Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CTITORI DE LUMINĂ

Misionar al sacrului şi al culturii

Silvia GROSSU

Alte articole de
Silvia GROSSU
Revista Limba Română
Nr. 4-5, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Biserica, în calitatea ei de factor esenţial în conturarea personalităţii spirituale a unui popor, a avut de îndeplinit o misiune dificilă în Basarabia după 1812 – şi anume pe cea de apărătoare a fiinţei naţionale a românilor de aici. Nu în zadar principala ţintă a politicii de deznaţionalizare a Imperiului ţarist a fost biserica, apoi şi şcoala din Basarabia. Prin rusificarea acestora se putea atinge obiectivul final, cel aspirat de „eliberatori” – modelarea conştiinţei basarabenilor în direcţia dorită, transformarea populaţiei româneşti a Basarabiei într-o masă oarbă, supusă, care să uite de unde vine şi din cine se trage. Această strategie de erodare a conştiinţei naţionale a fost pusă în aplicare în mai multe moduri. Cele practicate în Basarabia au fost deznaţionalizarea camuflată şi cea forţată.
Prima modalitate era mai uşor de aplicat şi dădea rezultate formidabile. Ne-o demonstrează evoluţia vieţii social-culturale a Basarabiei pe parcursul veacului al XIX-lea. Chiar de la anexare (1812) se cultivă în permanenţă, pe mai multe căi, o atitudine de excesivă încîntare faţă de Rusia, eliberatoarea, chipurile, şi ocrotitoarea credinţei creştine, şi o relaţie de dependenţă faţă de marele Imperiu Rus. Al doilea mod, cu mult mai ostil şi violent, a fost promovat cu insistenţă începînd cu deceniul şapte al secolului al XIX-lea, o dată cu venirea în fruntea Bisericii basarabene a episcopului Pavel Lebedev (1871). Acest deziderat a fost susţinut de biserică doar pînă la numirea episcopului şovin, promotor al rusificării forţate, care chiar de la „înscăunare” a operat măsuri violente de deznaţionalizare prin interzicerea serviciilor divine în limba „moldovenească”, prin suspendarea din funcţie a preoţilor neştiutori de limbă rusă, prin colectarea la reşedinţa Mitropoliei a cărţilor bisericeşti în limba română cu ulterioara lor distrugere, prin închiderea mănăstirilor moldoveneşti şi transferarea celor mai îndărătnici călugări la mănăstiri îndepărtate din diferite gubernii ale Rusiei etc. Consecinţele tragice ale acestei politici – inochentismul şi alte forme dintre cele mai expansioniste de sectarism – au afectat grav conştiinţa naţională (conştiinţa de sine) şi stabilitatea confesională a basarabenilor pentru un timp îndelungat.
În această perioadă incertă, critică pentru biserica naţională, s-au format în şcoala de pe lîngă mănăstirea Curchi, în cea pregătitoare pentru clerici de la Chişinău, apoi la Seminarul Teologic caracterul şi personalitatea viitorului mitropolit al Basarabiei. În 1898, ca rezultat al absolvirii cu succes a Seminarului Teologic, beneficiază de o bursă de studii la Academia Duhovnicească Movileană din Kiev. În 1902, la 16 septembrie, Gheorghe Grosu, licenţiat în teologie al Academiei din Kiev, călugărit cu numele Gurie, este numit misionar de către Sfatul conducător al Frăţimii Naşterii lui Hristos. Mai tîrziu Paul Mihailovici (alias Mihail) avea să scrie în paginile revistei Studentul, pe care o conducea: „Numit ca misionar al eparhiei Chişinăului, pune multă chibzuinţă şi dragoste în propovăduirea cuvântului Evangheliei, dar nu mai puţin sufletul în trezirea conştiinţei naţionale printre moldoveni” (Studentul, 1928, nr. 2, p. 7).
În calitate de misionar al ortodoxiei a demonstrat voinţă şi devotament pentru cauza Bisericii naţionale, cauză greu de susţinut în condiţiile vitrege ale stăpînirii ţariste. Imperativul vieţii sale de acum înainte va fi luminarea poporului prin carte şi mîntuirea lui prin credinţa adevărată în limba maternă. În acest scop a colindat Basarabia în lung şi în lat, ţinînd predici şi purtînd discuţii cu credincioşii de la sate şi oraşe, învăţîndu-i să separe credinţa adevărată de cea falsă (cazul călugărului Inochentie), să rămînă fideli bisericii strămoşilor, s-o apere de uzură şi surpare. În această ordine de idei este elocventă prezentarea materialelor despre activitatea misionară a viitorului mitropolit în paginile gazetei Moldovanul de sub conducerea lui Gheorghe V. Madan. În cîteva numere cititorii au urmărit discuţia dintre ieromonahul Gurie şi enoriaşii din satul Corjova, care beneficiaseră de o vizită misionară. Această vizită avusese darul să fortifice sufletele mirenilor în cetatea dreptei credinţe prin lumina pe care le-o adusese în suflet, prin vorba curat moldovenească după care au tinjit atît, prin cîntarea în limba-mamă, pe care o uitaseră, prin îndrumările creştineşti frăţeşti de care aveau atîta nevoie (Moldovanul, 1907, 22 aprilie). În scrisoarea-i de răspuns, Gurie Grosu face declaraţii foarte curajoase: „O, cît de mare împiedicare se face pentru sporirea cuvîntului lui Dumnezeu prin propovăduirea lui în limba puţin înţeleasă celor ce ascultă, prin slujire în limbă necunoscută celor ce se roagă. Cuvîntul Evangheliei şi cîntările duhovniceşti rămîn atunci nelucrătoare, nici nu bucură, nici nu întristează.” (Moldovanul, 1907, 6 mai).
În acest sens l-a însufleţit călătoria în România, întreprinsă în 1904 împreună cu preotul Vasile Gobjilă. La Iaşi a luat parte activă la comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. A vizitat capitala, a mers apoi la Sinaia, unde s-a întîlnit cu regele Carol I, a stat de vorbă cu principele moştenitor Ferdinand, a făcut cunoştinţă cu mai multe personalităţi ale bisericii şi ale culturii româneşti. Sensibil la realizările culturale din România, constată cu durere marele decalaj între situaţia existentă pe cele două maluri de Prut. Revenit la baştină, ieromonahul Gurie decide să reducă pas cu pas din handicapul naţional-cultural al basarabenilor. Astfel, în congresele eparhiale ce urmează lansează mereu iniţiative culturalizatoare – de a cere Sinodului rusesc reintroducerea limbii române în programele de studii ale Seminarului Teologic şi ale Şcolii eparhiale de fete (cursurile acceptîndu-se, ieromonahul Gurie îl remunera pe profesorul Grigore Constantinescu din banii săi), revenirea limbii materne în serviciul divin, redeschiderea tipografiei eparhiale, la care pe timpul lui G. Bănulescu-Bodoni, în perioada 1814-1821, adică până la moartea mitropolitului Bănulescu-Bodoni, conform profesorului A. Stadniţchi, s-au tipărit 19.320 exemplare de carte.
Tot în perioada 1904-1909 redactează, împreună cu alţi preoţi basarabeni, foi şi broşuri pentru popor în limbile rusă şi română, editate de Frăţimea Naşterii lui Hristos, şi cărţile ce urmau să se tipărească la tipografia eparhială, redeschisă în octombrie 1906.
Ideea editării unei publicaţii bisericeşti în limba română, care urma să fortifice energiile creatoare ale clerului basarabean, de asemenea îi aparţine. La 1908, în urma unui demers depus de către Gurie Grosu episcopului Vladimir al Chişinăului şi înaintat Sfîntului Sinod, este permisă editarea în limba română (evident, cu alfabet rusesc) a jurnalului bisericesc Luminătorul. Despre pregătirea acestui eveniment cultural a relatat mai tîrziu preotul Iulian Friptu în paginile Luminătorului: Tot drumul spre Chişinău (de la Tighina pînă la Chişinău, n.n., S.G.) vorba noastră s-a învîrtit în jurul mişcării naţionaliste, trezită de abia încetata din viaţă gazeta Basarabia. „E nevoie ca mişcarea pornită de Basarabia să fie continuată, şi continuarea aceasta trebuie s-o ieie preoţimea”, spunea părintele ieromonah. „Aveţi ceva concret în vedere?”, „Da, de mult am în inimă să se înfiinţeze o revistă bisericească, unde am putea trata subiecte religioase şi morale pentru popor în limba moldovenească. Cred că o astfel de revistă o să fie pe placul preoţimii. Ar putea să se numească Luminătorul, pentru că ar avea scopul de a lumina poporul în duhul lui Hristos (Luminătorul, 1933, nr. 1, p. 63).
Luminătorul, prima revistă religioasă în limba română, avea să devină publicaţia periodică basarabeană cu cea mai lungă apariţie – din ianuarie 1908 pînă în martie 1944. Deşi iniţial era concepută doar ca instrument de propagare a religiei creştine, cu timpul, graţie eforturilor celor mai cărturari slujitori ai cultului: Constantin Popovici, redactorul permanent al publicaţiei, Mihail Ciachir, Constantin Parfene, ieromonahul Gurie, mesajul ei este modificat astfel, încît în anii 1916-1917 devine o publicaţie clericală militantă. O dată cu izbucnirea revoluţiei burghezo-democratice în februarie 1917, axa activismului clerului se modifică radical, punctînd o nouă etapă pe itinerarul evoluţiei bisericii naţionale. Luminătorul a mobilizat clerul, înrolîndu-l printre promotorii ideii autonomiei Basarabiei, separării ei de Rusia şi ulterior a Unirii cu România.
Ostenelile cărturăreşti ale mitropolitului Gurie au fost relevate de mai multe ori. Rezumativ le-am putea enumera: Bucoavna lui Gurie Grosu a fost unicul manual şcolar pentru toată Basarabia pînă la 1917. Al doilea manual, Cartea de citire cu ştiinţe din gramatica moldovenească, a fost tipărit la tipografia eparhială din Chişinău în anul 1910. Urmează apoi, la 1911, Istoria mănăstirii Neamţ. După 1917, Mitropolitul Gurie elaborează Abecedarul moldovenesc cu grafie latină, partea I şi partea a II-a, care a cunoscut în anii de după Unire 8 reeditări. Alte lucrări ale Mitropolitului tratează probleme de teologie şi de morală creştină: Rugăciunile şi lămurirea lor (1920), Despre cinstirea sfintelor icoane (1920), Cîteva extrase din arhive despre şcolile bisericeşti din Basarabia, înaintea anexării ei de către Rusia (1921), Starea clerului în Basarabia în timpul Mitropolitului Bănulescu-Bodoni (1922), Cartea pastorală (1923).
Arhimandritul Gurie a fost confirmat ca episcop titular al Chişinăului la 25 decembrie 1920, prin decret regal, instalarea în scaunul arhiepiscopal făcîndu-se la 16 mai 1921. Pe parcursul celor opt ani ce au precedat înfiinţarea în provincie a Mitropoliei, el a creat o nouă administraţie eparhială, care corespundea realităţilor socio-politice de după Unire. La 6 mai 1925, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înfiinţat formal Mitropolia Basarabiei, care îşi capătă statutul corespunzător abia la 28 aprilie 1928, o dată cu ridicarea lui Gurie Grosu la rangul de Mitropolit. Astfel, prin înfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, clerul şi poporul ortodox din această parte a ţării a fost pus pe picior de egalitate cu tot clerul şi credincioşii ortodocşi din celelalte provincii, iar Gurie Grosu a intrat în istorie cu titulatura de primul Mitropolit de origine română al bisericii basarabene, care astfel a căpătat recunoaştere ca valoare la nivelul ţării.
Întreaga viaţă a Mitropolitului Gurie al Basarabiei a fost legată ineluctabil de această instituţie – Biserica Ortodoxă Română.
 
 
* * *
Personalitatea Mitropolitului Gurie Grosu a suscitat un interes sporit în ultimii ani: dovadă stau articolele, studiile, conferinţele care i-au fost dedicate. Autori consacraţi, cum sînt Boris Buzilă, Ion Ţurcanu, Andrei Eşanu, Iurie Colesnic, Ion Negrei, Nina Negru sau Liuba Bârsan, Veronica Boldişor ş.a.,au reactualizat imaginea celui care a fost Mitropolitul Gurie al Basarabiei. Cercetătoarea Silvia Grossu, doctor în istorie, lector superior la Universitatea de Stat din Moldova, propune cititorului un fragment din studiul în elaborare, consacrat celui care a fost Primul Mitropolit al Basarabiei.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog