Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRESA DESPRE NOI

Trebuie apărată limba română?

Ioana REVNIC

Alte articole de
Ioana REVNIC
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXV, 2015

Pentru tipar

Revista aceasta apare într-o ţară în care limba română era programată să dispară.
Articolele de lingvistică, de sociolingvistică, de istorie, chiar şi unele eseuri sau texte de critică literară sunt scrise pe un ton profesoral. De aici impresia de ariditate stilistică. Expresivitatea conţinutului se încadrează în registrul sobrietăţii şi al gravităţii.
O temă recurentă este problema identitară.
Încă de la înfiinţare, revista şi-a asumat românismul ca valoare definitorie. Printre obiectivele publicaţiei se numără pledoaria pentru limba română, recuperarea şi apărarea acesteia, asumarea ei ca suport identitar, promovarea valorilor româneşti autentice, conştientizarea adevărului istoric despre Basarabia – adevăr alterat de dogmele imperialist-bolşevice perpetuate decenii la rând.
 
*
Îţi dai seama de statutul dramatic al limbii române în Basarabia anilor ’90 când, citind primul număr – din 1991 – al revistei „Limba Română”, ajungi la Glosarul cu termeni româneşti utilizaţi în corespondenţa oficială. Termenii sunt traduşi în ruseşte. Ne închipuim că, până nu demult, cuvinte intrate în vocabularul nostru uzual erau adevărate bizarerii lexicale pentru mulţi români din Basarabia: act, adeverinţă, contract, decizie, dosar cu şină, imprimat, proces-verbal, raport, ştampilă, titlu, verso ş.a.
Lista este precedată de câteva pagini cu finalitate utilitară. Acestea conţin modele de acte folosite în serviciile administrative: cerere şi ordin de angajare la serviciu, model de înregistrare în carnetul de muncă al persoanei concediate, scrisoare de comandă, cerere pentru deschiderea unui cont ş.a.
Astfel că, de la începuturile ei, revista „Limba Română” îşi asuma – neostentativ – o muncă de alfabetizare a cititorilor.
Publicul-ţintă era alcătuit din învăţători, profesori, studenţi, elevi, revista fiind editată de Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului din Republica Moldova, în colaborare cu Societatea „Limba noastră cea română”.
Apar în numărul inaugural al revistei „Limba Română” articole de metodică a predării limbii şi literaturii române; modele de proiecte de lecţie; luări de atitudine în favoarea românismului; texte cu tematică istorică despre problema identităţii naţionale; analize literare; articole de sociolingvistică; o microantologie de scrieri semnate de autori români (B.-P. Hasdeu, M. Kogălniceanu, N. Stănescu, C. Negruzzi, G. Coşbuc, G. Sion, L. Blaga, C. Rădulescu-Motru); articole de critică, istorie şi teorie literară.
Prima pagină conţine trei citate (din Miron Costin, Mihai Eminescu, Alexe Mateevici) relevante pentru orientarea de fond a publicaţiei.
O spusă a lui Eminescu avea să fie purtată pe pancartele basarabenilor ieşiţi în stradă în anii ’90, pentru a-şi afirma identitatea naţională: „...SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM”.
Citatul din Alexe Mateevici – autorul versurilor Imnului de stat al Republicii Moldova, Limba noastră – este incendiar: „Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. TREBUIE SĂ ŞTIM CĂ SUNTEM ROMÂNI, strănepoţi de-ai romanilor, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să le-o spunem copiilor şi tuturor celor nelămuriţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă”.
 
*
Articolul lui Ion Nuţă, Al. Mateevici şi limba română, din nr. 1/1991 al revistei „Limba Română”, mi-a atras atenţia. Povestea e următoarea.
În 1913, Alexe Mateevici este student la Academia Teologică din Kiev.
Deşi învaţă la şcoli ruseşti, ştie bine, încă de la o vârstă fragedă, româneşte.
Publicase schiţe, studii, articole în limba română. Iar marea pasiune a lui era cunoaşterea culturii şi a literaturii autohtone.
Are 25 de ani, este în anul al treilea şi vrea să scrie o teză despre elementele religioase ale folclorului basarabean. Caută cărţi de etnografie şi folclor şi îi scrie lui Ion Bianu (filolog, membru titular și președinte al Academiei Române), cerând materiale bibliografice. Ion Bianu este emoţionat şi entuziasmat. Academicianul apelează la folcloristul Artur Gorovei, care se arată foarte receptiv şi îl ajută pe student cu cărţi. Tânărul îi va mulţumi acestuia într-o epistolă.
Scrisorile lui Alexe Mateevici către Ion Bianu şi Artur Gorovei dovedesc aviditatea de cunoaştere a tânărului. Acesta vrea să fie la curent cu tot ceea ce se scrie în domeniul de care e pasionat: „Nevoia cea mare mi-a fost că n-am avut cărţi trebuincioase spre călăuză. Am fost cu totul izolat de literatura folcloristică din Regat, de bogatele culegeri ale părintelui Marian, de cercetările adânci ale dlor Şăineanu, A. şi O. Densusianu şi alţii (...). Îmi aduc aminte uimirea ce m-a cuprins când am văzut întâmplător în Basarabia, într-o casă de buni români, culegerile voluminoase ale păr.[intelui] Marian. Am rămas împietrit. [...] Chiar un Eminescu popular e rara avis în Basarabia. Foametea de cărţi în limba română la noi e de nedescris”.
Rândurile sunt însufleţite de patriotismul expeditorului: „Din copilărie am avut multă dragoste pentru poporul părinţilor mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi şi de ştiinţa lor oficială chiar până la tăgăduirea existenţei sale etnice şi la confundarea lui ba cu tătarii, ba cu ţiganii. Ştiinţa rusească (...) nici nu-şi bate capul de «moldovenii» basarabeni (cuvântul «român» la noi nici nu se mai întrebuinţează: ruşii cred că «români» şi «moldoveni» sunt două viţe cu totul deosebite), ce sunt pentru dânsa o adevărată «ţară necunoscută», care nu este nici vrednică pentru cercetări sistematice”.
Totodată, acestea vorbesc despre statutul dramatic al românilor, al culturii şi al limbii române în Basarabia, într-o epocă zbuciumată.
 
*
Revista „Limba Română” apare la Chişinău din ianuarie 1991. Fondatorii publicaţiei sunt Ion Dumeniuk (redactor-şef până în 1992), Alexandru Bantoş (iniţial, redactor-şef adjunct; din 1994 – conducătorul revistei); Nicolae Mătcaş (la începuturi, ministru al Ştiinţei şi Învăţământului în Republica Moldova).
Publicaţia apare bitrimestrial şi a ajuns la numărul 229-230, în ciuda unor dificultăţi financiare din cauza cărora, în 2013, era gata-gata să-şi înceteze apariţia. Se difuzează gratis în bibliotecile şcolare din Basarabia.
Evoluţia revistei e sintetizată de unul dintre fondatori – Nicolae Mătcaş – într-un articol din 2013: „Orientată, în primul rând, spre cerinţele şcolii de toate nivelurile, ea viza pregătirea sub aspect metodic şi informativ în domeniul limbii şi literaturii materne a cadrelor didactice şi a elevilor, mai cu seamă în ceea ce priveşte familiarizarea cu operele scriitorilor de valoare din întreg spaţiul românesc, care nu fuseseră studiate la facultate, dar nici admise, în condiţiile persecutării a tot ce era un bun naţional comun (...), precum şi cu elemente din istoria, cultura şi civilizaţia neamului românesc. (...) Aria preocupărilor revistei s-a extins într-atât încât aceasta a devenit o veritabilă revistă de ştiinţă şi cultură.”
Membrii redacţiei încurajează, totodată, contribuţiile tinerilor cercetători, ale căror studii se regăsesc în revistă.
„Limba Română” are o variantă electronică şi un site – http://www.limbaromana.md/ – cu o arhivă impresionantă care conţine nu doar colecţia revistei, ci şi cărţi în format pdf, realizate de echipa redacţională.
De-a lungul timpului, „Limba Română” a avut drept colaboratori oameni de ştiinţă, scriitori, critici literari, profesori, ziarişti din Republica Moldova, România, Ucraina, Franţa, Germania, SUA etc.
Printre aceştia se numără Eugeniu Coşeriu, Rajmund Piotrowski, Marius Sala, Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Vladimir Beşleagă, Dumitru Irimia, Dan Mănucă, Gheorghe Chivu, Victor Durnea, Stelian Dumistrăcel, Arcadie Suceveanu, Adrian Dinu Rachieru, Iulian Boldea şi mulţi alţii.
 
*
Răsfoiesc un număr aniversar (din ianuarie-aprilie 2015), care îl celebrează pe Solomon Marcus (devenit nonagenar, pe 1 martie) şi care îl evocă pe Grigore Vieru (la 80 de ani de la naștere).
Mă impresionează – mai mult decât notorietatea celor care semnează în revistă – profesiile (extraliterare ale) unora dintre colaboratori.
Un amplu grupaj dedicat lui Solomon Marcus (coordonat de Mina-Maria Rusu, inspector general de limba şi literatura română, limbi clasice şi neogreacă în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România, de Alexandru şi Ana Bantoş) conturează un expresiv portret al matematicianului.
Scriu despre Solomon Marcus: Daniel Dăianu (economist, fost ministru al finanțelor), doctorul Irinel Popescu, Liliana Preoteasa (subsecretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării Științifice din România, fostă studentă a lui Solomon Marcus), Gabriela Pană Dindelegan (lingvist, membru corespondent al Academiei Române), Gheorghe Păun (matematician, informatician, membru titular al Academiei Române şi al Academiei Europei, iniţiatorul calculului celular, ale cărui modele sunt numite, după numele său, „sisteme P”), Grzegorz Rozenberg (de la Universitatea Leiden, Olanda, şi Universitatea Colorado, Boulder, SUA), Virgil Nemoianu (eseist, critic literar, filozof al culturii şi profesor universitar), Cristian S. Calude (matematician, informatician și specialist în fizica cuantică, membru al Academia Europaea; profesor la Universitatea din Auckland; profesor invitat la 25 de universități și institute de cercetare, incluzând Universitatea Cambridge, École Normale Supérieure din Paris, Japan Advanced Institute of Science and Technology, Microsoft Research, Sandia National Laboratories), Alex Ştefănescu (critic şi istoric literar, autor al Istoriei literaturii române contemporane, 1941-2000), discipoli ai lui Solomon Marcus, prieteni, admiratori; liceeni şi o elevă de gimnaziu care l-au cunoscut în cadrul competiţiilor şcolare.
Alte pagini consistente inserează ancheta realizată de Ana Bantoş despre opera şi personalitatea lui Grigore Vieru.
Revista conţine rubrici de critică literară, eseu, poezie, limbă română (sunt tratate chestiuni ce ţin de etimologie, lexic, limbă română contemporană).
Problema limbii române, a identităţii româneşti revine şi în acest ultim număr.
O prietenă care citeşte revista pe internet m-a întrebat dacă reluarea obsedantă a acestei teme se justifică în condiţiile în care în 2013 româna a fost recunoscută ca limbă oficială în Basarabia – printr-o decizie a Curţii Constituţionale de la Chişinău. (Totuşi nu a fost modificat articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova, articol în care se stipulează că limba moldovenească este limba de stat.)
I-am răspuns printr-o scurtă istorie. V-o împărtăşesc.
„În filmul Nuntă în Basarabia (regizat de Nap Toader), Vlad, personajul principal, discută cu Ana, o școlăriță de nota 8 la limba română, dar de 10 (zece) la engleză”.
În 2013, când am fost ultima oară la Chişinău, tot în engleză am conversat şi eu în câteva rânduri cu tineri (!!!) de acolo, încercând să depășesc barierele de comunicare într-o limbă care mi-e străină (rusa) și pe care am auzit-o la faţa locului mai abitir decât cu cinci ani înainte, pe vremea lui Voronin, când am ajuns pentru prima dată în Basarabia.
 
 
Articol preluat din http://literaturadeazi.ro/content/trebuie-ap%C4%83rat%C4%83-limba-rom%C3%A2n%C4%83 (aprilie 2015).
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog