Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POEZIE

Florilegiu bănăţean

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 2-3, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Mihai AVRAMESCU
(1914-1981)
 
Curcubeul
 
Când eram copil
alergam să prind curcubeul.
Ne strângeam câţiva băieţi,
ne alegeam culoarea preferată
şi începeam alergătura.
Visam să ne agăţăm fiecare
de-o fâşie a curcubeului
şi să ne legănăm ca-ntr-un scrânciob
pe unul din braţele sale.
Cele şapte culori ni se păreau şapte braţe
ale soarelui, cuibărite printre nori.
De aceea nu ieşeau la iveală,
decât după sfărâmarea norilor
în boabe mari şi rodnice de apă.
O, cât eram de fericit!
Ne fugăream desculţi prin ploaie
cătând mereu poteca tăinuită
spre cele şapte braţe colorate
ce ne chemau lucind din depărtare
ca nişte semne luminoase
aprinse de un meşter nevăzut.
 
 
 
Simion DRĂGUŢA
(1920-1993)
 
În soba mare, la tata
 
Cu nervii obosiţi de atâta umblet răzleţ
Mă oprii într-o zi la tata-n bătătură.
– Ai venit? – mi-a zis el, molfăind pâine în gură –
Ştii că fără tine-mi sunt zilele ca mărul-pădureţ.
Vrei un pahar de vin?... Vrei ouă prăjite-n unsoare?
Avem cârnat uscat pe coş, şi slănină rândurată,
Îţi pregătim şi-un pui, să-l mănânci cu salată...
– Vreau, dar deschide-mi întâi uşa la soba mare*.
Mi-e dor de portretul bunicului cu obiele tărcate,
De icoanele în cununi de busuioc, de fluierul meu, făcut din soc,
De covoarele de mama înflorate.
Deschide-mi apoi dulapul vechi de lângă geam –
Să-mi caut în el hârtiile aci pitulate,
Cu versuri pentru anii ei visate,
Ce, ascuns de ochii voştri, le scriam.
 
 
 
Radu FLORA
(1922-1989)
 
Absenţă din peisaj
 
În satul natal, pe străzile amintirii,
cumpăna fântânii, ca o săgeată frântă,
                                                               împunge cerul
 
şi şesul întins este furnicar de visuri
crestat, ca-n hărţile şcolare, cu echerul.
 
În satul natal şi azi, în dricul zilei,
babele cârtesc şi copiii vin, gălăgioşi,
                                                               de la şcoală.
 
Doar eu lipsesc, nemotivat, din peisaj
şi absenţa mi se pare neînţeleasă,
                                               ca o tăinuită boală.
 
În satul natal ca un proţap e soarele
Lipsesc doar eu şi zânele, visătoarele.
 
 
 
Vasko POPA
(1922-1991)
 
Constelaţie pământească
 
În faţa magazinului iluminat
Din strada Guduriţei la Vârşeţ
Trei muncitori vârstnici îşi savurează
Berea lor de seară din sticle
 
Dopurile de tinichea au alcătuit
O constelaţie pe banderola de pământ
Dintre pavaj şi drum
 
Scânteiază ele în semiîntuneric
Aşteptându-şi astrologul
 
Am plecat să-mi cumpăr ţigări
Cer şi o sticlă cu bere
Să găsesc loc şi stelei mele
 
(În româneşte de Ioan Baba)
 
 
 
Ion MARCOVICEANU
(1922)
 
Schiţă pentru portretul ţăranului
 
Precum neghina şi grâul, tu eşti şi binele şi răul,
Poţi fi Făt-Frumos, dar poţi fi şi Zmeul.
Tu eşti şi lapte, şi vin, şi pâine, şi miere,
Eşti când senin şi hâtru, când prăbuşit în durere.
Sudalma ta e cântec de ciocârlie
Şi semn că nu e bine şi ar trebui să fie,
Sfătos şi mândru, cântec ca al tău nu e,
Cristosul meu bătut în cuie,
Haiducul meu şi ne-ntrecut poet,
Când drept ca bradul, când răzvrătit şiret.
 
 
 
Ion BĂLAN
(1925-1976)
 
Aici, în Măru, seara, iarăşi vin
 
Aici, în Măru, seara, iarăşi vin
să desfir, comoară minunată,
Poveste de-nceput,
povestea cu Truia
(cel ce, după cum se spune,
satului a pus temei)
şi ca-ntotdeauna mă-ntreb
dacă-i mai ştiu sătenii mei,
ori eu visez mereu?
 
 
 
Cornel BĂLICĂ
(1929-1994)
 
Vis călător
 
Eşti alb în versurile mele
Sat pitit sub dealul blând
Licăreşte un izvor sub dâlmă
Şi-un ţintirim îşi toarce dorul
Turmele de oi în strungi se-adună
Prevestind belşug şi brânză bună
 
Doldora de stele-i Căraşul primăvara
Alene tremură văzduhul vara
Dospeşte toamna pita în cuptor
Iarna mă întorc în tine
În visu-mi călător
 
 
 
Gheorghe LIFA
(1929)
 
Reînviere
 
Veniţi, obiceiuri din străbuni:
cu măşti, la Crăciun,
cu Steaua, prin case,
cu călăreţi, prin nămeţi,
cu Pinţărăi
şi Potreac,
cu colac
şi joc în sat!
Vină, Paşte,
reînvie,
ca să zică fiecare,
de se întâlneşte-n cale,
„Cristos a înviat”!
 
 
 
Ion MILOŞ
(1930)
 
Doină
 
Încă mai răsare soarele din copilăria mea
Ni se usucă mărul obârşiei
La plecare
Am înfipt cuţitul în tulpină
Să bată în loc de inimă
Albinele mi-au adunat amintirile în faguri
Mă cântă păsările în grădină
Nu m-au uitat greierii din ziduri
Curg în apele Timişului cuminţi
Încă mai sunt
Mă pomenesc cocoşii dorului
Ard în lumânări strămoşeşti
 
 
 
Florica ŞTEFAN
(1930)
 
Cântec despre moarte
 
Iarăşi soarele va merge cu mine pe jos până la Alibunar şi Seleuş
şi vom vorbi despre moarte la Vladimirovaţ sau Uzdin
şi vom povesti despre tinerele statui de marmură din cimitir,
despre chipul nevestelor înrămate ca turtele dulci.
La cimitire corbii şi ţiganii cerşesc lipii albe,
la cimitire copiii străpung în marmură ochii fetelor
la cimitire sărbătorile-şi lasă bucatele cele mai alese
pentru sufletele răposaţilor,
la cimitire filimicele galbene
atât de mult aduc cu fetele şi femeile din satul vecin
căci există o faţă a morţii la Alibunar şi Seleuş
căci există o faţă a morţii la Vladimirovaţ şi Uzdin
şi cântecul meu urzit din morţii de primăvara şi toamna
şi cântecul meu urzit din cele mai tinere mame.
Dar cum să prefac moartea-n venin
să-l dau înfometaţilor, să se sature?
 
(În româneşte de Ioan Baba)
 
 
 
Mihai CONDALI
(1932-1977)
 
Lupul
 
Târziu. În dud scurt cârâie o cioară.
Cărările de mult nu se mai văd.
Un lup flămând din codrii ninşi coboară
şi ninge des şi-i viscol şi-i prăpăd.
 
Între nămeţi, duhnind a băutură,
proptit în puşca veche ca-ntr-un băţ,
Moş Goruian ascultă zarea sură.
„Cum te-oi preface, taică, în clăbăţ!...”
 
Şi ninge. Duzii-şi scutură povara
şi-acelaşi urlet lung, spre Sălcioara.
 
 
 
Aurel MIOC
(1932)
 
Nostalgică
 
Hai să mergem acolo
Unde cerul s-apleacă
Să-şi sărute mireasa de spice
 
Între brazde mănoase
Să ne descifrăm traiul
Să ne mâncăm mălaiul
De galben bănăţean
 
Acolo-n cântecul dorurilor
Până-n străbuni
Boabele răsar în şuier
De ciocârlii
Şi hora se-ntinde
Până-n măiestrie
 
În singurătate proaspătă
Plouă cu dureri din mine
Şi se cutreieră amintirile
Până peste puntea de curcubeie
 
 
 
Miodrag MILOŞ
(1933-1998)
 
Cuiul
 
Înainte de a pleca
n-am bătut un cui măcar
în nici un perete,
în nici un stâlp
de care să-mi agăţ
haina amintirilor
care să mă cheme
la casa străbună.
 
Era totul atât de nou,
atât de vechi totul
încât îmi era teamă
să nu-mi spulbere visurile.
Ele însă au plesnit
asemenea baloanelor
atinse de ultimul cui de lemn,
de ultimul cui de fier
mâncate de carii şi rugina dorului.
Cuiul meu inexistent
a apărut singur
bătut pentru totdeauna în inimă
şi în stâlpul închipuirii.
 
 
 
Slavco ALMĂJAN
(1940)
 
Poarta zăpezii
 
Au scos cuţitul cel mare
Au aprins focul şi au deschis cartea
Porcul dormea dus
 
E nefiresc să tăiem porcul atât de dimineaţă
A spus cel ieşit din cerc
Mai bine să ne odihnim
 
Timpul trecea cu lentila lui gigantică
Începuse să ningă şi zăpada să crească
Atunci zise unul cu pălărie
Mai bine ar fi să plecăm la vânat
 
Ideea era adevărată şi înspăimântătoare
Şi unul câte unul uitară porcul şi cuţitul
Dar nu găsiră poarta zăpezii
 
 
 
Felicia Marina MUNTEANU
(1945)
 
Răsună
 
Răsună îndepărtatele tălăngi în mine câteodată
Şi de clopote de-aramă mă-mbolnăvesc.
Vrăjite flori de păpădii şi de măceşi,
Răsar în mica mea Itacă de sub vişini.
Ţi-ai lăsat amurgurile în curţile măturate,
Aripile albastre în respiraţia somnului meu,
Copil cu fluier de soc!
Bătrânul îşi hrăneşte porumbeii din palmă
Şi-alungă balaurul ferindu-te de frig,
Deşi totul se va termina-ntr-un jilţ
Cu o revistă veche pe genunchi,
Cu un ac de cravată în gât.
 
 
 
Eugenia BĂLTEANU
(1948)
 
Dimineaţa a doua
 
Era o secetă cumplită
Încât crăpa pământul.
Copacii s-ascundeau în rădăcini
Sau în umbra proprie.
Ţăranii cântăreau zilele-n palme
Cu ochii la cer. Aşteptând miracolul.
Într-o dimineaţă venise de nicăieri
Un părinte care botezase un copil
Cu busuioc şi agheasmă.
De undeva se auzi nechezatul cailor.
Unuia dintre ei i-au pus zăbală
Şi l-au dus de căpăstru în grajd.
În dimineaţa a doua slujise
Pentru dezlegarea ploilor
Şi când a dat să plece
A început să plouă din senin.
Dincolo de hotar
Ardea pojarul amiezii lui cuptor.
 
 
 
Lazăr P. MĂLAIMARE
(1949)
 
Duzii
 
Merg pe ulicioară
şi-n pasul plin venind din pasul meu
văd coroana lor mişcându-se
mişc în mine mâna mea
mă mişc pe mine
 
Prin străzile ce fost-au cu praf de vară
sub streşini de case şi-n casa mea
lipită cu pământ şi paie din câmp
 
Câmpul meu din mână e un gând
spre marginea de sat
 
La margini suflă acelaşi vânt
şi adânc coboară-n mine
prin duzi de frică
 
Duzii păstrează cărările de sat
rărit-au duzii-n ulicioare
dispar vârfuri
şi-n coroana duzilor
 
 
 
Mărioara BABA
(1950)
 
* * *
 
Vei încerca să fugi
Cu gust de pădure
Forma ta va rămâne
Limpede dezmierdătoare
La gura sobei
Ca floarea de cireş
Anii tăi
Se vor spulbera în pieţe
În prag
Mama mea va ieşi purtând
Cunună de stele pe frunte.
 
 
 
Olimpiu BALOŞ
(1950)
 
Migrare
 
Ne răsfirăm oasele pretutindeni
şi mai mult.
Pe cinci continente
ne îngropăm limba,
mirosim a smog,
devenim livizi
cu feţe străvezii
de parcă nimic n-a-nceput
şi nimic nu s-a terminat
în ceasul acela
şi plecăm, şi fără cruce,
pe drumul cerbilor.
 
 
 
Ioan FLORA
(1950)
 
Cântec de vară
 
Descărcăm sacii de porumb o după-amiază
întreagă.
Dar, e o plăcere.
Pământ negru îmi intră sub unghii;
căldură, vomit.
Dar, e mai mult decât o plăcere.
Argilă, prund, moloz.
Se-astupă fântâna din colţ.
E mai mult decât dacă ai îngropa omul de viu.
Porumb, vară violentă.
Trenul de patru, gustul de sudoare în gură,
nu i te poţi sustrage.
Descărcăm porumbul, 73 de saci.
 
 
 
Ioan BABA
(1951)
 
Ultimul rotar
 
Vecinul meu Păun Clean
a învăţat meseria de rotar la Filip Gean.
După trei ani a devenit calfă
                iar pe urmă un vestit rotar.
Făcea trăsurile ca femeile chilimurile.
Lucra pedant ca un artist,
                               şi tot timpul fluiera.
Schimba doinele, până nu făcea
                loitrele,
                               roţile,
                                               leucile.
Când le vopsea, ca pictorul privirea
                                                               – atunci cânta.
Cântau apoi şi scârţâiau trăsurile ticsite.
Cântau apoi, la nunţi, se veseleau.
Dar ce folos căci lumea nu mai ţine cai
şi trist prin colţ de curte
singuratic stă un dric, un perinoc,
cu loitrele e îngrădit porumbul,
dar roţile servesc ca un decor
pe la moteluri, într-un muzeu,
prin vreun pridvor.
Şi deodată...
                nici doină şi –
                               nici cal,
tractorul cu remorca
                               traversează prin hotar...
E trist fără rotar.
 
 
 
Petru CÂRDU
(1952)
 
Expediţie vânătorească
 
Am plecat la vânătoare
Braţ la braţ cu vânătorii.
Nimeni nu pomeneşte de moarte.
 
N-ai voie să tragi în aer
cum n-ai voie să tragi în propriu-ţi destin
să nu întâlneşti unicornul,
să nu-ţi iasă în cale o făptură strâmbă.
 
Numărăm jivinele
cu arme de arcaş pe umăr.
Nici că ne pasă!
Recunoaştem fiara preţioasă.
 
Vedeţi-vă de treabă fiarelor,
Sunt la pândă vânătorii de aer.
 
 
 
Aurora ROTARIU PLANIANIN
(1952)
 
Rurală
 
Îmi pare că aud un zăngănit
de clopot în depărtări;
izvoare cu ape repezi
îmi curg prin corp
şi mă apucă un dor de ducă.
 
Păduri, desişuri las în urma-mi
cărările de altă dată le regăsesc
pe toate la un loc
şi alerg nebună şi tresar
în depărtări...
 
„Doamnă, aţi depăşit viteza,
pe bulevard sunt treceri şi pentru pietoni”.
 
 
 
Ionel STOIŢ
(1952)
 
Dintr-un colţ de ţară
 
Dintr-un colţ de ţară
Vine-o doină la vioară
Vine-o horă, ardeleană
Prin zâmbet de bănăţeană.
 
Dintr-un colţ de ţară
Zâmbeşte-o fecioară
Tânără frumoasă
Departe de casă.
 
Dintr-un colţ de ţară
Salt de căprioară
Peste o câmpie
Cânt de ciocârlie.
 
Dintr-un colţ de ţară
Lacrima amară
Peste-un râu vărsată
Lume-ndepărtată.
 
Dintr-un colţ de ţară
Tot vine spre seară
Vine pe-noptat
Dor îndepărtat.
 
 
 
Ileana URSU
(1954)
 
Casa
 
Mi se dărâmă casa
oameni
se dărâmă încet
de parcă ar clădi
ruine
 
Casa mi se dărâmă
eu ce pot face
să memorez
an după an
cărămidă cu cărămidă
casa mea
 
Casa mi se dărâmă
eu doar îmi amintesc
 
Să nu vedeţi
oameni
cum e când vi se
dărâmă casa
 
 
 
Vasile BARBU
(1954)
 
Osul Mariei
 
Cu furca-n mâini de aer
întoarse Maria la fân
anii şi-i întorcea-n lacrimi
în timp ce vântul zburdalnic
centimetru cu centimetru
îi cerceta goliciunea nudului.
 
Avea Maria dinţi de fier
şi obraji rumeni,
sfâşia văzduhul
şi săruta lăcustele.
Aştepta ca trăsura să tragă noaptea şi
licuricii...
Fânul o îmbia tot mai des
la un pahar de salivă şi sudoare
Maria cu furca
zgâria stânca bănăţeană...
 
O cioară-şi făcu prezenţa
şi straniu suna cerul
Furca se înfipse
şi Maria dădu de un os.
 
Osul oştilor timpurilor
pierdute în fum şi vijelii.
Osul lacrimilor din bordeie
când nu se ştia
nici cine şi nici unde.
Maria-şi goli ochii
şi cu călcâiul făcu loc în Panonia
osului.
 
Erau pe aici nopţi cu cer senin
Maria cărnoasă
la întorsul fânului
şi osul oştirilor...
 
 
 
Pavel GĂTĂIANŢU
(1957)
 
/La cărămidărie se pregătesc tiparele/
 
La cărămidărie se pregătesc tiparele
Lutul se înmoaie în apă. Se adaugă pleava.
Cărămida e crudă ca noul-născut. Se ia o lopată.
Se trasează aria. Pământu-i eliberat de duşman.
E aripă a vântului. Eliberezi cărămida plămădită.
Cărămizile, o mie, le introduci în cuptor.
Le pavezi pe dinafară. Căptuşeşti interiorul.
Cocenii ard ca o flacără olimpică.
După şapte zile scoţi cărămida, caldă ca pâinea.
Se înlătură berbecii, aceşti dezertori ai focului.
 
 
 
Ana Niculina URSULESCU
(1957)
 
Bunica mea
 
De multe ori mă-ntreb
dacă mama bunicii mele
nu trebuia s-o nască
în mai multe exemplare
pe bunică-mea
Poate că era mai bine
 
N-ar fi fost nevoită
să poarte ea singură
multicolore etajuri de şorţuri
şi de năframe
N-ar fi fost nevoită nici să se certe
singură
de trei ori pe zi cu bunicul
nici să cadă pe uscat
de două ori pe lună
din cauza kilogramelor acumulate
Poate că era mai bine
În cazul acela
o bunică mă certa pentru vocea stridentă a
soliştilor
de muzică uşoară
iar alta asculta nestingherită
cum vecina din dreapta
se ceartă cu noră-sa
Poate că era bine şi pentru mine
Îmi umpleam buzunarele cu cadouri
din dărnicia tuturor bunicilor
 
 
 
Nicu CIOBANU
(1960)
 
Omagiu ţăranilor
 
Se zice că doar ţăranii
cândva au reuşit să rămână neprihăniţi
până la adânci bătrâneţe
 
Ei în loc de sărut
scuipau în palme
şi cu saliva lipicioasă
loveau şezuturile femeilor
 
Dimineaţa îngenuncheau
în faţa cailor cu aureole
şi funii de grâu în coamă
 
În ochii lor
azi se tămăduiesc zorile
 
Între cântec şi elogiu
vibrează tristeţea
 
 
 
Mărioara ŢERA
(1971)
 
Nunţi
 
Nunţi de culori,
                               din aer,
                                               din lut,
când sufletul din beznă cu-o rază se
cunună,
când fulgeru-şi răpeşte miresele din lună,
nunţi timpurii,
                               nunţi aspre,
nunţi mult întârziate dintre cei morţi şi vii.
Nunţi de corali,
zidindu-şi iubirea în oceane,
nunţi tinere ca-argintul
dansând pe plaiuri vechi,
tâmplele-s fierbinţi de-atâtea uragane
şi buzele-mi sunt arse de un vechi sărut.
 
 
* Soba mare – aşa se numeşte casa cea mare în Banat.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog