Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIN POŞTA REDACŢIEI

Un talent cu lira-n lacrimi

Alte articole de Revista Limba Română
Nr. 2-3, anul XIII, 2003

Pentru tipar

Colectivul redacţional apreciază în mod deosebit comunicarea cu cititorii revistei. Ne bucură posibilitatea de a afla în acest mod cum este apreciată publicaţia ce V-o oferim cu mult drag, care sînt predilecţiile şi preocupările Dumneavoastră, în ce mod contribuiţi la eternizarea cuvîntului românesc şi a valorilor naţionale. Iată că din scrisoarea primită la redacţie de la doamna Elena Racoviţă, profesoară de limba şi literatura română la liceul teoretic „B.P. Hasdeu” din comuna Olăneşti, judeţul Tighina, aflăm că la 14 februarie curent, de ziua naşterii poetului Grigore Vieru, la cea de-a 68-a aniversare a sa, la liceu a avut loc o manifestare intitulată Un talent cu lira-n lacrimi. Sub genericul Portofoliul profesorului, supunem atenţiei cititorilor noştri un fragment din scenariul acestei activităţi care a reunit elevi şi cadre didactice.
 
 
Obiectivele seratei literar-muzicale, prezentată de elevi din clasele V-VIII:
 
1) să-i familiarizeze pe elevi cu creaţia lui Gr. Vieru;
2) să le cultive respectul faţă de munca plugarului, faţă de orice muncă;
3) să altoiască în sufletele lor dragostea pentru mamă, ţară, satul natal, casa părintească, graiul matern...
Materiale folosite: Portretul lui Gr. Vieru; vitrină de cărţi; o pîine frumoasă de casă pe un prosop naţional; o ediţie a gazetei de perete dedicată poetului; citate din creaţia lui Grigore Vieru.
În deschidere profesoara se adresează celor prezenţi:
– Dragi elevi, profesori! Din nou în miez de făurar intră în inimi să ne încălzească sufletele cu versul său poetul neamului nostru, Grigore Vieru. Un poet care a trecut prin toate greutăţile vieţii. Din fragedă copilărie a rămas orfan de tată, apoi a îndurat războiul, foametea, neajunsurile din acele timpuri... Grigore Vieru şi-a asumat responsabilitatea faţă de graiul nostru. Îl încarcă de înţelepciune şi frumuseţe nouă. Îl întoarce semenilor care-şi deschid cu bunăvoinţă inima ca să-l primească, pentru a-şi urma apoi viaţa cu mai multă demnitate, în spiritul dreptăţii, al iubirii ce poate învinge totul. Un asemenea poet rămînea-va „suflet din sufletul neamului său”.
Iar acum să vedem de unde vine poetul Gr. Vieru.
(Elevi din clasa a VIII-a prezintă scurte date biografice, apoi vorbesc despre opera poetului.)
De multe ori Grigore Vieru este întrebat de către elevi: „De unde Vă vin versurile?”. La care Domnia sa adesea răspunde: „Din copilăria voastră, din dragostea de mamă, din largul cîmpiilor, din murmurul izvoarelor, din tot ce e frumos!”.
Să-mi spuneţi acum, dragi elevi, care vă este fiinţa cea mai dragă?
Toţi: Mama.
Şi pentru poetul nostru mama este fiinţa cea mai scumpă. Dragostea pentru mamă, cea mai frumoasă şi mai sfîntă, poetul o redă în numeroase versuri ale sale, devenite ulterior cîntece.
(Se recită poeziile Tu, iarbă, tot ai mamă, Mama, Făptura mamei, Buzele mamei, Mîinile mamei, Dor de mamă... Elevii cîntă Mi-e dor de tine, mamă.)
 
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o seamă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţă, tu: vecie
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
De cîntec fără moarte!
...
 
Apoi Cîntecul mamei
 
Nu-mi lua cercei şi salbe,
Că de-amu am plete albe.
 
Nu-mi lua năfrămi străine,
Că de-amu eu nu văd bine.
 
Rochie nu-mi lua de lînă,
Că de-amu eu sînt bătrînă.
 
Încălţări nu-mi mai alege,
Că de-amu eu nu pot merge.
 
Ia-i mai bine norei, lasă,
Că ea-i tînără, frumoasă.
 
Iar eu, fiule,-s bătrînă,
Cine m-o vedea-n ţărînă?!
 
(Tema este continuată prin cîntecul Viaţa asta-i scurtă tare, interpretat de Mihai Volontir.)
Şi din nou prezentatoarea – în dialog cu asistenţa:
– Elevi, ştiţi că Gr. Vieru a scris şi povestioare pentru copii? (Elevii clasei a V-a înscenează povestioara Cele mai frumoase flori.)
Grigore Vieru compară mama cu Patria. (Se recită poezia Mamă, tu eşti... Apoi Ţara mea, Plaiul meu şi răsună cîntecul Ţărişoara mea.)
Patria este şi satul natal, şi căsuţa părintească. Deoarece Gr. Vieru şi-a petrecut copilăria la ţară, el se afla, deci, tot timpul în mijlocul naturii. Jocurile îi erau frunzele, spicele, florile, izvorul. În primele sale versuri copilul-Vieru vorbeşte cu casa în care s-a născut, cu frunzele zarzărului din faţa locaşului părintesc, cu izvorul, cu florile, cu stelele. Dragostea sa pentru frumuseţea plaiului natal, pentru izvorul cu apă dulce şi pămîntul din grădina cu flori a fost mărturisită în mai multe versuri care, graţie muzicalităţii lor, sînt cîntate.
(Se recită poeziile Ţara mea, Plaiul meu, Satul meu, Casa mea, Duminica, Acasă... Un elev intonează cîntecul Ţărişoara mea.)
Fiind copil de la sat, Grigore Vieru a văzut cum se lucrează pămîntul, cum se creşte grîul. De aceea poetul nu este indiferent faţă de omul truditor de la ţară, glorifică munca plugarului.
(Se recită, sub forma unui scenariu, poezia Pîinea, apoi acea pîine de casă, pe un prosop naţional, se închină oaspeţilor.)
Căci neamul ne este primitor şi invitaţii sînt întîmpinaţi cu pîine şi sare.
Într-un interviu Gr. Vieru a fost întrebat:
– Al cui discipol Vă consideraţi?
– Al limbii. Al limbii noastre, a răspuns poetul. Eu nu caut cu tot dinadinsul să aduc ceva nou în cîntarea limbii, eu caut să amintesc copilului, omului şi mie însumi, că avem o comoară fără de preţ.
Grigore Vieru a fost printre primii scriitori care a luptat nu numai cu condeiul, ci şi cu fapta pentru ca graiul matern să devină stăpîn la el acasă, pentru grafie latină, pentru independenţă, pentru tricolor.
(Se recită poeziile Graiul, În limba ta. Urmează mai multe cîntece consacrate limbii române, înregistrări audio.)
Din datele biografice aţi aflat că poetul a rămas de mic fără tată, căci războiul i-a răpit acest sprijin de nădejde al familiei. Cînd cei de seama lui se jucau, copilul-Vieru căuta pe unde plouă în pod sau aduna lemne de foc. De aceea tema războiului şi a păcii e frecventă în opera poetului. Simbolice sînt poeziile Formular, Aşteptînd, dar cea mai emoţionantă e poezia Cămăşile. (Se recită Cămăşile pe fundalul unei melodii.) Pentru a avea soare în casă, hulubi la fereastră şi pîine pe masă e nevoie de pace. (Este recitată poezia Mulţumim pentru pace pe fundal muzical; un grup de elevi în costume naţionale interpretează un dans.)
Elevi, poezia lui Gr. Vieru e bogată şi variată. Noi astăzi am gustat doar un strop din ea, dar eu cred că v-am trezit în suflet dorinţa de a cunoaşte şi mai mult frumuseţea şi înţelepciunea ei. Căci, trebuie să vă spun, poemele lui Vieru cuceresc publicul pretutindeni unde răsună limba noastră: la Chişinău sau Bucureşti, la Hotin sau Vatra Dornei, în Franţa sau în Statele Unite. Spre mîndria poetului, spre îmbogăţirea liricii noastre contemporane.
În încheiere, aş vrea să vă citesc un fragment din poezia Cinstirea proverbelor, în care se regăsesc, de fapt, nişte poveţe ale tuturor mamelor către copiii lor.
 
Tu, fiule, să nu te superi
Că-ţi dau mereu poveţe.
Nu-i grea povaţa niciodată,
Nici chiar la bătrîneţe.
 
Prin roua Patriei cea dulce
Întîiul fă cărare,
Că cel sculat mai dimineaţă,
Acela e mai mare.
 
Trăieşte-ţi clipa în picioare
Cum bradul şi-o trăieşte.
Ca rîul cel de munte-aleargă
Şi zboară vultureşte.
 
De aur să nu-mbraci vreodată
Cununi strălucitoare.
De n-ai purtat întîi pe frunte
Cunună de sudoare.
 
Cel care pe pămînt adoarme
Cu braţele robace,
Nu are teamă c-o să cază
Atunci cînd se întoarce.
 
De trebuie, la vot, cu mîna
Iubirii să ţii parte,
Să n-o ridici de n-ai într-însa
O pîine sau o carte...
 
...
Să nu uiţi: cinstea nu se vinde
Ca la bazar leguma
Şi pentru dor nu bate palma,
N-o bate pentru muma.
 
De nu ştii cum sau nu ai vreme
Zidi o nouă casă,
Cu-a ta suflare încălzeşte
Pe cea de-i părintească.
...
Cinsteşte pe strămoşi cu fapta,
La fel şi ziua nouă.
Trăieşte, fiule, o viaţă
Şi cu a morţii două.
 
 
 
Crenguţa din Bălţii de odinioară
 
Într-un recent mesaj electronic, domnul Ovidiu Creangă vorbeşte despre o revistă bălţeană ce ne aminteşte de Eugen Coşeriu...
 
„Nu prea demult, printre hîrţoagele mele, am dat de o revista veche de peste 60 de ani, revista Crenguţa a Liceului „Ion Creanga” din Bălţi.
...În anul şcolar 1939-1940 eu eram elev în clasa a şaptea, secţia ştiinţifică. Eugeniu, cum îi spuneam noi, tocmai terminase liceul şi-şi dăduse bacalaureatul în iunie 1939. El, după cum se ştie, a fost preşedintele Societăţii „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din cadrul Liceului „Ion Creangă”. La plecarea lui, locul a rămas vacant şi colegii m-au ales pe mine, aşa că eu l-am urmat pe Eugeniu Coşeriu în funcţia de preşedinte al Societăţii. Era toamna anului 1939. Ne-am gîndit să scoatem o revistă, am propus să se numească Crenguţa şi s-a aprobat în unanimitate.
Volumul întîi a apărut în toamna anului 1939. Nu aveam bani pentru hîrtie şi nici de tipografie. Cu eforturi am strîns articole şi am făcut rost de puţini bani cu care m-am dus la o tipografie prăpădită a unui evreu care abia vorbea româneşte. „Teascul” era manual şi am învîrtit la manivelă cîteva zile pîna am tipărit 500 de exemplare. Toţi elevii din Bălţi, fetele de la „Domniţa Ileana”, băieţii de la Liceul Comercial (unde învăţa Arcadie Donos), de la liceele industriale de băieţi şi fete, toţi eram în al nouălea cer.
Volumul doi a apărut în condiţii civilizate, fiind tipărit gratis de Tipografia Eparhială. Este volumul pe care îl am şi pe care l-am editat în 1000 de exemplare. Entuziasmul nostru a fost de nedescris, am făcut schimb de publicaţii cu alte şcoli, pînă şi cu liceul românesc din Macedonia.
Vreau să vă expediez o xerocopie a acestui număr al Crenguţei, voi trimite-o par avion.
 
În aceste timpuri extrem de vitrege pentru noi, românii basarabeni, rog pe Bunul Dumnezeu să vă ajute să supravieţuiţi pînă trece nebunia asta generală şi pînă scăpăm de ciuma roşie.
 
Sper că voi publica o carte în Chişinău, cu ajutorul domnului Iurie Colesnic, la Editura Museum.
 
Doamne ajută!
 
Ing. Ovidiu Creangă,
Toronto, Canada.”
 
 
Limba Română – prieteni adună
 
Autorul altui răvaş ne mărturiseşte despre modul în care a cunoscut revista noastră:
 
„Avînd de făcut o lecţie demonstrativă la un cerc pedagogic al profesorilor de limba română (gimnaziu) din Craiova, judeţul Dolj, am consultat diverse materiale, printre care şi o lucrare intitulată „Metodica predării limbii şi literaturii române în gimnaziu şi liceu”, semnată de dl profesor Dumitru Ivănuş, doamna Silvia Pitiriciu şi dl Dragoş-Vlad Topală, editată în 1997.
Mi-a atras atenţia faptul că materialul consultat de mine era publicat într-o revistă de la Chişinău – Limba Română, de care, spre ruşinea mea, nu auzisem.
Conţinutul ei m-a interesat. Este bine scrisă şi cu materiale interesante. Mai ales pentru un regăţean care doreşte să ştie cât mai multe despre R. Moldova.
Vă scriu pentru a mă informa despre dumneavoastră şi, dacă doriţi şi va fi posibil, pentru stabilirea unei legături între un profesor de limba română de pe meleaguri oltene şi dumneavoastră.
13.II.2003
Cu stimă şi frăţie,
Prof. Budana Dumitru-Miti
Craiova – România.”
 
Publicarea scrisorii Dvs., stimate domnule profesor, precum şi a celorlalte două, este deja un răspuns la dorinţa ce aţi exprimat-o: de stabilire a unei legături şi, eventual, colaborări întru a ne apropia şi a ne cunoaşte reciproc. Este lucrul ce şi-l doreşte colectivul redacţiei în raport cu toţi cititorii revistei Limba Română.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog