Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POEZIE

Către Ovidiu

Milan NENADIĆ

Alte articole de
Milan NENADIĆ
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XII, 2002

Pentru tipar

Cândva ne-am întâlnit deja,
Schimbând doar o privire.
Sunt convins că-n ochii mei
El şi-a memorizat propria-i tristeţe.
Nici eu nu am uitat nimic:
Era îmbrăcat într-o tunică, scurtă şi strâmtă,
De parcă ai fi ticsit un bătrân în haină de copil.
Pe cap nu purta nimic, însă
Eu văzui cununa de spini,
Presimţind suflul unui nor verzui
Peste o cunună de lauri.
Mă obseda, chinuitor, o întrebare, dar
Nu am ajuns să întreb – mai bine zis
Nu îndrăznii s-o fac
Din cauza soldaţilor încruntaţi
Şi a stricteţei lor (oricum,
Nu se merge contra cuvântului împărătesc!)
 
Ciudate sunt căile Domnului,
Neştiute-s pribegiile omului. – El
A mers, forţat, spre răsărit,
Pe ţărmul Negrei Mări (mai departe nu se putea!),
Numai ca Cezarul să poată afla până unde
Poate ajunge rezistenţa „materialului uman”;
Iar eu, de asemenea forţat, mersei spre Apus,
De parcă n-aş fi ştiut ce mă aşteaptă
Şi cu ce şi cum mă va cinsti
Acel Apus, acea Romă.
Până astăzi, iată,
Întrebarea ce ţineam să i-o pun
A rămas neschimbată: „Ovidiu,
Oare toate acestea au
                               un sfârşit
Şi un nume?!”
 
Constanţa,
20 septembrie 2002
 
Traducere de Ileana URSU

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog