Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

STAREA DE VEGHE

AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ

FAȚETELE CUVÂNTULUI

CUVINTE DEZVELITE

ONOMASTICĂ

COŞERIANA

CRITICĂ. ESEU

SINTEZE

CUM SCRIA EMINESCU?

RECITIREA CLASICILOR

PRO DIDACTICA

POESIS

PROZĂ

VIAȚA FĂRĂ MACHIAJ

EX CIVITAS

REGISTRU ACTUAL

LECŢIILE ISTORIEI

DIALOGUL ARTELOR

RESTITUTIO

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

TRECUTUL PREZENT

Elegie pentru soţul necuvintelor

Liviu DAMIAN

Alte articole de
Liviu DAMIAN
Revista Limba Română
Nr. 4-5, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Bucuria de a fi a cărui ochi lacrimă este?
Nichita Stănescu
 
Dintr-un sentiment de ruşine – se pare –
Poetul şi-a ascuns cartea-i de durere
după starea poeziei, transparenta, care,
peste ruperea de oase, se vrea mângâiere.
 
 
Din când în când, din gând în gând,
bătea la uşă de cuvânt:
lasă-mă să intru, să nu mor
cu visele, cu tot, cu dor.
 
 
Eliberat de rime,
el se lega tăcut
ca robul, ca zeul, ca nime
de foc şi de lut.
 
 
El rupt a fost – cum s-a aflat –
rupt între zbor şi dor.
Fără margini conturat.
Al nimănui, al tuturor.
Din stea descălecat.
 
 
În cinstea zilei harul său nuntea.
În cinstea serii care se lăsa.
Nu mă priviţi, nu mă priviţi, zicea.
 
 
...Vulture, sol al bolţii luminoase,
Şi tu, eterna, blânda mea furnică –
Luaţi povara lacrimii apoase
de pe Nichita care se ridică.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog