Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CONFLUENŢE

Un program de studii este valoros dacă are o legătură reală cu practica

Thomas STRAUB

Alte articole de
Thomas STRAUB
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Interviu realizat de Bianca MELNIC

– Stimate domnule Thomas Straub, sunteți unul dintre profesorii angajați în procesul de studii la Universitatea București, al cărui program are drept obiectiv formarea reflexului critic și al viziunii strategice în context național și internațional. În ce constă colaborarea dumneavoastră cu Universitatea București și cum se desfășoară la ora actuală?

– Acum nouă ani am elaborat un proiect în cadrul Catedrei UNESCO, pe lângă Facultatea de Filozofie. La început Catedra UNESCO era un centru pentru mai multe facultăți. Preferinţa pentru facultatea de filozofie a fost determinată, în primul rând, de legăturile intrinseci ale acestei ştiinţe cu drepturile omului, dar şi de lipsa unui program de instruire în acest domeniu. Sunt președintele Consiliului științific internațional și îmi revine misiunea de a interveni în procesul academic și al programelor de master la Catedra UNESCO. Mai exact, selectez profesorii și supervizez curriculumul M.B.A. Peste 50 la sută dintre profesori vin de la universități din străinătate, fapt ce facilitează iniţierea unor parteneriate academice cu mai multe universități, inclusiv în Elveția, Franța, Germania, Republica Moldova etc. Programul funcționează foarte bine inclusiv datorită unei mari restructurări din ultimii ani. În particular, propunem trei programe de master: în comunicare internațională, în managementul intercultural și un M.B.A.

De patru ani deja există o colaborare cu Școala Superioară de Gestiune din Fribourg. Această relaţie s-a oprit la nivel instituțional și eu am decis să continui, cu titlu privat, parteneriatul, pentru a nu întrerupe programele respective. Consider angajamentul meu la București mai mult un hobby. Îmi place colaborarea și schimbul de experiență cu colegii de acolo, îi apreciez și voi continua să rămân implicat, pentru că susținerea internațională a acestui program îi conferă aspecte pozitive și atractivitate pentru studenții care adesea au mai mulți ani de experiență profesională.

De unde vin studenții înscriși la acest program?

– Majoritatea beneficiarilor sunt din România, dar avem și studenți din străinătate, de exemplu, din Asia, Orientul Mijlociu, Europa de Vest. Adesea este vorba de persoane care au deja o experiență profesională și care, în paralel, lucrează (juriști, angajați ai băncilor, angajați la întreprinderi multinaționale din țară, precum Orange, Samsung, Huawei, Ernst & Young, Coca-Cola etc.). Acești participanți se înscriu pentru a obține competențe suplimentare și pentru a-și crea o rețea profesională importantă pentru cariera lor.

Câți studenți sunt înscriși la acest masterat?

– În fiecare dintre cele trei filiere propuse, anual sunt aproximativ 25 de studenți. Programul durează doi ani. Studenții au, de asemenea, posibilitatea de a merge în străinătate.

Care sunt subiectele propuse în acest program şi de unde vin profesorii?

– Subiectele propuse sunt, de regulă, clasice și cunoscute tuturor: resursele umane, predate de un profesor german; contabilitatea, predată de un profesor elvețian; cultura internațională, predată de un profesor elvețian; marketingul, predat de un profesor francez și unul român; managementul strategic, predat de un profesor elvețian; logistică și Supply Chain, predate de un profesor german; metode analitice și de cercetare, predate de un profesor elvețian și unul olandez.

Referitor la competențele practice ale studenților Universității București, vă rugăm să precizați dacă există stagii în întreprinderi?

– Nu există stagii propuse, nici parteneriate la nivel instituțional. Pentru că participanții noștri lucrează deja, ei nu au nevoie de stagii în întreprindere, în schimb avem parteneriate indirecte. Este vorba despre schimburi de experiență cu întreprinderile, grație rețelei de absolvenți (Alumni), care este foarte dezvoltată și importantă. Astfel, participanții care urmează programul pot să se integreze și să evolueze în acest cadru.

Un alt avantaj al rețelei de absolvenți este publicitatea pe care absolvenții noștri o fac în organizațiile în care activează. Adesea avem studenți care se înscriu pentru că au colegi care au urmat deja programul nostru.

Care sunt obiectivele majore ale acestui program, din punct de vedere al Universității, dar și al studenților?

– La nivelul facultății, numărul de participanți reprezintă un factor important de succes al programului. Facultatea de Filozofie are șanse reduse de a avea mulți studenți, spre deosebire de o facultate de management sau de drept, spre exemplu. Acest tip de program consolidează deci facultatea la acest nivel. Pentru mine și pentru studenți, obiectivul programului este de a garanta posibilitățile de angajare la cel mai înalt nivel în cadrul economic, cultural și contextual.

Ce dificultăți ați întâlnit în calitate de gestionar al acestui program?

– Studenții sunt satisfăcuți, dar nu este întotdeauna simplu să avem o metodă de gestiune eficace, în vederea obținerii acelorași standarde ca și în alte universități. Încercăm să creăm și să aplicăm standardele cele mai avansate, dar uneori menținerea lor este o provocare. Este vorba despre o negociere constantă cu participanții locali. De exemplu, evaluarea profesorilor, care face parte din procesul de învățământ în universitățile din Europa de Vest, nu este un standard în România. Astfel, a fost necesar un dialog cu profesorii, pentru a le explica această nouă formă de comunicare cu studenții, care ne-ar permite să ameliorăm calitatea predării și să o aducem la standarde internaționale. Studenții sunt datori să respecte acest deziderat, care este o provocare.

Dacă un profesor, conform evaluării studenților, nu corespunde nivelului de profesionalism, încercăm să-i oferim noi șanse și să-l ajutăm să se perfecţioneze. E necesar, de asemenea, să știm când este momentul de a schimba o persoană, dacă aceasta, cu toate eforturile, nu reușește să aibă rezultate mai bune.

Totodată, trebuie să verificăm prezența studenților, să asigurăm calitatea înaltă a lucrărilor efectuate de studenți individual, nu doar în grupuri de lucru. Avem mereu noi provocări, de exemplu, de a construi un curriculum centrat pe nevoile studenţilor, nu în funcție de specialiștii pe care îi avem la dispoziție și pe care trebuie să-i angajăm în mod obligatoriu. Cunoștințele achiziționate trebuie să îşi aibă rostul în cadrul activităților lor profesionale.

În baza experienței dumneavoastră în sistemul de educație din țările Europei de Est, ce aspecte considerați că necesită a fi ameliorate pentru a garanta o predare la nivelul optim și de cea mai bună calitate?

– Am constatat că ar trebui mai multă interacțiune nu doar în cadrul cursurilor, dar și cu întreprinderile. Profesorii sunt, din spusele studenților, uneori prea teoreticieni, nu vorbesc suficient de bine „limba afacerilor”. Așadar, ar fi nevoie de mai multe schimburi între companii în particular și ecosistem în sens larg și universitate. Un program este valoros dacă predarea este concordată cu profesia ulterioară și dacă există o legătură reală cu practica. În acest sens, se spune uneori că „o teorie bună este cea mai bună practică”.

Forma predării este şi ea importantă, trebuie să apelăm la studiile de caz sau să avem un curs interactiv, bazat pe discuția cu studenții, privilegiind utilizarea cazurilor concrete, cu exemplele lor, eventual a participanților din sectorul privat. Acestea sunt câteva dintre elementele care deternimă reușita şi sporesc șansele de angajare în câmpul muncii. În multe țări din Europa de Est universitățile sunt adesea vechi și tipul lor de gestionare este foarte rigid. Or, în zilele noastre apar lucruri noi, iar universitățile trebuie să se adapteze la noul mediu, să facă față necesităților întreprinderilor și ale societății.

Acest tip de instruire nu este suficient promovat în multe instituții sau acestea nu au avut șansa să îl dezvolte până în prezent. Crearea unui program de formare continuă necesită un tip de guvernare ce permite adaptarea la piață și schimbarea. De exemplu, modificarea curriculumului necesită şi o libertate financiară, pentru a atrage cei mai buni profesori. Deci se impune o remunerare corectă și crearea unui cadru corespunzător acestui tip de formare. Infrastructura, imobilele, schimbul cu întreprinderile și organizațiile, echipamentul, administrația – toate sunt elemente care influențează calitatea acestui tip de programe.

Necesitățile enumerate explică faptul că, adesea, administrația este un pic rigidă, unele universități nu au posibilitatea de a se adapta la mecanismele pieței, pentru că regulamentele publice le obligă să se comporte ca și niște instituții publice tradiționale. Formarea continuă, în orice caz în marea majoritate a țărilor din Vest, este finanțată în mod privat. Cele de mai sus explică de ce acest tip de formare nu este foarte dezvoltat în România sau în Republica Moldova și, poate, de asemenea, faptul că acestea nu sunt atractive pentru partenerii implicați, universități, studenți, profesori sau întreprinderi. Ar trebui să identificăm în ce constă blocajul.

Universitățile ar putea juca un rol mult mai important în acest domeniu în regiune, ceea ce le-ar ajuta, de asemenea, să se autofinanțeze. După cum spuneam anterior, aceasta ar implica o adevărată schimbare de paradigmă: prestarea cursurilor de formare continuă unui public deja angajat pentru a-i actualiza competențele este un lucru frecvent solicitat și extrem de important pentru succesul întreprinderilor și al organizațiilor în sensul larg al cuvântului. Sunt necesari, prin urmare, profesori, specialiști în aceste domenii foarte practice, dar pentru a-i recruta trebuie, probabil, să colaborăm cu universități externe, așa cum procedează Universitatea București în cadrul programului M.B.A. Grație acestei colaborări, universitățile ar putea obține cunoștințe necesare dacă acestea lipsesc în țara în care activează. În cadrul programelor de acest fel ar trebui invitați mai mulți profesori practicieni, pentru a garanta un învățământ pertinent. Cred că cele expuse mai sus sunt interesante și importante în țări precum Republica Moldova.

Am remarcat că organizațiile neguvernamentale se află în centrul atenției dumneavoastră, în special gestiunea strategică a acestora. Ce rol joacă organizațiile neguvernamentale în ecosistemul nostru?

– Competiția între organizațiile neguvernamentale sporește pe zi ce trece. Acestea trebuie să se poziționeze și să utilizeze o alocare optimă a resurselor și competențelor lor. Așadar, ONG-urile au nevoie de o strategie și de o logică a dezvoltării. Organizațiile neguvernamentale sunt actori importanți în ecosistemul nostru, acestea au un rol deosebit în societate. Unele fac lobby sau „advocacy”, altele execută sarcini care anterior se aflau în responsabilitatea statului. Serviciile executate de organizații neguvernamentale sau organizații nonprofit sunt mai ieftine și mai eficace, spre exemplu, îngrijirea persoanelor fără domiciliu constant, a persoanelor sărace, inadaptate social sau vulnerabile din punct de vedere social. Organizațiile neguvernamentale trebuie să fie mai eficiente decât statul.

După părerea dumneavoastră, care sunt tendințele actuale în acest domeniu?

– De câtva timp, sunt tot mai multe organizații de concept hibrid – una cu scop lucrativ și una nonprofit. Acestea, pe de o parte, primesc donații şi, în același timp, desfășoară activități ce le permit să se autofinanțeze.

Autofinanțarea le poate asigura o anumită independență în scopul realizării misiunilor lor. În linii mari, aceste activități generează profit, iar profitul este utilizat pentru a cofinanța misiunea organizației neguvernamentale și activitățile aferente. Acest tip de organizații este din ce în ce mai în vogă și reprezintă o manieră alternativă de finanțare pentru organizațiile neguvernamentale și alte instituții nonprofit. În cadrul proiectului nostru, am încercat să evaluăm cum este efectuată gestionarea proiectelor în organizațiile neguvernamentale din Republica Moldova, adică dacă aceste organizații funcționează doar în baza donațiilor tradiționale (Suedia, Austria, Germania, Elveția, Banca mondială), sau dacă există mecanisme care le permit implementarea unor proiecte prin autofinanțare. Urmărim să înțelegem care sunt criteriile de excelență și practicile recomandate aplicate în mod curent în cadrul acestor proiecte. De asemenea, vrem să aflăm dacă tipul de finanțare are impact asupra activității și a proiectelor organizaţiei.

Care sunt diferențele majore între gestiunea organizațiilor neguvernamentale în democrațiile stabile și cele în curs de dezvoltare?

– Organizațiile neguvernamentale, în special cele din țările ex-comuniste, sunt relativ noi. În țările comuniste statul se ocupa de tot și erau foarte puține externalități negative, în pofida altor tipuri de probleme evidente. Cu alte cuvinte, într-un sistem liberal există unele efecte negative asupra populației sau a societății, în general, care nu sunt intenționat provocate de sistem. De acestea se ocupă societatea sau statul. Am putea da drept exemplu stresul sau burnout-ul, cauzate de presiunea la serviciu, de flexibilitatea geografică impusă angajaților, poluarea sau deșeurile.

Care sunt, după părerea dumneavoastră, cele mai frecvente dificultăți în calea organizațiilor neguvernamentale, în democrațiile în curs de dezvoltare?

– Din câte am văzut, în special în organizațiile neguvernamentale de talie mică, acestea sunt uneori un pic oportuniste. Ele acceptă orice tip de donație, fapt care afectează negativ și slăbește în realitate poziționarea lor sau eforturile lor legate de misiunea inițială sau de cauza pe care ar dori să o apere. Astfel acestea nu mai au o poziționare clară și, în cazul în care doresc să beneficieze cu adevărat de sprijin din partea unui donator, vor trebui să enumere toate proiectele pe care le-au executat în trecut. Dacă aceste proiecte nu sunt coerente, există riscul să fie redusă credibilitatea organizației.

Prin urmare, o misiune clară și proiectele legate de aceasta constituie elemente foarte importante, în special în ceea ce privește colectarea de fonduri și stabilirea relațiilor cu partenerii organizațiilor neguvernamentale.

Unul dintre studenții dumneavoastră de la Universitatea din Geneva a elaborat lucrarea sa de licență studiind activitatea organizațiilor neguvernamentale din Republica Moldova. Ați putea să ne oferiți câteva detalii privind contextul alegerii acestui subiect?

– Aveam un proiect de cercetare cu organizația neguvernamentală Terre des Hommes, în România, și cu Partnership For Every Child. Acest proiect era axat pe gestionarea și performanța organizațiilor în cauză, subiect care i s-a părut interesant lui Yoan Perez și l-a ales în calitate de subiect al tezei de licență.

Mulţumesc pentru bunăvoinţa de a acorda acest interviu Revistei „Limba Română”.

– Cu plăcere deosebită.

Traducere din franceză: Doina Băncilă

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog