Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

NICOLAE CORLĂTEANU – 90

Exemplu şi îndemn

Ion CIOCANU

Alte articole de
Ion CIOCANU
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XV, 2005

Pentru tipar

Savant erudit, specialist în câteva ramuri distincte ale filologiei – lexicologia şi lexicografia, fonetica şi fonologia, morfologia, latina vulgară, romanistica ş.a., Nicolae Corlăteanu a fost concomitent de-a lungul deceniilor un promotor activ al normelor limbii literare române. Domnia sa a găsit mereu puteri şi timp nu numai pentru a elabora exegeze ample, competente şi importante sub aspect ştiinţific, precum este cunoscutul Studiu asupra sistemei lexicale moldoveneşti din anii 1870-1890 (Contribuţia lui Ion Creangă şi a altor scriitori la valorificarea stilistică a vocabularului contemporan)(1964) sau extrem de necesara pentru noi, romanicii, Cercetare a latinei vulgare şi a relaţiilor ei cu limbile romanice (tipărită, din păcate, numai în ruseşte, 1974), dar şi pentru articole, notiţe de ziar sau de revistă, în care explica simplu şi convingător cum şi de ce se scrie ori se rosteşte într-un anumit fel un cuvânt, un termen, o maximă etc. Autor de programe pentru cursuri universitare şi de manuale, Nicolae Corlăteanu a ţinut ani de-a rândul prelegeri substanţiale pentru multe generaţii de studenţi filologi, dovedindu-se o personalitate cu o vastă erudiţie, impresionând prin arta expunerii, limpede şi absolut convingătoare, reuşind totodată să „coboare” de la catedra şcolii superioare, de la faima savantului cu renume, în mijlocul cititorilor mai puţin ori chiar deloc instruiţi sub aspect filologic, îngrijind ani de-a rândul rubrici de cultivare a limbii şi publicând nenumărate articole şi microeseuri despre imperativul cunoaşterii cât mai bune a zestrei lingvistice româneşti de către toţi concetăţenii.
A plătit, nu-i vorbă, tribut ideologiei comuniste, şi-a intitulat o carte Egală între egale, în care considera „moldoveneasca” o limbă favorizată de soartă în condiţiile rusificării acerbe şi ale deznaţionalizării cumplite, a vorbit despre „atenţia deosebită” acordată de partid şi guvern limbilor neruse din imperiul sovietic, însă chiar şi în aceste lucrări, inerent conjuncturiste, pulsa, omniprezentă şi întremătoare, dragostea sinceră şi permanentă a autorului lor pentru cuvântul rostit şi scris conform firii înseşi a limbii lui Eminescu, Alecsandri, Creangă, Negruzzi şi a celorlalţi clasici ai literaturii şi spiritualităţii noastre.
Cu deosebire se simte această dragoste în articolele şi eseurile consacrate cultivării limbii. În 1961 Nicolae Corlăteanu a publicat două lucrări importante pentru perioada respectivă: Cultivarea limbii şi problemele ei actuale (revista Nistru, nr. 6, pag. 128-135) şi Ce este cultivarea limbii? (culegerea colectivă Cultivarea limbii, nr. 1, pag. 3-8).
Autorul a colaborat intens la scrierea unei serii de cărţi a căror utilitate nu poate fi minimalizată şi, mai mult, a căror continuare ni se pare absolut necesară şi în condiţiile actuale. Numim, în ordinea apariţiei fascicolelor acelei colecţii, articolele datorate omagiatului: Normele literare şi chestiunile de cultivare a limbii (1962, nr. 2), Cultivarea limbii la etapa actuală (1963, nr. 3), Note despre măiestria scriitorului (1966, nr. 4), Cultivarea limbii la un nivel mai înalt (1968, nr. 6), Limba presei periodice moldoveneşti (1971, nr. 7).
Preocupat de probleme ştiinţifice fundamentale, ajuns profesor universitar şi academician, îndeplinind funcţii de înaltă răspundere (şef de catedră, director de institut etc.), Domnia sa n-a ignorat importanţa articolului de ziar sau revistă, aşa-zis de popularizare a ştiinţei. Or, N. Corlăteanu s-a produs în mod exemplar nu numai ca autor al rubricilor de cultivare a limbii în revista Femeia Moldovei, pe parcurs de 10 (zece!) ani, dar şi în alte organe de presă, militând cu tot talentul său de publicist (pe teme de lingvistică) pentru cultivarea limbii române literare în republică. Probabil, nu este cazul să insistăm, aici, prea amănunţit asupra invaziei diabolice, în anii de după război, a rusismelor în vocabularul şi limbajul unei mult prea mari părţi a românilor moldoveni prin mijlocirea studiilor făcute de aceştia în ruseşte, a dominării tiranice a limbii ruse în toate sferele de activitate, a obligativităţii de a vorbi în limba „fratelui mai mare” nu numai la întruniri, simpozioane, conferinţe, dar chiar şi în stradă, la piaţă etc. Anume într-un atare context articolele şi eseurile lui Nicolae Corlăteanu, care vor fi lăsat unor colegi impresia că nu fac parte din marea şi adevărata ştiinţă, şi-au demonstrat acuta lor actualitate şi netrecătoarea lor importanţă. Zicem netrecătoare, deoarece pericolul rusificării n-a dispărut nici în anii care au urmat, inclusiv în prezent, când limba rusă încearcă să-şi reocupe locul în capul mesei, sfidând limba acestui pământ. Vom trece în revistă doar o mică parte dintre articolele şi eseurile de cultivare a limbii, publicate de academicianul Corlăteanu în presa periodică: Cultivarea limbii şi şcoala (revista Învăţătorul sovietic, 1966, nr. 6), Şi vorbirea orală trebuie cultivată (săptămânalul Cultura, 1970, 15 august), Cultivarea limbi şi terminologia sportului (ziarul Cuvântul, 1991, 14 şi 15 august), Ecologia limbajului (ziarul Pământ şi oameni, 1993, 11 septembrie), Din avuţia limbii materne (săptămânalul Vocea poporului, 1994, 5 aprilie). Laolaltă cu alte microeseuri, acestea constituie şi azi nişte modele de intervenţie promptă a savantului în opera de apărare a fiinţei autentice a limbii române.
Bineînţeles că în articolele şi eseurile lui Nicolae Corlăteanu de până la 1989 limba noastră a fost numită „moldovenească”, în conformitate cu „tradiţia” înrădăcinată de ruşi după anul 1812. Însă mult stimatul nostru dascăl cu studii temeinice, făcute până în 1940 la Chişinău şi Cernăuţi, ştia prea bine adevărul despre originea şi fiinţa limbii noastre, care n-a fost şi nu este alta decât cea română. Dar o simplă încercare de a deconspira natura românească a limbii vorbite la est de Prut s-ar fi soldat cu sancţiuni grele, aşa cum s-a întâmplat – în epocă – cu Ion Tofan, Gheorghe Bogaci, Vasile Coroban, Alexandru Usatiuc, Gheorghe Ghimpu şi cu alţi susţinători ai adevărului ştiinţific.
Acest adevăr – despre natura şi firea absolut românească a limbii noastre – a fost dezvăluit de către domnul academician în anii de mai încoace în presa guvernamentală (a se vedea articolul Româna literară în Republica Moldova în cotidianul Moldova suverană din 25 iulie 1995), într-un substanţial dialog acordat jurnalistului Alexandru Bantoş (în revista Limba Română, 1995, nr. 1), într-un echilibrat, bine documentat şi convingător discurs ţinut în cadrul conferinţei ştiinţifice internaţionale „Limba română este numele corect al limbii noastre” (20-21 iulie 1995) şi în alte luări de cuvânt şi de atitudine.
Nicolae Corlăteanu a salahorit pe parcursul întregii vieţi şi pe ogorul mai puţin prestigios, s-ar părea, al publicisticii aşa-zise ordinare, ca modalitate firească de manifestare a grijii sale permanente pentru corectitudinea limbii române, servindu-ne – şi în această privinţă – drept exemplu de implicare permanentă şi eficientă în rezolvarea problemelor stringente ale fiinţării noastre spirituale şi îndemn la continuarea cauzei naţionale româneşti.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog