Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CRITICĂ, ESEU

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

RECURS LA PATRIMONIU

LECŢIILE ISTORIEI

MEMORIALISTICĂ

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

POESIS

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SINGURI ÎN SATUL GLOBAL. ATITUDINI

Singurătate vs. Izolare

Horia GÂRBEA

Alte articole de
Horia GÂRBEA
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XIV, 2004

Pentru tipar

Este oare singurătatea de un singur fel? Există anxietatea provocată de singurătate aşa cum există o singurătate fertilă, plină de bucuria reflecţiei şi a creaţiei. E o fericire să închizi uşa şi să scrii singur.
Teama, nefericirea, nevrozele nu vin din singurătate, ci din izolare. Chiar în puşcării, pedeapsa celor pedepsiţi constă în izolare.
Diferenţa între izolare şi singurătate stă în posibilitatea celui singur, dar nu şi izolat, de a rămâne în contact cu lumea prin alte forme decât comunicarea directă, faţă în faţă. Stau singur în faţa televizorului, în faţa unuiPC conectat la internet, într-o bibliotecă. Sau... Merg singur printr-un parc plin de foşnetele unei vieţi bogate, de alt fel decât a mea. Mă plimb singur pe o stradă aglomerată dintr-un mare oraş oriental. Nu ştiu limba, nici măcar nu pot citi firmele. Mă simt singur, dar fericit. Nu sunt izolat.
Când scrii sau pictezi, nu eşti singur. Când scriu, am alături toată literatura pe care o ştiu, toate cuvintele care au fost folosite de alţii şi s-au umplut de sensuri şi de gândurile lor. Aceste gânduri te bântuie ca nişte fantome dragi. Nici vorbele cele mai simple: bine, frumos, război, pace, nori, şesuri, stea nu le poţi scrie în absolută singurătate.
Singurătatea este pernicioasă numai sub forma concentraţionară, de izolare. Am trăit, eu unul, 27 de ani în izolare forţată. Nu am cunoscut în acel timp libertatea de a fi singur, de a alege singurătatea sau, mai mult, singularitatea.
Cea mai urâtă lozincă din tinereţea mea era: „Un singur gând, o singură voinţă”. De ce un singur gând din infinitatea posibilă? Asta înseamnă izolare: închiderea într-un singur gând ca într-o carceră.
De aceea iubesc singurătatea care lasă loc oricărei alegeri, singurătatea în care totuşi oamenii se recunosc între ei ca oameni şi pot să comunice în libertate.
Singurătatea păstrează identitatea şi dă şansa afirmării ei în orice moment când ea, singurătatea, se deschide spre ceilalţi. Singurătatea „pozitivă” este o stare tranzitorie între două comunicări. Izolarea, în schimb, conservă o identitate, nefericită sau orgolioasă, cu care nu ai ce face. Izolarea impusă este o teroare. Cea autoimpusă este o demenţă care elimină omenescul. Ajungi să tai capetele altora pentru a te şti singur. Asta iese din normalul condiţiei de om.
A fi singur, mai ales în interiorul globalităţii, este în schimb un privilegiu, un deliciu. Iată o mică întâmplare care mi-a revelat sensul singurătăţii şi al identificării. Mă plimbam, singur, savurând clipa, pe un mare bulevard aglomerat din Xi’An (oraş imens din centrul Chinei). Am simţit deodată o mică nostalgie. Gândul s-a dus spre casă. Am mai făcut câţiva paşi şi am intrat într-un restaurant MacDonald’s. Am respirat adânc şi, pe dată, m-am simţit acasă... la Boston.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog