Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

Mierla lui Grigore Vieru

Lucian VASILIU

Alte articole de
Lucian VASILIU
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Eram june student, bibliotecar şi redactor al revistei „Dialog” (a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”), în Iaşi, în anul 1978. Atunci, la Editura Junimea (condusă de scriitorul Mircea Radu Iacoban) a apărut o carte-eveniment, cel puţin pentru mine, tânăr condeier...
A fost tipărită prima carte cu litere latine a unui scriitor de dincolo de Prut, practic din U.R.S.S.-ul de atunci. În Iaşi, cel puţin, cartea a făcut vâlvă. Am cumpărat-o de la librăria Junimea şi am citit-o cu mult folos. Se numea Steaua de vineri – carte elegantă, cu discurs liric rafinat, clasic, memorabil... Cam pe atunci am scris un mic text cu aluzii (şi iluzii) livreşti. Poezia a apărut în volumul de la Editura Albatros, intitulat Despre felul cum înaintez, 1983. Graţie poetei-redactor de carte Gabriela Negreanu a fost posibilă şi strecurarea acestui poem:
 
Mierla lui Grigore Vieru
Despre felul cum, bolnav, orb
întins pe o saltea de paie,
am compus „L’Inno di frate Sole”
cu Francisc de Assisi, în 1225,
dar vai
mă întrerupe Mierla lui Grigore Vieru –
încât celebrez felul ei de a muri răbdătoare.
 
Pe atunci poeţii din Republica Moldova erau inaccesibili, iar o vizită la Chişinău sau Cernăuţi ar fi fost o utopie. Eu unul, care aveam o tainică legătură cu Basarabia prin tatăl meu (preotul interbelic Ştefan Vasiliu), visam să-i cunosc pe scriitorii de dincolo de Prut.
S-a întâmplat relativ târziu, în 1989. Grigore Vieru întreprindea un turneu cultural, înconjurat de un grup valoros de artişti (interpreţi şi compozitori de muzică uşoară). Poetul avea vârsta mea de acum... Înarmat cu o fotografie-portret dăruită de colegul de muzeografie, profesorul Constantin-Liviu Rusu, mi-am luat fetiţa de mână şi am mers la spectacolul lui Grigore Vieru, desfăşurat în aer liber, la Teatrul de Vară de lângă Palatul Culturii. Era sâmbătă, în luna iulie. Ploua. După spectacolul „Vin din munţii Latiniei!” am urcat pe scenă cu fiica mea (avea 5 ani). Luiza i-a oferit flori poetului, iar eu l-am îmbrăţişat. Fotografia poartă, pe verso, dedicaţia: „Lizucăi – inima lui moş Gr. Vieru”...
Am avut ocazia de mai multe ori să-l revăd pe dragul poet, inclusiv relativ recent, în Iaşi, la Salonul de cărţi de la Biblioteca „Gh. Asachi”, la Bojdeuca lui Ion Creangă (în compania lui Mihai Cimpoi, în găzduirea lui Daniel Corbu), la Sala de Consiliu a Primăriei Iaşi, la lansarea excepţionalei ediţii Taina care mă apără (Editura Princeps Edit).
Dumnezeu l-a ridicat la ceruri, simbolic, în zi eminesciană.
Ca un bun creştin, Grigore Vieru şi-a asumat şi o trinitate pământeană veşnică: ţara – mama – limba. Şi în acest sens l-am admirat încă din zorii preocupărilor mele literare. Pe lângă prieteniile consacrate cu Eugen Simion sau Marin Sorescu, Nichita Stănescu sau Fănuş Neagu, m-am bucurat să văd în presa culturală texte semnate de Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu sau Alex Ştefănescu, vizând opera lui Grigore Vieru.
Statornicia discursului civic şi poetic a fost remarcabilă. Opera poetului este de judecat, de evaluat în context. S-au grăbit mulţi să atace pripit, conjunctural, ireverenţios. Grigore Vieru a trecut, voievodal, printre cârtitori şi improvizaţi, urmând calea regală a poeziei, cu Eminescu, Blaga, Arghezi, Goga...
Versul şi cântecul lui Grigore Vieru sunt acum bunuri culturale patrimoniale. Se cade a le cultiva. Cu sentimentul eternităţii...
 
Iaşi, 3 februarie 2009
 
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog