Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ZILE ŞI NOPŢI DE LITERATURĂ: POEZIE

Exact în acest loc

Riri Sylvia MANOR

Alte articole de
Riri Sylvia MANOR
Revista Limba Română
Nr. 11, anul XIV, 2004

Pentru tipar

În satul global
Pe locul dintre două ţări
Eu îmi presar paşii,
O vietate trecând de colo până colo
Ca norii
Pe pajiştile lipsite de graniţe ale cerului.
 
În satul global
Pe locul dintre două ţări
Pe unde îmi presar acum nonşalanţa paşilor
Exact aici
Era locul în care lătrau oamenii-câini
Dresaţi anti-om,
Era locul cu năvoade întinse pentru prins oameni
Şi vise,
Era locul unde fiecare pas făcut
Dura un secol
Încetinit de frică şi de gloanţe.
 
Exact în acest loc în care se murea
Mi-a apărut acum Matahala emaciată a frontierei
Ca un tigru de hârtie
Scărpinându-şi liniile cafenii
De pământul hărţii de hârtie.
 
Şi exact în acest loc unde până şi gloanţele plângeau
Înfigându-se cu flori roşii în trupuri,
În acest loc eu şi vântul
Am încălecat graniţa
Ca pe şaua unui armăsar înaripat
Şi am arborat o nepăsare bizară
În cutia capului actualizat.
 
Pe raftul timpului stors,
Aşezate de-a valma ca nişte rufe,
 
Obiectele pe cale de apariţie
Îşi sunau printr-un con de lumină
Necomplicata lor simplicitate.
 
Şi eu treceam
Frontiera
Cu normalul unei funcţii fiziologice
Şi în concurenţă cu norii.
Eu treceam pe jos cu firescul meu de om,
Norii treceau pe sus cu firescul lor de nori.
Eu deveneam complice vântului
Şi treceam şuierând peste mumia graniţei,
Locul exact unde au şuierat odată
Gloanţele.
Locul exact unde stafiile gloanţelor
Dansează încă virtuale prin aer.
 
Acesta este şi locul exact
Unde aş deschide pământul ca pe o stridie
Să îi cotrobăiesc numele morţilor
Şi să le presar cenuşa viselor
Peste oceanul memoriei.
 
Locul unde mi-aş lipi urechea de pământ
Să desluşesc poate cuvintele
Distilate de clipa morţii,
Locul unde mi-aş dori cheia
Pentru învârtit jucăria de înviat fiinţe umane,
Şi odată vii să îi pot implora:
„Mai hibernaţi o decadă!
Nu încercaţi să fugiţi
Peste graniţă,
Năvod pentru oameni şi vise,
Vă rog eu din suflet – mai aşteptaţi o decadă!
Mai visaţi! Mai trăiţi!”
 
În satul global
Pe locul de trecere dintre doua ţări
Am auzit morţii sunându-şi simfonia
La clopotul trupului meu
 
Neruşinat de viu.


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog