Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PREZENTĂRI ŞI RECENZII

Pledoarie pentru un receptor creator

Tamara CRISTEI

Alte articole de
Tamara CRISTEI
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XII, 2002

Pentru tipar

În pofida fluxului editorial, rareori întâlneşti o carte intelectuală, pe care s-o citeşti dintr-o răsuflare, spunându-ţi: “este cartea mea” şi însoţind-o, la finalul lecturii, cu urarea: “cinste celui care te-a scris”. Acel care a trudit asupra unei aşteptate cărţi în contextul efortului de a realiza formula învăţământului dezvoltativ-formativ în Republica Moldova: – Receptarea şi crearea operelor epice în şcoală – este Ion Iachim, nume bine cunoscut în lumea literaţilor.
Cartea pe care dumnealui o pune la dispoziţia celui mai aşteptat cititor al său – elevul – şi la judecata celui mai sever evaluator – profesorul – este un ghid permanent şi necesar profesorilor de limba şi literatura română, întrucât conjugă foarte eficient “demersul teoretic cu cel metodologic”, scopul major fiind, de fapt, configurarea unor sugestii metodologice elocvente, care, “în funcţie de circumstanţe, pot fi aplicate, într-un fel sau altul”, precum se remarcă în Argumentul lucrării (p.8). Este evident şi faptul că valoarea cărţii este condiţionată şi de unul dintre obiectivele-cheie ale noului document normativ al disciplinei Limba şi literatura română: formarea culturii literar-artistice a elevilor şi a unor competenţe de muncă intelectuală. Strădania autorului a fost orientată, în mare măsură, să propună profesorilor un set de “căi (metode) ce facilitează şi stimulează actul de creaţie a elevilor în şcoală”.
În acest sens cartea Receptarea şi crearea operelor epice în şcoală îşi asumă şi anumite riscuri pe potriva timpului şi problemelor pe care le avem de soluţionat, căci ea se extinde asupra unui domeniu ce se pretează anevoie la o grilă măsurabilă. “Receptarea şi crearea” este un proces complex, a cărui finalitate performantă angajează pregnant întreaga entitate umană, atât a celui ce o provoacă şi o susţine în permanenţă – profesorul, cât şi a celui ce se lasă provocat şi o realizează – elevul, punând aici neapărat în calcul şi cea de-a treia entitate, condiţie sine qua non a comunicării literare – opera, “o galaxie de sensuri” care solicită un sistem de aşteptări diverse (psihologice, culturale, istorice, sociale, artistice ş.a.) din partea receptorului, mai ales a liceanului aflat în condiţia conştientizării şi realizării de sine.
Opera literară, o “închidere care se deschide” (Umberto Eco), este în acest sens o generoasă posibilitate pentru elevi, căci, fiind un fenomen limitat doar de pagini şi coperte, ea ne limitează însă prin ofertele de cunoaştere a multor lumi, prin multiplele posibilităţi de probare a potenţialului de realizare umană individuală.
În lucrarea sa dl I. Iachim oferă “o cheie”, care, mânuită în cunoştinţă de cauză, învaţă cum se poate deschide opera epică astfel, încât ea, “benevolente”, să-l incite pe elevul-cititor, să-l prindă în valul ei de viaţă şi în lumea ei de sensuri şi, captivându-l, să-l facă s-o interpreteze ca pe un fenomen înrudit cu el sau chiar ca pe un univers al lui. Drept urmare, se va realiza, în accepţia autorului, obiectivul: formarea unor dexterităţi de pătrundere, receptare şi producere a operelor în proză, căci textul artistic, parcurs de un asemenea lector, îi va deveni elevului model, ghid şi interlocutor în realizarea propriilor compoziţii. Condiţionat de acest obiectiv, autorul îşi structurează cartea pe trei probleme corelate, de maxim interes pentru profesori şi elevi, care să-i documenteze, să-i convingă, să-i îndemne la activitate. În capitolul I se prezintă concepţii moderne din teoria şi practica evaluării operelor epice în şcoală, axate pe ideea că “procesul de dezvoltare a elevului în cadrul şcolii trebuie să fie la un nivel cvadruplu: cognitiv, afectiv, motor şi relaţional” şi, drept urmare, nouă, profesorilor, ne revine sarcina “să conştientizăm existenţa gândirii estetice a elevilor şi s-o dezvoltăm”.
Demersul capitolului este o convingătoare pledoarie pentru ruperea sistemului de gândire obişnuită în care sunt reţinuţi elevi din cauza vechii formule de predare-învăţare, fiind şi un îndemn pentru profesori ca să-i ajute pe discipolii lor să trăiască frumosul operei artistice şi să gândească în imagini proaspete, fireşti.
Punând în valoare comportamentul observabil al elevilor săi, I. Iachim susţine că aceştia “transcend din real în mit cu o dexteritate extraordinară”, ceea ce dă siguranţa antrenării lor frecvente în producerea compoziţiilor şcolare de divers tip. În sprijinul acestui fapt vine şi afirmaţia cunoscutului mitolog G.Gusdorf: ”Mitul permite omului să dobândească, în timp, conştiinţa vocaţiei sale dincolo de timp”. Or, elevii, în special la etapa liceală, sunt în căutarea modelului uman ce i-ar reprezenta, etalându-şi evident individualitatea, fiind interesaţi în motivarea performantă a condiţiei lor. De aceea profesorii de limba şi literatura română pot cu succes explora situaţiile creative de producere a textelor în care s-ar revărsa (fie parţial, fie plenar) gama de gânduri şi sentimente ale personalităţii în formare. Astfel elevul realizează, prin intermediul operei create, un dialog cu sine şi cu celălalt, având şansa să-şi verifice justeţea şi logica afirmaţiilor şi să-şi probeze abilităţile exprimării scrise. Este adevărat că în această activitate profesorul trebuie să fie “un generator de creativitate printre discipolii săi” (p.31).
Într-un capitol aparte (al doilea) autorul ia în discuţie şi prezintă performanţele jocului imitativ în formarea capacităţilor de receptare şi elaborare a operelor epice de către elevi, deoarece acesta poate fi utilizat atât în calitate de procedeu, cât şi de metodă de stimulare a creativităţii elevilor la lecţiile de literatură. Un deosebit interes prezintă în paginile acestui capitol oferta generoasă a bogatei experienţe a autorului, pe care o supune unei analize şi sinteze structurate pe sugestii de valoare pentru elevi şi pentru colegii săi de breaslă. În aceeaşi perspectivă se înscrie şi partea a treia a lucrării: Compunerea şcolară – act de creativitate. Aceste două capitole conţin material inedit elaborat de autor pe parcursul anilor de activitate, secvenţe de proiecte, scenarii de lecţii care reflectă demersuri concrete, parcursuri de realizare a momentelor de creativitate, pornind de la obiectivul de referinţă şi ajungând la finalitatea scontată. Autorul urmăreşte şi anumite modalităţi de realizare a obiectivelor educaţiei literar-artistice prin joc, luând în discuţie procesul evaluării jocului imitativ, formulează şi propune preţioase idei didactice cu privire la elaborarea diverselor tipuri de compuneri şcolare cu elemente de creativitate, ceea ce ilustrează implementarea noului curriculum disciplinar.
În concluzie menţionăm în mod deosebit faptul că cititorii interesaţi de a se informa, nu numai din anumite precepte didactice, despre problema devenirii unei personalităţi performante, ci şi de a se înfrupta din dăruirea generoasă a unui virtual Homo educationes ce slujeşte cu multă competenţă idealul credinţei în valoarea umană şi, prin aceasta, în valoarea zilei de mâine, pot dobândi, prin cartea vizată, un preţios îndrumar şi un inedit material factologic. Pentru aceasta este suficient s-o deschizi şi să-ţi însuşeşti conţinutul ei, transferându-l în opţiuni proprii.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog