Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

Un dar

Emilian MARCU

Alte articole de
Emilian MARCU
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XIX, 2009

Pentru tipar

După groaznica veste pe care am primit-o pe 18 ianuarie a.c. (2009), m-am tot întrebat ce dar aş putea să-i ofer lui Grigore Vieru atunci când voi ajunge să-l conduc pe ultimul drum.
Şi gândurile mi s-au făcut ghem de sârmă şi m-au tot frământat aşa cum ţăranca frământă aluatul pentru pâine. Un dar simplu trebuie să-i fac, mi-am spus, un dar care să fiu sigur că ajunge la el. Un poem? O făcusem când el era printre noi. Un obiect de preţ? La ce i-ar mai folosi acum, fie el chiar o urnă funerară din pământ românesc? Şi deodată ochii mi s-au oprit la... fereastră.
Îmi place ca pe pervaz să am mereu o tavă cu pământ în care să respire grâu proaspăt încolţit, grâu verde, grâu mereu tânăr. Atunci când venea pe la mine, poetul îşi trecea mâna prin coama catifelată a grâului, mângâindu-l aşa cum ai mângâia, pe bot, un mânz sau un miel, bucurându-te de căldura respiraţiei şi de catifeaua botului umed. Iarna, vara, primăvara sau toamna acest grâu miroase a proaspăt şi a putere crudă. Mie îmi aminteşte de grâul dătător de forţă, de vigoare şi de înnoire. Lui nu ştiu ce îi amintea, că păstra o tăcere sfioasă. A spus doar atât: „Grâul e pâinea noastră cea de toate zilele pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte şi parcă sunt lacrimile măicuţei, izvorând din pământ”.
Am simţit grâul acela, mângâiat de mâinile lui, ca pe o legătură dintre strămoşi şi nepoţi, dintre cei plecaţi şi cei rămaşi. Grâul este veşnicia noastră.
Am decupat o palmă de pământ, cu grâu reavăn, şi l-am dus cu mine la Chişinău. L-am depus la mormântul „fratelui meu”, cum spune în poemul Pe cruce, poem dedicat mie în cartea Taina care mă apără, apărută la Editura Princeps Edit, din Iaşi:
„Iată, frate al meu,
Ia şi albina nectar
Din florile pomului nostru,
Dar nu zice că pomul
E pământul ei”.
Iată, frate al meu, aduc la creştetul tău o palmă de pământ din pământul limbii române, cu grâu abia înspicat. De câte ori voi merge la Chişinău voi trece pe la tine, voi avea un buzunar de ţărână din care grâul va răsări şi va fi mereu tânăr şi proaspăt.
Un dar care să-ţi măsoare marea trecere, aceasta vreau să fie ofranda mea din patria cuvântului; un timp şoptit prin sârma ghimpată, din ţara cuvântului pe care l-ai răsădit în inima atâtor generaţii de români, asemenea grâului răsădit în interiorul crucii, aşa cum spui tu că „ar trebui să fim”. În crucea cuvântului românesc „dulce ca un fagure de miere” vom locui, tâmplă lângă tâmplă, o veşnicie.
Un pumn de pământ mustind de grâul încolţit îţi aduc, frate al meu.
Grâu încolţit!

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog