Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARS POETICA

Azi, mâine…

Lidia UNGUREANU

Alte articole de
Lidia UNGUREANU
Revista Limba Română
Nr. 9-12, anul XI, 2001

Pentru tipar

Nimic nu doare, nu dezvăluie brusc,
Nici sparge acest vas de indiferenţă totală
Cu ochi trufaşi, împodobiţi ca pentru sicriu.
Poate doar banul ce hălăduieşte schimbător
aici unde inhibată mă amestec printre străini
ca grâul cu neghina ce-şi laudă roada subtilă.
Logodită cu lanţul şi cuşca monstrului
mă scutur de rugină, de ameţeli, de cruzime.
Adevărul îmi încrestează fruntea şi soarta
sărutându-mi gura cetluită cu plumb.
Odraslă a renaşterii – sunt urmărită, adorată
de himere, umbre, binefăcători anonimi,
de hoţi ce se plâng de răul hoţilor.
Acest oraş canibal vrea să-i cazi în genunchi,
să te arunci de foame sub trenul Chişinău-Bucureşti
lăsându-ţi capul amanet la o margine de drum.
Să cerşeşti, să te spânzuri de un felinar cu becul spart,
să apari ca Eva defilând în faţa Parlamentului…
Trec printre nevăzători – făclie aprinsă în plină zi.
Azi, mâine irozii vor păşi – şi peste acest sacrificiu.
Clopotul deşteptării va suna zadarnic în ochii sărmanului
ca cei trei bănuţi devalorizaţi ce fug rostogol pe trotuar…
 
 
Ipostază de taină
 
Să te blestem
ţărână de zbucium,
Să te uit?
Dar cum să te blestem,
Cum să te uit?!
De-aş putea, te-aş ridica, Basarabie,
în braţe ca pe un pom.
Să te scutur de străinime,
să te trezesc!
De-aş putea!
Îmi ţiuie Siberia în creier –
sunt un prins în sarcofagul imperiului
ce s-a închis ca o explozie de-asupra unui câmp înflorit…
 
Cum să plângi?!
Pe cine să chemi?
Nici să trăieşti – nici să mori.
Noaptea tresar de împuşcături,
de vaiete, de sudalme, de presupuneri…
Viaţă, cât eşti de scumpă!
Când nu-s decât o răsuflare uitată
la gheţarii sârmoşi
pe care s-au cocoţat doi
într-o ipostază de taină:
unul – de la est, altul e de la vest –
un limax şi un şvab.
– bună dimineaţa, tovarăşi!
Doriţi o cafea?!
 
 
Turnul de aur
 
Sunt femeia de aer şi vânt.
Trupu-mi e vulcan, inima-mi sfârâie.
 Gura – pustiu de cuvinte.
Ador în taină pe bărbatul nopţii –
o întrebare fără răspuns
ce îmi dăruie din plin nesiguranţa,
insomnia de opal şi spulberă
stibla de busuioc din lăicerul în care
viaţa se joacă frumos cu moartea.
Doar el îmi stinge aleanul şi visele.
Doar el mă îmbracă în amăgiri
aruncându-mi în ochi aşchii de smarald.
Şi eu mă las îmbrobodită uşor
ca un infirm bulgărit de toţi.
Îmbrăţişez cu bucurie şi sărut pe bărbatul nopţii,
şi intru în sufletul lui colţuros
îngenunchind în turnul de aur al iubirii
din care încă nici o femeie n-a coborât…
 
 
Cineva
 
pletele-mi de fir electrizează brusc
privirea de argint a şarpelui
hrănit cu minciuni şi urât.
La un pol al universului
cineva îmi spune că am ochii frumoşi.
Bucureştii – satelit ce fumegă în noapte
aşteaptă să-ţi declar
că sărutul tău întâmplător
s-a spânzurat la chindie
de pieptu-mi boltit – ţărmure de cristal.
Luna spintecă furioasă
inima mea solitară ca un sfeşnic.
Aiurind, îngerul iubirii aşterne peste ea
valuri de piatră în creştere...
 
 
Egoism primar
 
– Plângeţi, femei!
Templul în care veţi intra – fumegă himeric
risipind umerii mei de dropie arhaică.
Irişii ce-i ascund în munţi de amintiri
citiţi-i ca pe un jurnal isteric.
 
Grăbiţi-vă, trageţi clopotele
pentru sufletu-mi dur ca adevărul –
amfibie fabuloasă
ce iese din plasa tăcerii –
pisc abrupt despicând mărul.
 
Bucuraţi-vă nu e potop –
Fuge întunericul din mine.
Prindeţi-mi în orbite făclii de Paşte,
florile cerului, corăbii de vis –
trupul meu înviat bucuria pământului naşte.
 
Ah, strangulaţi-mă, femei!
Cu fir de mladă, cu foi răvăşite de nuc.
E doar al meu capricornul
ce se îneacă cu zile
în marea de erori ce i-o aduc ...
 
 
FIŞIER BIOBIBLIOGRAFIC
Lidia Ungureanu s-a născut la 10 octombrie 1951 în satul Chetrosu, Soroca. Este licenţiată a Facultăţii de Litere a Universităţii Pedagogice de Stat “Ion Creangă” din Chişinău (1973). Activează în cadrul Comitetului pentru Premii de Stat de pe lângă Uniunea scriitorilor, la Departamentul Muzică al Radioului naţional şi la săptămânalul “Literatura şi Arta”.
Debut editorial: Peisaje întârziate, Editura Hyperion, Chişinău, 1991. “Având axa credinţei, poeta îşi ordonează imaginile în forma unor naraţiuni analitice (preponderent la începuturi) ori în sinteze simbolic-impresioniste (cele de ultimă oră), de unde şi expresia pregnantă a unei nelinişti stoice, chiar dacă, imagistic, emoţiile se exprimă paroxistic prin vedenii de un suprarealism coşmaresc” (Veronica BÂTCĂ).
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog