Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SINGURI ÎN SATUL GLOBAL. ATITUDINI

Fals elogiu satului global

Dumitru CHIOARU

Alte articole de
Dumitru CHIOARU
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XIV, 2004

Pentru tipar

Îmi propun să aduc aici un elogiu satului global. Fiind însă sceptic, voi recurge mai întâi la puţină hermeneutică pentru a descoperi câtă realitate şi câtă gândire metaforică conţine expresia lansată de McLuhan în celebra sa carte Galaxia Gutenberg.Cititorului avizat i se dezvăluie, dincolo de paradoxul verbal al expresiei „sat global”, realitatea în care trăieşte de multă vreme. El constată că McLuhan întrebuinţează noţiunea de „sat” ca simbol, nu pentru a indica un model de aşezare umană cu origini preistorice, ci un model de agregare socială a oamenilor pe bază de relaţii de rudenie, de tradiţii culturale şi de limbă. Un model de comunicare şi de comunitate în care toţi oamenii se cunosc între ei, dând certitudinea plinătăţii existenţei. Este satul care, afirmă Lucian Blaga în discursul de primire în Academia Română intitulat Elogiu satului românesc, „se socoteşte pe sine centrul lumii şi trăieşte în orizonturi cosmice, prelungindu-se în mit”1. Acest model de sat, şters de pe harta lumii o dată cu pătrunderea civilizaţiei moderne, era un punct în spaţiu suficient sieşi, căci totaliza existenţa ritualizând-o natural şi integrând-o într-un „destin cosmic”. Omul satului avea „conştiinţa unui destin emanat din veşnicie”2, trăind sedentar în deplină armonie cu întregul, ca într-o perpetuă copilărie.
Fireşte că nu la o asemenea paradigmă pierdută de umanitate se referă ciudata expresie a lui McLuhan. Atributul „global” dă concreteţe simbolului pe care-l însoţeşte, dezvăluind realitatea planetară a unui model de civilizaţie redimensionat de noile tehnologii electronice. Imaginaţia cititorului îşi reprezintă, în raport cu această insolită expresie, suportul material al reţelelor de transport şi de comunicare ce împânzesc globul, realizând o compresie spaţio-temporală care totalizează existenţa într-o nouă perspectivă cosmică. McLuhan însuşi constata că „astăzi, când electricitatea creează condiţii de extremă interdependenţă pe scară mondială, noi ne întoarcem rapid într-o lume auditivă, în care evenimentele sunt simultane şi conştiinţa este globală”3, deşi la apariţia Galaxiei Gutenberg nu exista încă Internetul. Trăind într-o nouă epocă, pe care aş numi-o Galaxia Internet, putem fi mai optimişti decât McLuhan, pentru că internetul a făcut posibilă nu numai o cunoaştere simultană a evenimentelor, ci şi o comunicare instantanee, dându-ne şansa de a depăşi criza fragmentarismului cunoaşterii. Reţeaua de computere care împânzeşte globul ca o Cale Lactee artificială, răspândeşte mesaje dintr-un colţ în altul al lumii cu viteza luminii. Globul pământesc pare un sat uriaş, unde fiecare locuitor are simultan acces la evenimentele care marchează destinul omenirii. Fiecare om poate redobândi conştiinţa că se află în centrul lumii ca şi în satul preistoric, cu deosebirea că acest centru, aş spune parafrazându-l pe Pascal, se află pretutindeni şi marginile lui nicăieri. Oamenii Galaxiei Internet experimentează un nou tip de agregare sociala pe baza relaţiilor de afaceri sau a schimburilor culturale, a cărei armonie este însă ameninţată de prăpastia dintre bogaţi şi săraci, de războaie şi terorism. Spre deosebire de omul sedentar al satului preistoric care putea trăi toată viaţa în acelaşi loc cu conştiinţa nealterată a plinătăţii existenţei, omul contemporan a devenit foarte mobil, dacă nu chiar nomad, călătorind prin satul global pentru afaceri sau turism cultural şi visând să evadeze în cosmos. Ne aflăm, după cei mai optimişti gânditori, în zorii erei de cucerire a cosmosului sau, după cei mai pesimişti, într-o pânză apocaliptică de păianjen. Să sperăm că viitorul va da dreptate celor optimişti.
Dar să ne întoarcem în satul global şi să vedem ce înseamnă globalizarea pentru noi, scriitorii. Deşi globalizarea devine pe zi ce trece o realitate politică, economică şi informaţională neîndoielnică, rămâne o utopie când îşi încearcă forţa pe tărâmul culturii şi, în special, pe cel al literaturii. Obstacolul de nedepăşit este diversitatea limbilor de pe glob. Literatura a fost şi rămâne arta cuvântului, a cărei valoare nu poate fi corect apreciată decât în limba în care a fost scris originalul. Traducerile într-o limbă standard, care ar fi esperanto sau, datorită împrejurărilor politice şi economice actuale, engleza, nu alcătuiesc literatura propriu-zisă ci, eventual, o bibliotecă universală accesibilă unui procent tot mai ridicat de oameni care utilizează mijloacele electronice de comunicare. Şi totuşi, acesta nu este un argument că literatura poate fi globalizată. Creaţia literară este dependentă de harta lingvistică a lumii, desfăşurându-se ca un tărâm al diferenţelor. În orice limbă evoluată se nasc scriitori cărora le este de ajuns să aibă un creion în mână şi o foaie de hârtie în faţă, pentru a realiza o operă literară. Dar să presupunem că toţi scriitorii de valoare din toate colţurile lumii se vor moderniza profesional, devenind utilizatori ai computerului chiar şi în actul de creaţie. Chiar dacă unii dintre ei vor adopta limba standard, majoritatea lor va continua să scrie în limba în care gândesc, de regulă, cea maternă. Literatura îşi păstrează astfel, în plină globalizare, o identitate locală datorată limbii, riscând să dispară din orizontul omului care a trecut din Galaxia Gutenberg în Galaxia Internet. Să ne închipuim, de asemenea, un navigator pe internet, răsfoind bibliotecile lumii, avizat că are de-a face cu originalul sau cu traducerea unei opere literare. Dorind să afle în ce limbă a fost scris originalul, el regăseşte harta lingvistică a lumii care suprapune imaginea Turnului Babel peste reţeaua satului global, creându-i aceleaşi dificultăţi de lectură şi înţelegere ca în faţa unui palimpsest. După părerea mea, istoria literaturii universale este o succesiune de experienţe Babel, căreia prefer să îi spun, cu o expresie ce parafrazează celebra carte After Babel de George Steiner, După Babel, care va continua şi în epoca globalizării.
Şi fiindcă veni vorba de literatura universală, trebuie să ne amintim faptul că, la începutul secolului al XIX-lea, Goethe desemna prin termenul Weltliteratur unitatea în diversitate a tuturor literaturilor scrise în limbile popoarelor, cuprinzând operele de valoare care devin „un bun al întregii umanităţi”. Era o concepţie impregnată de cosmopolitismul şi toleranţa iluministă a secolului al XVIII-lea, favorizând schimburile de valori între literaturi prin traduceri care contribuie la spiritualizarea frontierelor şi cunoaşterea reciprocă. Popoarele aveau astfel acces la valorile universale, însuşindu-şi-le în limba lor. Globalizarea tinde însă să şteargă diferenţa dintre literaturile naţionale şi literatura universală, încercând să omogenizeze producţia culturală a popoarelor după modelul standardizării economice şi informaţionale. Dar adevărata literatură a fost întotdeauna rebelă faţă de orice încercare de standardizare. Curentele şi modelele literare se pot răspândi global, dar în forme specifice datorită limbii ce reprezintă un genius loci activ peste tot unde tradiţia culturală constituie fundamentul nevoii de identitate. Creaţia literară înseamnă expresivitate a limbajului, incompatibilă, aşa cum mărturisesc cei mai încercaţi traducători, cu codul altei limbi. Nu cred că literatura poate fi globalizată decât o dată cu dispariţia tuturor limbilor pământului în favoarea limbii standard. Ceea ce ar însemna un fel de victoire à la Pyrrhus a omenirii globalizate, cu consecinţe imprevizibile asupra potenţialului ei de creaţie spirituală. Ar fi, de fapt, o pierdere ireparabilă.
Chiar dacă globalizarea înlocuieşte dihotomia romantică naţional-universal cu dihotomia postmodernă local-global, relaţia dintre termeni rămâne în esenţă aceeaşi. Participăm la globalizare prin producţialocală de bunuri culturale. Internetul nu este decât un mijloc de răspândire extrem de rapidă, tinzând să fie simultană actului de creaţie, a produselor culturale printre care pot fi numărate şi cele literare care, din păcate, ocupă un loc din ce în ce mai marginal în orizontul spiritual al omului. Probabil că relaţia scriitorului cu computerul va duce la modificarea concepţiilor despre actul de creaţie, ca şi a celor despre actul de lectură, dar literatura, adevărata literatură, va continua să fie scrisă în eternele, ca să folosesc expresia lui Mallarmé, „mots de la tribu”.
Care-i însă viitorul nostru de scriitori în limbi cu tot mai puţini vorbitori şi cititori? Vom adopta cu toţii limba standard pentru a deveni cetăţeni ai satului global sau vom continua să creăm păstrând „amestecul limbilor” reprezentat de Turnul Babel? Ne vom solidariza destinul cu cel al Galaxiei Internet sau vom rămâne singuri şi nefericiţi ca nişte supravieţuitori ai Galaxiei Gutenberg? N-au visat oare scriitorii dintotdeauna un model global de umanitate şi, implicit, de literatură? Să fim noi anticii vizionari ai acestei umanităţi sau pionierii ei de prisos? Răspunsurile nu le vom afla decât continuând să scriem.
 
Note
1. Lucian Blaga, Elogiu satului românesc, în Discursuri de recepţie la Academia Română, Bucureşti, Editura Albatros, 1980, p. 256.
2. Ibid., p. 340.
3. Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg, Bucureşti, Editura Politică, 1975 (traducere din limba engleză de L. şi P. Năvodaru), p. 64.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog