Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PROFIL

Gheorghe Vodă: între solitudine şi solidaritate

Ana BANTOŞ

Alte articole de
Ana BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 12, anul XIV, 2004

Pentru tipar

Gheorghe Vodă face parte din generaţia scriitorilor care a reuşit, în anii şaizeci, să confere o altă dimensiune scrisului în peisajul literar autohton. În general, referindu-se la poezia română din Basarabia, criticii cvasiobiectivi observă, mai întâi de toate, prezenţa unui vădit capital sentimental, precum şi legătura strânsă cu tradiţia.
Cauzele acestui fenomen specific basarabean ţin, în primul rând, de contextul social, istoric şi politic. Mai exact, este vorba de trauma care marchează fiinţa etnică a românului de la noi, traumă ce a trezit sentimentul nedreptăţii, acesta perpetuându-se şi în poezia de ultimă oră unde, este adevărat, ia forme ale ironicului, fără a reuşi însă să înşele, deoarece se ştie că individul ironic nu este decât un sentimental disimulat. De altfel, şi despre poetul modern de pe alte meridiane ale globului se spune: „Fisurile lumii trec prin inima poetului”. În mod paradoxal, dramele sfâşierii se manifestă în cu totul alt mod în peisajul literar circumscris într-o zonă izolată, cum e cea dintre Prut şi Nistru, în comparaţie cu felul cum se manifestă acestea în general în lume. Deosebirea constă în faptul că poetul modern este chinuit de singurătate şi de incapacitatea de a mai crede în ceva. Cât priveşte realităţile literare basarabene, în special cele din anii ’60-’70 ai secolului trecut, cred că sunt determinate de preocuparea obsedantă pentru adevărul ce se vrea rostit fie şi numai cu jumătate de gură, cu alte cuvinte, în subtext. Iată un exemplu din creaţia lui Gheorghe Vodă:
Izvoarele durerii
În fiinţa ta lucrau.
Umedă de lacrimi
cămaşa îţi era.
Cea singură,
singurătatea ta,
ea ţie cea mai aproape,
maica,
nu mai era.
Întindeai braţele s-o cuprinzi
şi cuprindeai văzduhul.
Îngenuncheai
fruntea să-i săruţi
şi sărutai pământul.
O, tu cel singur,
fiule,
albe îţi vor fi nopţile, albe...
Pururi în ochii tăi va arde
steaua singurătăţii –
lacrima. (Steaua durerii)
Consacrată lui Grigore Vieru, poezia citată este emblematică pentru modul în care poetul basarabean îşi dă frâu liber durerii ce îl caracterizează. Dialogul dintre un poet născut pe malul Prutului, la nordul Basarabiei, şi altul la sud („La sud, la sud e Patria mea!” – va scrie Gheorghe Vodă) înseamnă, în aceste versuri, un punct de maximă comunicare, evident, sentimentală.
De menţionat faptul că, la rândul său, autorul Stelei de vineri remarca o trăsătură definitorie a autorului Ploii fierbinţi, anume – caracterul, subliniind că acesta lipsea cel mai mult în spaţiul culturii şi modului de a fi al românului basarabean.
Este clar că „izvoarele durerii” „lucrează” în fiinţa poetului din Basarabia după alte criterii decât oriunde în altă parte: poetul modern, aşa cum se profilează pe tot parcursul secolului al XX-lea, îşi caută identitatea din perspectiva individului izolat de societate, de aceea singurătatea este uneori oarecum poetizată, aşa cum se întâmplă şi într-o poezie ajunsă la un moment dat în topul textelor cântate (folk) lansată în cadrul cenaclului „Flacăra”, text în care „cina oamenilor singuri” e servită „la pachet”, sau sub formă de comprimate, consumatorii fiind îndemnaţi să ia „singurătatea ca pe un drog”. Dincolo de imaginea singurătăţii ca „drog” se citeşte experienţa unui modernism excentric, asemănător celui transoceanic al generaţiei Beat, precum şi ecourile unor motive ce provin din lirica occidentală care au devenit foarte frecvente: este vorba de incapacitatea limbajului uman de a exprima viaţa şi trecerea timpului.
Diferenţa dintre sfâşierea sufletului poetului modern, în general, şi cea a poetului basarabean, în particular, constă în faptul că în timp ce primul îşi consumă singurătatea în mod individual, celui de al doilea îi este caracteristic sentimentul solidarităţii. Anume în felul acesta se explică multitudinea de poezii-dedicaţii consacrate unor confraţi de condei, prieteni ai literaturii ce se scrie în Basarabia. Ajunşi aici, ne dăm seama că o dimensiune a poeziei basarabene, inclusiv a celei semnate de Gheorghe Vodă, se cere desprinsă din cel al culturii în general. Astfel că activitatea de regizor şi scenarist, de realizator al unor filme documentare şi artistice (inclusiv în colaborare cu Vlad Ioviţă), trebuie privită din perspectiva importanţei pe care o are comunicarea dintre artele menite să consolideze, să dea mai multă vigoare peisajului cultural interriveran postbelic.
Mai trebuie notat aici că în timp ce poetul modern din Occident caută să proiecteze geograficul asupra interiorităţii, poetul basarabean recurge la proiectarea interiorităţii asupra spaţiului geografic, Patria mică, în cazul lui Gheorghe Vodă fiind o dovadă elocventă în acest sens. De menţionat că recursul la acest topos (Patria mică) era un act de curaj în condiţiile în care literaturii i se impunea o singură dimensiune geografică şi spirituală – cea a imensului spaţiu ex-sovietic. În acest context, „mersul desculţ” devine echivalentul „însufleţirii” ţărânei. Este curioasă, de asemenea, imaginea crucii de lemn ce prinde viaţă „înverzind”, la fel ca şi cea a lemnului uscat ce sună „mai viu”, precum şi imaginea lui Moş Pasăre, omul cu pasărea în inimă ce ne trimite la o trăsătură caracteristică a poeziei basarabene din acea vreme: cântecul ca expresie a trăirii în comun, astfel încât o bună parte din poezia perioadei respective poate fi aşezată sub mottoul extras din creaţia populară: „Cu cât cânt, atâta sânt”. Sub cupola acestuia autorii basarabeni îşi consumă la modul liturgic sentimentul solidarităţii, cauzat de drama unui destin ingrat. Provocat, într-o atmosferă similară scriitorul ceh Milan Kundera (nevoit să se stabilească, în 1975, în Franţa) făcea următoarea mărturisire: „Aş prefera să trăiesc ascuns, cu modestie în micile mele amuzamente, în micile mele aventuri şi plăceri, dar... sunt obligat să trăiesc cu neplăcere un destin care nu mi se potriveşte deloc!”.
În arealul interriveran din aceiaşi ani (’60-’70) personajul literar îşi potrivea destinul nu tocmai simplu în raport cu cel al colectivităţii. Iată-l pe Gheorghe Vodă trăind la modul contradictoriu nevoia de raportare la colectivitate:
Mult timp m-am ţinut afară
mergând pe drumuri strâmbe şi străine
chiar la-ntâlniri cu dragostea
nu vorbeam eu, ci prietenii din mine.
Un Eu (scris cu majusculă) îşi revendică dreptul la existenţă.
Căutările interiorităţii în planul mai amplu al literaturii locale se profilează cu mai multă claritate pe fundalul ideologiei colectiviste dominante în epocă. Se ştie că la baza ideologiilor totalitariste se află anume mentalitatea colectivistă care, anihilând individualităţile, transformă colectivul, masele în gloată uşor manevrabilă. Iată de ce poetul dă preferinţă reperelor morale profunde pe care le evocă şi într-o epigramă:
Nu e greu s-ajungi la ceruri.
Pân’ la lună am ajuns.
E mai greu s-ajung la cerul
În urechea ta ascuns.
(În loc de epigramă)
„Firul de iarbă”, „stropul de apă curată”, „portul luminat”, „luminatele feţe” răspund nevoii de psalmodiere simplă a vieţii.
În absenţa senzaţionalului, autorul extrage poezia dintr-o existenţă obişnuită, aproape rutinară. Momentul de sărbătoare sau, cum se spune astăzi, surprise-ul, intervine ca un moment de bilanţ al unui ciclu săptămânal de rutină. Primenit, Omul de duminică serbează zilele ce le-a împlinit. El „e trecut prin apele sudorii / şi vlăguit ca omul muncitor / dar poartă-n el lumina sărbătorii, / cum are pomu-n el izvod de flori”. Gheorghe Vodă vizează aici o rânduială sacră a lucrurilor sau tradiţia, inclusiv cea creştină, care, în planul mai mare al destinului neamului, face posibilă o continuitate firească, organică. Or, tocmai tradiţia în acest sens fiind interzisă la acea vreme, poeţilor le revenea datoria de a o reactiva. Anume din această perspectivă ni se dezvăluie cu mai multă certitudine mult discutatul şi controversatul tradiţionalism al literaturii române de la Est de Prut.
Simplu şi auster în aparenţă, versul lui Gheorghe Vodă îşi concentrează sensurile în substrat, lăsând la suprafaţă impresia unei consumări intense de sensibilitate ce refuză travestiul formei artistice:
Mă încălzeşte-o sfântă taină
Şi nimănui nu i-o declin.
Atitudinea solemnă din poezia lui Gheorghe Vodă, gestul categoric, uneori crispat, se explică, în subtext, prin nostalgia recuperării sensurilor ascunse ori deteriorate. Este aici vorba şi despre fuga sui generis de banal.
Redus la esenţa menită să întruchipeze condiţia sine qua non a artei – sinceritatea, cuvântul devine fortăreaţa în care Eul poetului se simte protejat:
Te rog păstrează cuvântul,
spune-l cât mai aproape,
când între mine şi tine –
un altul nu mai încape.
În interioritatea cuvântului, în limba pe care o cultivă cu o deosebită asiduitate în scris, Gheorghe Vodă e solitarul ce-şi trăieşte propriul destin în deplina solidaritate cu destinul neamului.
 
 
* * *
Gheorghe VODĂ s-a născut la 24 decembrie 1934 în satul Văleni, judeţul Ismail (azi raionul Vulcăneşti). A absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, în 1959 şi cursurile superioare de regizori şi scenarişti din Moscova în 1966. Timp de mai mulţi ani a fost consultant la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Este laureat al Premiului de Stat pentru volumul La capătul vederii (1986).
Volume de versuri publicate: Zborul seminţelor (1962), Focuri de toamnă (1965), Ploaie fierbinte (1967), Aripi pentru Manole (1969), Pomii dulci (1972), Valurile, Rămâi (1974), De dorul vieţii, de dragul pământului (1980), Frumos să-i fie pururi chipul (1976, 1980), Inima alergând (1981), La capătul vederii (1984), Scrieri alese (1988), Viaţa pe nemâncate (1999), Aripi pentru cădere (2004).


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog