Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

COŞERIANA

João de Barros și Antonio Nebrija (plecând de la notiţele lui Eugeniu Coşeriu)

Johannes KABATEK

Alte articole de
Johannes KABATEK
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

1. Introducere

Rândurile următoare suferă de două defecte fundamentale: în primul rând, sunt oarecum incomplete, date fiind limitările spaţiale; în al doilea rând – și este mai grav într-o lucrare omagială în care se presupune că cel care scrie îi face un dar original omagiatului – aceste rânduri sunt doar parţial ale mele. În apărarea mea, în privinţa acestui al doilea aspect, îmi permit să aduc ca argument că ceea ce se va povesti aici, astăzi (nu însă şi în secolul XVI, despre care voi vorbi) s-ar numi plagiat sau furt de idei, și că pe atunci plagiatul articolului putea fi văzut ca aluzie la propriul său conţinut. Să explic: voi vorbi despre relaţia între două texte, gramatica castiliană a lui Nebrija și Gramática da língua portuguesa a lui João de Barros, publicată în 1540. Ideea acestei comparaţii i-o datorez lui Eugeniu Coșeriu2, care nu doar că a avut intenţia de a scrie o lucrare pe această temă, ci, în plus, a stabilit deja o concordanţă exhaustivă de comparare a unor pasaje din ambele lucrări. Lucrarea a rămas, ca multe alte opere coșeriene care se găsesc sub formă de manuscris în Arhiva Coșeriu din Tübingen, nepublicată. În cazul comparaţiei Nebrija / Barros există o istorie personală a relaţiei cu manuscrisul, întrucât nu doar că am participat la un curs de-al lui Coșeriu unde a vorbit despre această temă, ci apoi am pregătit pentru un curs de-al lui Brigitte Schlieben-Lange, despre Clasici ai lingvisticii portugheze, o expunere despre Barros și Nebrija. Chiar de atunci am vrut să public această lucrare, mai întâi în colaborare cu Coșeriu, iar apoi, după moartea lui, ca operă postumă. Și m-am gândit că acest omagiu ar putea fi o bună ocazie pentru a-mi relua îndatorirea, mai ales că Rafael Cano s-a ocupat în nenumărate ocazii de Nebrija, între altele la un colocviu la Tübingen în 2005 (a se vedea Cano, 2008), una dintre numeroasele și agreabilele ocazii de întâlniri mutuale. Ideea fundamentală a acestei lucrări este următoarea: istoriografia portugheză îl consideră până acum pe João de Barros, celebru gramatician portughez din secolul al XVI-lea, ca unul dintre marii umaniști și fondatori ai tradiţiei gramaticale portugheze. Se obişnuieşte ca gândirea sa să fie prezentată ca originală, nu fără rădăcini în tradiţie, bineînţeles, din care face parte tradiţia greco-latină, cea medievală și cea renascentistă de la Nebrija și maeștrii săi italieni. Este menţionat alături de Fernão de Oliveira, celălalt gramatician portughez din epoca sa (a cărui gramatică, nepomenită de Barros, care se autonumeşte primul gramatician al limbii portugheze, este anterioară), subliniindu-i-se superioritatea: Pela riqueza da sua reflexão sobre o fenómeno misterioso da linguagem, meio privilegiado de comunicação humana, João de Barros parece ser, com efeito, o maior dos gramáticos e ‘protolinguistas’ do Renascimento português, participante activo nas grandes criações do Humanismo Europeu3 (Buescu, 1978, 73). În contradicţie cu această opinie, Coșeriu ne învăţa că ideile gramaticale ale lui Barros proveneau practic toate din gramatica castiliană a lui Nebrija și că gramatica sa, în ample pasaje, nu făcea altceva decât să îl parafrazeze pe Nebrija. În propriile mele analize ale textelor mi-am dat seama că Barros îl urma pe Nebrija, chiar atunci când limba portugheză ar fi cerut alte exemple sau o altă descriere. Cu toate acestea, în lumea lusofonă se continuă minimalizarea influenţei lui Nebrija asupra lui Barros:

Percebe-se, logo numa primeira leitura, uma aproximação muito grande entre a Gramática de João de Barros e a obra do espanhol Antonio de Nebrija. Não se pode, porém, simplesmente dizer que se trata de um plágio ou mera tradução ou mesmo uma adaptação, pois, em diversos pontos, há diferenças que revelam um paciente trabalho de reflexão sobre a língua portuguesa. E o próprio estilo ou forma de apresentação diverge em função dos objetivos propostos: enquanto Nebrija teve uma preocupação doutrinária ou especulativa, João de Barros manifestou uma intenção pedagógica ou normativa. Além disso, é de pressupor que muitas das coincidências entre os dois autores se debe ao fato de ambos utilizarem algumas fontes comuns, sobretudo as gramáticas latinas que lhes servem de modelo4 (Monteiro, 1999, 37).

În faţa acestui tip de afirmaţii care nuanţează coincidenţele dintre ambii autori, obiectivul meu este să demonstrez – sprijinindu-mă pe analiza realizată de Eugeniu Coșeriu și pe propria mea comparare a textelor – că există mai mult decât o „aproximação muito grande” între João de Barros și Nebrija: voi demonstra că gramatica lui João de Barros are, în faţa celei realizate de geniul lui Nebrija, mult mai puţine lucruri originale și că acolo unde Barros introduce idei proprii, ajunge chiar să se înşele. A-i face dreptate lui João de Barros implică în același timp să i se facă autorului primei gramatici portugheze, Fernão de Oliveira, care apare faţă de Barros, în ciuda faimei mult mai mari a acestuia din urmă, ca un autor extrem de original și inovator și care ar merita să fie recunoscut în istoriografia lingvistică chiar şi dincolo de cea lusitană (cf. Coseriu, 1975, Schlieben Lange, 1994).

 

2. Opera lingvistică a lui João de Barros

Umanistul João de Barros, numit și O Grande sau Tito Lívio Português pentru opera sa istoriografică, a marcat istoria lingvisticii portugheze graţie unei serii de opere cu caracter didactic și apologetic. Astfel, în lucrarea sa Cartinha, publicată înaintea gramaticii din 1540, care urmează modelul altor cartinhas anterioare ale altor autori (Buescu, 1969, 13), propune un scurt text despre învăţarea limbii materne, în fond niște reguli de pronunţare a silabelor și o serie de texte religioase ca exerciţii de lectură. Îi urmează Grammática, din 1540, însoţită de faimosul text apologetic Diálogo em Louvor da nóssa Linguágem, cu care Barros se alătură mișcării europene a dialogurilor apologetice precum cele ale lui Sperone Speroni, ale lui Joaquim du Bellay sau ale lui Juan de Valdés, aducând ca argument pentru supremaţia portughezei asupra celorlalte limbi romanice („franceza, precum italiana, par a fi vorbite mai degrabă de femei”) acea „gravidáde” a sa: „A linguágem portuguesa, que tenha esta gravidáde, nam pérde a força pera declarar, mover, deleitar e exortár a parte a que se inclina, seja em qualquér género de escritura” (Barros, 1540/1971, 83)5. Gramatica este cunoscută mai ales sub forma primei sale ediţii moderne a lui José Pedro Machado, publicată în 19576, și ediţia posterioară, împreună cu celelalte opere lingvistice, de Maria Leonor Carvalhão Buescu, din 1969, cu reeditarea, incluzând facsimil, din 1971.

Ediţia lui Machado conţine un scurt cuvânt înainte în care acesta comentează în mod critic tăcerea lui Barros faţă de existenţa gramaticii lui Oliveira, care a fost profesor al fiilor lui Barros și a cărui operă cu greu ar fi putut trece neobservată de Barros.

 

3. Barros și Nebrija în operele lui Carvalho Buescu

Imaginea lui Barros în lusitanologie – așa cum se reflectă şi în paragraful lui Monteiro citat mai sus – se datorează în mare parte operei amintitei Maria Leonor Carvalhão Buescu, care a dedicat o serie de studii gramaticienilor portughezi din secolele XVI și XVII și care este considerată până astăzi cea mai importantă referinţă pentru gramaticografia lusitană a acestei epoci7. Într-o antologie de texte ale lui Barros din 1969, care conţine o parte din gramatică, dedică și două pagini relaţiei dintre Barros și Nebrija, iar în operele care îi urmează (Buescu, 1978, 1999, 1984a, 1984b, 1984c) îl menţionează din nou pe Nebrija în diferite ocazii. Capitolul Barros și Nebrija în introducerea la operele lingvistice (Barros, 1540/1969, 29-30) discută pe scurt relaţia dintre cei doi gramaticieni, cu următoarea argumentare:

se pleacă de la faptul că gramatica lui Nebrija este sursa principală a lui Barros („Considera-se geralmente a Gramática de la Lengua Castellana de António de Nebrija como a principal fonte de João de Barros”, p. 29 [„Se consideră în mod general Gramática de la Lengua Castellana a lui Antonio Nebrija ca sursă a lui João de Barros”]);

se acceptă inclusiv că gramatica lui Barros este „replica portugheză a lui Nebrija”: „Barros conheceu e analisou certamente a obra do predecesor castelhano e nela colheu muitos elementos que viria a aproveitar na sua obra.” (ibidem). [„Barros a cunoscut și a analizat cu siguranţă opera predecesorului său castilian și în ea a întâlnit multe elemente pe care le-a folosit în opera sa”];

totuși această primă acceptare este doar punctul de plecare pentru o argumentare contrară. Textul continuă cu un conector concesiv: „No entanto não é possível considerar a Gramática de Barros meramente como uma adaptação da de Nebrija.” (p. 29). [„Totuși nu este posibil să se considere gramatica lui Barros ca o simplă adaptare a celei a lui Nebrija”].

Urmează apoi o listă de argumente care subliniază diferenţa dintre ambele opere:

se afirmă că Nebrija demonstrează mult mai clar un model al gramaticii latine, evitat la Barros din motive didactice (se vorbește despre lipsa intenţionată de erudiţie la Barros);

se spune că, faţă de Barros, Nebrija este aproape un gramatician al limbii latine;

se spune că există o serie lungă de capitole diferite;

se spune că acea „comparaţie detaliată”, acel „paralelism extins” dezvăluie o autonomie a textului lui Barros care „não permite considerar a sua gramática como uma tradução ou uma adaptação da castelhana” (p. 30) [„nu permite ca gramatica sa să fie considerată o traducere sau o adaptare a celei castiliene”];

se concluzionează că suntem în faţa a două personalităţi diferite: „Nebrija é o gramático especulativo, o cientista da linguagem; Barros é o mestre, e o pedagogo”. [„Nebrija este gramaticianul speculativ sau cercetătorul știinţific al limbii. Barros este profesorul, este pedagogul”].

Schema argumentativă a textului lui Carvalhão Buescu este deci următoarea: toată lumea ştie și este de acord cu faptul că gramatica lui Barros este bazată pe cea a lui Nebrija. Totuși, uitându-ne bine la ambele lucrări și comparându-le în mod exact, apar numeroase diferenţe între cele două gramatici; nu se vede doar că Nebrija este o sursă a lui Barros, între altele, ci se vede – după aceeaşi Carvalhão Buescu – şi faptul că Barros modifică în mod deliberat textul lui Nebrija, oferind o gramatică mai liberă de latinism și cu un evident obiectiv pedagogic.

În lucrări ulterioare8, autoarea îl va menţiona din nou pe Nebrija, vorbind, de pildă, de postura sa antiarabă, neîmpărtășită de Barros (Buescu, 1978, 67 și Buescu, 1984a, 71). Totuși se pare că uită de „comparaţia detaliată” a celor două opere când vorbește de pasaje și de idei fundamentale ale gramaticii lui Barros în mod evident adoptate de la Nebrija, fără a menţiona acest fapt și interpretându-le ca și cum ar fi idei proprii ale lui Barros. Astfel, în Buescu, 1978, p. 64-66, se găsește o enumerare a unei serii de fenomene cu următorul comentariu:

Verifica-se [...] que as principais inovações románicas em relação ao latim foram ou claramente discernidas ou, pelo menos, pressentidas por Barros (Buescu, 1978, 65)9.

În continuare se vorbește despre existenţa articolului, despre dispariţia declinării, a formelor perifrastice, a reducerii claselor de conjugare etc., și modelul de la care se adoptă totul este eludat. În cele din urmă, în Buescu, 1984a, se reia textul din Buescu, 1978, dar se adaugă mai multe argumente în favoarea independenţei textului lui Barros.10 Se insistă pe faptul că baza argumentării este „compararea detaliată” (1984a, 93). Printre argumente sunt următoarele:

lipsesc „capitolele II și III”, rămânând neclar faptul dacă face referire la cărţile II și III, amplu reproduse la Barros, sau la capitolele primei cărţi;

câteva aspecte ale gramaticii se tratează în locuri diferite la Barros;

există o oarecare diferenţă în clasificare (de ex., nouă părţi ale discursului la Barros în loc de zece); există alte exemple și dispunerea materiei are „uma clareza maior”, [„o claritate mai mare”] (ibidem, p. 91).

 

4. Comparaţia Nebrija – Barros

Faţă de concluziile lui Carvalhão Buescu, confruntarea celor două gramatici realizată de Eugeniu Coșeriu ajunge la un rezultat cu totul diferit: mare parte a gramaticii lui João de Barros este o adaptare directă a gramaticii castiliene a lui Nebrija. Din păcate, Coșeriu nu a lăsat posterităţii o interpretare exhaustivă și o evaluare a filiaţiei celor două opere, dar am patru mărturii ale sale11 din care se poate determina nu doar care a fost părerea sa, ci și ceea ce mi se pare o judecată mult mai nimerită decât cea a lui Carvalhão Buescu:

un tabel pe trei pagini scrise de mână conţinând echivalenţele exacte ale capitolelor ambelor opere;

o scurtă notă sub acest tabel;

un tabel de 34 de pagini pe două coloane scrise la mașină cu alăturarea textelor corespondente;

notiţele mele de la cursuri și amintirile despre unele comentarii personale.

Reproducem în continuare tabelul complet al corespondenţelor ambelor opere stabilit de Coșeriu. Este ordonat plecând de la gramatica lui Barros (coloana din mijloc) către sursele din Nebrija (coloana din dreapta). Numerotarea coloanei din stânga este a lui Coșeriu și corespunde unei intenţii de ordonare sistematică a structurii gramaticii lui Barros12:

 

Barros

Nebrija

0.1.

Definição da gramática e as partes dela

I, 1

0.2.

Definição das letras e número delas

I, 5

I.

Da Sílaba e seus acidentes

II, 1

II.

Da Dição

III

0.

[Difinição]

III, 1

1.

[Do nome]

III, 2, 3, 6, 7

1.0.

Do nome e das suas espécies

III, 2,2

1.1.1.

Do nome próprio e comum

III, 2, 2

1.1.2.

Do nome sustantivo e adjetivo

III, 2, 3

1.1.3.

Do nome relativo e antecedente

III, 2, 4

1.2.

Da espécie do nome

III, 3

1.2.0.

[Definição e enumeração]

III, 3, 1

1.2.1.

Do nomepatronímico

III, 3, 2

1.2.2.

Do nome possessivo

III, 3, 3

1.2.3.

Do nome diminutivo

III, 3, 4

1.2.4.

Do nome aumentativo

III, 3, 5

1.2.5.

Do nome comparativo

III, 3, 6

1.2.6.

Dos nomes verbais

III, 3, 8 + III, 5, 3

1.2.7.

Dos nomes participiais

III, 3, 9

1.2.8.

Dos nomes adverbiais

III, 3, 10

1.3.

Das figuras do nome

III, 6, 1

1.4.

Do género do nome

III, 6, 2

1.5.1.

Do número que tem o nome

III, 6, 3

1.5.2.

Dos nomes irregulares

III, 7

1.6.

Dos casos do nome

III, 6, 5

2.

Dos artigos

III, 9

2.7.

Das declinações do nome

III, 5, 4

2.8.

Da formação dos nomes em o plurar

III, 5, 4

3.

Do pronome e seus accidentes

III, 8

3.0.

[Definição e enumeração]

III, 8, 1

3.1.

Da espécia

III, 8, 2

3.2.

Da figura

III, 8, 3

3.3.

Do género, pessoa e número

III, 8, 4-6

4.

Do verbo

III, 10, 11; V, 5, 6, 11 și partea din cartea IV, 3

4.0.1.

[Introd.]

-

4.0.2.

Definição e divisão do verbo

III, 10, 1, + IV, 3, 1

4.1.

Do género do verbopessoal

III, 10, 4 + III, 11, 2

4.1.0.

[Definição e enumeração]

 

4.1.1.

Dos verbos autivos

III, 10, 4 + IV, 3, 2 + III, 11, 2

4.1.2.

Dos verbos neutros

III, 10, 4 + IV, 3, 2

4.1.3.

Dos verbos impessoais

IV, 3, 2 + IV, 3, 3 + III, 11, 2 +

IV, 3, 3

4.2.

Da espécie do verbo

III, 10, 2

4.3.

Das figuras do verbo

III, 10, 3

4.4.

Dos tempos do verbo

III, 10, 6

4.5.

Dos modos do verbo

III, 10, 5

4.6.

Das pessoas e números do verbo

III, 10, 7-8

4.7.

Da conjugação do verbo

III, 10, 9

4.8.

Dalguns suprimentos que temos dos tempos per maneira de rodeio

III, 11

4.9.

Da formação dos verbos per seus tempos e modos

V, 5, 6, 11

4.9.0.

[Introd.]

V, 5, 1

4.9.1.

Dos pretéritos e particípios

V, 6, 4 + V, 11, 2-3

4.9.2.

Das formações

V, 5, 1-2

5.

Do avérbio e suas partes

III, 16

5.0.

[Definição e enumeração]

III, 16, 1

5.1.

Da espécia e figura

III, 15, 2-3

5.2.

Da significação

III, 16, 4

6.

Da preposição

III, 15

6.0.

[Defin.]

III, 15, 1

6.1.

Da figura

III, 15, 2-4

7.

Da interjeição

III, 16, 5

III.

Da Construição

IV y parte del l. III

0.

[Definicão]

IV, 1, 1

1.

[Regras]

 

1.0.

Divisão da construição

– (nu în mod explicit)

1.1.

Da concordância do nome sustantivo com o ajetivo13

IV, 1, 1-3

1.2.1.1.

Do regimento dos verbos

IV, 3, 1-2

1.2.1.2.

Dos verbos impessoais14

IV, 3, 3

1.2.2.2.

Do regimento dos nomes

IV, 4

1.2.3.

Do regimento do avérbio

1.2.4.

Da preposição

III, 15, 3

1.2.5.

Da conjunção

III, 17

1.2.6.

Da interjeição

2.

Das figuras

IV, 5-7

IV.

Da ortografia

I

0.

[Definição e introdução.]

I, 1, 2

1.0.

Das lêteras que temos e da suadivisão

V, 1,1

1.1.

Das lêteras consoantes

I, 4, 3

1.2.

Das lêteras dobradas que usamos

1.3.

Das lêteras numerais

2.

Regras da ortografia

I, 5-6, 9-10

2.1.

[Regrasgerais]

 

2.2.

Reglas particulares de cada lêtera

I, 5-6, 9-10

3.

Dos pontos e distinções da oração

Tabelul demonstrează coincidenţa cvasitotală a cuprinsului lui Barros cu modelul lui Nebrija. Sub tabel apare următoarea notă:

Casi todo lo que trata Barros está tratado en Nebrija. Mucho de lo que trata Nebrija no se encuentra en Barros (Coșeriu, manuscrisul citat)15.

Nu e locul aici să reproducem cel de-al doilea tabel comparativ, cel al textelor înseşi, nici să facem un comentariu exhaustiv al paralelismului, dar vrem să reproducem, ca mostră, câteva paragrafe.

După cum se vede din tabel, structura generală a celor două opere nu este chiar la fel. Barros începe cu o scurtă introducere în care gramatica este comparată cu jocul de șah16 și cu un scurt capitol despre ortografie, temă amplificată în ultimele capitole fără ca sursa directă să fie textul lui Nebrija. Barros, spre deosebire de Fernão de Oliveira în gramatica publicată cu patru ani mai devreme, nu reușește să identifice vocalele nazale, nici opoziţiile pe care le stabilesc. Se vorbește despre funcţia tildei17 în formele abreviate și se spune că de asemenea se pune pe vocale, dar nu i se precizează funcţia și se observă că în această privinţă copiştii „não guardam lei nem regras”18 (Barros, 1940-1957, 65), motiv pentru care nu intră în mai multe amănunte. Prezentarea este nesistematică și conţine câte o observaţie comică, precum atunci când se vorbește de „tão perversa natureza além do nome” (‘natura atât de perversă a numelui’) literei <q>19 (Barros, 1940-1957, 64).

Lipsește aproape toată partea de fonetică și ortografie din primele capitole ale lui Nebrija și se trece apoi, după o scurtă enumerare a literelor, la silabă. Aici se adoptă ideile principale ale lui Nebrija. În unele cazuri coincid până şi exemplele:

I. Os latinos faze màs vezes u~a só sílaba com cinco consoantes, como nestas dições, scobs, stirps.

En el latin tres consonantes pueden silabicarse con una vocal antes della, i otras tres después de ella, como en estas diciones: ‘scrobs’, por el hoio, ‘stirps’, por la planta (I, 9, 2)

În alte cazuri se aleg exemple proprii, dar uneori cu confuzii:

A nossa silaba não passa de três, como vimos nesta dição atrás, livros, as quais servem no princípio, como Príncipe, ou no

fim, como Rainhas.

...de manera que una sílaba no puede tener mas de tres consonantes, dos antes dela vocal i una después della (II, 1,2)

Se pare că aici silaba -nhas din rainhas se consideră în mod greșit formată din trei consoane.

Când Nebrija vorbește de vocale lungi și scurte spunând că limbii castiliene îi lipsește această distincţie, Barros dă un exemplu din portugheză de vocale lungi și scurte:

Espaço de tempo, porque u~as são curtas e outras longas, como nesta dição Bárbora, que a primeira é longa, e as duas são breves, porque tanto tempo se gasta na primeira, como nas duas seguintes... E os Latinos e Gregos sentem melhor o tempo das sílabas por causa do verso, do que o nos sintimos nas trovas...

Tiene esso mismo la silaba longura de tiempo por que unas son cortas i otras luengas, lo cual sienten la lengua griega i latina, i llaman silabas cortas y breves a las que gastan un tiempo en su pronunciación, luengas, a las que gastan dos tiempos: como diciendo corpora, la primera silaba

es luenga, las dos siguientes breves, asi que tanto tiempo se gasta en pronunciar la primera silaba como las dos siguientes. Mas el castellano no puede sentir esta diferencia, ni los que componen versos pueden distinguir las silabas luengas de

las breves, (II, 1, 3)

Nu știm până în ce punct în spatele acestei observaţii se află intuiţia unei mai mari durate a silabei în portugheză decât în spaniolă (pentru acest aspect, să se vadă acum Heinz, 2014) sau pur și simplu este vorba de o confuzie între accent și durată.

În privinţa morfosintaxei, Carvalhão Buescu subliniază meritul lui Barros de a fi recunoscut principalele diferenţe între limbile romanice și latină:

Verifica-se, por outro lado, que as principais inovações românicas em relação ao latim foram ou claramente discernidas ou, pelo menos, pressentidas por João de Barros (Buescu, 1978, 65)20.

Enumeră, între altele, existenţa articolului, dispariţia declinării, formarea perifrastică a gradelor de comparaţie, reducerea conjugărilor, diferenţa de formă și funcţie a timpurilor verbale faţă de latină și apariţia formelor perifrastice în limbile romanice. Buescu îl prezintă aici pe Barros ca și cum el însuși ar fi descoperit toate aceste fenomene; totuși, dacă ne uităm la respectivele pasaje din Barros alături de textul lui Nebrija, impresia se schimbă.

Doar cu titlu de exemplu, iată definiţia substantivului:

[II, 1, 0] Nome, segundo a difinição dos gramáticos, é aquele que se declina per casos sem tempo, sinificando sempre alg~ua cousa que tenha corpo, ou sem corpo.

Que tenha corpo, como homem, pau, pedra. Sem corpo: gramática, ciência, doutrina. E cada um dos nomes tem estes accidentes: qualidade, espécia, figura, género, número, declinação, per casos.

Nombre es una de las diez partes de la oración que se declina por casos, sin tiempos; i significa cuerpo o cosa. Digo cuerpo, como hombre piedra árbol; digo cosa, como Dios anima gramatica. [...]

Los acidentes del nombre son seis: calidad, especie, figura, genero, numero, declinacion por casos. (III, 2, 1)

sau identificarea articolului drept categorie:

II, 2. Artigo é h~ua das partes da oração, a qual, como já dissemos, não têm os Latinos. E vem neste nome artigo de articulus, dição latina, derivada de Arthon, grega, que querdizer ‘juntura de nervos’, a que nós pròpriamente chamamos artelho...

Todas las lenguas, cuantas he oido, tienen una parte de la oración, la cual no siente ni conoce la lengua latina. Los griegos llamanla ‘arthron’; los que la volvieron de griego en latín llamaronle ‘artículo’, que en nuestra lengua quiere decir artejo, el cual, enel castellano, no significa lo que algunos piensan que es una coiuntura o ñudo delos dedos; antes se an de llamar artejo aquellos uessos de que se componen los dedos ... (III, 9)

Paralelismele în foarte multe locuri sunt absolut clare, deși există uneori câte o variaţie în alegerea exemplelor:

[II. 1. 2. 3.] Nome diminutivo é aquele que Tem alg~ua diminuição de nome principal donde se derivou, como de homem, homezinho; de mulher, mulherzinha; de moço, mocinho; de ciança, criancinha...

Diminutivo nombre es aquel que significa disminucion del principal de donde se deriva, como de ombre ombrecillo, que quiere dezir pequeño ombre, de muger mugerzilla pequeña mujer... (III, 3, 4)

Ne atrage atenţia faptul că, în numeroase ocazii, unde Nebrija antepune adjectivele, Barros le postpune (proprio nombrenome próprio; diminutivo nombrenome diminutivo; activo verboverbo activo; impersonales verbosverbo impessoal). Se pare că există o tendinţă generală de a alege un stil mai puţin pronunţat, în acord cu finalitatea mai didactică a textului.21

Uneori exemplificarea lui Barros nu reuşeşte să reproducă în mod adecvat ceea ce a fost exprimat în textul lui Nebrija, ca în următorul exemplu din capitolul despre figurile retorice:

Antítesis quer dizer „postura de lêtera u~ma por outra”, como quando dizemos dixe por disse.

Antithesis es cuando una letra se pone por otra, como diciendo io gelo dixe, por decir io selo dixe; i llamase antithesis, que quiere decir postura de una letra por otra. (IV, 6, 2)

Sunt suficiente aceste exemple pentru a ne crea o impresie, deși foarte generală și puţin detaliată, a relaţiei dintre cele două opere.

 

6. Concluzii

În capitolul despre pronume, João de Barros exemplifică valoarea pronumelui faţă de cea a substantivului propriu cu propoziţia „Eu, João de Barros, escrevo Gramática pera ti, António.” [Eu, João de Barros scriu Gramatica pentru tine, Antonio]. Evident că acest exemplu nu se găsește la Nebrija22, unde totuși găsim numele lui Antonio ca exemplu de nume propriu. Nu știm dacă, prin menţionarea lui Antonio, Barros a vrut să facă aluzie la izvorul din care a băut atâta, dar, examinând notiţele lui Eugeniu Coșeriu și comparând cele două gramatici, este evident că Barros nu doar că s-a inspirat din Nebrija, ci l-a urmat pas cu pas ca model, producând, cu toate acestea, o gramatică mult inferioară modelului castilian – și asta nu doar din motive pedagogice.

Meritul lui Barros rămâne totuși acela de a fi introdus principiile gramaticale în portugheză și de a fi apărat limba portugheză în faţa latinei. Ar fi anacronic să îi reproșăm plagiatul, întrucât concepţiile privitoare la original și copie în secolul al XVI-lea erau total diferite de cele actuale. Și, în parte, trebuie să îi dăm dreptate Mariei Leonor Carvalhão Buescu când insistă atât de mult asupra caracterului pedagogic al gramaticii lui Barros:

João de Barros teve antes de mais nada em vista a facilidade de aprendizagem dos moços portugueses e também daqueles ‘em que tanto obrou a língua portuguesa e que o amor déla ôs traz tantas mil légoas’” (Buescu, 1985a, 93).23

Cu toate acestea, mi se pare că, în ciuda tuturor meritelor lui Barros, prin lucrarea de comparare planificată, dar nerealizată de Eugeniu Coșeriu, acesta a vrut, de fapt, să îi facă dreptate lui Nebrija, a cărui concepţie gramaticală a avut o enormă influenţă în Portugalia, nu doar prin ampla difuzare a Introducerilor..., ci și, chiar dacă sub formă indirectă și redusă, prin intermediul textului lui João de Barros care reproduce părţi din Gramatica limbii castiliene.

Rândurile noastre, limitate aici şi din motive de spaţiu24, nu sunt sub nicio formă la înălţimea lucrării pe care ar fi făcut-o Coșeriu însuşi, dar sper ca şi eu să fi contribuit cât de puţin la această rectificare a istoriografiei lingvistice portugheze pe care el a avut-o în minte și care, fără această scoatere la lumină, ar fi trecut neobservată.

Traducere din limba spaniolă de Cristina BLEORŢU şi Dorel FÎNARU

Note:

1 Chiar şi în interviurile acordate lui Johannes Kabatek şi Adolfo Murguía, Coşeriu spunea: „Fără intenţia de a demonstra neapărat că cineva a copiat, am cercetat tradiţia lui Nebrija. Mi-a atras atenţia faptul că Nebrija, de ex., era încă citat în mod expres de Dubois în Franţa, dar gramaticienii de mai târziu nu-l mai citează. M-am întrebat care a fost influenţa lui Nebrija, constatând că, de ex., João de Barros îl copiază, pur şi simplu.” (Johannes Kabatek şi Adolfo Murguía, A spune lucrurile aşa cum sunt, trad. A. Turculeţ şi C. Bleorţu, sub tipar).

2 „Prin bogăţia reflecţiei sale asupra fenomenului misterios al limbajului, mijloc privilegiat de comunicare umană, João de Barros pare a fi, într-adevăr, unul dintre cei mai mari gramaticieni și «prolingviști» ai Renașterii portugheze, participant activ la marile creaţii ale Umanismului European.” [nota trad.]

3 „Să se observe, la o primă lectură, o asemănare foarte mare între Gramatica lui João de Barros şi opera spaniolului Antonio de Nebrija. Nu se poate totuși doar să spui că este vorba de un plagiat sau de o simplă traducere sau inclusiv o adaptare, întrucât în diferite puncte există diferenţe care demonstrează o îndelungată muncă de reflecţie asupra limbii portugheze. Și propriul stil sau formă de prezentare diferă în funcţie de obiectivele propuse: în timp ce Nebrija a avut o preocupare doctrinară sau speculativă, João de Barros a manifestat o intenţie pedagogică sau normativă. În afară de aceasta, trebuie presupus că multe dintre coincidenţele dintre cei doi autori se datorează faptului că ambii au utilizat surse comune, mai ales gramaticile latine care le servesc de model.” [nota trad.]

4 Cu privire la spaniolă poziţia sa este ambiguă: fuge de comparaţia directă cu portugheza, dar laudă moderat spaniola: „Çerto é que a lingua castelhanamuito melhór é que o vasconço de Biscaia e o çeçeár [çigano] de Sevilha, as quáes nam sepódem escrever.” (Barros 1540/1971: 81 [‘Este adevărat că limba castiliană este mult mai bună decât basca din Vizcaya și ceceo-ul [çigano] din Sevilla, în care nu se poate scrie’]; în ediţia din 1971 lipsește adjectivul „çigano”, adăugat în ediţiile posterioare din Diálogo; cf. şi García Martín 2003:116). Carolina Miachaelis de Vasconcelos a citat acest pasaj ca dovadă timpurie a ceceo-ului din Sevilla, până când Amado Alonso (1953: 2-4) a clarificat că Barros nu făcea referire aici la ceceo, ci la vorbirea ţiganilor în general și că citatul nu era o probă a existenţei ceceo-ului din Sevilla în 1540. Şi clarifică, în plus, că motivul principal al citatului este de a sublinia că „spaniola este cu siguranţă mai bună decât basca sau că ceceo-ul din Sevilla nu este atât de bun ca portugheza.”(ibidem).

5 Machado o prezintă ca fiind a treia ediţie, ţinând cont de cele două ediţii din 1540.

6 Pentru secolele următoare, a căror gramaticografie a fost aproape uitată, se poate consulta lucrarea lui Schäfer-Priess (2000).

7 Trebuie menţionat aici în primul rând capitolul despre Barros din Buescu 1978; în Buescu 1984 se găsește, fără menţionarea versiunii anterioare, o versiune mai amplă a aceluiași text.

8 [„Se dovedeşte [...] că principalele inovaţii romanice în relaţie cu latina au fost clar distinse sau au fost măcar întrevăzute de Barros” – nota trad.]

9 Se pare că au existat reacţii la textul din 1978, care au făcut ca autoarea să insiste asupra acestui aspect. Nu ştiu dacă a avut vreo legătură în această privinţă o posibilă reacţie a lui Coșeriu, care se ocupă în această perioadă de gramaticografia portugheză și publică, în 1975, studiul său despre gramatica lui Fernão de Oliveira în care îl menţionează pe Barros cu referire la Nebrija ca pe un „bloßer Nachahmer”, un ‘pur imitator’ (p. 68).

10 Cele două tabele se găsesc în Arhiva Coșeriu la numărul A XX 6, v. www.coseriu.de

11 Titlurile lui Barros, cu accente adăugate, corespund ediţiei lui Machado; ceea ce e adăugat de Coșeriu între paranteze drepte este uneori în spaniolă, alteori în portugheză în manuscris și le-am unificat.

12 [‘Aproape tot din ceea ce tratează Barros este tratat la Nebrija. Mult din ceea ce tratează Nebrija nu se găsește la Barros’, nota trad.]

13 Să ne reamintim că peste secole Saussure va folosi aceeaşi comparaţie în celebrul său Curs de lingvistică generală (nota trad.).

14 Tilda este un semn diacritic de forma unui s de tipar culcat, pus deasupra unei litere. Se folosea pentru indicarea abrevierilor în latina medievală, în portugheză se foloseşte pentru a indica nazalizarea unor vocale şi în spaniolă pentru a indica palatalizarea lui n (ñ) (nota trad.).

15 [‘Nu păstrează o lege, nici reguli’ – nota trad.]

16 Monteiro (1999) observă că „João de Barros deve ter sofrido uma forte influência dos ortografistas italianos, que preconizavam a conformidade da escrita com a pronúncia, aliada ao conservadorismo de Nebrija que, embora também defendesse o mesmo princípio, manteve-se bastante sóbrio quanto a inovações.” [‘João de Barros trebuie să fi suferit o influenţă puternică a specialiștilor în ortografie italieni, care preconizau conformitatea scriiturii cu pronunţia, aliată conservatorismului lui Nebrija care, deși apăra același principiu, se menţine destul de sobru când [e vorba de] inovaţii.’] Acesta greșește atât în privinţa specialiștilor în ortografie italieni (principiul că trebuie să se scrie cum se vorbește se întâlneşte la Nebrija și este destul de comun în acea perioadă), precum și în privinţa așa-zisului „conservatorism” al lui Nebrija.

17 Vezi nota 9.

18 Ar trebui, în afară de conţinut, să se compare „tradiţiile discursive gramaticale” ale ambilor autori în sensul construcţiei discursului (cf. Cano 2008).

19 Este vorba, de fapt, de un exemplu nu prea fericit ales, întrucât Barros vrea să ilustreze agramaticalitatea propoziţiilor fără pronume. La început reușește să definească ce este un pronume cu exemplul Eu escrevo esta Gramática para ti. Apoi adaugă nume proprii pentru a indica faptul că pronumele înlocuiesc substantivele proprii („Eu, João de Barros, escrevo Gramática pera ti, António”). Și în a treia etapă, elimină pronumele pentru a demonstra că fără pronume propoziţia devine „imperfectă”, adică agramaticală („João de Barros escrevo Gramática pera António), deși, în mod evident, agramaticalitatea nu rezultă din lipsa pronumelor, ci din lipsa concordanţei verbului.

20 Caracterul didactic este subliniat, cum observă Nagel 1971, de contextul operei, care în 1540 e publicată împreună cu Cartinha, cu Diálogo em louvor da nossa linguagem şi cu Diálogo da viçiósa vergonha. Trebuie menţionat că, cu doi ani înainte, Barros deja publicase o scurtă gramatică latină, bogat ilustrată și cu scopuri exclusiv didactice (Barros cca 1538).

21 Într-adevăr aceste pagini sunt doar un prim pas spre o lucrare exhaustivă pe această temă. Vom lăsa pentru un alt studiu publicarea colaţionării complete și o dezbatere exhaustivă a problemei dacă este sigur, cum spune Buescu 1984a: 93, că Barros a folosit, în afară de gramatica lui Nebrija, numeroase surse clasice și bibliografie gramaticală romanică de la începutul secolului al XVI-lea.

 

Bibliografie:

1. Amado Alonso (1952): „O cecear cigano de Sevilla”, Revista de Filología Española 36, 1- 5.

2. Jõao de Barros (cca. 1538): …Grammatices rudimenta, [ed. facsímil online: http://purl.pt/25000, ed. por Maria Leonor Carvalhão Buescu, în Arq. do Centro Cultural Português, Paris, IV, 1972, 93-140]

3. João de Barros (1540/1957): Gramática da língua portuguesa, ediţia a 3-a, organizada por José Pedro Machado, Lisabona.

4. João de Barros (1540/1971). Gramática da língua portuguesa; Cartinha, Gramática, Diálogo emlouvor da nossa linguagem e Diálogo da Viciosa Vergonha. Reprodução facsimil, leitura, introdução e anotação por Maria Leonor Carvalhão Buescu, Lisabona, Faculdade de Letras, 1971.

5. Maria Leonor Carvalhão Buescu (1978): Gramáticos portugueses do século XVI, Lisabona, Instituto de Cultura Portuguesa.

6. Maria Leonor Carvalhão Buescu (1984a): Historiografia la Língua Portuguesa, Lisabona, Sá de Costa.

7. Maria Leonor Carvalhão Buescu (1984b): Babel ou A ruptura do signo: a gramática e os gramáticos portugueses do século XVI, Lisabona, Imprensa Nacional; Casa da Moeda.

8. Maria Leonor Carvalhão Buescu (1984c): „Primeiras descrições gramaticais do Português” în S. Auroux K. Koerner H. Niederehe K. Versteegh (eds) Histoire des Sciences du Langage. Manuel international d’histoire des etudes linguistiques des origines à nos jours, Handbook of Linguistics and Communication Science, Berlin, De Gruyter.

9. Rafel Cano Aguilar (2008): „Los gramáticos españoles del Siglo de Oro: ¿tradición discursiva, lengua especial…?”, în J. Kabatek (ed.), Sintaxis histórica del español y cambio lingüístico: Nuevas perspectivas desde las Tradiciones Discursivas, Frankfurt am Main/Madrid, Vervuert-Iberoamericana, 89-107.

10. Eugenio Coseriu (1975): „Taal en functionaliteit’ bei Fernão de Oliveira”, în Ut Videam: Contributions to an Understanding of Linguistics. For P. Verburg on the Occasion of his 70th Birthday, Lisse, 67-90.

11. Eugenio Coseriu (Ms.). Tablas de comparación del texto de la gramática de Nebrija con la de João de Barros, Ms. A XX, 6 del Archivo Coseriu de la Universidad de Tubinga (www.coseriu.com)

12. Ana María García Martín (2003): „A apologia da língua portuguesa no periodo barroco”, Revista de Estudios portugueses (Salamanca) 3, 103-128.

13. Matthias Heinz (2014): „Complex syllable types in the diachrony of Romance languages: a centre vs. periphery view and the syllable vs. word rhythm paradigm” în J. Caro Reina/R. Szczepaniak (eds.), Syllable and Word Languages. Proceedings of the International Workshop on Phonological Typology of Syllable and Word Languages in Theory and Practice, Berlin/New York, De Gruyter, 87-111.

14. Estanco Louro (s/d). Gramáticos portugueses do século XVI: F. de Oliveira, J. de Barros, P. de M. de Gândavo, D. N. de Leão. Lisabona, Ressurgimento.

15. Rolf Nagel (1971): „Die Einheit der Grammatik des João de Barros”, Iberoromania 3, 11- 15.

16. Antonio de Nebrija (1492): Gramatica castellana. Texto estabelecido sobre la edición princeps, introd. y notas de Pascual Galindo Romeo y Luis Ortiz Muñoz, Madrid, Ed. de la Junta del Centenario, 1946.

17. Antonio de Nebrija (1492/1989): Gramática de la lengua castellana, ed. de Antonio Quilis, Madrid, Centro de Estudios Ramón Areces.

18. José Lemos Monteiro (1999): „As idéias gramaticais de João de Barros”, Revista Philologus 14 (5), 37-48 (también en: Revista de Letras, Fortaleza, 19 (2000), n. 1/2, 33-41.

19. Fernão de Oliveira (1536): Grammatica da lingoagem portuguesa. 3ª ed. prep. por Rodrigo de Sá Nogueira, seguida de um estudo e de um glossário de Aníbal Ferreira Henrique,. Lisabona, José Fernandes Jr., 1933.

20. Rolando Morel Pinto (1962): Gramáticos portugueses do renascimento. Separata da Revista de Portugal. Lisabona, 27:286-303.

21. Barbara Schäfer-Priess (2000): Die portugiesische Grammatikschreibung von 1540 bis1822: Entstehungsbedingungen und Kategorisierungsverfahren vor dem Hintergrund der lateinischen, spanischen und französischen Tradition, Tübingen, Niemeyer.

22. Brigitte Schlieben-Lange (1994): „Letra, figura und força bei Fernão de Oliveira”, în A. Schönberger/K. Zimmermann (ed.), De orbis Hispani linguis litteris historia moribus. Festschrift für Dietrich Briesemeister zum 60. Geburtstag, Frankfurt / Main, Domus Editoria Europaea, 17-28.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog