Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Un excurs onomastic în spațiul public românesc actual

Maria-Mara IGNAT

Alte articole de
Maria-Mara IGNAT
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXVI, 2016

Pentru tipar

Astfel se intitulează noul volum semnat de Oliviu Felecan. Apărută la Cluj-Napoca (Editura Mega / Editura Argonaut, 2013, 205 p.), lucrarea unifică studiile care au fost prezentate în cadrul unor conferințe și congrese internaționale, având ca domeniu comun de cercetare onomastica.

Lucrarea cuprinde două mari părți: prima, intitulată Antroponimie: între tradiție și inovație, prezintă evoluția numelor de persoană pornind din perioada romanizării și ajungând în contemporaneitate, iar a doua parte, Onomastica din spațiul public românesc, înfățișează problematici precum numele firmelor și ale lăcașurilor de cult. Totodată, cele două direcții de cercetare sunt precedate de o Introducere, cu rolul de a clarifica noțiunile teoretice care stau la baza analizei din întregul volum.

Capitolul întâi al primei părți, numit Un excurs diacronic în antroponimia spațiului carpato-danubiano-pontic, se remarcă printr-o adevărată originalitate în ceea ce privește actul numirii. În acest sens, Oliviu Felecan prezintă o cronologie a numelor din perioada dacică și romanică până în contemporaneitate. Această expunere are ca scop evidențierea influențelor puternic exercitate asupra limbii în uz și, implicit, asupra onomasticii, atât din partea popoarelor învecinate, cât și a celor migratoare, care și-au lăsat amprenta îndeosebi asupra apariției supranumelor și a numelor creștine. Așa cum arată autorul, procesul de romanizare se resimte puternic asupra sistemului denominațional românesc, întrucât numele latine au fost preluate fie direct, pe cale cultă sau populară, fie indirect, prin intermediul limbilor romanice (italiană, spaniolă și franceză), devenind „o componentă indispensabilă a sistemului antroponomastic românesc” (p. 39).

Antroponime romanice în spațiul maramureșean contemporan este un studiu în care profesorul băimărean urmărește influențele limbilor romanice asupra antroponimiei actuale în nord-vestul României, zonă multietnică (conviețuiesc români, maghiari, ucraineni, țigani, germani) și pluriconfesională (ortodocși, romano-catolici, greco-catolici, reformați, neoprotestanți etc.). În acest sens, se remarcă coexistența prenumelor preluate din limba latină și împrumutate din limbile italiană, spaniolă, franceză și portugheză. În cazul primei categorii, prenumele pot fi adaptate fonetic și morfologic la sistemul românesc sau păstrate în varianta lor inițială, neromanizate. Contactul lingvistic și cultural își pune amprenta la nivelul denominației actuale din Maramureș și prin faptul că se observă existența prenumelor duble sau triple în a căror componență elementul străin occidental, adaptat sau nu limbii române, se îmbină cu cel tradițional: Davide Andrei, Miguel Daniel, Alessandro Ionuț etc., dovedindu-se încă o dată puternica influență romanică regăsită la toate etniile din zona cercetată.

Capitolul Contactul lingvistic româno-romanic actual, reflectat în antroponimie pune în lumină ideea conform căreia puternica mobilitate a indivizilor se răsfrânge asupra numelor aflate într-o continuă schimbare. Dinamica acestui produs lingvistic este dată de preluarea numelor străine cu scop inovativ și combinarea lor cu cele specifice spațiului carpato-danubiano-pontic, depășindu-se, astfel, orice barieră lingvistică și culturală.

În capitolul Numele actuale – între uz și abuz. Reflectarea lor în mass-media autorul aduce în discuție apariția unor prenume novatoare atribuite copiilor din dorința de a-i individualiza, însă fără a se ține seamă de conotațiile acestora și de consecințele alegerii nonconformiste. De asemenea, se observă că în spatele procesului denominativ grăitoare este experiența numitorilor, întrucât, prin exemplele oferite de autor, se resimte nevoia aces-
tora de a ie
și din „normalitate” cu scopul de a se evidenția sau, în cazul vedetelor, de a se deosebi de ceilalți.

Din perspectivă sociolingvistică, Oliviu Felecan recunoaște trei funcții „simbolice” ale prenumelor neobișnuite: o funcție separatoare, având rolul de a-i individualiza pe purtători, o funcție unificatoare, ce reunește purtătorii unor nume de botez, și o funcție de prestigiu, referitoare la statutul oamenilor în societate, făcând distincție între cei aflați în vârful ierarhiei sociale și cei situați la baza acesteia. De asemenea, se observă faptul că nominația inovativă este încurajată de mass-media, îndepărtând numitorii de principiul religios străvechi existent în Antichitatea romană – nomen est omen. În lipsa acestuia, actanții onomastici pierd din vedere modul în care cei numiți vor fi percepuți la maturitate.

Capitolul Observații referitoare la unele supranume colective din nord-vestul României are în vedere modul de formare și funcționare a categoriei antroponimice ,,supranumele colective”. Capitolul de față se remarcă printr-un solid fundament teoretic, argumentat riguros cu ajutorul unor exemple relevante atribuite locuitorilor din aria cercetată: comunitățile rurale din județele Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Satu Mare. Supranumele colective identificate vor reprezenta un corpus original adjuvant în studii din domenii precum istoria, sociologia, etnolingvistica etc.

În acest sens, Oliviu Felecan subsumează supranumele colectiv categoriei antroponimelor neconvenționale, întrucât, asemeni poreclirii, supranumirea este un act denominativ neoficial atribuit unei colectivități. Sociolingvistic, trăsăturile supranumelor individualizează, dar și circumscriu acele comunități, descriind astfel „personalitatea” satului respectiv. De asemenea, autorul susține că, în plan semantic, supranumele colectiv este similar poreclei individuale, întrucât reunește următoarele caracteristici: „caracter afectiv, metaforic, motivație semantică, desemnează punctul vulnerabil al celui poreclit” (p. 115). La nivel discursiv, se remarcă ocurența supranumelor colective în absența celor desemnați, întrucât sugerează, de cele mai multe ori, un sens peiorativ.

Onomastica din spațiul românesc actual reprezintă o altă dimensiune investigată în prezenta carte, autorul realizând o analiză complexă a numelor de firme din punct de vedere lexical, semantic și pragmatic.

În capitolul Aspecte socio- și psiholingvistice reflectate în realizarea unei anchete antroponimice autorul începe prin a enunța obiectivul lucrării: punerea în lumină a numelor ,,oficiale, altele decât antroponimele și toponimele” (p. 121.), mai exact, a denumirilor date firmelor de către patronii acestora. În continuare, Oliviu Felecan identifică și analizează părțile componente ale unui chestionar socio- și psiholingvistic aplicabil proprietarilor de societăți comerciale, care să faciliteze cercetarea etimologică a denumirilor acestora. Prin chestionarul de față se urmărește utilizarea anchetei directe, în teren, selectarea informațiilor, procedeul prin care se formulează întrebările, precum și atingerea scopului urmărit.

În studiul Nume de firme din spațiul românesc – perspectivă teoretică, Oliviu Felecan abordează numele de firme din perspectivă sociolingvistică și psiholingvistică, evidențiindu-se, așadar, componentele fundamentale ale acestora: semiotică, gramaticală, lexico-semantică și persuasivă. Autorul analizează modalitatea în care au fost numite diferite firme din România (București, Cluj, Suceava, Maramureș) identificate atât în teren, cât și cu ajutorul website-urilor. Față de termenii specifici perioadei comuniste „aprozar”, „alimentară”, „gostat”, „magazin mixt”, prin care se impunea lipsa concurenței, autorul scoate în evidență flexibilitatea, dar și tendința de diversitate și multilingvism din zilele noastre, prin exemple precum Fuji, MH Turkish Foods, La Șezătoare, Pizza del Baba Novac, Beauty 4 You1.

Tipologia numelor de firme din spațiul public românesc actual are în vedere încadrarea numelor de firme într-o anumită categorie, precum și clasificarea acestora din perspectivă lingvistică. În acest sens, se observă o preferință pentru termenii generici, acumulările de nume proprii, cuvinte și expresii colocviale, neologisme, arhaisme sau cuvinte dialectale, cuvinte din argou sau jargon, cuvinte compuse, calcuri lingvistice. Pe de altă parte, se atrage atenția și asupra originii acestor nume, autorul identificând câteva limbi-sursă de bază: engleza, franceza, italiana, spaniola, germana, latina, precum și combinații între limbi diferite. De asemenea, sunt semnalate și denumiri care imită nume de firme occidentale de prestigiu. Totodată, o importanță aparte are componenta onomastică din cadrul acestor nume, întrucât se observă faptul că numele de societăți includ antroponime, prenume, supranume, hipocoristice, porecle, astronime, zoonime, hodonime, oronime, nume de personaje din istoria națională, nume de personaje mitologice, nume de personaje din filme, nume de personaje literare, religioase, personalități științifice. Autorul însuși atrage atenția asupra acestui aspect, sesizând că „numele poate fi transparent pentru toți vorbitorii (Obama Cafè) ori poate fi opac pentru cei mai puțin ancorați în citadin (Haysam)” (p. 162). De asemenea, numele de firme se poate modifica odată cu schimbarea mentalității actanților onomastici, adaptându-se astfel societății supuse globalizării.

Ultimul capitol, Denumiri ale lăcașurilor de cult din România, ilustrează problematica individualizării mănăstirilor, a bisericilor și a schiturilor prin intermediul termenului „hram”. Oliviu Felecan observă deosebirile existente între bisericile ortodoxe, greco-catolice și romano-catolice, pe de o parte, care se recunosc îndeosebi în funcție de sfântul protector al lăcașului și, implicit, al credincioșilor și bisericilor protestante, neoprotestante și mozaică, pe de altă parte, care sunt numite în funcție de o trăsătură dominantă a credinței lăcașului respectiv. De asemenea, când hramul nu este cunoscut în colectivitate, însă există alți factori, precum nume legate de întemeierea, așezarea lăcașului, culoarea acestuia, o particularitate arhitectonică, un eveniment istoric etc., denumirea va fi atribuită în funcție de aceste aspecte.

Având certitudinea că rândurile de mai sus nu au reușit decât parțial să scoată la lumină importanța aspectelor puse în discuție în prezenta carte și convinși fiind că valoarea acesteia constă în exactitate științifică și în argumentare pertinentă prin analizarea problematicilor legate de onomastică, considerăm această lucrare un instrument util pentru cercetătorii din domeniul antroponomasticii, în special, și al lingvisticii, în general.

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog