Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONSTANTIN CIOPRAGA – 85

Un stil de a trăi, un mod de a scrie

Maria PLATON

Alte articole de
Maria PLATON
Revista Limba Română
Nr. 4-8, anul XI, 2001

Pentru tipar

Orice aniversare implică o anumită stare de spirit, o desfăşurare protocolară a ideilor şi cuvintelor. Cu atât mai mult un jubileu 85 de ani de viaţă şi muncă ai unui om al catedrei, a cărui sărbătorire înseamnă, de fapt, permanenţă, existenţa şi cariera sa instruind şi modelând, decisiv, conştiinţa multor generaţii. Pentru aceste motive, aniversarea profesorului C. Ciopraga trebuie să determine nu doar un prilej de comunicare a unor sentimente, pe care, de altfel, nimeni nu le poate ocoli, ci şi un moment al dreptei cunoaşteri şi recunoaşteri, o încercare de întregire şi desăvârşire a imaginii sale. Ceea ce revendică investigaţie lucidă şi adecvată a importanţei omului şi a dimensiunilor operei sale orale şi scrise, a câtorva date care compun structura intimă, umană şi pun în lumină activitatea sa de profesor, de cercetător ştiinţific, de scriitor, de om al cetăţii.
A ajunge la cunoaşterea şi înţelegerea unui destin individual, atât de bogat în diversitatea preocupărilor sale, nu este prea uşor. “Cine poate surprinde absolutul privind numai din afară”, se întreabă, în reflecţiile sale, prevenindu-ne, profesorul Ciopraga. privind din afară, pentru că, în groaza de sentimentalism şi în discreţia-i pilduitoare, domnia sa nu şi-a deschis, prea des, sertarele cele mai din fund ale sufletului său. şi totuşi una dintre condiţiile vieţii sociale este cunoaşterea de sine şi cunoaşterea semenului.
Alături de cunoaşterea de sine, cuprinderea din afară a unei fiinţe în realitatea ei adâncă este posibilă, mai ales când este realizată prin mijlocirea operei. Scrisul unui om se plăsmuieşte totdeauna din propria-i substanţă, el este o formă de autobiografie şi poartă “masca” celui ce-l produce. de acest adevăr ne-am convins citind şi recitind o parte a operei profesorului C. Ciopraga, o operă care, fără a înlocui biografia propriu-zisă, îl reflectă pe creatorul ei.
Văzut prin acest “ecran interior”, acad. C. Ciopraga ni se înfăţişează ca o structură complexă, un sentimental lucid, cu “inima caldă şi mintea rece”, cum îi caracterizează Ibrăileanu pe moldoveni, căruia raţionalismul îi domină inteligenţa şi sensibilitatea îi modelează sufletul, îndrumându-i alcătuirea umană spre o filozofie dreaptă şi optimistă, spre echilibru sufletesc, spre generozitate şi nemăsurată indulgenţă, spre respingerea moralei forţei şi a violenţei şi adoptarea delicateţei ca imperativ esenţial al eticii. Sunt însuşiri definitorii ale unei personalităţi umane cu convingeri morale de neclintit, care s-au materializat şi în opera sa scrisă, devenită o caracteristică expresivă a omului, o autentică semnificaţie caracterologică.
Pasionat cititor de literatură, cu disponibilităţi sufleteşti evidente pentru înţelegerea şi trăirea ei, cu privilegiul de a studia în Iaşii de altădată, oraş recunoscut prin “densitatea lui de cultură”, profesorului C. Ciopraga nu i-a fost greu, cu înzestrarea nativă şi bunurile cărturăreşti dobândite prin muncă neostenită şi efort al spiritului, să aducă în stăpânirea sa intelectuală obiectul literaturii naţionale. A fost şi a rămas profesor de literatură română, o componentă definitorie a existenţei sale şi o justificare morală a acesteia. predând atâtor generaţii de studenţi, profesorul a ştiut să-i facă pe cei tineri să înţeleagă că literatura nu trebuie numai iubită, numai explicată, ci şi înţeleasă. O diferenţiere de termeni în care intervine o concepţie, o metodă şi un acut simţ al responsabilităţii morale. Din bunurile dobândite a împărtăşit şi altora, nu atât din obligaţie, cât mai ales din nevoia comunicării cu cei din jur, ştiind că vine o vreme când nu trăieşti decât prin alţii.
Prin transpunerea simpatetică şi din acelaşi sentiment al responsabilităţii, profesorul C. Ciopraga a simţit nevoia să-şi părăsească biroul şi camera de studiu pentru a se integra, ca om al cetăţii, în conştiinţa şi sensibilitatea contemporană, atent la problemele şi valorile timpului său, ale cărui imperative le-a slujit fără ezitare.
Alături de munca de slujitor al şcolii, cercetarea literaturii devine, devreme, o ocupaţie de căpetenie, o “formă de viaţă”, impunându-l pe profesor şi ca om de ştiinţă, latură fundamentală a destinului său intelectual. Ştiind că studiul literaturii nu se poate realiza decât ca un act de cunoaştere, care presupune rigoare ştiinţifică şi metodă, profesorul C. Ciopraga, cu scrupul filologic şi orizont istoric, a interpretat estetic produsele artistice, realizând sute de studii în care a adâncit, cu pătrundere şi obiectivitate, figuri literare, precum Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale, Sadoveanu, Rebreanu, Arghezi, Blaga, Ibrăileanu, G. Călinescu şi oameni de cultură mereu reluaţi în contribuţii succesive şi întregitoare. Năzuind către definiţii de fizionomii literare, a realizat monografii întinse, înfăţişând, în autenticul şi realitatea lor proprie, pe Topârceanu, Hogaş, Sadoveanu, Hortensia Papadat Bengescu. În pornirea unei gândiri orientate către esenţial, a scris personalitatea literaturii române, “o sinteză în planul ideilor”, cum autorul ei o defineşte, scrisă din convingerea că, în mulţimea “constantelor şi variabilelor”, există o individualitate culturală, o personalitate a literaturii, spre a cărei cunoaştere istoricul literar trebuie să ajungă. Din aceeaşi convingere a pornit şi istoria literaturii române între 1900-1918, prima parte a panoramei literaturii secolului al XX-lea, întregită prin volumul Amfiteatru cu poeţi, imaginea poeziei româneşti dintr-o întinsă perioadă, care reţine prin exactitatea informaţiei, echilibrul tabloului istoric de ansamblu şi adâncirea în concret a operelor individuale.
Cum îşi scrie acad. C. Ciopraga lucrările sale de istorie şi critică literară? Precum îi este alcătuirea individuală. În ideaţie şi în expresie, domnia sa afirmă valorile stilului clasic. Este un scris ce se impune prin limpezime şi proprietate, fără ilustrări de violentă originalitate în formulare, fără încărcături stilistice şi elanuri retorice, ţintind, totdeauna, la atragerea consensului public.
Răsfrângerile individualităţii sale umane le regăsim şi în scrisul său artistic, în poezia, în romanul, în eseurile şi reflecţiile sale, toate, adevărate fragmente de biografie morală, importante pentru evidenţierea semnificaţiei pur formale a acestui scris, în care identificarea stilului cu gândirea şi cu simţirea este desăvârşită. “De partea cuvintelor, stă, spune moralistul C. Ciopraga în reflecţiile sale nefanteziste, miracolul. Scrisul poate fi voluptate, expansiune, mod de rezistenţă”. Adică, înţelegem noi, adevărul şi frumosul. Ceea ce am voit să demonstrăm, folosind cuvinte de dreaptă şi cuvenită preţuire, pentru a omagia omul şi fapta sa de-o viaţă.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog