Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PREZENTĂRI ŞI RECENZII

Povestea cărţii

Ion IACHIM

Alte articole de
Ion IACHIM
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XII, 2002

Pentru tipar

De regulă, substantivele de gen masculin se pretează mai greu metaforei. În acest sens, francezilor nu le-a mers: „le livre” al lor e de gen masculin.
În limba noastră cuvântul „carte” e de genul feminin.
Aşadar, o carte poate fi fântână, iar autorul un fântânar. Veţi zice că şi fântânile sunt diferite: cu apă rece şi bună, dar şi cu apă sălcie. Aşa e. Oricum, şi cele a căror apă nu e potabilă rămân a fi utile.
O carte este aidoma unei flori. Iar autorul un grădinar. Sigur, există flori de seră, flori – rococo, dar mai sunt şi flori modeste, de câmp sau de grădină. Oricum, şi acestea din urmă sunt frumoase.
De câtva timp văd cartea personificată în femeie. Or, femeia e mai presus de util şi de frumos.
După ce terminasem cărţulia pentru copii Amintirile piţigoiului Zbanţ o vedeam ca pe o puştoaică năzbâtioasă, cu pistruii copilăriei pe faţă. Fetişcana mă privea printre scândurile unei porţi rudimentare de la ţară şi râdea. Îmi arăta limba, făcea grimase. Îndată ce am făcut un pas spre ea, a dispărut...
Cartea Receptarea şi crearea operelor epice în şcoală are chipul unei doamne de vârstă balzaciană. E o profesoară frumoasă, un pic severă, un pic cochetă...
În viziunile mele hipnagogice ea nu-mi mai aparţine. Atât timp cât am modelat-o şi i-am dat suflet, era lângă mine, acum o văd ca printr-o ceaţă transparentă îndepărtându-se. Se duce la cititor, e a lui deja.
Povestea cărţii ar putea continua cu legenda care spune că profetul Mahomed i-a dezvăluit ginerelui său Ali nişte taine, dar i-a interzis să le spună cuiva.
Ali s-a străduit din răsputeri să-şi ţină cuvântul, dar, după ce a rezistat 40 de zile, a fugit în pustiu, s-a aplecat asupra unui lac şi a început să povestească aceste adevăruri ezoterice (ascunse, înţelese numai de cei iniţiaţi). În timp ce vorbea , a fost cuprins de extaz şi i-a picurat saliva în apa din lac. Din salivă a crescut o trestie.
Un păstor a tăiat firul de trestie şi a făcut din el un fluier. Lumea îl asculta vrăjită. Cântecele păstorului deveniseră comentariile tainelor pe care le dezvăluise Mohamed lui Ali.
... M-aş bucura dacă această carte, Receptarea şi crearea operelor epice în şcoală, ar fi aidoma fluierului păstorului. Măcar pentru cineva.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog