Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

NICOLAE CORLĂTEANU – 90

Un dascăl al tuturor

Iraida CONDREA

Alte articole de
Iraida CONDREA
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XV, 2005

Pentru tipar

Numele academicianului Nicolae Corlăteanu se asociază, întâi de toate, cu statutul de profesor – aceasta a fost vocaţia întregii sale vieţi. Sute, mii de studenţi i-au ascultat prelegerile, i-au răspuns la examene şi colocvii, au scris sub conducerea distinsului dascăl comunicări, teze de licenţă, doctorate. Pe studenţi îi cucerea ţinuta sa maiestuoasă, discursul academic de mare rafinament, minuţios documentat şi sprijinit întotdeauna de cunoştinţe enciclopedice. Profesorul Nicolae Corlăteanu ştia să păstreze o distanţă anume, să creeze un spaţiu miraculos între student şi profesor, în care nu exista loc pentru un alt comportament decât cel de respect şi demnitate. Nu-l supărau şi nu-l iritau răspunsurile slabe sau obişnuitele bâlbâieli generate de tracul din timpul examenelor – în asemenea cazuri verdictul suna mai mult ca un sfat al unui părinte – „Mata – mai învaţă, mai gândeşte-te şi pe urmă vino iar la examen”. Oricare dintre foştii săi studenţi îşi poate aminti în ce situaţie profesorul i-a adresat acel celebru „MATA”, încât se pare că în afară de Nicolae Corlăteanu nimeni nu mai întrebuinţa acest pronume de politeţe într-un mod atât de pitoresc.
Om de o vastă erudiţie, Nicolae Corlăteanu a înţeles să le transmită celor din jur nu numai cunoştinţe academice, dar şi acea mare bogăţie spirituală pe care omul o poate acumula numai dacă are acces la izvoarele adevăratei culturi. Multe din cărţile sale sunt adresate „nefilologilor”, autorul îndemnându-i la lectură pe cei care doresc să-şi lărgească orizontul, să înveţe din experienţa generaţiilor trecute. Autorul a deschis drum pentru o serie întreagă de lucrări de popularizare prin cărţile Egală între egale (1971), Cuvântul în vâltoarea vieţii (1980), Limba noastră. S-o cunoaştem şi s-o cultivăm fiecare! (1981), Lumea cu toate ale ei (1988). În primele cărţi autorul trasează căile şi indică sursele de modernizare a lexicului, aducând multiple exemple de adaptare a termenilor din cele mai diverse domenii ale ştiinţei – din filozofie, matematică, medicină, fizică, cibernetică, astronautică. Dezvoltarea vertiginoasă a ştiinţelor exacte la sfârşitul secolului XX a generat transformări radicale în limbaj, o îmbogăţire considerabilă a terminologiilor şi academicianul N. Corlăteanu vine să explice aceste fenomene cu ajutorul legilor de dezvoltare a limbii.
Este pronunţat aspectul popularizator, mai ales în ultima carte, care, în afară de titlul Lumea cu toate ale ei, are şi un subtitlu: Privire asupra universului – din diferite puncte de vedere – prin prisma mijloacelor de limbă, iar capitolele lucrării reprezintă clar ideea autorului de a determina locul şi contribuţia limbii în dezvoltarea proceselor de cunoaştere a universului – aceste denumiri de capitole vorbesc de la sine: Barometru al cunoştinţelor şi sentimentelor, Lumea ca matematică, Lumea ca ştiinţă (exactă) şi tehnică, Lumea poetului, Între „lirici” şi „fizici”. Autorul îşi motivează viziunea astfel: „Se impune a considera natura, omul, societatea într-un cadru general larg, unitar. Iată de ce ne-am propus să relevăm în această lucrare şi date din matematică, fizică, tehnică, din ştiinţele social-politice, literatură, artă, teatru, pentru a stabili – măcar în linii generale – o punte de legătură între ştiinţele fizico-naturale şi cele social-umaniste – toate găsindu-şi reflectarea în mijloacele expresive ale limbii” (p. 6). Rolul inegalabil al limbii în dezvoltarea tuturor acestor ştiinţe este demonstrat de academicianul Corlăteanu cu argumente, nume, cifre, citate din sute de surse pe care le-a consultat, cu referire la marii învăţaţi – Avicenna, Galileo Galilei, Newton, Einstein şi mulţi alţii.
În unele cazuri, de exemplu când este examinată terminologia din domeniul matematicii sau fizicii, impresia este că autorului nu-i sunt deloc străine aceste ştiinţe – este remarcabilă şi cu totul rară o asemenea aplecare a unui filolog spre ştiinţele exacte. Prin lucrările sale Nicolae Corlăteanu propagă nu numai terminologia modernă, dicţionarele de specialitate, dar şi unele fenomene, fapte interesante, face referinţă la nume sonore din domeniul ştiinţelor exacte, din domeniul artei, istoriei. De exemplu, doar într-o singură pagină din cartea Limba noastră citează câteva nume şi lucrări notorii ale culturii universale. În paragraful intitulat sugestiv „Omenia înainte de toate!” autorul scrie: „Tendinţa spre umanism apare încă în străvechiul poem indian Ramaiana, creat în secolul IV î.e.n. Rama este întruchiparea binelui, a cinstei, a bunătăţii, a datoriei îndeplinite. Când unul din reprezentanţii lui Ravan, simbolul răului, îl întreabă pe Rama de ce l-a săgetat, dacă nu i-a pricinuit lui personal nici un rău, Rama îi răspunde că orice rău trebuie distrus, deoarece răul închide calea spre bine, spre progres. «Viaţa este un dar pe care-l merităm numai când îl dăruim» – afirma pe bună dreptate un alt mare indian, Rabindranat Tagor. Bacteriologul englez Alexandre Flemming (1881-1955), descoperitorul penicilinei (1929), iubea florile, grădinăritul, îl interesau păsările, copacii şi furnicile, dar cea mai mare dragoste o purta omului, omenirii în general, părându-i nespus de rău că eficienţa penicilinei nu s-a putut realiza decât după terminarea celui de-al doilea război mondial, care a dus în mormânt atâtea milioane de oameni. «Nu sălile de marmoră dau măreţia intelectuală, ci sufletul şi creierul cercetătorului» – spunea savantul. Pornite încă de la unul din primii comediografi latini – Plaut (250-184 î.e.n.), cuvintele Homo homini lupus est („Omul este lup pentru om”) au fost preluate pentru a exprima ideea degenerării relaţiilor umane...” (p. 113).
Această pledoarie a savantului pentru umanism, pentru triumful binelui este însoţită de o informaţie densă şi interesantă din istoria civilizaţiei umane. La fel de generoase sunt referinţele la diverse opere ale clasicilor literaturii române şi universale, la opere mai puţin cunoscute în acele timpuri (dar şi acum), ca, de exemplu, citatul din renumitul Dicţionar grotesc al lui Vasile Alecsandri, care, în calitate de exerciţiu de persiflare, nu este lipsit de interes nici pentru cititorii de azi, de aceea reproducem un scurt fragment în care V. Alecsandri îi ridiculizează cu mult umor pe cei mai pedanţi purişti: „Amare – a iubi! – un cuvânt inutil şi care produce conjugări comice; de pildă: Eu am în loc de eu iubesc este un calambur grotesc. Am amat în loc de am iubit este o bâiguială ridicolă. Eu te am, doamnă! în loc de te iubesc, doamnă! este o impertinenţă, care expune pe nenorocitul pedant a fi dat afară cu amoru-i cu tot; însă ce-i pasă pedantului! Nu-i rămâne gramatica drept mângâiere? El o strânge la piept cu amoare şi-i zice: „Tu, fidela mea consoartă, eşti universul meu! Te am, te-am amat, te amai, te voi ama, ama-te-voi. Amorul spăriet îşi astupă urechile şi fuge”.
Generozitatea cu care autorul oferă citate şi informaţii dintre cele mai interesante şi necesare, forma accesibilă a expunerii, comentariile clare fac din aceste cărţi scrise de un savant lingvist o lectură plăcută şi utilă pentru orice om, de orice profesie sau vârstă. N. Corlăteanu are întotdeauna temele preferate pentru comentariu şi pentru exemplificare şi autori despre care are multe de spus pentru publicul larg – Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu şi, bineînţeles, Ion Creangă, de a cărui operă s-a ocupat în mod expres în lucrările sale ştiinţifice.
Academicianul Corlăteanu, cu o viaţă lungă şi plină de evenimente strâns legate de istoria patriei sale, a cunoscut multă lume, a avut numeroşi colegi şi discipoli şi pe toţi îi ţine minte, despre fiecare are ceva de spus, pentru oricine găseşte un fir de legătură cu timpul şi împrejurările în care l-a cunoscut. În cărţile sale se pot regăsi numele câtorva generaţii de intelectuali basarabeni, oameni pentru care profesorul totdeauna găseşte cuvinte onorante. În cartea Răspântii (1995) pomeneşte cu multă căldură despre profesorii de la liceul „Alexandru Donici” din Chişinău, despre profesorii Leca Morariu şi Grigore Nandriş de la Universitatea din Cernăuţi, despre colegul şi bunul său prieten Eugeniu Russev, despre colaborarea fructuoasă cu lexicografii de la Institutul de Lingvistică de la Moscova. O bună parte din memoriile savantului se referă la perioada de după război, când şi-a început activitatea de profesor la Ocniţa. Din aceste amintiri s-a desprins ideea că în Basarabia din acea perioadă erau destul de mulţi profesori bine instruiţi, cu studii universitare făcute la Cernăuţi, Iaşi, Odesa, Moscova, Sankt Petersburg. Exista un mediu intelectual, se făcea carte şi, cu toate dificultăţile cauzate de război, pulsul vieţii intelectuale, academice nu s-a oprit. Ceea ce descrie academicianul N. Corlăteanu ca martor nu corespunde cu afirmaţiile propagandistice din perioada sovietică, cum că aici predomina net analfabetismul şi incultura, că nu erau nici măcar şcoli. Or, profesorul nostru confirmă că au existat aici rădăcini ale culturii, şi rădăcini bune, viguroase, care peste ani au dat vlăstari ce au adus ulterior multe roade, unul dintre acele vlăstare fiind chiar academicianul Nicolae Corlăteanu.
Ca un document absolut inedit se prezintă cartea Aşa am trecut până acum prin viaţă, apărută sub auspiciile Universităţii de Stat din Moldova şi ale Facultăţii de Litere în anul 2000. Aici profesorul Corlăteanu dă listele tuturor promoţiilor de studenţi pe care i-a avut – din 1951 (înmatriculaţi în 1946) până în 1991 – pe grupe şi specialităţi, astfel că toţi cei care i-au audiat prelegerile se pot regăsi în aceste liste, pe grupe (aşa cum am depistat şi eu lista colegilor mei de grupă, în ordinea în care eram strigaţi timp de cinci ani – Adam, Arhire, Bologan, Capmare, Căpraru, Chira, Chiriţă, Costin, Deliu, şi restul, în total 32 de studenţi). Sunt inserate aici şi programele cursurilor ţinute la diferite facultăţi, avizele date de domnul academician în calitate de conducător la tezele de doctorat ale discipolilor săi (aceştia au fost Anatol Ciobanu, Anatol Eremia, Maria Cosniceanu, Elena Pânzaru, Maria Bârcă, Gheorghe Colţun, Maria Graur, Irina Condrea), recenziile Domniei sale la doctoratele la care a fost recenzent oficial sau neoficial, avizele la autoreferate, recomandări pentru acordarea unor titluri pedagogice. Cei care i-au oferit domnului profesor o carte cu dedicaţie, vor găsi acele mici texte, scrise cu inspiraţie şi cu dragoste pentru destinatar, adunate într-un compartiment intitulat sugestiv „pe o filă de carte”, la sfârşitul căruia autorul scrie Tuturor – Ab imo pectore şi încheie cu o emoţionantă „Spovedanie în faţa propriei conştiinţe”.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog