Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

TRECUTUL PREZENT

Elegie pentru soţul necuvintelor

Liviu DAMIAN

Alte articole de
Liviu DAMIAN
Revista Limba Română
Nr. 4-5, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Bucuria de a fi a cărui ochi lacrimă este?
Nichita Stănescu
 
Dintr-un sentiment de ruşine – se pare –
Poetul şi-a ascuns cartea-i de durere
după starea poeziei, transparenta, care,
peste ruperea de oase, se vrea mângâiere.
 
 
Din când în când, din gând în gând,
bătea la uşă de cuvânt:
lasă-mă să intru, să nu mor
cu visele, cu tot, cu dor.
 
 
Eliberat de rime,
el se lega tăcut
ca robul, ca zeul, ca nime
de foc şi de lut.
 
 
El rupt a fost – cum s-a aflat –
rupt între zbor şi dor.
Fără margini conturat.
Al nimănui, al tuturor.
Din stea descălecat.
 
 
În cinstea zilei harul său nuntea.
În cinstea serii care se lăsa.
Nu mă priviţi, nu mă priviţi, zicea.
 
 
...Vulture, sol al bolţii luminoase,
Şi tu, eterna, blânda mea furnică –
Luaţi povara lacrimii apoase
de pe Nichita care se ridică.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog