Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Ilie Boca şi drumul care se face mergând

Doina CERNICA

Alte articole de
Doina CERNICA
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

Capete de curcubeu arcuit peste râul vieţii, un album somptuos – Ilie Boca de Georgeta Djordjevic, Editura Eurograma Invent, Bucureşti, 2010, şi o carte caldă, ca o poveste spusă şi ascultată pe prispa casei părinteşti, Carte cu Ilie Boca de Carmen Mihalache, Editura Corgal Press, Bacău, 2012, – sărbătoresc la o vârstă frumoasă un mare artist român contemporan, pe pictorul Ilie Boca, născut la 21 februarie 1937 în Botoşana Sucevei. Primul ne prilejuieşte o întâlnire majoră cu opera, şi de aici cu omul, în măsura în care, cum visa în pagina Cărţii, aceasta este însufleţită de trăirile şi de amintirile sale, fiind „o alcătuire vie, cu memorie, cu sentiment”. Cea de-a doua dezvăluie omul care îşi priveşte opera, în cel mai complet înţeles cu putinţă, al creaţiei plastice şi al construcţiilor propriei vieţi. Amândouă însă în oglindă, în oglinda paginilor de hârtie.
Carte cu Ilie Boca nu este însă pur şi simplu o carte confesivă; critic teatral, cu simţul întâmplărilor, al trăirilor, al detaliilor semnificative care pot să captiveze spectatorul / cititorul, Carmen Mihalache ştie să provoace aducerea lor pe scenă şi să le plaseze în lumina reflectoarelor. Curgerea este marcată inspirat de fotografii şi de picturi, care, cerându-ne să întârziem asupra lor, cu forţa tandră a frumuseţii, ne impun firesc, pe lângă cuvântul de laudă pentru Carmen Mihalache, şi unul pentru editor, Cornel Galben, care, înainte de retragerea sa din lume, colaborând probabil îndeaproape şi cu artistul, a atins cu acest volum vârful anilor dedicaţi activităţii editoriale. Pe hârtia ecologică, de o luminozitate blândă, reproducerile păstrează maximum din picturi, impulsul de a atinge, de a simţi tuşeul mătăsos al paginii este aproape irepresibil. Ca şi Carmen Mihalache, Cornel Galben a pus la bătaie în realizarea Cărţii respect şi prietenie, dragoste şi admiraţie. De la om pentru om, dinspre o vârstă spre alta, de la iubitorul de pictură către pictor. Acestor simţăminte, trăite la o altitudine intelectuală care ridică altitudinea convorbirii, Carmen Mihalache le adaugă atuul unei bune cunoaşteri a domeniului, să ne amintim de cartea sa, Dialoguri în atelier, şi a personalităţii lui Ilie Boca şi a creaţiei sale, probată cuceritor în Magia amintirii.
Încadrat de două autoportrete Ilie Boca, volumul se deschide cu un portret al artistului creionat cu o mână sigură de Carmen Mihalache, în întregime citabil, însă pe care spaţiul nu ne permite să-l reproducem integral, rămânând un dar al Cărţii, din care reţinem doar câteva „linii”: „Are o memorie de-a dreptul fabuloasă, nimic nu i-a scăpat din trecerea sa prin viaţă şi totul a rodit pe urmă în pânzele în care şi-a revărsat preaplinul. E un bucovinean hâtru, care gustă vorbele de duh, le savurează miezul, carnea şi mustul. (...) E un mare regizor al unui extraordinar, mirific spectacol plastic. (...) nu face decât ceea ce-i place cu adevărat, ceea ce are acoperire într-o mare poftă de lucru. Ilie Boca pictează cu sentimentul că o ia mereu de la capăt şi aşa îşi întreţine o uimitoare stare de prospeţime, continuând, candid şi tenace, să caute «nedescoperitul». Utopist fermecător, are năzuinţa ca frumosul să devină un ingredient al vieţii cotidiene. (...) Are darul comunicării, are generozitate. (...) E mereu într-o facere. Îşi urmează inima, îşi urmăreşte visurile, îşi împlineşte «legenda personală». (...) Cu el te poţi împrieteni uşor, pentru că îşi păstrează intact sufletul de copil”.
În continuare, Cartea se construieşte pe „temele” esenţiale ale vieţii artistului: satul cu tradiţiile sale, pietrele de temelie şi construcţiile, familia şi prietenii, visurile şi, desigur, omniprezentă, vitală, pictura. Având un nume, Botoşana, „cel mai frumos loc, unul esenţial”, satul reprezintă însuşi fundamentul creaţiei lui Ilie Boca: „Mă regăsesc în această civilizaţie a locului meu de naştere, în tot ce am eu mai adânc întipărit în mine. Locul de naştere nu ţi-l alegi. El te alege pe tine”. Totul a început acolo, cu primele desene făcute cu cărbunele din vatră, şi s-a înălţat de acolo, până la Premiul Caravaggio – Roma, Marele Premiu Voroneţiana – Suceava, Premiul Special pentru un artist din România, acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova, Marele Premiu „George Apostu”, acordat de Centrul Internaţional de Cultură „George Apostu” Bacău, Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici din România, premiu de care un artist plastic nu poate să aibă parte decât o singură dată în viaţă, Premiul „Mihail Grecu” al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, Premiul „Constantin Brâncuşi” al UAP Chişinău, ca să amintim doar câteva recunoaşteri ale breslei dintr-un palmares cu mult mai bogat, cărora trebuie să le alăturăm, dintre atâtea şi atâtea dovezi de preţuire ale societăţii, titlurile de Cetăţean de Onoare al comunei Botoşana, al municipiului Bacău, al judeţului Bacău, Steaua României în Grad de Ofiţer. Asupra acestor recunoaşteri însă, important, nu se insistă, cel mai adesea nici nu se pomeneşte în mărturisirile făcute lui Carmen Mihalache; cititorul le găseşte în ultima secvenţă a Cărţii, cu patru rânduri dedicate vieţii şi cu patru pagini consacrate expoziţiilor personale din ţară şi de peste hotare (una la Galeriile UAP Chişinău), expoziţiilor colective din străinătate, taberelor de creaţie, călătoriilor de studii şi documentare, distincţiilor, burselor şi premiilor.
Om al cetăţii, artist cu vocaţie de lider şi arhitect-constructor, Ilie Boca a îmbogăţit cu creaţiile sale nu doar galerii şi muzee de artă, nu numai atelier şi colecţii, ci şi lumea în care trăieşte şi pictează: a pus temelia Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a zestrei sale de ateliere şi galerii, a celei mai importante grupări de artişti naivi din ţară, a taberelor de la Berzunţi, Letea, Tescani, „unde, spune Carmen Mihalache, s-a petrecut un fenomen extrem de important: reîntoarcerea la natură. S-a vorbit mult, şi se vorbeşte despre o «stare de Tescani», chiar despre o şcoală creată aici” şi unde, povesteşte Ilie Boca, lucrul în natură s-a împletit cu prietenii dincolo de vârste şi graniţe statale, ducând, cum trebuie să se întâmple permanent în cazul taberelor, la „constituirea unor colecţii de artă contemporană, a unui patrimoniu muzeistic”. Ca întotdeauna zgârcit când e vorba de meritele proprii, Ilie Boca nu insistă asupra contribuţiei sale la înfiinţarea „Saloanelor Moldovei”, „singura manifestare organizată de România şi Republica Moldova, dorită cu adevărat şi îndrăgită”, subliniindu-le doar necesitatea pentru mai buna cunoaştere cu artiştii de peste Prut, pentru comunicare şi pentru sporirea experienţei reciproce. Dar, iniţiate de pictorul Ilie Boca, de Constantin Donea, diriguitorul Culturii în judeţul Bacău o lungă şi fertilă perioadă, şi de pictorul basarabean Sergiu Cuciuc, cărora e drept să le alăturăm şi alte nume, între care şi al Getei Barbu, şi al regretatului Mihail Grecu, „Saloanele Moldovei” reprezintă cea mai amplă manifestare plastică a ultimelor două decenii din Moldova (şi din stânga, şi din dreapta Prutului), decenii atât de deosebite faţă de jumătatea de secol care le-a precedat. Iar implicarea intensă a celor deja amintiţi şi a sutelor de participanţi atraşi au făcut ca acest pod să fie important şi rezistent şi să rămână, din păcate, unicul.Observaţie care se impune, cu gândul la atâtea lucruri începute între românii din România şi românii din Republica Moldova cu entuziasm şi abandonate, fie din lipsa banilor, fie din cauza politicii, dar şi a scăderii temperaturii umane cu care au fost puse la cale. Participantă în 2010 la ediţia jubiliară XX, am reţinut şi simt nevoia să reproduc aici simţămintele şi cuvintele Getei Barbu, că „Saloanele Moldovei” au fost avantajate şi de prezenţa unor artişti de talia lui Mihail Grecu, Marin Gherasim şi Ilie Boca, „care a obligat întotdeauna juriul la mare atenţie”, şi ale lui Dumitru Bulboceanu, că „20 de ani conturează un punct de pornire spre viitor. Nici nu încercăm, nici nu vrem să renunţăm la «Saloanele Moldovei». Reprezintă cel mai important proiect al nostru, mulţi s-ar bucura dacă am renunţa la el, dar nu vom da bucurie duşmanilor noştri!”.
Cu discreţie, dar şi cu o recunoştinţă şi o mândrie care se simt în gândurile rostite şi se văd în câteva dintre fotografiile alese pentru Carte, apar în pagină soţia, Lica, şi îndeosebi fiica, Ioana, care acum, doctor în istorie, lucrează la Fundaţia Academia Civică, „e preocupată de descoperirea unor tineri talentaţi”, „se implică în programele unor şcoli de vară care-i reunesc pe aceşti adolescenţi curioşi, neliniştiţi, în căutare de repere intelectuale, morale, de certitudini”, după ce ani la rând a fost însoţită de privirea plină de dragoste şi bucurie nu doar a tatălui, ci şi a artistului: „am pictat-o pe Ioana la diferite vârste. Îi urmăream toate transformările. E captivant spectacolul creşterii unei fiinţe căreia i-ai dat viaţă”. Cu bucurie şi plăcere, cititorul îi „ascultă” şi amintirile cu George Apostu, Horia Bernea, Dan Hăulică, Andrei Pleşu, creionaţi cu afecţiune şi consideraţie, dar şi visul muzeului „său”: „Ar fi o colecţie de lucrări care-mi plac, din opera unor artişti importanţi. Şi m-aş orienta, desigur, spre acei autori care-mi sunt apropiaţi prin tipul de cercetare. Selecţia mea s-ar ghida nu după nume artişti, pentru că e complicat să fac asta, m-aş hazarda, ci după lucrările cele mai reuşite din creaţia unora dintre ei. Din muzeul meu imaginar nu ar lipsi miniaturi din Asia Centrală, stampe japoneze, şi, în general, lucruri din toate timpurile, din toate colţurile lumii pe care le găsesc expresive, care au ceva nou. Sunt mereu în căutare de inedit, de noutate”.
„La ce anume vă gândiţi când spuneţi asta, ce urmăreşte cercetarea dumneavoastră?”, îl întreabă Carmen Mihalache, la care Ilie Boca răspunde, aruncând una dintre numeroasele lumini asupra drumului pe care îl parcurg de-o viaţă pictorul şi pictura sa: „Mă gândesc la felul în care voi organiza o suprafaţă şi cum voi folosi elementele picturale în chip unitar, coerent. La cum voi distribui aceste elemente în funcţie de importanţa lor, de proporţii, în cadrul întregului. Umplu o suprafaţă cu o anumită figuraţie, cu semne făcând parte dintr-o familie de forme pe care le repet. Cu portrete, fizionomia umană fiind cea mai importantă pentru mine, cu animale, păsări, plante. În portrete mă interesează să surprind mereu alte trăiri, sentimente. Aş vrea ca o lucrare să aibă o stare cât mai proaspătă, vie, lupta în mine dându-se între această dorită spontaneitate şi exigenţele limbajului plastic, ale stilului. Cercetarea mea are ca finalitate realizarea unui spectacol plastic expresiv şi inedit”. Aceste lumini constituie dominanta Cărţii cu Ilie Boca, fără să-i cuprindă integral pictura, deoarece, crede artistul, nu poţi explica „întotdeauna în cuvinte chiar tot ce faci”, arta trebuind de altminteri să-şi aibă „partea ei de mister”. Şi, desigur, fără să-i cuprindă în totalitate nici viaţa, fiindcă, în plină maturitate creatoare, pictorul Ilie Boca se află, sub soarele urcat la zenit, pe „drumul care se face mergând”.
Carte cu Ilie Boca de Carmen Mihalache, cartea unui mare şi original autor de spectacol plastic, care vrea „ca orice linie trasă de mine să fie însufleţită”, şi a unui om de teatru talentat, care ştie să imprime ritm, prin întrebări, poveştii sale şi nu o dată să o completeze prin plusul de informaţie pe care acestea îl conţin, reprezintă o lectură captivantă, o bucurie pentru cititor şi privitor şi deopotrivă un document sensibil şi important al istoriei picturii româneşti contemporane.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog