Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SINGURI ÎN SATUL GLOBAL. ATITUDINI

Hic sunt leones

Simona-Grazia DIMA

Alte articole de
Simona-Grazia DIMA
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XIV, 2004

Pentru tipar

În epoca noastră, ideea de progres este cea care ne motivează. Printr-un continuu efort centrifugal, de pe harta lumii au dispărut, treptat, petele albe, acelea desemnate de geografii medievali printr-o sintagmă involuntar poetică: Hic sunt leones.
Ştim, acum, că nu există acolo nici animale fantastice sau înfricoşătoare, nici popoare ori civilizaţii total necunoscute. Dimpotrivă, configuraţia planetei noastre, prin faptul de a fi devenit accesibilă vederii umane, ca şi instrumentarului ştiinţific, s-a banalizat, într-un anume sens. De unde, în cele din urmă, aserţiunea, devenită loc comun, a singurătăţii omului în mijlocul unui sat global, unde fiecare se cunoaşte, dar unde oricine e liber să fie şi o vox clamantis in deserto, un loc unde ispita postmodernă poate însemna triumful provizoriu al unei stări de lucruri ambigue, caracterizată prin inform, falsă echivalenţă, lipsă de relief.
Progresul tehnic a demonstrat, într-adevăr, cu strălucire, că în lumea văzutelor nu mai există graniţe şi, deopotrivă, nici mister. Nimic nu rezistă cercetării, străpungerii, analizei.
Cu toate acestea, rămâne tot de domeniul evidenţei şi intuiţia că, deşi totul a fost (virtual) cunoscut, subzistă, totodată, alte imperii, imense, de mii de ori mai mari, care îşi aşteaptă rândul spre a fi obiect de delectare pentru om. Adică, printre altele, şi literatură. Căci literatura a fost creată şi dintr-un instinct ludic al fiinţei umane, pentru plăcerea sa. Iar lumile imaginarului, odată deschise, au arătat, prin harul ficţiunii, că extazul omenesc este inepuizabil şi proteiform. Dacă nu mai tratăm lumile exterioare cu delicateţe, ci păşim cu o siguranţă de sine adesea inconştientă mereu pe solul unei terra cognita, suntem îndreptăţiţi să facem câţiva paşi înapoi după ce am tatonat spaţiile interioare: simţim cum mocnesc acolo realităţi neştiute, foşgăie făpturi subliminale, acolo, cu siguranţă, sunt leones.
Iar atunci toată lumea cunoscută, tot ce a fost trâmbiţat ca proaspăt loc comun devine abia o piatră într-un mare joc borgesian sau abia prima piatră a unei incursiuni în abisul cunoaşterii integrale.
Singuri în satul global? Simplă ipoteză de lucru, una provocatoare. Tot ce vedem în jur e oglinda fiinţei noastre intime, e o fărâmă din sclipirea ce ne include pe toţi. Suntem liberi să ne închipuim, în spirit oriental, un mare suflu care a dat la iveală toate acestea ca pe o emanaţie a sa şi, la un moment dat, le va resorbi în sine. O joacă, nimic altceva decât o euforie cosmică, o autocunoaştere surâzândă, în care pieirea are loc la fiecare pas, dar totuşi moartea, în adevăratul sens al cuvântului, nu e cu putinţă. În acest suflu uriaş, în eterul pulsatoriu de sub pojghiţa oricărei realităţi, îşi au originea şi lumile exterioare şi cele interioare.
Din această perspectivă, necesitatea unei cunoaşteri integrale îşi păstrează actualitatea. Orice structură accesibilă simţurilor, emoţiilor sau minţii noastre provine dintr-un singur izvor. Să-l numim divinitate, realitate sau oricum altfel? Unul dintre numele sale este adevăr. Şi ne stăruie în suflet ce a spus Isus despre forţa eliberatoare a adevărului.
Scriitorul se află, aşadar, în faţa lumilor plurale, iar ceea ce va face va depinde de atitudinea sa. Dacă va fi preocupat exclusiv de suprafaţa lucrurilor, se va considera singur în satul global. Dacă însă va fora în adâncime, luptând cu fiarele adâncurilor (în cele din urmă, proiecţii ale sinelui său), va regăsi comuniunea şi coeziunea, frăţietatea, veritabila echivalenţă, care este cu totul altceva decât aplatizarea postmodernă. Curentele, modele, fie ele mentale ori emoţionale, se vor topi în fluxul unei percepţii umane care întrece istoria şi, în acelaşi timp, o prefigurează.
Scriitorul are toate motivele să se bucure: oricât de multe ar fi înţeles, el poate lua existenţa de la capăt, continentele din faţa sa au un potenţial neatins, fabuloasele animale îşi duc, mai departe, intacte, viaţa, în rezervorul imaginar, hărţi nou-nouţe se desfăşoară şi pe ele scrie din nou Hic sunt leones, iar el, scriitorul, e liber să exploreze ţinuturi după ţinuturi, să ne relateze despre animale şi ţări misterioase, să prevadă viitorul şi să ne arate rănile sale la sfârşitul unei magice călătorii în vulcanul unde a intrat, deşi cunoştea foarte bine avertismentul.
În acea clipă de elecţie, lumile exterioare şi cele interioare vor sta în echilibru unele faţă de celelalte, iar preţul realităţii extravertite va fi reabilitat. În aceasta noi vom vedea o scânteiere a marelui suflet universal care se dăruieşte pentru noi, iar nu o simplă materie bună doar de manipulat şi de cucerit. Cosmosul se va arăta plin de prospeţime şi gata de a fi cunoscut cu adevărat, de a fi iubit cu adevărat, de a fi, de fapt, înţeles cu adevărat, în lumina reciprocităţii. Prefigurarea unui astfel de schimb superior între alterităţi metamorfozate în gemelităţi poate fi, încă o dată, în spiritul capodoperelor dintotdeauna, privilegiul literaturii.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog