Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

INTERFERENŢE SPIRITUALE

Literatura română în traduceri cehe, după al doilea război mondial

Jiři NAŠINEC

Alte articole de
Jiři NAŠINEC
Revista Limba Română
Nr. 4-5, anul XIII, 2003

Pentru tipar

În ciuda faptului că în perioada interbelică România şi Cehoslovacia aveau relaţii politice şi economice destul de strânse, amândouă fiind membre ale Micii Înţelegeri, pe plan cultural bunele relaţii nu prea se vedeau. În timp ce literatura iugoslavă era publicată într-o colecţie specială, independentă, literatura română nu se bucura de o asemenea favoare; era vorba, mai degrabă, de iniţiativa individuală a traducătorilor.
După cel de-al doilea război mondial, când ambele ţări au trecut în sfera de influenţă sovietică, această situaţie s-a ameliorat cel puţin din punct de vedere cantitativ: apar mai multe titluri, dar din păcate majoritatea tributare momentului respectiv, atunci când literatura, în numele realismului socialist, devine trâmbiţa ideologiei, iar criteriile estetice trec pe planul al doilea. Temele principale sunt rezistenţa antifascistă, schimbarea relaţiilor de producţie, colectivizarea satelor. Exemple tipice le constituie romanul lui Zaharia Stancu Desculţ (1949), Negura lui Eusebiu Camilar (1950), Mitrea Cocor (1951) al lui Sadoveanu, antologia de povestiri Un sat tulburat (1951) sau piesa lui Aurel Baranga Iarba rea (1950).
O întoarcere spre bine a marcat-o fondarea, în anul 1953, a Editurii de Stat pentru Literatură, Muzică şi Artă (SNKLHU), ulterior (1965) schimbându-şi numele în Odeon. Aceasta aparţinea direct de Ministerul culturii, axându-se pe literatura universală, iar literaturile aşa-ziselor democraţii populare prietene trebuiau să reprezinte 40% din volumul de cărţi publicate. Acest mod de abordare a literaturii, în principiu nesănătos, centralizat şi direcţionat, avea, în cazul respectiv, şi părţile sale pozitive: a făcut posibilă crearea unei echipe de specialişti, fiecare membru ocupându-se numai cu una-două, maximum trei literaturi naţionale şi străduindu-se să le facă cunoscute cititorilor din ţara sa, în mod sistematic şi din punctul de vedere al evoluţiei istorice. Cititorul ceh a făcut astfel cunoştinţă pe rând cu opera tuturor marilor clasici români: I. L. Caragiale în anul 1953 (O scrisoare pierdută şi o culegere de proză), Ion Creangă – 1958 (Amintiri din copilărie), Mihai Eminescu – 1964 (Versuri) şi Ioan Slavici – 1973 (Mara). A văzut lumina tiparului şi Pseudokynegetikos sau Fals tratat de vânătoare (1974) al lui Odobescu, o traducere extrem de reuşită a Ţiganiadei lui Ioan Budai-Deleanu (1972). Posibilitatea de a reacţiona prompt la activitatea literară contemporană a oferit-o revista Světová literatura (Literatura universală), ce apărea la aceeaşi editură începând cu anul 1956. În paginile acesteia li s-au prezentat cititorilor cehi pentru prima oară de pildă Ioan Alexandru, A. E. Baconsky, Ana Blandiana, Iordan Chimet, Vladimir Colin, Ovid S. Crohmălniceanu, Nichita Danilov, Petru Dumitriu, Mircea Eliade, Toma George Maiorescu, Modest Morariu, D. R. Popescu, Ion D. Sîrbu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu şi Vasile Voiculescu.
În perioada 1953-1989 cititorii cehi au mai putut face cunoştinţă cu reprezentanţii diverselor mişcări literare ale literaturii interbelice româneşti (L. Rebreanu, G. Călinescu, G. Bogza, Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu), iar într-o măsură mai restrânsă şi cu poezia (T. Arghezi). Dintre scriitorii secolului XX o poziţie privilegiată au avut-o tradiţionaliştii Mihail Sadoveanu şi Zaharia Stancu. În anii şaptezeci volumul traducerilor din limba română, tipărite de diferite edituri, s-a stabilizat la două titluri pe an, ceea ce nu era nici pe departe suficient pentru ca cititorul ceh să-şi poată face o imagine complexă privind fenomenul literar românesc.
În comparaţie cu numărul de titluri din celelalte ţări din lagărul socialist este revoltător de puţin, intervenind din nou aspecte extraliterare. Dat fiind că în 1968 România n-a participat la ocuparea Cehoslovaciei reformiste, iar Nicolae Ceauşescu făcea eforturi pentru a duce o politică internaţională independentă de Moscova, tot ce venea din România era a priori suspect. Şedinţa plenară a C.C. al P.C. Cehoslovac din anul 1969 a însemnat ultima lovitură dată „Primăverii de la Praga” şi o nouă strângere a şurubului ideologic, care avea să dureze până la jumătatea anilor ’80. Este o perioadă malignă pentru cultura cehă: numeroşi scriitori au fost reduşi la tăcere, alţii au emigrat, redacţiile revistelor literare au fost ocupate de persoane devotate noii conduceri neostaliniste a partidului. Unele teme ca: procesele politice din anii ’50, ilegalităţile privind colectivizarea forţată etc. au devenit din nou tabu. Din motive politice, la unele traduceri apărute în perioada de după 1968 a fost de asemenea eludat numele traducătorului pentru simplul motiv că acesta participase activ la mişcarea reformistă cunoscută ca „Primăvara de la Praga”.
În anii ’80 o contribuţie însemnată la cunoaşterea literaturii române a avut-o fără îndoială publicarea Dicţionarului scriitorilor români la Editura Odeon, într-o serie consacrată literaturii universale. În aceeaşi perioadă a fost posibilă publicarea unor cărţi valoroase din literatura română, care s-au bucurat de o primire deosebit de favorabilă din partea publicului cititor ceh (Cinci nuvele româneşti, Basme româneşti, Şarpele şi Maitreyi de Mircea Eliade, Fascinaţia de Laurenţiu Fulga, Nuvele de Gib Mihăescu).
După schimbarea regimului politic, în anul 1989, am presupus cu naivitate că ni se deschid posibilităţi nelimitate de publicare a traducerilor literare, selectate în sfârşit numai după criterii estetice. În curând însă s-a dovedit că noile bariere, dictate de legile necruţătoare ale pieţei, sunt din multe puncte de vedere chiar mai dure decât fostele bariere ideologice, care se puteau trece, printr-o retorică iscusită. Astfel, în perioada de după 1989 au apărut în Cehia numai 24 de cărţi semnate de scriitori români, din care însă 15 aparţin lui Mircea Eliade, din celelalte merită menţionate două volume ale lui Emil Cioran, prozele autobiografice ale lui Max Blecher Întâmplări din irealitatea imediată; Inimi cicatrizate şi Pagini bizare de Urmuz. Opera lui Mircea Eliade se bucură azi în Cehia de o apreciere de excepţie, unele lucrări ale sale au fost dramatizate, alte dramatizări se pregătesc. Numele Maestrului îl poartă scena mică a Teatrului Na zábradlí (Pe balustradă), unde a fost prezentat pentru prima oară dramaturgul Václav Havel. La facultatea de litere se scriu teze de licenţă având ca temă opera lui, piesele muzicale compuse pentru dramatizarea Domnişoarei Cristina au apărut pe CD-rom etc.
În ceea ce priveşte literatura izvorâtă între Prut şi Nistru, aceasta rămâne, pentru cititorul ceh, din păcate, practic necunoscută. În perioada în care Republica Moldova făcea parte din Uniunea Sovietică, dreptul preferinţial pentru publicare îl avea Editura Lumea Sovietelor (din anul 1968 numită Editura Populară), care însă nu utiliza acest drept, deoarece lipsea un specialist pentru zona respectivă şi relaţii pe linia oficială. Astfel au fost publicate numai câteva din operele lui Ion Druţă (Povara bunătăţii noastre, Întoarcerea ţărânei în pământ, Ultima lună de toamnă, Biserica Albă) şi Spiridon Vangheli (Guguţă – căpitan de corabie, Isprăvile lui Guguţă), traduse însă din rusă. Prima operă tradusă din versiunea originală a fost Zbor frânt de Vladimir Beşleagă, publicată de Editura Odeon în traducerea mea, în 1987. Imediat după revoluţie acest număr modest s-a completat doar cu o selecţie din nuvelele lui Vasile Vasilache Elegie pentru Ana Maria (1990). Anul acesta este în curs de apariţie traducerea mea a romanului lui Aureliu Busuioc Pactizând cu diavolul, din care revista Literární noviny a publicat fragmente. Busuioc a fost primit cu entuziasm de toţi cei care l-au putut citi în manuscris, aşa că editoarea ar dori să publice în viitor un alt roman al autorului Lătrând la lună. Au promis sprijin la lansarea lui simpatizanţi de la radio şi câţiva disidenţi influenţi cum ar fi Jáchym Topol. La publicare a contribuit şi Fondul Literar Ceh în modul următor – a scutit editura de datoria de a-mi plăti onorariul, acesta fiind achitat de Fond. Din cele 45 de proiecte pe care le-a analizat Fondul, proiectul de traducere a romanului lui A. Busuioc s-a plasat pe locul al doilea, lucru care-mi dă speranţe şi optimism pentru viitor. Din surse neoficiale ştiu că publicarea va fi sprijinită parţial şi de Ministerul Culturii, unde au avut de ales din 135 proiecte.
Editura Hejkal îşi are sediul în oraşul Havlíčkův Brod, unde se desfăşoară an de an Târgul autumnal de carte, la care dorim să facem din lansarea romanului un adevărat eveniment. Să sperăm că printr-un efort concertat vom reuşi să trezim un mai mare interes privind literatura din aceste părţi ale Europei (pe care uneori se pare că şi Dumnezeu le-a uitat).
Am impresia că din nou va depinde foarte mult de iniţiativa personală a noastră, a traducătorilor, căci astăzi nu e suficient să efectuezi o muncă de cea mai înaltă calitate, traducătorul trebuie să fie şi oarecum manager, de pildă, dacă îi propune editorului un titlu de calitate, dar nerentabil, e bine să-i ofere, drept compensaţie a eventualei pierderi, un titlu rentabil din vreo literatură de circulaţie.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog