Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

O carte monumentală

Mina-Maria RUSU

Alte articole de
Mina-Maria RUSU
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXVI, 2016

Pentru tipar

Trebuie să mărturisesc bucuria spirituală pe care o am de câteva zile, într-un moment cultural princiar construit în capitala României și la Brașov, în această primă decadă a lunii februarie 2016 și vreau să vă fac părtași la această stare capabilă să înnobileze timpul destul de găunos al istoriei contemporane, pe care cu toții o trăim. Care este elementul care a declanșat această bucurie spirituală veți afla în cele ce urmează, pentru că mi-am propus să vă prezint o carte excepțională, scrisă de conaționalul nostru, profesorul universitar Mihai Nadin, stabilit de ani buni în Statele Unite ale Americii. Această carte – un dar de preț pe care îl primește în 2016 cultura națională – a fost publicată într-o primă ediție în anul 1997. Titlul este o definire a epocii în care trăim, la nivel planetar: Civilizația analfa-
betismului
(Editura Spandugino, 2016), derutând, uimind, incitând, răspunzând nedumeririlor, fascinând etc... cititorul, indiferent de gradul de cultură. Este o carte care atrage și vizual, prin coperta care evocă literatura științifico-fantastică, prin imaginea unei cărți  deschise, în care o pagină este desprinsă din epoca Gutenberg, iar cealaltă este un e-reader. Ambele, conectate la energia cosmică, prin canale specifice științei computaționale. Un simbol excepțional construit de Mihai Nadin, Stefan Lehmann, Thomas Overberg, Reinhard Baumann. Prezentarea editorului este pe cât de simplă, pe atât de cuprinzătoare în privința autorului: Descris adesea drept o personalitate renascentistă a zilelor noastre, Mihai Nadin a fost comparat cu matematicianul și filosoful german Leibniz și cu americanul Charles Sander Peirce.(...) Studenții săi, unii la rândul lor deja profesioniști realizați, îl consideră mentorul care i-a inspirat și stimulat cel mai mult dintre toți profesorii pe care i-au avut. De ani de zile este bine cunoscut unui public larg interesat de semiotică drept un orator impresionant și un gânditor inovativ.(...) A predat la universități de marcă din Statele Unite și Europa și a acordat consultanță unor importante corporații și instituții publice.

Licențiat în Electronică și în Filosofie, cu un doctorat în Estetică, a dezvoltat cercetarea interdisciplinară și a înființat, în anul 1994, Institutul de Cercetare a Sistemelor de Anticipație,  -antÉ. În 2004 l-a transferat în cadrul Universităţii Texas din Dallas.  A inițiat proiecte majore, dintre care amintim Seneludens, având ca finalitate menținerea capacității de anticipare a persoanelor vârstnice, prin intermediul creării unor medii interactive virtuale. O simplă căutare pe Google poate lămuri cititorul asupra personalității complexe, impresionante a savantului Mihai Nadin.

Ediția cărții tradusă în limba română de Luana Stoica este precedată de o prefață dedicată, alături de un Cuvânt-înainte la ediția originală. Impresionante sunt frazele care se succed cu o logică dictată de sentimente limpezi de atașament față de țara în care s-a născut și unde s-a format și afirmat până la plecarea definitivă în străinătate. Această logică afectivă împodobește textul cu nenumărate exprimări aforistice. Îmi permit să citez doar câteva, cu speranța că veți citi cartea cu mai multă grabă și curiozitate:

Viața unei cărți depinde nu de premiile cucerite de autor, ci de interesul cititorilor.

Libertatea nu e un produs al tehnologiei, dar poate beneficia de posibilitățile ei.

Am devenit ceea ce sunt fiindcă am avut, în România, profesori și colegi care mi-au înlesnit un start bun în viața de emigrant.

După 18 ani de la apariție, în sfârșit, limba maternă îmi va găzdui gândurile. Sunt bucuros de șansa de a vedea cartea vorbind în limba mea maternă.

Șirul ar putea continua.

Ceea ce reține însă este previziunea unui viitor marcat de un alt tip de civilizație, în sânul căreia știința computațională va deveni o utilitate, asemănătoare electricității sau distribuirii apei de către municipalități, așa cum afirmă autorul. Concluzia este, pe cât de ispititoare, ca perspectivă, pe atât de insolită: Vom fi, vrând-nevrând, on-line tot timpul. În fapt, omul contemporan este pândit de o posibilă inadecvare la epocă și, implicit, de o existență anacronică, ambele fiind simptome ale vitezei timpului evenimențial, care copleșește capacitatea de adaptare a ființei umane la schimbare. Analfabetismul despre care vorbește autorul este de fapt un simptom al lumii moderne, derivat din rapidele schimbări de paradigmă ontologică, în care asistăm la Propria noastră bagatelizare (Îndepărtându-ne de noi înșine).

Conținutul cărții pune cititorul în fața unui univers pe care Mihai Nadin îl definește succint în Cuvântul-înainte la prima ediție: Cartea digitală conectată la rețea trebuie înțeleasă ca o proiecție dinamică a interacțiunilor umane. Ea transcende demarcația dintre scriitor și cititor. În contextul relației dintre trecut și viitor, autorul remarcă, în aceeași formulă aforistică, faptul că Nicio altă epocă  de până acum nu a purtat în ea mai mult viitor – și mai puțin trecut, adresând astfel și un avertisment subtil celor care trăiesc prizonieri ai trecutului, izolați de prezent și excluși de viitor. Omul de acest tip trăiește într-o paradigmă a inadecvării la epocă, al cărei produs este un modus vivendi anacronic, definit de o nostalgie a timpului pierdut, depreciativă pentru cel care o trăiește. Îndemnul autorului către cititori este de se încumeta să facă această călătorie intelectuală oferită de carte.

Structura pentru care a optat autorul este una care poziționează textul în zona de graniță, construind o atmosferă prietenoasă de lectură. După Introducerea în care paradoxul incită la continuarea lecturii (Progresând către analfabetism?), lucrarea se structurează în Cartea I, Cartea a II-a, până la Cartea a V-a, fiecare cuprinzând o temă fundamentală dezvoltată în capitole. Impresia de literatură de frontieră persistă odată cu parcurgerea denumirii capitolelor, stimulând astfel imaginația cititorului pe parcursul unei lecturi cu sufletul la gură. Titluri de tipul: Sensul viitorului, Descoperirea viitorului primitiv, Ecuația unui compromis, Scara muncii, scara limbajului, Înțelegerea înțelegerii, Logica din spatele logicii, Compendiu al civilizației analfabetismului, Revenire la Malthus sunt doar câteva argumente pentru a citi cartea pe nerăsuflate. În fapt, aceasta își are originea în spiritul interogativ al ființei umane. Nu discutăm despre elite, ci despre oameni obișnuiți, ambele categorii fiind înrobite de întrebări la tot pasul. Sub semnul limbajului, omenirea pătrunde în universul cognitiv, receptându-l și adaptându-l la așteptările proprii. Interesantă este viziunea autorului despre această facultate umană, mai ales acum, în mileniul în care comunicarea este deopotrivă stare, deziderat, socializare, într-un cuvânt, asigură umanizarea ființei noastre biologice. Autorul remarcă faptul că  Experiența limbajului bazat pe cuvânt ne-a potențat capacitățile cognitive. Drept urmare, alfabetizarea a devenit mai amplă decât viața.

Am făcut un exercițiu ludic, asemeni copilului care primește în dar o carte. Am deschis-o la întâmplare. O dată, de două ori. De mai multe ori am repetat gestul, ca și cum m-aș fi aflat în miezul unui ritual dinaintea  lecturii. De fiecare dată s-a confirmat faptul că, în cartea lui Mihai Nadin, nu există nicio pagină fără miez; toate sunt dense, pline de sens. Orice pagină deschisă te invită la drum în căutarea răspunsurilor la întrebările care îți întind curse la tot pasul – un gen de răscruce de drumuri, unele dinspre trecut, altele din prezent și altele spre viitor. Din nou, o structură aforistică ne pune concluzia la acest periplu ontologic: În momentul în care trecutul, prezentul sau viitorul se contopesc în frenezia analfabetă a clipei, filosofia datorează celor care îi interoghează afirmațiile o abordare onestă a întrebării: Există un viitor? Și pentru că orice demers cognitiv aduce în discuție rolul educației, iată ce recomandă autorul, cu aceeași tentă aforistică: Educația trebuie să-și recunoască studenții ca fiind indivizii care sunt, nu să-i trateze ca entități teoretice sau abstracte. Cartea lui Mihai Nadin a apărut în traducere în România într-un moment esențial pentru educație, când se pune problema schimbării de viziune asupra procesului de educare a copilului, tocmai pentru asigurarea adecvării profilului acestuia la modelul social al epocii. Academicianul Solomon Marcus, într-o susținută campanie de promovare a viziunii pragmatice asupra educației din România anului 2016, remarca faptul că elevii învață fără să înțeleagă, iar efectul formativ al învățării nu există. În procesul cunoașterii, elevii trebuie să facă naveta de la manualul tipărit, care să cuprindă esențialul, la internet, de unde să se poată documenta și să poată accesa informații care să completeze învățarea, personalizând-o. Cartea profesorului Nadin face o radiografie a învățământului , în general și a celui din era digitală. În încercarea sa de a se redefini, IBM a afirmat fără menajamente într-una dintre campaniile sale educaționale: De la 1900 încoace, toate instituțiile au ținut pasul cu schimbarea, cu excepția uneia: învățământul”. Mihai Nadin dă explicații acestei stări, radiografiind sistemul America de educație: „Există și alte explicații pentru eșecul învățământului – liberalismul, democrația excesivă din învățământ, respingerea tradițiilor, predarea și învățarea exclusive în vederea testelor, dezmembrarea familiei.” Conflictul între tradiție și inovație pare a fi sursa eșecului din educație: „În stadiul său actual de compromise între ieri și mâine, învățământul nu va face decât să stârnească ambele tabere: cei tributari unui învățământ bazat pe modelul alfabetizării vor să elimine tot ceea ce este nou; cei care recunosc noile cerințe structural vor să elimine tot ceea ce aparține de trecut.” O concluzie și un îndemn totodată par a fi destinate chiar învățământului românesc din această perioadă. Și dacă ne gândim la cei aproape 20 de ani de la apariția primei ediții, în limba engleză, a cărții, și dacă luăm în calcul și faptul că observațiile vizează învățământul american de atunci, putem conchide că și România a ajuns în acea etapă în care, căutând soluții pentru o școală de calitate, exersează avatarurile societăților care deja le-au aplicat. Iată ce spune autorul: Învățământul ar trebui să elaboreze noțiuni care să reflecte mai bine diferențele dintre indivizi, ca diferențe între trecutul lor, etnicitatea și capacitățile individuale. În loc să încerce să standardizeze, învățământul ar trebui să stimuleze diferențele pentru a extrage din ceea ce este diferent beneficiul maxim. Învățământul ar trebui să stimuleze căi noi de atingere a excelenței, nu accesul universal la mediocritate. Școala ca filtru al diferențelor, al talentelor corespunde unui cadru pragmatic bazat pe diferențe și nu pe uniformitate.

Și pentru că problemele educației adecvate epocii, pragmatice și formative sunt prezentate aforistic, vă propun o parcurgere a câtorva, cu sentimentul că fiecare aserțiune va declanșa un brainstorming necesar nouă, celor din spațiul școlii românești actuale, cu un rezultat, sperăm, pozitiv pentru elevul actual și, mai ales, viitor.

A trăi ca o ființă umană înseamnă a trăi prin existența altora și în relație cu alții.

Educația începe cu experiența absentului, a nonimediatului, a succesivului.

S-a afirmat în repetate rânduri că suntem ceea ce am învățat să fim. De fapt, suntem cine și ce suntem prin ceea ce facem în contextul existenței noastre individuale și sociale. A vorbi, a scrie, a citi înseamnă a înțelege ceea ce spunem, scriem și citim. Nu este doar reproducerea mecanică a cuvintelor și tiparelor sonore. Orice mașină ar putea să o facă. Așteptările în ceea ce ține de vorbire, scris și citit se manifestă în toate interacțiunile umane. A învăța să vorbești, să scrii și să citești înseamnă să dobândești abilități. Înseamnă să devii conștient de contextul pragmatic al relațiilor interumane care implică vorbitul, scrisul și cititul. (...) Perspectivele unor forme noi de a ne afirma ca ființe umane necesită mai mult, mult mai mult decât alfabetizare.

Paradoxul epocii este surprins în finalul cărții lui Mihai Nadin. Analfabetismul este efectul multor alfabetizări corespunzând diversificării activităților omului cu toate pericolele și inegalitățile cu care se confruntă și se află abia la început. Un semnal de alarmă pentru lumea contemporană și o multitudine de soluții de contracarare!

O carte de 950 de pagini, în format academic. Monumentală, așadar, și prin dimensiune! Numai că distinsa editoare, doamna Lavinia Spandonide, nu produce carte „la kilogram”, dar cu fiecare nouă apariție editorială amplifică rafinamentul intelectual, marea virtute a Editurii Spandugino.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog