Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

IN MEMORIAM SILVIU BEREJAN

L-am admirat pentru eleganţa stilului şi deschiderea spre comunicare

Vasile PAVEL

Alte articole de
Vasile PAVEL
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

1. Cele mai multe studii incluse în cartea Itinerar sociolingvistic (Chişinău, 2007) fixează aria preocupărilor ştiinţifice ale regretatului profesor Silviu Berejan, membru titular al A.Ş.M., care de la 1989 şi până la trecerea în altă lume a fost pus mereu în situaţia de a formula răspunsuri legate de originea, identitatea, unitatea, funcţionarea şi denumirea corectă a limbii românilor de la est de Prut, de a demonstra, adică, pentru a câta oară, adevăruri ştiinţifice nu doar bine cunoscute, ci şi recunoscute ca adevăruri axiomatice de către specialişti şi oameni de bună-credinţă, indiferent de apartenenţa lor la un grup sau altul sociocultural.
La consultarea cărţii nominalizate, cititorul avizat îşi dă seama că însuşi Silviu Berejan reia deseori în dezbatere problema glotonimului, de fiecare dată însă venind şi cu alte argumente întru demonstrarea aceluiaşi adevăr: denumirea corectă a limbii noastre este limba română. Chestiunea dată savantul o discută, în parte, retrospectiv, încadrând-o în contextul mai larg al evoluţiei lucrurilor. Acceptarea glotonimului „limba moldovenească”, susţine S. Berejan, ar însemna ca lingvistica din Republica Moldova să revină la starea ei depăşită de acum cinci-şase decenii, iar consecinţele pentru întreaga noastră cultură să fie dezastruoase sub multiple aspecte.
Voi încerca să desprind, în notare sintetică, doar câteva teze invocate de autor în unul din studiile sale cuprinse în volumul Itinerar sociolingvistic şi anume De ce limba exemplară din uzul oficial al Republicii Moldova nu poate fi numită moldovenească? Denumirea de specie nu poate fi folosită în locul celei generice. În locul denumirilor de specie moldovenesc, muntenesc, bănăţean etc. ale vorbirii dacoromâne, care au trăsături specifice proprii, se foloseşte denumirea generică românesc, ce întruneşte doar trăsăturile esenţiale, relevante pentru întregul gen. Particularităţile dialectale nu afectează unitatea limbii. Denumirea moldovenesc o poartă graiul vorbit în Moldova (de pe ambele maluri ale Prutului), vorbirea populară orală (nu scrisă). Specificul regional, graiul vorbit moldovenesc a fost exploatat la maximum de politicienii care urmăreau ruperea definitivă a acestui meleag din trupul Ţării. „Regionalismul” a degenerat într-o problemă dezbinătoare, eminamente politică. În Constituţia Republicii Moldova a fost promovat un neadevăr. Concluzia care se impune este că „trebuie schimbată Constituţia, nu adevărul”. Ideea cu „limba moldovenească” este „o idee vădit aberantă”. Limba română exemplară nu poate fi numită moldovenească, pentru că limbă literară „moldovenească” nu există. Există numai „vorbire dialectală moldovenească”. Drept bază pentru denumirea adevărată a limbii şi a poporului care o vorbeşte poate servi doar „conştiinţa naţională” (p. 24-39).
2. În calitate de cercetător şi de organizator înţelept şi echilibrat al vieţii ştiinţifice, Silviu Berejan a contribuit esenţial la integrarea noastră în cultura şi spiritualitatea românească. Funcţia de director al Institutului de Lingvistică, de academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Umanistice (1991-2000), fiind deci în fruntea a însăşi lingvisticii din Republica Moldova, i-a solicitat responsabilitate deosebită la promovarea mesajului ştiinţific al instituţiei academice pentru apărarea fiinţei şi culturii neamului românesc. Susţinut de specialiştii de la Academie, a avut un rol determinant în adoptarea istoricei Hotărâri a Prezidiului A.Ş.M. din 9 septembrie 1994, potrivit căreia „denumirea corectă a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este Limba Română”. A contribuit enorm la stabilirea unei fireşti colaborări între Institutul de Lingvistică al A.Ş.M. şi instituţiile ştiinţifice similare din cadrul Academiei Române. Ca lingvist-dialectolog, menţionez în special sprijinul acordat de academicianul Silviu Berejan la desfăşurarea unor importante cercetări pe teren. Astfel, prin relaţiile ştiinţifice interacademice dintre România şi Republica Moldova, între Institutul de Fonetică şi Dialectologie „Al. Rosetti” din Bucureşti, Institutul de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi şi Institutul de Lingvistică din Chişinău s-au stabilit planuri comune, consacrate studierii graiurilor româneşti de la est de Carpaţi (Moldova istorică) şi din Ucraina (1991-1998).
3. Cu omul de ştiinţă Silviu Berejan am colaborat în cadrul aceleiaşi instituţii academice timp de 45 de ani. În spaţiul restrâns rezervat pentru a-mi exprima preţuirea nu mă încumet a creiona detaliile acelor multiple ipostaze în care l-am cunoscut. L-am apreciat şi l-am admirat pentru deosebitele calităţi umane şi intelectuale, pentru inteligenţa sa, pentru profunzimea gândului exprimat, pentru rigorile şi forţa de abstractizare la analiza fenomenelor de limbă, pentru eleganţa stilului şi deschiderea spre comunicare. Atunci când a putut spune adevărul, după ’89, despre limba şi identitatea noastră, savantul nu a admis compromisul. Împărtăşesc opinia exprimată de exegeţii operei Domniei Sale că Silviu Berejan, omul de caracter, „fire net temperamentală”, nu s-a angajat niciodată în „polemici agresive” care distrug obiectivitatea şi ucid spiritul ştiinţific. Tonul moderat, strict academic a dominat în tot ce a scris şi a afirmat el.
4. Meritele prof. S.Berejan sunt recunoscute în ştiinţa naţională şi internaţională. Studiind şi promovând limba română, manifestând interes constant pentru normarea şi repunerea ei în drepturi „într-o regiune ruptă din întreg”, S.Berejan a fost neîntrerupt preocupat şi de teoria lingvistică.
Referindu-se la situaţia glotică actuală din Republica Moldova, Silviu Berejan formulează, de exemplu, în unul din ultimele sale studii, Degradarea vorbirii orale într-un stat în care funcţionează paralel două limbi oficiale, inclus în volumul Itinerar sociolingvistic (p. 98-105), următoarele concluzii de natură teoretică. Limba, ca mecanism natural, dinamic, neechilibrat, deschis, îşi păstrează intactă coerenţa internă numai în procesul funcţionării nestingherite, fără confruntări permanente şi fără influenţe reciproce. O atare stare de lucruri este asigurată de acţiunea mecanismelor de autoreglare şi autoorganizare, adică de ceea ce este desemnat în ultimul timp în lingvistică prin termenul sinergie (termen preluat din R. Piotrowski, Sinergetica şi ocrotirea limbii române în Republica Moldova // „RLŞL”, nr. 3, p. 92-94). Atunci când în acelaşi mediu social coexistă două sau, eventual, mai multe limbi, vorbite de diferite etnii ce locuiesc compact, una devine dominantă, iar altele (sau alta) subordonate. Confruntarea dintre aceste limbi poartă un caracter dur. Coexistenţa oficială a limbii române şi a limbii ruse în Republica Moldova, concluzionează pe bună dreptate S. Berejan, duce, prin presiunea celei din urmă (purtătorii căreia sunt în cea mai mare parte monolingvi), la dezechilibrarea „mecanismelor sinergetice de autoorganizare şi autoreglare” a vorbirii reprezentanţilor limbii române, care constituie populaţia majoritară din republică.
Prin tratatul de semantică funcţională, Echivalenţa semantică a unităţilor lexicale (Chişinău, 1973), lucrare fundamentală de marcă novatoare, publicată în limba rusă (din acest motiv, accesibilă lingviştilor din toate republicile fostei Uniuni Sovietice, dar mai puţin cunoscută, din păcate, în România), Silviu Berejan a devenit „cel mai competent specialist în sinonimie”, recunoscut de lingviştii europeni şi nu numai (Onufrie Vinţeler, Portrete şi cărţi, I, Cluj-Napoca, 2005, p. 48). Monografia reprezintă o încununare a întregii sale activităţi de cercetare a sinonimiei. Redutabilul savant a cugetat îndelung asupra controversatelor şi spinoaselor probleme ale sinonimiei, trecând la o abordare completă a conceptelor teoretice luate în discuţie, a tipurilor de conexiuni de ordin sinonimic: coincidenţă totală a semnificaţiilor componenţilor unei serii (sinonimie absolută), incluziunea şi încrucişarea (sinonimie contextuală). Se argumentează, în special, echivalenţa semantică (omosemia, după terminologia autorului) şi fenomenul de similitudine.
Cercetarea sinonimiei întreprinsă de S. Berejan vizează un singur sistem, adică o singură „limbă funcţională” (şi anume, „nivelul limbii literare”), aşa cum este ea reflectată în dicţionare.
În ceea ce mă priveşte, m-am simţit tentat să aflu care sunt perspectivele studierii fenomenului în cauză, în spirit berejanian, cu datele oferite de graiurile regionale, acestea reprezentând un sistem de subsisteme particulare. Autorul Echivalenţei semantice... nu cercetează, ca atare, acest aspect al problemei, dar se ştie că a lăsat totuşi să se întrevadă posibilităţile investigaţiei fenomenului sinonimiei la nivel intersistemic, respectiv la nivelul graiurilor populare. Este necesar însă să ţinem cont de faptul că semnele lexicale trebuie analizate numai în raport cu locul lor în sistem. De aceea a criticat „concepţia heterosistemică” (p. 302-304), conform căreia în seria sinonimelor pot fi incluşi termeni ce ţin de sisteme diferite. Or, seria sinonimică, subliniază dânsul, constituie o microstructură lexico-semantică, un fenomen viu în limbă, cunoscut de subiectul vorbitor, şi nu un construct, un concept abstract.
Aplicând acest principiu la un şir de termeni reflectaţi pe aceeaşi hartă lexicală (de ex., bunică, mâcă, mămucă, bâtă, mamă mare etc. „bunică”), dar care fac parte din zone diferite, înţelegem că posibilitatea sinonimizării lor, a identificării seriilor sinonimice este riscantă. În acest caz, putem vorbi mai degrabă de serii heteronimice, de heteronime, revelatoare în principal sub aspectul diversificării vocabularului dialectal.
5. De omul de ştiinţă, prietenul şi colegul de instituţie academică mă leagă cele mai frumoase amintiri. Trecerea sa în altă lume a lăsat un gol în suflet, acolo unde de-a lungul multor ani s-a aşezat bucuria de a-l cunoaşte.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog