Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

LECŢIILE ISTORIEI

RECURS LA PATRIMONIU

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

EVENIMENT

HISTORIA MAGISTRA VITAE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

SOCIOLINGVISTICĂ

ÎNTRUNIRI ŞTIINŢIFICE

CRITICĂ, ESEU

PROZATORI CONTEMPORANI

POESIS

PERMANENŢA CLASICILOR

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

LITERATURĂ UNIVERSALĂ

PRO DIDACTICA

ANIVERSĂRI. GHEORGHE CHIVU – 70

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

DINTRE SUTE DE REVISTE

CONFLUENŢE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

IN MEMORIAM ION DUMENIUK

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

LIMBA ROMÂNĂ – MATRICEA SPIRITULUI ROMÂNESC

Solomon Marcus. Limba română – între infern și paradis

Mina-Maria RUSU

Alte articole de
Mina-Maria RUSU
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXV, 2015

Pentru tipar

Scriu aceste rânduri în preajma unui eveniment aniversar de excepție pentru știința și cultura românească și a lumii. Pe 1 martie 2015, domnul academician Solomon Marcus va împlini 90 de ani. Plini de rod, strălucind în spațiul cercetării, copleșiți de împliniri.
Copilăria academicianului Solomon Marcus s-a inserat, simbolic, pe strada Iernii din Bacăul anilor ’30 din secolul trecut, într-un șir de întâmplări construite în spațiul normalității. În volumul I din seria Întâlniri cu Solomon Marcus1, amintirile de odinioară sunt raportate, de un prieten din gimnaziu, la un toponim imaginar, evocator al absolutului: Raiul de pe Lume, într-o echivalență simbolică prin care copilăria transcende timpul și spațiile finite, convertind realitatea într-o ficțiune existențială salvatoare, dezmărginită. Tot el susține că, atunci când profesorul era elev în gimnaziu, a fost impresionat de câteva versuri ale poetului Dimitrie Stelaru: „Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea, / Noi n-am avut alt soare decât Umilința; / Dar până când, înger vagabond, până când / Trupul acesta gol și flămând?”. Acum, la o viață de om distanță de acel moment, încercăm o simetrie cu ultima strofă din aceeași poezie: „Odată-poate cu înfriguratele zori vom sângera / Și spânzurătorile ne vor ridica la cer. / Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă! / Într-o zi vom avea și noi sărbătoare – / Vom avea pâine, pâine / Și-un kilogram de izmă pe masă.”.Între două versuri-cheie din cele două strofe („Noi n-am avut alt soare decât Umilința” și „Într-o zi vom avea și noi sărbătoare”) ise poate poziționa, metaforic, existența biologică și spirituală. Umilința ar putea fi uvertura la marea simfonie a destinului intelectual pe care și l-a asumat și pe care l-a înnobilat prin suferință și izbânzi, de la vârsta gimnaziului, până la aceea a înțelepciunii academice în care, strălucit, se află astăzi. Am în vedere sensul dat de Lazăr Șăineanu, în Dicționarul universal al limbii române ediția a VI-a din 1929, termenului umilință: „virtute care ne dă sentimentul slăbiciunii noastre, care reprimă în noi orice pornire de mândrie (s.n.)”.
Am ales să fac apel la o evocare biografică pentru a înțelege de ce, la vârsta deplinei străluciri intelectuale, Solomon Marcus ne-a oferit o carte unică între cele pe care le-a scris de-a lungul timpului. Virtutea trăirii împreună cu semenii săi a bucuriei fiecărei clipe, conștientizându-și misiunea de a înnobila lucrurile simple, naște modestia intelectualului unic prin cultura sa vastă și prin larga recunoaștere internațională.
Lucrarea aceasta nu e o carte de analiză matematică, nici de semiotică, ci una de argumentare a unui destin exemplar, susținut, înainte de toate, de iubirea limbii române, pe care autorul o poziționează între două spații aflate în opoziție. Cartea se numește Limba română, între infern și paradis2 și cuprinde două articole ample publicate inițial în revista „Academica”, la care se adaugă o importantă luare de atitudine față de situația-limită în care s-a aflat revista „Limba Română” de la Chișinău, în anul 2013.
O carte în care densitatea ideilor s-a concentrat în cele 80 de pagini. O nouă carte românească de învățătură, de pilde, în care te regăsești, fie în momentele de biruință intelectuală, fie în biruirea spiritului de către agresivitățile cotidiene. O carte care pune, aforistic, problema identității ființei umane prin limba maternă.
Cu atât mai mult, luarea de poziție față de situația revistei „Limba Română” de la Chișinău își are nu doar rostul în această carte, ci și menirea de a poziționa simbolic destinul celor de peste Prut între paradisul limbii materne libere și infernul interdicțiilor de a o vorbi, într-un spațiu geografic ce tânjește după matcă.
În spațiile metaforice existente în orice ființare – infernul și paradisul – autorul pune indicii care personalizează noblețea graiului românesc neprihănit, justificându-și opțiunea printr-o declarație evocatoare: „relația mea cu limba română poartă o amprentă foarte personală, la fel de personală ca relația cu părinții mei, cu frații și cu sora mea”3. Al doilea subtitlu al cărții adâncește personalizarea printr-o deducție logică a relației pe care fiecare o are cu limba română; concluzia („limba română este casa mea”4) intră în spațiul poeziei, amintind de un celebru vers al lui Nichita Stănescu. Ideea originală pe care o lansează Solomon Marcus vizează identitatea limbii prin fiecare vorbitor: „Limba română există în atâtea variante câți vorbitori ai ei există”5. Savantul vede limba ca un organism viu, marcat de o dominantă afectivă evidentă și, amplificând argumentarea, conchide: „Vorbirea mea exprimă trăirile mele”6.
Marea dezamăgire a lui Solomon Marcus este că limba română paradisiacă, cea care încântă și înnobilează ființa umană, intră în balanță cu tăcerea, ca semn al copilului cuminte7. Și de la cumințenia cuvântului nerostit până la dezlănțuirea spectacolului fioros al înjurăturilor limba română își derulează zbaterile istorice între lumina sacră și nobilă a paradisului și abisul întunecat al infernului.
„Eminescu este un coautor de primă mărime al limbii române”8, declară autorul, cu temeiul argumentelor clare care încoronează princiar dimensiunea paradisiacă a limbii noastre naționale. Continuă marea creație Creangă, Arghezi, Nichita. Dar Ion Barbu, matematicianul poet, prin „inventivitatea lingvistică, generează jerbe metaforice”9.
La antipod, limba română din spațiul școlii, din punctul de vedere al autorului, nu asigură o comunicare productivă între profesori și elevii lor, nu produce sporirea calitativă, ci deprecierea. Și totuși, Solomon Marcus mărturisește, cu bucuria senină a celui pe care mirarea și inocența îl urmează pretutindeni: „Am privilegiul de a mă întâlni cu copii pentru care limba română este o sărbătoare. (...) ei trăiesc în ea și au nevoie de ea pentru a se manifesta și exprima ca ființe umane autentice”10. În acest context, sunt citate secvențe din lucrări ale elevilor, minunate exerciții de libertate a cuvântului, adevărate exemple de a da virtuți sensurilor, neprihănind limba română și ridicând-o spre zona de cultură elitară, unde „să devină o adevărată aristocrație a spiritului”11.
Din păcate, la schilodirea limbii române lucrează cu mult spor și presa, adăugând la acest demers distructiv și mutilarea logicii. De fapt, academicianul Solomon Marcus face o radiografie sintetică a presei de astăzi: „Mass-media oferă zilnic spectacolul unor greșeli de logică în perfectă solidaritate cu greșeli de limba română”12.În finalul primei părți a cărții, Solomon Marcus atrage atenția că „oricât ne-am încadra în regula de azi a comunicării, internaționale (...), limba română ne rămâne pentru momentele de sărbătoare”13.
Partea a doua a cărții se desfășoară sub un generic sentimental: A locui azi în limba română14,pe care, aproape involuntar, l-am legat de Raiul de pe Lume situat pe strada Iernii din Bacău și pe care l-am evocat mai înainte.
Nevoia de un spațiu propriu, la care românul să se conecteze anteic, este evidentă oriunde, dar mai ales dincolo de Prut, unde „limba este marca identității”15și are o structură organic determinată de cea a oamenilor care o vorbesc. Prin urmare, nevoia de limba română este una vitală, căci, dincolo de virtuțile ei comunicative, are și o „valoare istorică, națională, culturală”16. Într-un mod sentimental și respectând întocmai trăirile tuturor românilor de peste Prut în comparație cu ale celor din țara-mamă, Solomon Marcus face o observație magistrală privind sporirea dimensiunii nobile a limbii prin suferință: „Să înveți să trăiești plăcerea locuirii în ea, dar și plăcerea de a ieși din ea, pentru a trăi în lume și pentru a duce acolo creativitatea de la locul tău, apoi, cu această experiență câștigată, să te întorci îmbogățit, trăind plăcerea revenirii”17. Istoria Moldovei este timpul în care conștiința locuirii în limba română a devenit stare de destin pentru cei de dincolo de Prut.
Un amănunt biografic al autorului, despre care nu am pomenit încă, lămurește profunzimea reflecțiilor culturale și lingvistice. La vârsta liceului, îi plăcea literatura și actoria. Ar fi vrut chiar să devină actor. Matematica nu a fost o disciplină îndrăgită, până în primul an de facultate, când a descoperit-o. Poate pentru că această pasiune a venit la momentul unei maturități intelectuale, matematica, despre care savantul afirmă că i-a asigurat „pașaportul pentru universalitate”, este locul în care se ancorează solid toate cercetările de lingvistică, poetică, semiotică, filozofie pe care Solomon Marcus le-a întreprins în timp.
Magistral, el definește cuvântul mai profund decât poate chiar știința limbii să o facă: „acesta este cuvântul: bijuteriile lingvistice se ascund, pretind un efort intelectual pentru a ajunge la ele, un nivel cultural pe care puțini îl ating”18,sugerând aura elitară a limbii în raport cu toate celelalte domenii ale cunoașterii. Îndrăznesc să afirm că această definiție este cea mai frumoasă metaforă dedicată componentei nobile, academice a limbii, ca vehicul cultural și marcă identitară fundamentală a unui popor.
Un fenomen definitoriu pentru dinamica limbii vizează deschiderea spre alte idiomuri, nu pentru hibridare, ci pentru ajustare, în vederea asigurării modernității și a dinamicii necesare supraviețuirii în timp. O limbă conservatoare, izolată de celelalte, nedispusă la interacțiuni și actualizări riscă să devină anacronică. Pornind de la lucrarea Sandei Golopenția, Româna globală19, autorul consideră că dinamica limbii trebuie raportată la contactele cu celelalte idiomuri, ca certitudine a redefinirii continue a identității acesteia: „Tocmai deschiderea către lume oferă proba de foc a unui idiom de a ține ritmul cu viața”20.
Reflecții privind globalizarea și percepția sensurilor acestui fenomen continuă pledoaria pentru limba română. Solomon Marcus propune privirea globalizării ca pe o „condiție inevitabilă a lumii în care trăim”21, departe de atitudinea de respingere sau de teamă în fața fenomenului. Acesta este unul firesc în lumea contemporană, e un reflex al civilizației și este produsul unui „metabolism cu exteriorul, care presupune un exercițiu de conviețuire cu alteritatea”22.
A treia parte a cărții este semnalul de alarmă pentru salvarea limbii române care, din 1991, rodește în paginile revistei cu același nume, prin jertfelnica trudă a trei mari români de dincolo de Prut: Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaș și Alexandru Bantoș. Mesajul are conotații aforistice care i-au marcat pe toți cititorii. La luarea de poziție a lui Solomon Marcus, aceștia au reacționat și au reușit, prin atitudine, să salveze revista „Limba Română” de la dispariție. De fapt, dincolo, în țara unde românește a fost un mod de comunicare înăbușit de agresiuni istorice amenințătoare, „cultura în limba română este miza principală a colaborării dintre România și Republica Moldova, garanția unei solidarități de durată, deoarece vine din istorie și ține de straturile cele mai profunde ale numitorului comun al celor din stânga și din dreapta Prutului”23.
Finalul interogativ al apelului făcut de Solomon Marcus a produs efecte și revista a continuat să apară, chiar dacă banii necesari nu au fost pe măsura nevoilor. Pe bună dreptate, savantul se întreabă unde este implicarea celor două țări în susținerea unei reviste fără de care, dincolo de Prut, limba română ar fi murit lent, pierzându-și identitatea în aberații pătimașe ale istoriei. Mai ales că evenimentul acesta dureros s-ar fi petrecut în timp de mare sărbătoare: legiferarea limbii române ca limbă oficială a românilor de peste Prut.
Dintre contribuțiile citate, reținem ceea ce a scris în data de 25/12/2013, Sanda Golopenția: „Semnalul de alarmă al Acad. Solomon Marcus ne privește pe toți. (...) Instituțiile de stat sunt chemate să vegheze la ceea ce e cu adevărat important pentru cetățenii unei țări. Suntem datori să le-o reamintim, cu mâhnire, dar ferm. (...) Ne doresc să fim inspirați și să acționăm esențial”24.
O carte manifest, o argumentare elegantă și persuasivă a descendenței latine a limbii noastre comune, pe care istoria a învălmășit-o, aruncând-o peste Prut. Cernită, încătușată de constrângeri istorice, limba română s-a furișat, scăpând de sub tutela limbii ruse, și a rezistat, înnobilându-se prin suferință. Și asta pentru că revista a păstrat cu demnitate spiritul românesc, ignorând granița nefirească dintre cele două țări surori.
În același spirit aforistic, Solomon Marcus mi-a trimis de ceva vreme un decalog al nevoilor umane, scris ca o replică la decalogul biblic, din care am reținut nevoia de transcendență. Lumea modernă se raportează la piramida nevoilor propusă de Maslow. În vreme ce decalogul oferă o scară a virtuților omenești, având ca referențial modelul divin, intangibil, piramida nevoilor eșalonează, în cel mai omenesc mod posibil, aspirații ale omului care, odată împlinite, asigură acestuia starea de confort sociocultural. Este adevărat că nevoia de autoactualizare – cea mai înaltă – favorizează conștientizarea potențialului individual conectat la potențialul speciei umane și, așa cum susține Maslow, trăirea stării de transcendență.
Mă gândesc la faptul că, în cei 90 de ani de viață strălucită, savantul a avut șansa de a trăi evenimente unice, care i-au permis atingerea stării de transcendență. De aici derivă autoritatea în a construi structuri de maximă generalitate, a căror parcurgere de către cititori să poată genera întoarcerea la pattern, într-un gest de conștientizare a spiritului identitar, atât de necesar mai ales în acest mileniu, în care descumpănirea definește cotidianul!
 
Note
1 Întâlniri cu Solomon Marcus, Editura Spandugino, București, 2014, p. 918.
2 Solomon Marcus, Limba română – între infern și paradis, Editura Spandugino, București, 2014.
3 Idem, p. 5.
4 Idem, p. 6.
5 Idem, p. 6.
6 Idem, p. 7.
7 Idem, p. 8.
8 Idem, p. 11.
9 Ibidem.
10 Idem, p. 18.
11 Idem, p. 21.
12 Idem, p. 20.
13 Idem, p. 34.
14 Idem, p. 35.
15 Idem, p. 36.
16 Ibidem.
17 Idem, p. 40.
18 Idem, p. 37.
19 Cf. Sanda Golopenția, Româna globală, Fundația Secolul 21, București.
20 Solomon Marcus, op. cit., p. 41.
21 Idem, p. 43.
22 Idem, p. 44.
23 Idem, p. 47.
24 Idem, p. 59.
 
 
Mulţumim și pe această cale doamnei profesoare Mina-Maria Rusu pentru sprijinul acordat la elaborarea compartimentului dedicat domnului academician Solomon Marcus.

    

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog