Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Redactarea hărților motivaționale – metodă inovatoare în geografia lingvistică

Vasile PAVEL

Alte articole de
Vasile PAVEL
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Motivaţia cuvintelor în momentul creării acestora face parte din procesul complex al identificării, reflectării şi desemnării lucrurilor. Inovaţiile lexicale sunt rezultatul unor activităţi individuale. În remarcabila sa monografie Sincronie, diacronie şi istorie, Eugeniu Coşeriu a arătat că limba funcţionează şi se percepe în vorbire. Savantul român lua acest fapt ca bază a întregii teorii a limbii, ceea ce înseamnă să pornească de la cunoscuta afirmaţie a lui W. von Humboldt că limbajul nu este ergon (produs), ci energia (activitate). E. Coşeriu ia această teză drept fundament epistemologic. Limbajul este definit astfel ca o „activitate creatoare de semne”, şi nu ca „activitate care întrebuinţează semne (gata făcute)” [Coşeriu: 1997, 41-43].

Lingvistica vorbirii, în concepţia lui E. Coşeriu, ţine cont nu numai de principiile generale ale „gândirii în vorbire”, ci şi de principiile de cunoaştere a lucrurilor, plecând de la „posibilităţile limbii în desemnarea, în numirea lucrurilor în situaţii concrete”. Momentul când s-a creat un cuvânt este, în opinia lui Eugeniu Coşeriu, „actul poetic”. Anume „când s-a făcut” un cuvânt, nu „când s-a întrebuinţat” [Coşeriu: 1996, 19, 49].

Inovaţia este astfel expresia libertăţii de creativitate a vorbitorului. Dar e necesar să precizăm că inovaţia, fiind individuală, nu înseamnă că totdeauna a făcut-o un singur subiect. Inovaţia e tot individuală chiar dacă au făcut-o, în mod independent, mai mulţi subiecţi. Hărţile lingvistice ne demonstrează că un cuvânt nou-creat se poate răspândi din diverse centre de iradiere (din diverse puncte cartografice) când sunt condiţii asemănătoare.

Onomasiologia (teoria nominaţiei) cercetează crearea cuvintelor şi a sintagmelor nominative în strânsă legătură cu identificarea de către vorbitor a reprezentărilor (imaginilor senzoriale) ale obiectelor, evocate mintal, deseori în absenţa lor, pe baza percepţiilor anterioare. Astfel, în timpul căutării numelui pentru noul obiect – o necesitate în procesul comunicării –, omul compară, involuntar, prin intermediul asociaţiei de idei, noul obiect cu imaginea percepută anterior a obiectului vechi. În acest fel este găsit, în baza asocierii de formă, de funcţie sau de contiguitate, semnul caracteristic comun pentru lucrurile omogene sau aparent asemănătoare. În consecinţă, este găsit şi cuvântul care denumeşte vechiul obiect. Atare cuvânt e folosit şi pentru noul obiect. Derivatele afixale iau naştere din alte semne glotice (scrumieră < scrum +  suf. -ieră). La fel şi în cazul derivatelor semantice (mălai „porumb” < mălai „mei” – în graiul maramureşean). Derivatele sunt cuvinte motivate. Legătura între cuvântul derivat (motivatul) şi cel primar (motivantul) este transparentă.

Hărţile lingvistice motivaţionale sau de motivaţie au apărut, mai întâi, în Atlasul limbilor Europei (Atlas Linguarum Europae, abreviat ALE), iar apoi şi în Atlasul lingvistic romanic (Atlas linguistique roman, AliR). ALE şi ALiR sunt primele atlase interpretative şi, până în prezent, unicele proiecte de cercetare de o asemenea anvergură.

Atlasul limbilor Europei, publicat până acum în nouă volume (1983-2015), este un atlas interpretativ, care utilizează deopotrivă metode tradiţionale şi inovatoare. Printre cele dintâi trebuie menţionate onomasiologică şi semasiologică. În schimb, redactarea hărţilor de motivaţie este o „metodă inovatoare de interpretare” a datelor lexicale. Ea merge dincolo de interesul pentru etimologie şi caută „cauzele, motivaţia desemnării anumitor obiecte” [Viereck: 2003-2004, 328].

Atlasul limbilor Europei cuprinde răspunsuri (cuvinte, sintagme nominative) dintr-o reţea de 2631 de localităţi anchetate, din cadrul celor şase familii de limbi existente pe teritoriul european, din Islanda până la munţii Ural: indo-europene, altaice, semitice, uralice, caucaziene, la care se adaugă basca. Este primul atlas lingvistic continental, ale cărui frontiere sunt doar cele geografice. Acest atlas este un proiect iniţiat acum patru decenii. La cea mai recentă întrunire a Comitetului editorial, ţinută la Sofia (Bulgaria), în luna mai 2015, au fost prezentate şi discutate câteva hărţi, cu interpretările de rigoare, destinate a fi publicate în volumul 10. De vreo 12 ani preşedintele Atlasului este profesorul Nicolae Saramandu (Bucureşti, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române).

Hărţile onomasiologice şi motivaţionale sunt consacrate lexicului, cuprinzând date referitoare la sfere semantice precum fenomene atmosferice, plante, animale, configuraţia terenului, ocupaţii omeneşti, familia etc.

Atlasul limbilor Europei şi Atlasul lingvistic romanic deschid noi orizonturi pentru studiul contrastiv-tipologic al limbilor. ALE şi ALiR oferă „o tipologie” riguroasă a limbilor vorbite în Europa, în temeiul constatării, de către autorii elaborării şi interpretării hărţilor, a unei „mentalităţi comune” la vorbitorii de idiomuri diferite. Înţelegerea acestei probleme decurge astfel din studiul motivaţiei cuvintelor, ale căror rădăcini (baze onomasiologice) ţin de epoci străvechi. Interesul ştiinţific pentru investigaţiile privind fenomenul motivaţiei este ilustrat în baza hărţilor lingvistice motivaţionale, acestea cuprinzând variate şi multiple răspunsuri înregistrate de la informatori, analizate şi comentate pe larg de către autorii ALE.

Cunoscutul lingvist italian Mario Alinei semnează în acest sens mai multe studii, printre care şi cel cu privire la denumirile curcubeului [Alinei: 1997].

Nicolae Saramandu şi Manuela Nevaci constată că în dialectele europene, la originea motivaţiei termenilor pentru „spic” stau două motiveme de bază (două tipuri de motivaţie):

1) „ascuţit, tăios”, „ţepos, spinos”, tip caracteristic limbilor indo-europene, şi

2) „cap, capăt, proeminenţă, vârf”, tip caracteristic, în general, limbilor neindo-europene [Saramandu, Nevaci: 2005-2007].

Atunci când motivaţia devine netransparentă, apare fenomenul „remotivării”, precum în fr. tête „cap” (< lat. testa), la fel, în engl. head, la origine: „cap” [Idem, 223].

Referindu-se la aspectele motivaţionale în harta „Caiet” din ALE, Manuela Nevaci şi Carmen Ioana Radu (Bucureşti) consemnează nouă tipuri de motivaţie, luându-se în seamă, bineînţeles, istoria cunoaşterii scrisului, şi anume:

1) „împăturit în patru”, ceea ce înseamnă la origine „pergament împăturit în patru” (suport material pe care se scria). În Europa, limbile în care se scria în Antichitate erau greaca şi latina. De la aceste două mari limbi de cultură s-a şi pornit cercetarea denumirilor pentru „caiet”. În greaca actuală, cel mai răspândit termen este tetradion, formă diminutivală din termenul vechi grecesc tetras „patru” (deci, pergament împăturit în patru). Acesta este „primul strat etimologic şi, totodată, motivaţional” [Nevaci, Radu: 2012, 310].

Alte tipuri (motiveme): 2) „a păstra laolaltă, a coase” (al doilea strat etimologic şi motivaţional); 3) „scoarţă de copac”; 4) „a scrie”; 5) „hârtie”; 6) „cămaşă, teacă” etc. [Idem, 312-317].

În baza hărţii „Miriapod”, pe care acum două decenii am elaborat-o pentru Atlasul lingvistic romanic, vol. al II-lea, s-a constatat că în limbile romanice din Europa la originea motivaţiei se află motivemul „(animal) cu multe perechi de picioare, lăbuţe”, cf.: fr. mille-pattes, millepieds, it. centogambe, sp. siemies, cat. centcames ş. a. [Pavel, Berejan: 2001, 319-337].

Hărţile de motivaţie din ALE şi ALiR oferă un model de interpretare pentru hărţile din atlasele naţionale şi regionale, inclusiv pentru studiul varietăţii şi similitudinii motivaţiei în procesul desemnării obiectelor.

Motivaţia e pusă în legătură cu forma internă ca manifestare abstractă a semnului reprezentării obiectului, cu asociaţia de idei şi cu percepţia unei posibile unităţi a lucrurilor. Formele interne pot fi dintre cele mai diverse. Cf. pentru „craniu” cuvintele cunoscute în graiurile de la est şi nord de Prut: tigvă (< bg., sb. ticva „dovleac”, comp. şi ucr. ticva, rus. tâcva; scăfârlie (< scafă), curcubetă, veşcălie, oala capului, bostan). Aceste exemple vorbesc despre faptul că varietatea diatopică în domeniul lexicului este determinată în bună măsură de diversitatea reprezentărilor metaforice, care au stat la baza formării unităţilor lexicale, „Limba unui popor este expresiunea modului de a simţi şi de a vedea lumea” [Șăineanu: 1887, 134]. Forma internă a cuvântului florar, numele popular al lunii mai, indică motivul pentru care luna mai este numită florar: în concepţia vorbitorilor de limbă română mai e luna florilor.

Variaţia de forme interne abundă la nivelul imaginilor primare concrete. Pentru capitolul (discul) florii-soarelui, în care sunt împlântate seminţele, în graiurile de la est şi nord de Prut au fost atestaţi peste 35 de termeni (baze onomasiologice): táblă (după tablá „tavă de servit”, cu accentuare modificată), pălărie, căciulă, cuşmă, şleapcă, caschetă, cap, căpăţână, pită, turtă, sită ş. a., toate aceste lexeme fiind urmate de determinante (caracteristici onomasiologice): pălărie de răsărită, turtă de soreancă etc., care precizează sensul termenilor indicaţi mai sus [ALM, II/2: 1973, h. 921]. Prin urmare, varietatea de termeni o constatăm la nivelul motivului = al semnului motivant concret (pălărie de răsărită, căciulă, pită, turtă de soreancă), dar este similară la nivelul motivemului –  al tipului de semn motivant, exprimat prin formula-tip „obiect rotund şi plat” plus numele plantei în general. Motivemul aparţine nivelului emic (al abstracţiei) şi corespunde unei clase de semne motivante similare.

Pentru aprofundarea investigaţiilor în domeniul teoriei motivaţiei, implementarea metodei inovatoare de redactare şi interpretare a hărţilor lingvistice de motivaţie oferă posibilităţi enorme. Sunt încercări de a pune în practică şi termeni noi: iconimie pentru motivaţie, iconim pentru motivant, iconomastică pentru disciplina ştiinţifică în devenire, lingvistică motivaţională, termen utilizat mai des în lingvistica românească.

 

Bibliografie:

1. ALM, II/2 = Atlasul lingvistic moldovenesc, vol. II, partea 2. Lexicul: Corpul omenesc. Familia de Vasile Melnic; Agricultura de Vasile Pavel, Editura Cartea Moldovenească, Chișinău, 1973.

2. M. Alinei, Magico-Religious Motivation in European Dialects: a Contribution to Archaeolinguistics. În: Dialectologia et Geolingvistica, 1997, nr. 5, p. 3-30.

3. Eugeniu Coșeriu, Lingvistica integrală. Interviu realizat de Nicolae Saramandu, Editura Fundaţiei Culturale Române, București, 1996.

4. Eugeniu Coșeriu, Sincronie, diacronie şi istorie. Problema schimbării lingvistice, Editura Enciclopedică, București, 1997.

5. Emanuela Nevaci, Ioana Radu, Aspecte motivaţionale în harta „caiet” din Atlas linguarum Europe (ALE). În: Lucrările celui de-al XIV-lea Simpozion Internaţional de Dialectologie (Cluj-Napoca, 16-17 sept. 2010): Argonaut, Scriptor, 2012.

6. Vasile Pavel, Silviu Berejan, Les designation du mille-pattes. În: Atlas Linguistic Roman (ALiR). Vol. al II-lea. Commentaries. Roma: Instituto Poligrafico e Lecca dello Stato, Libreria dello Stato, 2001, p. 319-337.

7. N. Saramandu, E. Nevaci, Hărţi lingvistice motivaţionale. În: Fonetică şi Dialectologie, 2005-2007, nr. XXIV-XXVI, p. 221-228.

8. L. Șăineanu, Încercare asupra semasiologiei limbei române. Studie istorice despre transiţiunea sensurilor. Tipografia Academiei Române, București, 1887.

9. W. Viereck, Atlasul limbilor Europei (Atlas Linguarum Europae). În: Fonetică şi Dialectologie, 2003-2004, nr. XXII-XXIII, p. 327-332.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog