Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POESIS

Scrisoarea a XIII-a către Carus

Ovidiu

Alte articole de
Ovidiu
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XII, 2002

Pentru tipar

                O, Carus, scump prieten, mereu neabătut,
                Şi numele te-arată cum eşti – şi te salut!
                De unde-ţi vine ţie acest poem umil,
                Se poate din măsură să afli şi din stil!
5              Nici prea frumos nu este, şi nici obişnuit,
                Dar vei cunoaşte-ndată că eu l-am făurit!
                Tu de pe cărţi de-ai scoate chiar titlurile lor,
                Te-aş recunoaşte totuşi că tu eşti autor,
                Şi dacă dintr-o mie de cărţi ţi le-aş găsi,
10            Atîtea semne certe mi te-ar mărturisi!
                Te dă de gol vigoarea, căci viguros tu eşti
                Ca Hercule, eroul pe care-l preamăreşti!
                Şi Muza mea se-arată a cui e, dacă vrei,
                Ba poate se arată şi-n lipsurile ei!
15            Vedea o lume toată Tersit cît e de slut!
                Nireu cît e de mîndru o lume a văzut!
                În vers aflîndu-mi lipsuri să nu te miri: încet,
                O, Carus, căci poetul e-acum aproape get!
                Oh, mi-i ruşine! Asta să nu te mire dar:
20            Am pus în ritmul nostru cuvîntul cel barbar!
                Mă felicită, Carus: poemul a plăcut!
                La geţii cei sălbatici am nume cunoscut!
                De-ntrebi ce-am scris lui Joe dînd preamărire eu,
                M-a ajutat să-l laud, nemuritorul zeu!
25            Că trupul lui Augustus, am spus, e vînt şi fum,
                Dar spiritu-i la aştri se-adaugă acum;
                Că fără voie parcă puterea a luat
                Tiberiu, în virtute la fel de înzestrat;
                Că Livia cea castă e Vesta-ntre femei,
30            Şi-a fost de soţ mai demnă? Sau e de fiul ei;
                Că sînt şi cei doi tineri, Germanicus şi Drus,
                Şi semne de virtute mereu au tot adus!
                Cînd s-a sfîrşit, deci, sulul, ascultătorii geţi
                Din capete mişcară şi tolbe cu săgeţi!
35            Un murmur lung în limba cea getică au scos:
                Strigat-a unul, tare: „O, nu-i cuviincios!
                Aşa frumos cezarul în versuri l-ai cîntat:
                Tu trebuia acasă de mult să fii chemat!”
                Aşa mi-a spus barbarul acel, dar ce folos,
40            Căci sînt de-a şasea iarnă la Pontul friguros!
                Ce am din poezie, cu versul că mă joc?
                Ea mi-a răpit odată întregul meu noroc!
                În numele-aceleiaşi chemări spre poezii,
                Pe-a noastră prietenie la care-atîta ţii,
45            În fiarele latine pe inamici punînd,
                Germanicus să deie poeţilor avînt!
                Iar ale lui odrasle, nădejdi pentru cezari,
                În seama ta, o, Carus, mereu să crească mari!
                Şi dacă pentru mine tu umărul ţi-ai pus,
50            O, la nimic n-ajută de-aici de nu sînt dus!
 
 

Traducere de Eusebiu CAMILAR

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog