Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

IN MEMORIAM SOLOMON MARCUS

PRO DIDACTICA

COŞERIANA

INTERFERENŢE

SINTEZE

SCRISUL ÎNTEMNIȚAT

POESIS

INEDIT

GRAMATICĂ

IUVENTUS

RECITIREA CLASICILOR

PROZĂ

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

ITINERAR LEXICAL

LECŢIILE ISTORIEI

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

JURNAL

ANIVERSARE. CONSTANTIN BRÂNCUȘI – 140

DIALOGUL ARTELOR

MEMENTO

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRO DIDACTICA

Textul literar: comprehensiune și receptare

Constantin ŞCHIOPU

Alte articole de
Constantin ŞCHIOPU
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXV, 2015

Pentru tipar

Actul de creație, conform opiniei lui J. P. Sartre, „este în momentul conceperii unei opere, doar un moment incomplet, abstract; dacă autorul ar fi singurul care există, atunci acesta ar putea scrie cât de mult dorește – opera ca obiect nu ar apuca însă niciodată să vadă lumina zilei, iar autorul ar trebui să lase penița din mână sau să atingă culmile disperării. Dar procesul scrierii, ca act corelator dialectic, include procesul lecturii, iar aceste două acte interdependente au nevoie de doi oameni cu activități diferite. Strădaniile combinate ale autorului cu cele ale cititorului contribuie la nașterea obiectului concret și imaginar care este opera spiritului. Arta nu poate exista decât pentru și prin celălalt” [4, p. 246]. Această idee a lui Sartre o găsim și în lucrările lui Umberto Eco, pentru care textul este un act de co-producere, ce funcționează în parteneriat. Conform lui U. Eco, Cititorul Model și Autorul Model sunt cele două strategii textuale, fiecare încercând să deducă intențiile celuilalt. Autorul Model lansează propuneri de cooperare, care să-l ghideze pe Cititorul Model în actul de actualizare a tuturor potențialităților textului, adică să-l determine să se manifeste din punct de vedere interpretativ la fel cum el însuși s-a manifestat din punct de vedere generativ [2, p. 87]. „Textul, susține autorul, este întrețesut cu spații albe, cu teritorii ale nonspusului. Cine le-a lăsat albe a procedat așa din două motive: în primul rând, pentru că un text este un mecanism leneș care trăiește din plusvaloarea de sens introdusă în el de destinatar. În al doilea rând, pentru că, pe măsură ce trece de la funcția didactică la cea estetică, un text vrea să-i lase cititorului inițiativa interpretării, chiar dacă, de obicei, dorește să fie interpretat cu o garanție suficientă de univocitate” [2, p. 83].
Cât privește importanța primului contact al cititorului cu opera de artă, mai mulți esteticieni (R. Ingarden, M. Dufrenne, T. Vianu, S. Iosifescu) au remarcat starea de fascinație nemijlocită, de brusc elan simpatetic al cititorului, reacția lui spontană, confuză, saturată de senzații organice (inima bate mai repede, obrajii se îmbujorează, ochii scapără etc.), distanțarea acestuia de sfera intereselor practice imediate, evadarea din timpul profan, din ambianța cotidiană. Dat fiind faptul că prima impresie nu durează mult, că intensitatea emoției scade, cititorul începe să își reconștientizeze statutul, condițiile în care se află, valorile și țelurile care-l motivează. Tudor Vianu numea această etapă a receptării analitic-intelectuală sau judecata de comprehensiune [6, p. 305-308, 337]. Determinată de raportarea la opera literară, de actul receptării, de modul unic în care se realizează apropierea de sens, comprehensiunea este o fază importantă, prin urmare, necesară, care înseamnă crearea unei percepții a evenimentelor, a personajelor, a contrastelor sau asemănărilor, a vocabularului utilizat de autor, a tuturor componentelor de structură a textului artistic.
Este știut că relația cu lumea textului este determinată de receptare. Hans Robert Jauss, abordând problema receptării [3, p. 260], remarca trei etape caracterizate prin orientarea diferită a orizontului lecturii. Primul timp hermeneutic se definește printr-o orientare progresivă, al doilea – printr-o orientare retrospectivă și al treilea – prin proiectarea textului pe „fundalul schimbărilor de orizont” ce au marcat șirul interpretărilor. Aceste etape H. R. Jauss le-a transpus astfel:
comprehensiunea, echivalentă cu prima lectură, aceasta din urmă, la rândul ei, fiind un „timp al percepției estetice”. La această etapă, textul este parcurs ca partitură. Cititorul, trăind sentimentul uimirii, este implicat într-un seducător joc al cunoașterii operei. Specificul procesului de comprehensiune rezidă „în orizontul progresiv al percepției estetice”, orizont deschis și redeschis prin înaintarea lentă a cititorului spre finalul operei, el fiind ghidat de toate elementele ei de structură: cuvinte, sintagme, alte componente de construcție. Impresionat, în procesul și în urma primei lecturi, cititorul abia deslușește înțelesurile operei;
interpretarea echivalentă cu a doua lectură (re-lectura), reprezentând continuarea și complinirea comprehensiunii. În procesul interpretării se produce o schimbare fundamentală de orizont, ce permite constituirea sensului integral al operei literare. Cititorul este foarte atent la strategii, intertext și mesaj. Este etapa interpretării reflexive, cea a orizontului retrospectiv. În această ordine de idei, referindu-se la procesul de relectură, M. Călinescu sublinia: „Relectura e altceva: un proces cu o finalitate structurală, reflexivă, autoreflexivă; un mod al atenției care presupune încetinirea lecturii, cântărirea critică a detaliilor, un anumit profesionalism al lecturii” [1];
aplicareaa treia lectură / postlectura – „un timp al receptării istorice și al judecății estetice, având ca finalitate reconstituirea sensurilor operei”.
Având în vedere aceste considerente, profesorul va formula un șir de sarcini care să-i dirijeze pe elevi de la comprehensiune spre interpretare și aplicare. Acestea, de regulă, trebuie formulate în funcție de cele câteva niveluri ale aptitudinilor cognitive formate (nivelul cunoştinţelor, al înţelegerii, al aplicării, al analizei, al sintezei şi al evaluării). Cât privește primul nivel, al cunoştinţelor, exerciţiile / sarcinile de lucru vor viza: localizarea / identificarea problemei(1. Cu ce problemă se confruntă personajul? 2. Ce declanşează problema / conflictul interior al personajului, îl dezechilibrează? 3. De ce natură este problema dată? Alegeți din variantele propuse: a) morală; b) psihologică; c) fiziologică; d) politică; e) altă opinie. 4. Cine dintre personajele studiate şi în ce condiţii / circumstanţe s-a mai confruntat cu o astfel de problemă?), organizarea informaţiei (1. Alcătuiţi pe baza schiței biografia dlui Goe, având ca repere: categoria socială din care face parte, ocupaţia, portretul fizic / moral; 2. Alcătuiți planul de idei al povestirii; 3. Prezentaţi informaţia principală din fragment / operă în formă de piramidă: numele personajului, ocupaţia lui, trei caracteristici, comportamentul manifestat într-o situaţie concretă, problema cu care se confruntă, felul în care soluţionează problema; 4. Stabiliți tipul de relații ce se constituie între personajele romanului Enigma Otiliei, precum și motivele ce contribuie la apariția acestora. Alegeți din variantele propuse: a) prietenie; b) dușmănie; c) rivalitate; d) dragoste paternă / maternă; e) altă opinie. 5. Extrageți din fragment / operă (Enigma Otiliei) enunțuri cu valoare generală despre: dragoste, natura bărbaților, statutul unui doctor. Cui aparțin aceste afirmații?), rezumarea (1. Relatați în maximum 10 fraze povestea desprinsă din nuvela Alexandru Lăpuşneanul. 2. Relataţi întâmplarea care strică echilibrul iniţial / episodul ce constituie punctul culminant / deznodământul operei. 3. Relatați episodul care v-a plăcut cel mai mult. Motivați-vă alegerea), exemplificarea (1. Exemplificați cu versuri și relevați ideea poetică ce ilustrează următoarele motive din poezie: iubirea, visul, condiția geniului, femeia-înger. 2. Exemplificați cu versuri din poezie următoarele antiteze: naștere – moarte, om comun – om de geniu, efemeritate – eternitate, refuz – acceptare), rememorarea faptelor / evenimentelor / informaţiei în vederea determinării datelor cazului (1. Precizaţi cui aparţine replica... 2. Precizaţi care dintre personajele romanului Patul lui Procust susţin fiecare dintre temele următoare: politica, iubirea, intelectualul şi artistul, proprietatea burgheză; 3. Prezentaţi evoluţia relaţiilor dintre Emilia şi Ladima / Fred Vasilescu – dna T. 4. Prezentați evoluția conflictului declanșat de averea lui moș Costache).
Având drept sarcină descifrarea, elucidarea sensului / sensurilor posibile pe care le pune la dispoziţie textul, interpretarea impune formularea unor sarcini care vizează: decodificarea elementelor de limbaj al operei literare (1. Ce presupune pentru Eminescu „o noapte bogată”? Alegeți din variantele propuse și argumentați: a) alinarea dorului de iubită; b) bucuria de a-și revedea iubita; c) fuzionarea gândurilor celor doi îndrăgostiți; d) condiția realizării absolute a iubirii și a spiritului uman. 2. Ce simbolizează gorunul în poezia Gorunul? 3. Comentați sugestia simbolului-cheie al poeziei Plumb?), interpretarea unor procedee de compoziție (1. Numiți procedeul de compoziție utilizat de L. Rebreanu în romanul Pădurea spânzuraților și determinați rolul acestui procedeu), a unor tehnici narative (1. Determinați prioritățile relatării la persoana I, ca tehnică narativă utilizată de scriitorul C. Petrescu. 2. Determinați rolul monologului interior, alegând din următoarele variante: a) subiectivează acțiunea; b) accentuează un conflict interior; c) ajută la sondarea stărilor sufletești; d) altă opinie), a titlului operei (Ce semnificaţie comportă titlul romanului Patul lui Procust? Alegeţi din variantele propuse: a) iubirea e supusă patului lui Procust; b) societatea e un Procust al lui Ladima; c) Ladima este un Procust pentru societatea sa; d) existenţa unei limitări se măsoară cu patul lui Procust), formularea viziunii autorului asupra problemei abordate (1. Precizați în cinci-șase enunțuri felul în care scriitorul înțelege iubirea ca stare trăită. 2. Care este viziunea scriitorului asupra relației sale / a omului cu timpul?).
Un rol important în procesul de interpretare a operei literare îl au exercițiile-sarcini cu caracter de abstractizare (Există în scara alternativelor personajului Ladima posibilitatea de a ieşi din impas, de a renunţa la sinucidere?), de transformare(Dacă aţi avea posibilitatea să modificaţi ceva în operă, ce anume veţi modifica? Ce episod consideraţi că ar putea fi omis din operă; Ce modificări ar suferi personajul, dacă veţi avea posibilitate să-l creaţi după bunul vostru plac? Cum aţi vrea să se termine opera?), de analiză (1. Analizaţi comportamentul dlui Goe şi raportaţi-l la un anumit tip de comportament: demn de urmat, satisfăcător, condamnabil etc. 2. Analizaţi cele două atitudini – a tatălui şi a fiului – faţă de uciderea căprioarei. 3. Analizaţi destinul mănăstirii de la Trei Izvoare (Toiagul păstoriei) şi raportaţi-l la unul bun, strălucitor, teribil etc. Ce a determinat un astfel de destin?), de sinteză (1. Sintetizați ideile desprinse din operă într-o reprezentare grafică. 2. Formulați concluziile de rigoare cu privire la mesajul operei / personajul literar etc.). Menționăm că procesul analizei, unul destul de complex, presupune operaţii de gândire asociativă (1. Putea Duca-vodă, ca domnitor al unei țări cu oameni blânzi și harnici, să-și schimbe ideile, convingerile şi să ducă o politică de prosperare a Țării Moldovei? Argumentați în baza operei. 2. Supuneţi unei analize comparative personajul biblic (Păstorul cel Bun) şi cel druţian din nuvela Toiagul păstoriei. Ce a împrumutat personajul druţian de la prototipul său? De care alte personaje vă aduce aminte ciobanul?), creativă (În rol de jurnalişti care aţi asistat la execuţia lui Svoboda, precum şi la ulterioarele discuţii ale ofiţerilor pe marginea acestui caz, pregătiţi / scrieţi un comunicat de presă pe marginea cazului şi a discuţiilor respective; Pornind de la intriga piesei, alcătuiţi o compoziţie dramatică) şi imaginativă (Cum s-ar fi constituit destinul lui Ion dacă s-ar fi căsătorit chiar din capul locului cu Florica / al Anei dacă s-ar fi căsătorit cu George?). Aceste sarcini îl ajută pe elev să pătrundă în logica construirii personajului, să sesizeze ceea ce-l diferențiază de alte personaje și-l apropie de o tipologie umană anume.
Nivelul aplicării, incluzând mai multe operaţii, denotă capacitatea elevului de a analiza faptele şi problema, de a interpreta, a investiga, a clasifica şi de a formula anumite concepte. Astfel, în procesul studierii textului artistic, elevii, la această etapă de lucru, sunt solicitaţi să analizeze comportamentul personajelor, anumite circumstanţe în care acţionează sau care le determină să ia o decizie ori să se comporte într-un anumit mod, relaţiile dintre personaje, diverse atitudini umane etc. Drept procedee de lucru pot fi utilizate Simularea întâlnirii cu personajul literar, Jocul de rol, Drepturi, responsabilități, Procesul de judecată etc. [5, p. 134-160]. Tot în cadrul acestei etape de lucru, profesorul va acorda o atenție deosebită sarcinilor cu caracter aplicativ, prin care elevii vor fi solicitați să elaboreze diverse eseuri, comentarii, ei având ca punct de pornire și de meditație citate ce aparțin criticilor literari, personalităților marcante ale culturii naționale și universale (1. Comentați afirmația lui G. Bacovia: „Plumbul ars e galben. În eprubeta mea, orice, orice reacție chimică dă un precipitat galben... Altădată, în plumb, pe lângă impresia colorată, simțeam una statică, de greutate. Plumbul apasă cel mai greu pe om... Forța lui m-a apăsat până la distrugere”. 2. Susțineți ori combateți afirmația criticului literar C. Bărboi: „Luceafărul reprezintă mai mult decât visul de dragoste al fetei de împărat, el este un personaj care are sentimente proprii, împins la întruchiparea pământească de o pasiune dincolo de legile lui”).
În concluzie menționăm că un rol-cheie în comprehensiune şi în gândirea participativă îl deţine dialogul, scopul lui fiind căutarea înţelegerii reciproce şi a armoniei, iniţierea elevilor clasei în mecanismele gândirii participative, prin suspendarea prejudecăţilor. Din acest motiv, profesorul va opta pentru atare tehnici de lucru.
 
Bibliografie
1. Matei Călinescu, A citi, a reciti. Către o poetică a relecturii, ed. a II-a, Editura Polirom, Iași, 2007.
2. Umberto Eco, Lector in fabula. Cooperarea interpretativă în textele narative, Editura Univers, Bucureşti, 1991.
3. H. R. Jauss, Pentru o teorie a receptării, Editura Univers, Bucureşti, 1983.
4. Jean-Paul Sartre, Was ist Literatur?, Hamburg, 1958, p. 35, apud W. Iser, Actul lecturii. O teorie a efectului estetic, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006.
5. Constantin Șchiopu, Metodica predării literaturii române, Chişinău, 2009.
6. Tudor Vianu, Estetica, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1996.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog