Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PORTRET

Alexe Rău, călcând uşor pe muchia poeziei

Ana BANTOŞ

Alte articole de
Ana BANTOŞ
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XXIII, 2013

Pentru tipar

Preocupările pentru domeniul bibliologiei, al filozofiei, al istoriei cărţii şi tiparului, managementului cultural şi cel al biblioteconomiei, reflectate în cărţi precum Există şi un Dumnezeu al Bibliofiliei (2000), Ochiul din oglinda paginii (2002), Magister dixit, Un fir de plumb atârnat de un lucru fragil şi înaripat (postfaţă acad. Petru Soltan,2007), La verbvedere (2011), – îl impun pe Alexe Rău ca pe un harnic om al cărţii, prezent şi în presa periodică din Republica Moldova şi din alte ţări [colaborează la revistele „Viaţa Basarabiei”, „Contrafort”, „Literatura şi Arta”, „Sud-Est”, „Flux”, „Orizont”, „Magazin bibliologic”, „Atelier”, „Biblioteca” (Bucureşti), „Flacăra”, „Steaua” (Cluj), „Vatra”, „Cronica”, „Convorbiri literare” (Iaşi), „Vatra”, „Lumina” (Serbia), „Lumină lină” (SUA), „Cronicles” (Paris), „Observatior” (Canada)]. Însă dincolo de acestea el este autorul mai multor volume de versuri: Spune ceva (1993), Uniluconul (1997), Nuca lui Nevermore (1999), Absenţa e mai mare ca prezenţa (2006), Fragil şi înaripat, Podul Mirabeau (2012), în care „refulând adjectivele” şi identificându-se cu adverbele, personajul liric parcurge un labirint, căutându-i centrul, care coincide cu centrul ascuns al eului său. Dând la o parte cuvântul „piatră”, căutându-se pe sine, îşi croieşte drum, copleşit de teama de a nu fi fost deja descoperit de către altcineva, de către personaje curioase „din neamul Sorescu”, spre exemplu. Discursul cu accente vădit narative developează o curiozitate „în stare de erecţie” şi, în acelaşi timp, o stare de zguduire în faţa destinului trecător:
Cea care s-a născut odată cu mine
s-a ivit întru întâmpinare
Ea se arătă a fi altfel decât
mă aşteptasem –
pentru că ceea ce aştepţi să vezi
e creaţia altor ochi
Ea nu avea nici coasă
nici strai cernit
nici făptură împlinită
S-a arătat ca un fluid
de lumină albă şi hipnagogică
şarpe de foc rece
arzând fără să ardă
M-a încolăcit şi m-a(m)
zguduit
apoi a dispărut
dar nu în neant
ci în mine
strecurându-mi-se prin toţi porii
Inserţia citatului („Însă ochiu – nchis afară...”), precum şi a unor noţiuni teoretice din registrul demonstraţiilor purtând un caracter filozofic (menţionăm că autorul şi-a luat doctoratul în filozofie), exemplu: „O forţă metafizică / platoniană / m-a îndreptat / cu faţa spre / trecutul viitor...”, recursul la nume celebre: Nichita, Van Gog, Eminescu, Rilke, accentul pus pe tehnica elaborării textului poetic, vorbesc în favoarea apropierii poeziei lui Alexe Rău de parametrii postmoderni. O lume confiscată de calculator este „mediatizată” în termenii respectivi: „vulcanul homotextual” şi imaginea unui „sat global” întreţinându-se din pseudopăstorit, dinastia de ciobani electronici, alegând „caşuri de idei” etc. E un univers imaginat în termeni informaţionali de ultimă oră, pe care Alexe Rău caută să-l raporteze la matricea stilistică populară în versiunea sadoveniană, jocul fiind unul elaborat meşteşugit în faţa calculatorului. Este lumea care în viziunea lui Martin Heidegger, bunăoară, coincide cu „amurgul” artei şi în care elementele constitutive ale euristicii artistice tradiţionale sunt puse la îndoială. În această lume în care, conform unei afirmaţii a lui Jean Baudrillard, „nu mai există scenă sau oglindă, numai un ecran şi o reţea. Nu mai există transcendenţă sau profunzime, numai suprafaţa imanentă a derulării operaţiilor, suprafaţa netedă şi operaţională a comunicării”, personajul din poezia poetului nostru se află la confluenţa dintre drama alienării şi miza pe extazul comunicării. Concepută ca fenomen al comunicării, poezia mizează pe „transmiterea mesajului”, mai exact spus, pe traducerea lui „în muzici şi în tăceri grăitoare”, pe „a vorbi tăcând”: „Dar cum s-o facem dacă / în Basarabia noastră – / încremenit ajun – / numai zgărdiţa roşie a mielului / primăvara / mai ştie a vorbi tăcând/ aşa ca la Rilke”. Golul nocturn e umplut de chiriecii „cu valurile lor de mesaje metafizice”. De aici şi până la a căuta realul în imagini ce efectuează conexiuni transcendente e un pas pe care Alexe Rău îl face uşor fără a călca strâmb pe muchia poeziei: „Servus, Călino, / îţi spun în gând / când te văd traversând / cadrul geamului meu / trecând dinspre Est spre Vest / ca Marina Ţvetaeva // Dacă ciutele / din pădurea Sloboziei tale / alignesc de-un picior / se ştie / că au în preajmă / pui fragezi” etc. Autorul caută esenţa existenţei pe care să o traducă într-o stare a poeziei şi în aceasta se conţine aspectul ei filozofic întrebător. Tudor Arghezi întrebând este o poezie în care autorul potriveşte cuvintele pentru că în joc îl caută pe Dumnezeu, chinuitoarea autoispitire a poetului în faţa oglinzii echivalând cu căutarea răspunsului la întrebarea dacă omul modern mai e capabil să creadă. Judeţul trupului cu sufletul, amintirea mamei plecate pe alt tărâm, căsuţa părintească „stând singurică în faţa porţii”, asemuită cu „strigătul nestrigat” a ceea ce poetul nu poate reda, copiii „sorbind dimineaţa un fel de lapte – căzut noaptea din Cer – cu un fel de linguri / dintr-un fel de lemn / scobit / de ochii maicilor”, tata întorcându-se „cu răspunsuri la întrebări”, „rostul cel mare al vieţii pe pământ”, toate au menirea de a întreţine nevoia de iluzie („ţine-te, iluzie, nu te ruina”).
Condiţia sa de poet basarabean descifrată în versuri precum: „A nu te mai ţine de poalele clasicilor, / a nu mai fi sclavul prozodiei, / A vrea să ştii / cum să fii tu însuţi / A te ţine de poala / iluziei / e ca şi cum / Ai face-o pe aristocratul / sau pe îngerul după / situaţie / A continua să scrii / după toate acestea / e ca şi cum / Ai mai crede că / eşti poet”, presupune, în cazul eseistului Alexe Rău, şi navigarea în spaţiile extinse ale culturii universale, inclusiv la interferenţa artelor. Astfel, va urmări împletirea poeziei cu grafica şi pictura aparţinând scriitorilor, Paul Valery exercitând asupra poetului şi eseistului de la Chişinău o atracţie covârşitoare. Prin urmare, va deprinde şi ars poetica poetului francez, evidenţiind faptul că pentru Paul Valery poezia echivalează cu „une machine de langage” şi că poezia are rostul nu de a transmite un mesaj, ci de a crea o stare poetică. Urmând firul demonstraţiilor cu tenacitate, autorul nostru ajunge la constatări relevante, afirmând că Paul Valery, cel care susţinea că versurile sale „au sensul ce li se acordă”, a anticipat estetica receptării de astăzi. Poezia concepută ca travaliu diurn, ca dialog între două euri, unul lucid, raţional, şi altul misterios, axat pe sensibilitate, sau unele aspecte mai puţin cunoscute din creaţia lui Leonardo da Vinci, puse în lumină pentru a-l familiariza pe cititorul basarabean cu ele; „literatura română în ex-libris” sau traducerea de către Ligia Macovei în echivalenţe grafice a poeziei lui Eminescu; „arhitecturile preaplinurilor” aşa cum s-au profilat din perspectiva ecourilor eminesciene în arta lui Igor Vieru sau descifrarea „zvonului de fiinţă viitoare” în grafica pictorilor şi cea a scriitorilor basarabeni, se află în obiectivul eseurilor sale publicate mai întâi în diverse reviste şi adunate apoi în volumul La verbvedere. Activitatea de punere în valoare a diversităţii creaţiei în urbea Chişinăului conturează conştiinţa înaltă a lui Alexe Rău de slujitor al cărţii, contribuind constant la transformarea evenimentelor răzleţe în fapte de cultură. Or, dincolo de constatarea că se produc noi semnificaţii în artă se situează conştiinţa celui care mizează pe acţiunea practică a comunicării asupra sensibilităţii cititorului şi a receptorului de artă şi de cultură.
 
 
* Alexe Rău (23.12.1953, Larga, Republica Moldova).Poet, publicist, bibliolog, doctor în filozofie. Este fiul Olgăi (n. Cernopiska) şi al lui Alexei Rău, ţărani. A absolvit şcoala medie din satul natal, Facultatea de Biblioteconomie a Universităţii de Stat din Chişinău (1975)şi Facultatea de Sociologie şi Filologie a Universităţii Social-Politice (1983). A fost lector-conferenţiar la Universitatea deStat din Chişinău (1975-1976), bibliotecar-şef de serviciu, director adjunct al Bibliotecii Naţionale (1976-1984), vicepreşedinte şi secretar responsabil al Societăţii Prietenii Cărţii din Republica Moldova (1984-1990), şef al Secţiei biblioteci a Ministerului Culturii din Republica Moldova (1990-1991). Este director general al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova (din 1992) şi redactor-şef al revistei „Magazin bibliologic”. A susţinut teza „Scrisul ca expresie a conştiinţei şi cale de cunoaştere a fiinţării”. A debutat cu versuri la 14 ani în „Tinerimea Moldovei” şi editorial, în 1993, cu cartea de poezie Spune ceva.
Scrieri: Spune ceva (poeme, Chişinău, 1993), Uniluconul (poeme, Chişinău, 1997), Nuca lui Nevermore (poeme, Timişoara, 1999), Există şi un Dumnezeu al Bibliofiliei (eseuri, Chişinău, 2000), Jurnal parizian (Chişinău, 2001), Ochiul din oglinda paginii (eseuri,Chişinău, 2002), Pe noi nouă adu-ne (Chişinău, 2003), Magister dixit (eseuri, Chişinău, 2004), Absenţa e mai mare ca prezenţa (poeme, Chişinău, 2006), Fragil şi înaripat (poeme, Timişoara, 2007), Un fir de plumb atârnat de un lucru fragil şi înaripat (eseuri, postfaţă Petru Soltan,Chişinău, 2007), Dialoguri (Chişinău, 2007), La verbvedere (eseuri, Chişinău, 2011), Podul Mirabeau (poeme, Chişinău, 2012).
Repere bibliografice: Mircea Popa, Un poet basarabean, „Lectura” (Cluj-Napoca), 1994, 15; T. Enăchescu, „Cuvântul liber” (Târgu Mureş), 1994, 25 aug.; Emil Vasilescu, „Biblioteca”, (Bucureşti), 1995, 1; Vasile Nastasiu, Porni Arcadie, creştea..., „Luceafărul”, 1997, 2 oct.; Călina Trifan, La mijlocul şesurilor, „Lit. şi arta”, 1999, 4 nov.; Anatol Ciocanu, Stăm în gazdă la literatura română, „Glasul Naţiunii”, 2001, 23; Serafim Belicov, Pledoarie pentru Moldova, „Moldova suverană”, 2001, dec.; Ion Şpac, Un gânditor veritabil, „Gazeta bibliotecarului”, 2003, 12; Emilian Marcu, Alexie Rău, „Convorbiri literare”, 2006, 7; Maria Şleahtiţchi, Cerc deschis, Iaşi, 2007, 153-154; Valeria Matvei, Alexe Rău, în Calendar Naţional 2008, Chişinău, 2008; Adrian Dinu Rachieru, Poeţi basarabeni, Chişinău, 2010, 490-492.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog