Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ANIVERSĂRI. PREAFERICITUL PATRIARH TEOCTIST – 100

...nasc și la Moldova oameni, nasc și la Moldova sfinți

Georgel RUSU

Alte articole de
Georgel RUSU
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXV, 2015

Pentru tipar

7 februarie 1915, o zi din calendarul mucenicesc al țăranului truditor pe țarina moldavă, părea să fie una asemeni celorlalte care au străbătut din veac acele locuri. Și totuși acolo, în Țara de Sus a Moldovei, în acea zi, o binecuvântată familie îmbogățea neamul cu un fiu. Greu de crezut că, atunci, va fi gândit cineva că acela va fi cel chemat. Mai întâi la Mânăstirea Sihăstria Voronei, loc de adâncă cugetare și nesfârșită rugăciune, și mai departe pe treptele slujirii creștine.
Patriarhul Teoctist, născut Toader al lui Dumitru și al Marghioalei Arapașu, a pășit spre cele sfinte cu sfiala țăranului, dar și cu tăria credinței unui neam întreg.
Se năştea într-un ținut de legendă, în care Dumnezeu a binecuvântat țara cu oameni fără de egal, „...cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de Stat, ostași, mucenici și sfinți”1. Cu nemărturisită muncă, sârguință și modestie a săvârșit cele de cuviință firii monahale și a pășit treaptă cu treaptă în ierarhia bisericească. Pe fiecare dintre ele le-a trăit ca fiind cea mai înaltă dintre răspunderile pe care Dumnezeu i le-a dat. Pe fiecare dintre ele aflându-se, a tratat pe cei din jur cu aceeași preaplecată smerenie cu care Iisus spăla picioarele apostolilor.
Sunt greu de descris timpurile în care viitorul Patriarh a mers pe calea slujirii creştine. A fost și o vreme în care mii și mii de români patrioți plăteau cu prețul vieții rezistența contra comunismului. Elitele intelectuale – preoți și monahi, țărani, bărbați și femei care își permiteau „luxul” verticalității morale și al nepervertirii la o ideologie calpă, străină românismului – erau măcelărite în luptele din munți, cu trupele de securitate, la Canal ori în temnițele comuniste, întregul „instrumentar” al terorii fiind de sorginte bolşevică. O bună parte din trupul țării fusese hăcuit de hoardele sovietice, iar milioane de frați ai noștri de peste Prut au intrat în caznele comunismului semănător de moarte, de deznaționalizare, de deportare, de depersonalizare, falsificare a trecutului și a limbii, dar și de întemnițare fizică, morală, ideologică, intelectuală și mai ales religioasă.
În acele vremuri i-a revenit Bisericii misiunea reazemului din urmă.
Cei care doreau tot răul nației române știau acest lucru. Știau să lovească în locul în care normalitatea și tradiția, religia și conștiința de neam erau filonul care alimenta românismul, cel care dădea din veac în veac tăria poporului nostru. Și mai ales loveau pe orice cale Biserica. Multe dintre biserici erau transformate în așezăminte cât mai departe de cele sfinte, preoții încarcerați, oamenii, care prin muncă și credință erau exemple și îndemn pentru cei din jur, erau trimiși la Canal și în temnițele comuniste.
Urmând pilda lui Hristos, Teoctist monahul, și mai târziu ierarhul și Întâistătătorul, a găsit calea păstoririi spre izbăvire. Cu strădanii numai de el știute, a străbătut și prin acele vremuri tulburi, purtând Arca neamului românesc cale de trei orânduiri sociale. Nu s-a oprit. A trăit să vadă și primii pași ai visului care i s-a adeverit în noua orânduire, aceea care lua în seamă pe Dumnezeu. Mai departe, visul pornirii Catedralei Neamului, visul predării religiei în școală, al învățării despre cele sfinte într-un cadru instituţional, visul așezării pe calea normalității, prin recunoașterea dreptului practicării cultului religios, dar și pe acela al purtării ecumenice.
Oare ce pas poate fi mai important în sensul îndreptării românilor și României înspre concertul națiilor europene, al valorilor civilizație occidentale decât acela al întâlnirii, la București, a Patriarhului Teoctist cu Papa Ioan Paul al II-lea, în deceniul care precedea accederea țării noastre în Uniunea Europeană și în structurile N.A.T.O.?
A lucrat neobosit și cu folos la zidirea unității de conștiință și de neam și a făcut cele de cuviință într-ale bisericii, cu hotărârea țăranului pornit să împlinească cele ale firii și cu o singură frică, aceea de Dumnezeu. Astfel, având biserica lui Hristos drept catarg, a dus spre lumină corabia nației române.
Anul acesta Patriarhul blândeții ar fi împlinit un secol.
Plecarea lui la cele veșnice în urmă cu șapte ani a îndurerat pe toți acei care simt și trăiesc românește. Ziditorul de seamă la tăria acestui neam și la slava dreptei credințe a lăsat în lume multe lucruri, realizări, dar mai mult decât orice, o pildă a dăruirii pentru cei pe care i-a păstorit.
 
Note
1 Cf. Teoctist Patriarhul, Din rădăcina neamului, Mesaj cu ocazia aniversării a 555 de ani de la prima atestare documentară a Municipiului Botoșani, 24 noiembrie 1994, în Pe treptele slujirii creștine, volumul VII, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, p. 556.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog