Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

TEXTE SACRE

Psalmi şi psalmişti în literatura română

Olimpia BERCA

Alte articole de
Olimpia BERCA
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XII, 2002

Pentru tipar

Cântări de laudă - doxologii - rostite cu acompaniament muzical, psalmii sunt legaţi, deopotrivă, atât de practicile de cult ale vechilor evrei, creatorii lor, cât şi de liturghia creştină. Ei reprezintă Cartea de rugăciuni în Sinagogă, dar şi în Biserică. Luther, printre alţii, spunea despre psalmi că sunt “Biblia în Biblie” ori “Biblia în miniatură”. Cercetătorii acestor texte (asupra lor s-au aplecat Sfinţii Părinţi, trăitori în primele secole de creştinism, dar si teologii moderni) le recunosc nu doar importanţa duhovnicească, scripturistică, ci şi însemnătatea general culturală. Mesajul lor global este de comuniune cu Dumnezeu. S-au fixat în acest sens câteva direcții tematice şi cultice. Se vorbeşte, astfel, despre psalmii mesianici (mesianismul reprezintă coordonata majoră a psalmilor), despre psalmii de preamărire a Creatorului (în ebraică Psalmii se numesc Tehillim, “Laudele”), de pocăinţă ori de jale, despre psalmii imprecativi. Ei sunt rostiţi (cântaţi) în anumite momente ale liturghiei (au timpul lor liturgic bine determinat ) sau în diverse împrejurări existenţiale: după căderea în păcat, când te judeci cu cineva, când te încolţesc vrăjmaşii lumeşti sau duhurile malefice, în preajma morţii etc.
Psalmii originari au o structură muzical-artistică (Psaltirea e o componentă a Cărţilor poetice din Vechiul Testament), de aceea, în mod curent, se face referire la “stilul” acestora (după care au fost şi clasificaţi), iar autorii lor (împăratul David, în special) sunt numiţi poeţi. Toate acestea potrivit codului artistic al momentului în care au fost elaboraţi si destinaţiei teosofice. Transpunerea, mai târziu, a psalmilor în versuri moderne, adică în maniera actuală de versificaţie (cu măsură, ritm si rimă), concomitent cu păstrarea (conservarea) sensului din “arhitext”, adică din psalmul biblic, este posibilă tocmai datorită filonului lor liric. Originalitatea textelor astfel recreate (la nivel formal, căci stratul de adâncime se perpetuează) stă atunci în materialul lingvistico-poetic ce modulează unul si acelaşi fond. Vorbesc despre texte, fiindcă este ştiut că în literatura universală si în cea românească există câteva exemple celebre de asemenea transpuneri: ale lui Clément Marot ori Jan Kochanovski si, la noi: ale Mitropolitului Dosoftei (1673), Vasile Militaru (1933) si Eugen Dorcescu (1993 si 1997), ca să le numesc pe cele mai cunoscute.
Prin ce sunt, așadar, originali psalmii versificaţi, psalmii, ca să zic așa, moderni? Relieful lor poetic, forţa lor artistică (ce se adaugă, fericit, lasensurile stabile, latiparul prototipului) rezidă, pe de o parte, în capacitatea poeţilor-stihuitori de a produce limbajadecvat, de a da expresie, cumijloacele poeticii contemporane lor,înţelesurilor îndepărtate (mereu actualizate, e drept, în actul liturgic), matricei stilistice create cu atâta vreme în urmă.
Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei, scrisă într-o curgătoare limbă populară (literară), cu întorsăturile sintactice, cu bagajul de figuri şi puzderia de rime în asonanţă, inspirate toate din lirica folclorică (singura existentă la români atunci), dă semnalul începuturilor poeziei noastre culte. Versurile ulterioare (apărute de-abia după trei secole!), aparţinând lui Vasile Militaru şi, mai cu seamă, lui Eugen Dorcescu, demonstrează că discursul poetic actual (lexicul neologic, atât de bine plasat, adesea, alături de cel arhaic, întregul arsenal de sintaxă, morfologie ori semantică modernă) este în egală măsură potrivit (compatibil) străvechiului cuvânt biblic. Aceste transpuneri succesive sunt, pe de altă parte, interesante experienţe artistice. Ele probează capacitatea fiecărui autor de a răspunde, cu propria sa personalitate, la exigenţele sensurilor scripturistice. Fiecare stihuitor, în felul său (potrivit temperamentului artistic si codului estetic), pune în relief, recuperează anumite (aproape niciodată aceleaşi, de la o versiune la alta) componente ale universului sufletesc, declanşate de trăirea comuniunii cu divinitatea pe care o experimentează psalmistul din Scriptură. Cum se întâmplă aceasta? Lectura paralelă a diverselor versiuni arată cât de diferit reacționează sensibilitatea stihuitorilor la unul şi acelaşi pasaj. În jocul de ecouri, de întâlniri spirituale ori de renunţări, autorii, care şi-au propus să redea în vorbire proprie psalmul consacrat (modelul), îşi desăvârşesc, de fapt, profilul, supunându-l “pietrei de încercare” a enunţului sacru.
Prin aceste caracteristici, psalmii biblici versificaţi se deosebesc fundamental de poeziile numite psalmi (Psalmii lui Tudor Arghezi, dar nu numai). Aceştia din urmă sunt creaţi nu după psalmi, ci în maniera psalmilor. Ei nu reprezintă replici versificate ale unor texte date, imuabile, ci discursuri libere în care regăsim atât “spiritul” psalmilor din Biblie (dorinţa de a-l căuta şi a-l lăuda pe Dumnezeu), dar şi abateri de la acest spirit (sentimentul îndoielii, tendinţa de a lumi discursul etc.). Dihotomia: psalmi versificaţi / poezii numite psalmi nu implică nici o valorizare. Ea propune doar o clarificare. Am convingerea că această categorie de producţii literare (mă refer la psalmii versificați), insuficient studiată încă, are un statut inconfundabil, ce ar trebui abordat nu doar cu seriozitate, ci şi cu o necesară competenţă în domeniul scripturisticii, al literaturii si al stilisticii comparate. Se impune deci o metodologie ce, după ştiinţa mea, nu este constituită încă.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog