Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GÂNDURI PENTRU GRIGORE

Fiului nemuritor…

Aurelia RUSU

Alte articole de
Aurelia RUSU
Revista Limba Română
Nr. 1-4, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Într-una din puţinele noastre peregrinări româno-basarabene, rămăsesem singură la hotel (Valeriu fusese invitat, ca mesager independent al limbii, civilizaţiei şi culturii, să participe la o convorbire radio-televizată despre statutul limbii române în mediul universitar francez, era profesor) când, deodată, intră în cameră, în lumina plină a dimineţii însorite, Grigore Vieru, urmat de alţi câţiva scriitori moldoveni. Surpriza a fost atât de neaşteptată, încât mi-am pierdut cumpătul şi nu am găsit cuvintele cu care să-l întâmpin. El ştia însă cum să pună în braţele mele buchetul său cules din florile smălţuite ale aducerii-aminte, umbrite, pe alocuri, de contrarieri şi suferinţe prezente. În acest chip, întâmplările cotidiene, oboselile şi grijile personale, printre care şi năpăstuirea feciorului său, se interferau cu aşteptările sau nemulţumirile obştei – scufundate într-un fel de răbdare şi consimţită abandonare în iertare. (Înţelepciunea moldovenilor e molcomă, observa tăcut ardeleanca din mine, vine dintr-altă înţelegere a trecerii pragurilor istoriei şi dintr-o practică mai docilă a vieţii, numită de ei cuminţenie.)
După un timp, mi-a vorbit îndelung, cu sfioasă iluminare, despre o Icoană – icoana vieţii sale: icoana mamei sale. Fuseseră încheiate, în satul său natal, lucrările la cripta în memoria ei, loc sfânt, pe care-l destinase şi propriei înveşniciri.
Cum adică, l-am întrebat, un mormânt deschis în aşteptarea Fiului Nemuritor?
Înfiorat şi înduioşat, cu voce şoptit-înlăcrimată, mi-a răspuns că odată cu limba străbunilor, mama sa îi dăruise şi harul rostuirii cuvintelor în cântec.
Copil fiind, rămânea ceasuri îndelungi pe prispa casei părinteşti, privind cu învrăjbită nedumerire cum se încolăceau şi se alungau valurile Prutului în impasibila lor alunecare.
Aflase că dincolo de malurile de netrecut ale râului mâlos şi nepăsător stăruiau dintotdeauna tot români, care-şi spuneau păsurile în acelaşi grai, asemenea celor din satul / satele moldovene, fraţi pe care atunci n-avea cum să-i vadă, cum să le asculte durerile, cum să le afle spaimele pe care le tăinuiau în suflet, cum să le împărtăşească bucuriile şi nădejdile.
Ajuns, la rândul său, la Vălenii de Munte, cu prilejul cursurilor de vară ale Universităţii „Nicolae Iorga”, şi stând alături de Valeriu şi de mine pe podiumul celor care-şi rosteau conferinţele, l-am auzit spunând răspicat că el a fost poet înainte de a-l fi cunoscut pe Eminescu. Mărturisirea mi s-a părut a fi capătul unui fir într-un labirint în care fantasma, izvodită din spumele glauce, reanimă în subconştient mirajul taurului alb al unicităţii mereu puse în cumpăna părelnicelor tocmeli omeneşti.
La sfârşit, l-am invitat în „grădina” casei noastre – farfuria de iarbă verde, pe care s-au perindat mai toţi intelectualii ce au trecut vară de vară prin Vălenii lui Nicolae Iorga – şi am tăifăsuit până la căderea nopţii, Valeriu fiindu-ne paharnic.
Am înţeles, o dată mai mult, că Mama, care ne dă Viaţa în moştenire, este chiar ea aceea care ne dă şi spunerea, odată cu incantaţiile vocii sale şi cu suspinele sufletului său. Însă, limba noastră, cea de toate zilele, Eminescu a dăltuit-o şi a aşezat-o în „tiparul” ei de neînlocuit – efigie de „împărăteasă bogată” – şi a modulat-o pentru toţi urmaşii.
Dar, la vremea aceea a copilăriei, Mihai Eminescu nu putea trece prin poarta înnegurată a memoriei tuturor românilor.
După ultimul 15 Ianuarie, Valeriu Rusu se va fi regăsit, în pasionata lui vorbire despre limba veche şi-nţeleaptă, cu Grigore Vieru, fiul rostirii nemuririi basarabene.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog