Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

Evocare: vocaţia de psihosociolog a lingvistului Dumitru Irimia

Mihai ŞLEAHTIŢCHI

Alte articole de
Mihai ŞLEAHTIŢCHI
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Într-o discuţie pe care am avut-o la Bălţi, acum aproape cincisprezece ani, cu reputatul profesor şi om de ştiinţă Dumitru Irimia am ajuns, accidental, la un subiect care viza reprezentarea socială a scriitorului. Opinia mea, la acel moment, era următoarea: autorul de opere literare, prin statusul şi rolurile ce i-au fost delegate de către societate, redă un indubitabil obiect al procesului de reprezentare socială. Or, spuneam eu, conducându-mă după ceea ce reuşise să stabilească, ceva mai devreme, P. Moliner, cunoscut profesor de psihologie socială de la Universitatea Paris 13 Nord (Sorbonne Paris Cité), în cazul autorului avut în vedere se întrunesc condiţiile necesare pentru a declanşa procedura de fasonare a „grilelor de lectură a realităţii”: a) el este cel care „dispune de mai multe fațete, de o anumită diversitate în câmpul social”, b) lui îi revine misiunea de a se afla „în raport cu anumite mize sociale, în mod special cu cele care vizează identitatea și coeziunea grupului” şi c) tot el este acela care nu întârzie să ia în vizor „grupul social” sau care tinde să se raporteze mereu la un „altul social”.

După ce m-a ascultat cu răbdare şi multă atenţie, distinsul interlocutor a intervenit cu două observaţii care au făcut ca în memoria mea el să rămână pentru totdeauna nu doar ca un eminescolog de vază sau un inegalabil autor de studii centrate pe stilistica funcţională a limbii române, ci şi ca o persoană care, având o imensă putere de analiză, a putut să emită viziuni originale şi bine articulate asupra modului în care omul de litere „plonjează” în conştiinţa de masă. Da, mi-a spus el, omul de litere constituie în mod evident expresia unui autentic obiect al procesului de reprezentare socială. Argumentele care se axează pe ideile de polimorfism, de identitate şi coeziune, de raportare la „grupuri” sau la un „altul social” vin să justifice pe deplin acest unghi de vedere. Totodată însă, ar fi greşit să se creadă că se poate vorbi de o reprezentare a omului de litere pe toate dimensiunile mediului social, dar mai ales pe dimensiunile care înfăţişează mediul scriitoricesc. De ce? Pentru că mediul scriitoricesc, bunăoară, întruneşte „experți”. Chiar dacă cei care îl reprezintă au, ca toți ceilalți membri ai societății, experiențe personale, opinii și prejudecăți, toate aceste ansambluri de elemente cerebrale nu au avut oricum timpul să se „autonomizeze în una sau mai multe reprezentări sociale”. Motivul, după toate probabilităţile, rezidă în intervenția unor „instanțe de control și de reglare” (cum ar fi, asociaţiile/uniunile de scriitori, facultăţile, catedrele cu profil literar sau numeroasele întruniri, naţionale ori internaţionale, consacrate procesului literar contemporan) prin care se impune „nu o reprezentare a scriitorului pentru scriitori”, ci mai degrabă o ideologie sau un sistem științific de interpretare a scriitorului şi scriiturii. Acest tip de injoncțiune scoate în profil o „voință de omogenizare a conduitelor individuale”, amintind că ele nu trebuie în niciun caz să depășească cadrul precis al „codului deontologic al meseriei” sau cel al „paradigmelor care vizează procesul literar”. Vólens-nólens, ne aflăm în fața unui „sistem ortodox”, a unui sistem care exprimă, în termenii lui J. P. Deconchy, „ansamblul dispozitivelor sociale și psihosociale apte să regleze activitatea subiectului ortodox în grupul ortodox” („subiectul ortodox” fiind cel care „acceptă și cere ca gândirea și conduitele sale să fie reglate de către grup”, iar „grupul ortodox” – cel care „integrează în doctrina sa motivația sistemelor de reglare pe care le stabileşte”). Auzind de „sistemul ortodox”, am intervenit imediat cu o întrebare: în ce măsură existenţa unor „sisteme de control și de reglare” focusate pe scriitori pun în pericol apariția reprezentărilor cu referire la aceștia? Nu trebuie să disperăm, mi s-a răspuns pe un ton liniştit. Or, chiar dacă admitem că, pe alocuri (asociaţii, uniuni, facultăţi, catedre, reuniuni etc.), există „curenţi” orientaţi spre „omogenizarea conduitelor individuale”, scriitorii vor constitui oricum, în majoritatea absolută a cazurilor, acel obiect care va suscita inevitabil emergența uneia sau mai multor reprezentări sociale. Raţionamentul mi s-a părut rezonabil. De ce există, m-am întrebat, în context, o reprezentare a banilor la medici (fapt demonstrat, la 1992, de către P. Vergès)? Sau o reprezentare a psihanalizei la membrii partidului comunist (fapt demonstrat, încă la 1961, de S. Moscovici)? Fiindcă, după cum relevă specialiştii, respectivele „sisteme ortodoxe” nu au fost vreodată organizate în funcție de bani (în primul caz) sau în funcție de psihanaliză (în cel de-al doilea caz). Să existe, aşadar, o reprezentare a scriitorului la militari, vânători, pescari, deținuți, studenți, pictori, actori sau persoanele de vârsta a treia? La șomeri, vânzători, contabili, bibliotecari sau taximetriști? Da, bineînţeles. Ca și în cazul reprezentării banilor la medici sau în cel al reprezentării psihanalizei la membrii partidului comunist, în mediul tuturor acestor categorii de actori sociali nu există o „specializare a autorității” în raport cu cei care scriu opere literare. Altfel spus, atât în cazul militarilor sau vânătorilor, deținuților sau actorilor, bibliotecarilor sau taximetriștilor, cât și în multe alte cazuri (la categoriile sociale amintite mai sus i-am mai putea adăuga, spre exemplu, pe adolescenți sau chelneri, silvicultori sau drumari), viața de zi cu zi nu este „strâmtorată” de existența unor instanțe create cu scopul declarat / oficial de a exercita atribuții de supraveghere pe segmentul procesului de creaţie literară, ceea ce înseamnă că, de fapt, tipul vizat de reprezentare se înscrie în logica unei proces evolutiv firesc, cu etape, finalităţi și „fără presiuni sau imixtiuni venite din exterior”.

De la acea memorabilă discuţie, îmi vine neîncetat gândul c-am avut fericita ocazie să stau de vorbă cu o personalitate puternic ancorată în logica psihologiei sociale, cu un spirit proeminent care, prin ceea ce mi-a arătat, a demonstrat cât de important este să ţinem cont de părerea lingviştilor consacraţi atunci când vine vorba despre om şi raportarea lui la lumea din jurul său, la scriitor în calitate de obiect şi subiect al reprezentărilor colective, la omul de litere şi la reprezentarea lui în imaginarul social.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog