Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

PROFILURI LITERARE EUROPENE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

REGISTRU ACTUAL

CRITICĂ. ESEU

POESIS

INSTANTANEU

ANIVERSĂRI. VICTOR A. VOICU – 80

DESTINE

STAREA DE VEGHE

FĂURITORI AI UNIRII

INEDIT

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

INTERFERENŢE

AD LITTERAM

RESTITUTIO

IN MEMORIAM ANATOL CIOBANU

SINTAXĂ

LOGIC ȘI ANALOGIC ÎN COMUNICARE

RECITIREA CLASICILOR

TEXTE SACRE

PRO DIDACTICA

DIALOGUL ARTELOR

VOCI DIN TRECUT

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

Arthur Rimbaud - 150

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XIV, 2004

Pentru tipar

„...Apariţia acestui trecător colosal n-a fost pregătită de nici o împrejurare literară...” (Mallarmé, într-o scrisoare publicată în 1896 în revista nord-americană The Chap-Book)
„...Un mistic sfâşiat de «suferinţele moderne»... Rimbaud este primul din epoca noastră care a simţit profund criza umanismului; Nietzsche şi Dostoievski aveau să-l urmeze în curând.” (Benjamin Fondane, în Rimbaud le voyou, 1933)
„Opera lui constituie o autobiografie de o sinceritate şi de o siguranţă fără precedent în istoria poeziei.” (Marcel Coulon, în La vie de Rimbaud et de son oeuvre, 1929)
„Lectura lui Rimbaud, ca şi lectura cântului al şaselea din Maldoror, îmi provoacă un sentiment de ruşine faţă de propriile-mi opere şi un sentiment de oroare faţă de tot ceea ce nu-i decât un rezultat al culturii.” (André Gide, în vol. IV al Operelor complete, 1932-1939).
„...un Baudelaire convertit la realitatea simplă a lumii.” (Jean-Pierre Richard, în Poésie et Profondeur, 1955)
„Autorul Iluminărilor evoluează între câteva estetici, între câteva «retorici», ale căror postulate contradictorii sunt trăite de el până la ultimele consecinţe. În numai patru sau cinci ani, Rimbaud duce poezia pe toate drumurile posibile, inclusiv pe drumul tăcerii (pe care se angajase şi Mallarmé, dar din alte motive).
Drumul tăcerii e, bineînţeles, o dramă – o dramă a limbajului.
„Rimbaud cultivă intens limbajul ca mijloc de comunicare, pentru că vrea să comunice mai mult decât e-n stare s-o facă limbajul omenesc. El crede într-un limbaj universal.” (Petre Solomon, Rimbaud – o călătorie spre centrul universului, 1980)


 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog