Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

Cântec despre mine

Walt WHITMAN

Alte articole de
Walt WHITMAN
Revista Limba Română
Nr. 12, anul XIV, 2004

Pentru tipar

19
Aici am pus masa pentru toţi deopotrivă,
                acolo e carnea dacă vă e foame,
E pusă şi pentru netrebnic, ca şi pentru cel drept,
                îmi dau întâlnire cu toţi.
Vreau ca nici unul să nu fie nedreptăţit sau dat la o parte,
Ţiitoarea, întreţinutul şi cel care fură,
Sclavul cel buzat şi bolnavul de sfrinţie
                sunt invitaţii mei;
Nu va fi nici o deosebire între ei şi ceilalţi musafiri.
 
Simţi apăsarea timidă a unei mâini, mirosul
                şi atingerea părului,
Atingerea buzelor mele de ale tale,
                murmurul răsuflării întretăiate,
Înălţimea şi adâncimea reflectate prin chipul meu,
Fuzionarea eului meu cu mine,
                şi eliberarea lui iarăşi.
Vă închipuiţi că am un plan preconceput?
Ei bine, am, şi e identic cu al furtunilor echinoxului
                şi cu acela care-a lipit mica de stânci.
 
Credeţi că vreau să vă epatez?
Epatează pe cineva lumina soarelui? dar
                cintezoiul când trece matinal prin lunci?
Sunt eu de mirare mai mult decât ei?
 
Spun aceste lucruri fiindcă e ceasul confidenţelor;
N-ar trebui să le spun oricui, dar vi le spun vouă.
 
21
Sunt poetul Trupului şi sunt poetul Sufletului,
În mine se-ntâlnesc plăcerile paradisului,
                cu suferinţele infernului,
Pe cele dintâi le grefez şi le cresc în mine,
                pe celelalte le traduc într-o limbă nouă.
 
Sunt poetul femeii la fel cum sunt al bărbatului
Şi spun că este măreţ deopotrivă
                a fi femeie şi a fi bărbat,
Şi spun că nu e nimic mai măreţ
                decât mama bărbaţilor.
Cânt cântecul expansiunii şi al mândriei,
Destul lăsat-am capul în jos şi destul
                ne-am rugat,
Eu arăt că dimensiunea măreţiei e numai dezvoltare.
 
I-ai lăsat în urmă pe ceilalţi? eşti Preşedintele?
E un fleac, orişicare din urmă poate să vină
                şi să-ţi treacă înainte.
 
Eu sunt cel ce se preumblă cu dulcea noapte adâncă
Şi-nvăluit în ea pe jumătate, un strigăt lansez
                către pământ şi către mare.
 
Strânge-mă tare noapte la sânul tău gol, strânge-mă,
                noapte magnetică şi hrănitoare!
Noapte a vânturilor de miazăzi –
                noapte a marilor astre!
Noapte care-mi faci semne pe tăcute,
Nebună şi goală noapte de vară.
 
Zâmbeşte, o, pământ voluptuos cu rece suflare!
Pământ al arborilor somnolenţi şi vaporoşi!
Pământ al soarelui asfinţit – pământ al munţilor
                cu ceaţa în creştet!
 
Pământ al lunii pline prelinse ca sticlă topită
                cu pete albăstrii!
Pământ care tiveşti cu marmură de umbre şi lumini
                apele fluviului!
Pământ al norilor de cenuşă risipindu-se-n strălucire
                de dragul meu!
Pământ cu cotul îndoit la orizont –
                pământ îmbogăţit de bobocii mărului înflorit!
Zâmbeşte, îţi vin îndrăgostiţii.
 
Risipitorule, mi-ai dat dragoste – iată pentru ce
                eu însumi îţi aduc prinos de dragoste!
O negrăit de pătimaşă dragoste.
 
31
Cred că firul de iarbă nu este mai neînsemnat
                decât ziua stelară.
Şi furnica-i la fel de perfectă, şi un fir de nisip, sau
                un ou de pitulice,
Şi brotăcelul e o capodoperă comparabilă cu cele
                mai mari,
Şi rugii murelor ar putea-mpodobi saloanele
                cerurilor,
Şi încheieturile degetelor mele fac de ruşine orişice
                mecanică,
Şi boul care rumegă cu grumazul în jos întrece
                orice statuie,
Şi un şoricel e un miracol ce poate convinge
                sextilioane de necredincioşi.
 
Recunosc întrupate în mine gneiss, cărbune, muşchi
                cu lungi filamente, fructe, grâne, rădăcini
                bune de mâncat,
Ca un zid tencuit, sunt de sus până jos căptuşit cu
                patrupede şi păsări,
Dintre acestea multora le-am luat-o înainte din
                pricini ştiute;
Dar mi-l amintesc pe acela pe care-l doresc.
 
În zadar fug, ori se înspăimântă,
În zadar rocile plutoniene îşi împroaşcă străvechea
                văpaie ca să nu mă apropii,
În zadar mastodontul se refugiază sub pulberea
                oaselor sale,
Zadarnic stau lucrurile la sute de leghe distanţă
                şi iau forme multiple,
Zadarnic oceanul se-afundă-n genunea-i şi marii
                lui monştri se-ascund în adânc,
Zadarnic şoimanul se-adăposteşte-n văzduhuri,
Zadarnic şarpele se strecoară printre iederi şi
                trunchiuri căzute,
Zadarnic elanul se-nfundă-n păduri neumblate,
Zadarnic pinguinul cu ciocul tăios se trage spre
                nordul extrem, în Labrador,
Eu îl urmez fără preget, mă caţăr până la cuibul
                din fisura falezei.
 
47
Sunt profesorul atleţilor,
Cel care datorită mie are pieptul mai larg decât al meu
                e proba pieptului meu larg,
Cel care-n stilul deprins de la mine mă bate
                îşi onorează profesorul bătut.
 
Băiatul cel mai drag mi-i acela care se face om
                nu prin puteri picate de la alţii,
                ci pe dreptate, prin puterea lui,
Mai bine copil rău decât cuminte din conformism
                sau teamă de cei mari,
El fata şi-o iubeşte, friptura şi-o înfulecă cu poftă,
Dragostea neîmpărtăşită, ori un semn de dispreţ,
                îl arde mai tare ca lama de brici,
E neîntrecut la călărie, la lupte, canotaj, trageri la ţintă,
                la cântecul din gură, sau la banjo,
Îi place să se-nconjoare de chipuri tăiate de sabie,
                bărboase, ciupite de vărsat,
                nu-i plac pomădaţii,
Cei tăbăciţi de soare îi plac mai mult decât feţele palide.
Unora le spun să stea departe de mine, dar cine
                ar putea sta departe de mine?
Din clipa asta, oricine-aţi fi, eu vă urmez,
Cuvintele mele au să vă scarpine-n ureche
                până când le veţi înţelege.
 
Eu nu vă spun vorbe de clacă, să omor timpul
                până-mi vine vaporul.
(De fapt voi glăsuiţi prin mine, mai mult decât mine,
                limba mea o înlocuieşte pe-a voastră,
A mea o dezleagă pe-a voastră din gură.)
 
Jur că nu voi mai pomeni în vreo casă
                despre dragoste sau despre moarte,
Şi jur că nu mă voi mai tălmăci vreodată
                decât aceluia sau aceleia care va sta
                cu mine sub cerul liber.
 
Dacă vreţi să mă înţelegeţi, duceţi-vă pe înălţimi
                sau la marginea mării,
Şi ţânţăraşul are un rost, ca şi stropul de apă, şi valul
                cel lung, mişcător dă o cheie.
Ciocanul dogarului, vâsla, ferăstrăul de mână la
                fel îmi pătrund cuvintele şi vi le explică.
 
Nici o odaie cu ferestrele închise, nici o şcoală nu
                poate intra în comuniune cu mine,
Dar pot foarte lesne copiii şi oamenii străzii.
Tânărul muncitor este cel mai aproape de mine,
                el mă cunoaşte,
Tăietorul de lemne care-şi duce toporul şi urciorul
                mă poartă cu el ziua-ntreagă,
Argatul de fermă, când trudeşte la câmp, se-nviorează
                la auzul glasului meu,
Pe corăbii navighează vorbele mele şi eu trec cu
                pescarii şi cu oamenii mării, pe care-i
                ador.
Soldatul din tabără, sau în marş, este al meu,
În seara din ajunul bătăliei sunt mulţi
                cei ce mă caută şi eu nu-i dezamăgesc,
În noaptea solemnă (poate că-i cea din urmă)
                cei care mă cunosc mă caută.
 
Obrazul îmi lipesc de obrazul vânătorului
                când doarme singur înfăşurat în pătură,
Cu gândul la mine camionagiul uită
                zdruncinăturile căruţei sale,
Tânăra mamă şi mama bătrână mă înţeleg,
Fata şi femeia lasă acul din mână o clipă
                şi uită unde se află,
Şi ele, ca toţi, vor să-şi repete ce le-am spus.
 
48
Am spus că sufletul nu e mai mult decât trupul,
Şi-am spus că trupul nu-i mai mult decât
                sufletul,
Şi nimic, nici chiar Dumnezeu, nu-i mai mare decât
                vreunul din noi,
Şi oricine face două sute de paşi fără dragoste
                se-mbracă-n linţoliu de moarte,
Şi eu sau voi, cu buzunarele goale, putem cumpăra
                ce-i mai scump pe pământ,
Şi să priveşti ori s-arăţi o păstaie de mazăre doldora
                de boabe e mai presus decât orişice
                ştiinţă din veac.
Şi nu-i meserie sau slujbă în care un tânăr vrednic
                să nu poată ajunge erou,
Şi nu-i lucru firav să n-ajungă a fi butucul roţii
                universului.
Şi mai spun oricărui bărbat şi oricărei femei: Să
                vă rămână sufletul netulburat dinaintea
                unui milion de universuri!
Eu spun umanităţii: Nu fiţi curioşi ce face Dumnezeu,
Pentru că eu sunt curios să ştiu ce faceţi fiecare
                şi nu sunt curios de Dumnezeu.
(Nici n-am cuvinte să vă spun cât sunt de liniştit
                în ceea ce-L priveşte pe El şi moartea.)
Aud şi văd pe Dumnezeu în fiecare lucru şi totuşi
                eu câtuşi de puţin nu-L pot pricepe,
Şi nici n-am să pricep cine-ar putea să fie
                mai minunat decât eu însumi.
De ce-aş dori să-L văd pe Dumnezeu
                mai bine decât Îl văd astăzi?
Eu văd câte ceva din El în fiecare din
                cele douăzeci şi patru de ceasuri şi în
                fiecare din secundele fiecărui ceas,
Îl văd în chipul bărbaţilor şi femeilor şi
                în propriul meu chip din oglindă,
Găsesc scrisori de-ale Lui lăsate pe străzi
                şi fiecare poartă semnătura Lui,
Şi le las acolo unde sunt, pentru că ştiu
                că, oriîncotro m-aş duce,
Altele vor ajunge punctual la destinaţie
                acum şi-n vecii vecilor.
 
Traducere de
Mihnea GHEORGHIU


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog