţie: Profesor de desen, pictură, compoziţie (Colegiul Republican de Arte Plastice „A. Plămădeală”; Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”; Liceul Republican de Arte Plastice „I. Vieru”). Din 1981 participă la expoziţii naţionale, internaţionale, municipale, saloane oficiale, tabere de creaţie (Moscova, Sankt Petersburg, Vatra Dornei, Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Tulcea, Huşi).
Membru al UAP din Republica Moldova din 1992.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog