Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

ECOURI, REFLECȚII

SUFLET DE VEGHE

ÎNSEMNE IDENTITARE

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

ANIVERSĂRI. MIRCEA COLOȘENCO – 80

DESTINE

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DIALOGUL ARTELOR

EX CIVITAS

PROZĂ

DATINI ȘI OBICEIURI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CUVINTE DEZVELITE

Urmări ale emoţiei

Stelian DUMISTRĂCEL

Alte articole de
Stelian DUMISTRĂCEL
Revista Limba Română
Nr. 3-4, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

Emotivitate este un termen din sfera naturalului, însemnând „însușirea de a fi emotiv”, adică „impresionabil”, „sensibil”, şi numeşte, aşadar, în ceea ce-i priveşte pe oameni, calitatea de a fi stăpânit cu ușurință de emoții, chiar de tulburări sufleteşti. Nu am urmărit statistici privitoare la procentul emotivilor printre semeni, dar se pare că acesta nu ar fi mulţumitor, de vreme ce, mai ales în discursul publicistic, sunt căutate, cu îndârjire, cuvinte în stare să provoace, artificial, o stare de nelinişte, spre a da importanţă şi faptelor sau împrejurărilor banale.

Apocaliptice. Intenţia noastră iniţială era să titrăm acest articol prin subtitlul utilizat aici, dar, imediat, ne-am dat seama că trebuie să trimitem, fireşte, la Umberto Eco, pentru noi cel mai inspirat... titlier în materie de eficienţa comunicării cu publicul cititor de nivel (inclusiv al presei culturale). Părea doar că l-am copiat, şi ca atitudine, pe acest Magistru, pornind de la Apocalittici e integrati, studiu în care ni s-a propus, în urmă cu câteva decenii, o analiză a culturii de masă şi a mass-mediei, printre ale căror aspecte negative este tratată şi omogenizarea expresiei prin sloganuri şi locuri comune. Totuşi, nu renunţăm!

Uzuri şi cazuri. Aşadar, un nivel prea înalt faţă de clişeele agravante descriind realităţi prin care mass-media actuală încearcă să ne facă, din zori până în miez de noapte, şi, iarăşi, până în zori (după insomnii), să ne piară cheful de viaţă (ori să ne consoleze că am scăpat relativ teferi din ghearele nenorocirilor trâmbiţate de istov?). Şi, totuşi, inventarul lingvistic emoţional fişat pare că anunţă, cu obstinaţie, fără teamă şi fără reproş, împrejurări care, dacă nu ţin direct de sfârşitul lumii, reprezintă situaţii în care adjectivul tatonat înseamnă de la „înspăimântător”, până la „fantastic”, „fabulos”, dacă nu „monstruos”. Să vedem câteva uzuri şi cazuri de apocalipsă, comparând, de regulă, titluri cu faptele în sine sau cu relatarea acestora.

Chiar apocaliptic? „13 feb. 2018 - O șoferiță a distrus 11 mașini și un stâlp, în Constanța. Martor: «E apocaliptic»” (/stirileprotv.ro/). Cuvintele unui actor, personaj public: „Ar fi apocaliptic ca Livulică să ajungă președintele sau premierul României” (/tribuna.ro/). Şi un protest: „Cuvântul «apocalipsa» și derivatele sale sunt din ce în ce mai des folosite. Probabil că asta spune ceva despre starea lumii, despre răsunetul pe care îl au în sufletul nostru distrugerile violente, atacurile tot mai cinice asupra vieţii, păcii și iubirii” (/semneletimpului.ro/).

Dezastre. Nu că nu ar exista aşa ceva (vezi „Dezastrul de la Cernobîl”), dar faptul că, la un moment dat, la Drobeta-Turnu Severin se oprise furnizarea agentului termic („întrucât nu mai sunt bani pentru achiziția de compustibil” - sic!) a fost anunţat drept „DEZASTRU pentru un ORAŞ ÎNTREG” (/evz.ro/) nu prea rezistă semantic. Translaţie: în zona grupului sanitar de la staţia PECO Umbrăreşti, de pe şoseaua Adjud – Tecuci, nişte bucureştence, nemulţumite, pe drept cuvânt, de... condiţii, se revoltă: „Dăzastru, dragă!”. Suntem fericiţi că Sorana Cârstea a supravieţuit, ba mai obţine şi victorii, după ce, în septembrie 2014, citeam (sec): „Sorana Carstea, la pamant: Un nou rezultat dezastruos. Sorana Carstea isi continua anul dezastruos” (ziare.com).

Groaza. Dacă trecem peste filmele şi poveştile de profil, putem ajunge la estetic, ridiculizând o pereche de... pantofi: „Ăştia sunt cei mai «de groază» pantofi din lume! Ai purta aşa ceva?” (/click.ro/), iar o „noapte de groază” este, după un meci din „Europa League”, aceea... nedormită de echipa care a pierdut cu scorul general de 0:2, aşadar după „o umilință istorică” (/gsp.ro/). După ce „perechea Simona Halep/Irina Begu au câştigat... titlul în proba de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen”, prima, pe data de 6 ianuarie 2018, ar fi notat, pe pagina sa de twitter, „Grozav mod de a începe anul 2018” (/zf.ro/). Ana Blandiana: „Uneori, când sunt fericită într-adevăr, / Simt sau poate numai mi se pare, / Cum în vârful fiecărui fir de păr, / Îmi creşte câte-o floare / Și ştiu că sunt grozav de frumoasă” (Minunea). Adică înfricoşător de frumoasă, de te poate lua groaza! Şi nici vecinătatea îndreptăţită etimologic nu prea contează, când este vorba de un scriitor: „Aceştia erau grozav de fericiţi că groaznicul lor adversar fusese nimicit” (/books.google.ro/). Problema respectivă, ceva mai complicată, figurează în teoria superlativului românesc; când ne-am mai referit la aceasta, am trimis la un studiu al lui Jaques Byck, «Désagréable» comme moyen de renforcement (1937). Putem rămâne cu îndoieli; de exemplu, nu cumva formula este utilizată pentru a exprima ironia atunci când apare într-un exerciţiu de analiză sintactică care sună astfel: „Spitalul e un loc grozav de simpatic unde sunt o mulţime de oameni mari”, postat pe internet la adresa „brainly.ro›gimnaziu (clasele v-viii)”. Oricum, rămân medicii, care, de exemplu, „sunt îngroziţi cât de repede se poate vindeca tensiunea arterială fără medicamente”!

 

*

Portofoliul de biciuire a emoţiei ne permite să continuăm, întrucât fişierul privind expresia emoţiei inculcate silnic prin mass-media, de ai vrea să-l prezinţi în două secvenţe ale rubricii de faţă, este prea încărcat (ne-am ocupat, pe scurtături, abia de apocaliptic, dezastru şi de groază; pentru cele două substantive, inclusiv derivatele). Invitându-i pe cititorii de limbă română de pe ambele maluri ale Prutului să colaboreze în ceea ce priveşte interpretarea includerii lor în discurs, aici abordăm, tot pe scurt, doar câţiva termeni care ţintesc, şi aceştia, spre spălarea şi incendierea creierilor cititorilor. De-ţi aduci aminte de şedinţele de luni de la clasa D-lui Vucea (al lui Delavrancea), când era „zi de spus”, elevii dezvoltând „cronica mahalalelor”: capul unui copil făcut terci de un cal, copii decapitaţi de hoţi, cu satârul, bărbat jupuit de viu şi apoi „dumicat bucăţele” (taxate de scriitor drept „scorneli încornorate”). Dar, cu presa e altceva!

Pirotehnice şi belicoase. Contextul omologat pentru aducerea în discursul public a substantivului bombă este cel care se găseşte, cu particularizare, în proiecţia „Premierul Dăncilă mai numește o bombă sexy din Neamț” (drept „consilier de stat”; /voxbiz.ro/); alte ipostaze: „BOMBĂ la ANAF! Au fost DEMIȘI 24 de șefi”; „Lovitură bombă pentru România! Departamentul de Stat al SUA este dat în judecată...” (problema Soros); „anunţ-bombă” (de la: Liviu Dragnea, „Dacia”; despre Firea etc.). Astfel că, treptat, ce să mai faci cu „bomba artizanală” care l-a lăsat infirm pe caporalul Cătălin-Cristian Olteanu din Batalionul 495 Manevră, aflat în misiune în Provincia Zabul din Afganistan...

Exploziv se află, de asemenea, pe un loc meritoriu, dar nu determinantul lui material, căci referirea se ocupă de neuronii noştri, de exemplu, „Anunț EXPLOZIV din Guvern, care [fireşte] provoacă un SEISM în Sistem” (/stiripesurse.ro/), „ATAC EXPLOZIV, la adresa procurorului Lazăr!” sau „Biliard Super Exploziv: ia-ţi tacul şi joacă meciuri explozive de biliard!” (altă adresă, inutilă!). Specii: „Seară explozivă la X-tv”, după cum există şi „diareea explozivă”. Ca să nu mai vorbim de „explozia de preţuri înainte de Paști” (destui binevoitori, de găsit înainte de orice mare sărbătoare).

Telurice. Am aflat despre explozia provocând seismul „sistemului”, dar există numeroase alte înfricoşătoare combinaţii incitatoare; ceea ce pentru unii nu era decât, acolo, o „bombă”, pentru alţii este „Cutremur la ANAF”. După cum se anunţă, însă, de fapt, şi un „CUTREMUR în Guvern! Mihai Fifor, ministrul Apărării, dat afară de Dragnea!”; printre „amănuntele INCENDIARE!” promise: respectivul „ar putea fi schimbat din funcție la prima remaniere guvernamentală” (/comisarul.ro/). A, nu, cel cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter a avut loc undeva în largul coastelor insulei Noua Britanie (aparţinând de Papua Noua Guinee), iar organele abilitate au emis cuvenita avertizare de tsunami...

Catastrofe. Revenim la dimensiuni ale „apocalipticului”, deoarece s-au transmis „imagini apocaliptice in Africa! O crapatura uriasa a aparut in pamant si se intinde pe zeci de kilometri. Marturiile socante ale geologilor: continentul este la un pas de catastrofa”. Articolul respectiv anunţă o „Catastrofă de proporţii în sud-vestul Kenyei!” (/ciao.ro/). Deci, putem avea catastrofe şi mai aşa şi mai pe dincolo, după cum se poate aprecia; mai întâi, „Bianca D. este catastrofă la shopping”, fenomen în creştere în cazul „Catastrofă la Dinamo: 3 dinamoviști, evoluție penibilă cu Juventus! Un singur remarcat” (/gsp.ro/). Dar, în materie de fotbal nu-i de joacă, o recunosc specialiştii: „«Lovitură istorică» / «Incredibil» / «Catastrofă». Presa internaţională, după ce Argentina a fost umilită în Spania. 28.03.2018” (/digisport.ro/). Nu că nu s-ar şti, dar nu chiar totul: „Nu Titanic a fost cea mai mare catastrofă maritimă. Povestea vaporului SULTANA” (/realitatea.net/; numai că vasul respectiv s-a scufundat pe râul/fluviul Mississippi, pe data de 27 aprilie 1865).

Carnagiile, spre sfârşit. Dacă ţinem seama de sursa neologismului, fr. carnage, substantivul ar numi acţiunea de a ucide, de a desface în bucăţi (de o manieră violentă şi sângeroasă) un număr mare de animale sau de oameni, respectiv rezultatul acestei acţiuni. Aşadar, substantivul (scris şi carnaj), numeşte „uciderea în masă, masacrul”, sens reflectat, aproximativ, de enunţul „Carnagiu în Coreea de Sud! Peste 29 de morți și zeci de răniți”. Să se compare, însă, cu alte viziuni ale presei: „CARNAGIU în Spania, după ce s-a prăbușit podeaua unei discoteci. Douăzeci şi două de persoane au fost rănite, noaptea trecută, după prăbuşirea podelei unei discoteci din Adeje, pe insula Tenerife” (/stiripesurse.ro/; autorul ştirii, Lucian Negrea, reporter). Sau: „Carnagiu pe o şosea din Lugoj... Accident rutier, pe centura Lugoj, între 2 autovehicule, 5 persoane implicate. Toate persoanele necesită îngrijiri medicale” (/observator.tv/). Oricum, slavă Domnului!

Şi din fuga tastaturii, răzbunarea... bunilor: „Antonia, care are o relație amoroasă de ani bunic cu Alex V., a postat pe contul său de socializare două poze cu care i-a luat prin surprindere pe fanii săi” (/evz.ro/).

În continuare, despre limbajul exploziv pascal, punându-ne întrebarea dacă poate fi vorba despre un „discurs pascal” propriu-zis.

*

Date fiind obligaţiile pe care ni le asumăm faţă de cititori, nu socotim de prisos precizarea că, pentru moment, lăsăm deoparte analize privitoare la prezenţa, în discursul public crizist, pentru fietece, a substantivelor agresive de tipul cataclism, megacriză sau tragedie, dar, mai ales, a unor adjective cum sunt fabulos, teribil sau terifiant, pe care ni le rezervăm pentru alte articole. Ca să ne adunăm pentru fapte din discursuri şi din activităţi la ordinea zilei, cele de violentare a spiritelor în grosolană legătură cu Paştile, cu Învierea Domnului.

Mizând pe flămânzenia ancestrală şi, probabil, adresându-i-se psihologiei culegătorului în perpetuă căutare a hranei (seminţe, rădăcini, larve), ştirile, reportajele şi chiar talk-show-urile tv s-au întrecut în alarme privind achiziţiile pentru „masa de Paști”. Mai întâi, cadrul general, exigenţele: „Vinul nu poate lipsi de pe masă când vine vorba de sărbători”; „De pe masa de Paște (noi zicem şi scriem Paşti!) a românilor carnea de miel este principalul sortiment!”. Dar nu putem rămâne acasă; deci, „turismul de Paste: distractie pe litoral, traditii si mese imbelsugate in Bucovina, Maramures si Transilvania”. Urmează, însă, teroarea preţurilor: „O familie cu venituri medii va cheltui în acest an cel puţin 500 de lei pentru a sărbători cum se cuvine Paştele, în condiţiile în care o parte importantă din buget va fi folosită pentru a cumpăra carne de porc, de miel sau de pui” (/digi24.ro/); „O masă bogată de Paşte costă câteva sute de lei”. Sau: „Ouale rosii, pasca, cozonacul si carnea de miel nu ar trebui sa lipseasca de pe masa de Sarbatorile Pascale. Pentru ca aceasta sa fie cat mai imbelsugata, timisorenii trebuie sa scoata din buzunar sume destul de consistente” (se ajunge la „mai bine de 500 de lei pentru a avea bucate traditionale de Paste... vestea buna e ca, de obicei, mai ramane carne de miel si pentru congelator”; /opiniatimisoarei.ro/).

Un fior în plus (de pe acum): „Pregătiţi-vă sufleteşte. Anul acesta masa îndestulată de Crăciun va fi un efort financiar serios, pentru cele mai multe familii din România” (/stirileprotv.ro/). Lăsăm pe altă dată discursul medical privind urmările îmbelşugărilor şi îndestulărilor, pare-se obligatorii.

Pro domo (naţional). Dacă nu am putut rezerva masa într-o „locaţie” cu meniu de „fiţe” (printre felurile de mâncare, cel puţin „somon la cuptor în crustă de muştar = somon, mărar, usturoi, ulei de măsline, muştar Dijon, coriandru, cimbru, piper, toate după gust”, dacă nu, la „antreu” doar, „somon afumat cu hrean si capere, cascaval, pastrama de pui afumat, tartine cu icre de somon, surimi, salata rucola cu rosii cherry si mozzarella, muschi file, castravete cu crema de branza si germeni, rulada de sunca si cascaval, masline, frittata de spanac cu bacon cu onion marmelade”), probabil pentru a ne mai îmbuna, unii ne servesc un dicton, care sună cam aşa: „Nu-i mâncare ca sarmaua, nici hamburgher ca pifteaua”! Aşadar, prin noi înşine! Atâta doar că, prin bucătăria epocii fanariote, am luat şi sarmaua şi chifteaua de la turci! Ceea ce nu ar conta prea mult (de la turci am luat şi ciorba, iar de la slavi borşul!), numai că PIfteaua este de nivelul socio-cultural libean în loc de lighean (vezi şi un sfat, la obiect, pe internet: „Dacă, totuși, insistați pe piftele, v-aș ruga să fiți consecvenți: nu mai ziceți nici Chișinău!”; /luciangavrila.ro/).

Nu doar verbalul. Un canal tv ne-a asigurat că va organiza cea mai grozavă sărbătorire creştină a Învierii. S-au oferit mostre: doamne, cele mai multe de a doua şi de a treia vârstă, (probabil recuperator) gătite copios şi rujate violent, se vaită, ca de Paşti, mai întâi pe improvizaţii, unele destul de penibile (de tipul „Iartă-mă Doamne, că nici o porunca a ta nu am păzit. Iartă-mă Doamne, că în păcate de moarte am căzut mereu” /sic!/, ori „La tine vin, O, Domnul meu cel Sfânt, Cu păcatele mele care sunt, Mai iartă-mă, primeşte-mă, Cu toate relele ce le-am făcut”). Pentru ca, mai apoi, să treacă la huţulii deşănţate, cu îndemnuri, verbale şi gestuale nedisimulate, spre destrăbălări. Iar programul propriu-zis, în ceea ce priveşte partea a doua, va fi fost pe măsura reclamei: ca la crâşmă, cu beţivani dezlănţuiţi! Doar e petrecere pascală!

Vocabularul de sezon nu putea lipsi: „În Joia Patimilor, audierea lui C. la Parlament”; „Cina cea de taină la... T14”, dar şi „Tăierea porcului din curtea SRI”. Aşadar, câte ceva se mai cunoaşte! Iar celor care mai vor să afle, câteva cuvinte din partea unui cleric: „Pentru cei care merg însă după slujba de Înviere la discotecă sau în baruri [sau pe canalul Rtv, n.n.], ori se ghiftuiesc peste măsură, un sfat sincer: sărbătoarea Învierii lui Iisus Christos este doar o bucurie interioară, nicidecum un prilej de beţivăneală” (/opiniatimisoarei.ro/).

Se mai poartă! Opinii, post-hoc, ale unui simplu privitor: „De când a ajuns sărbătoarea de Paşte să fie obiect de distracţie? Nu de alta, dar au fost prezentate imagini din cluburi, pline de tot felul de pipiţe şi cocalari, care ciocneau ouă roşii la ora 00:00, exact cum ar desface o şampanie de revelion” (/calmbomb.eu/).

Boală veche! Deoarece numeroase din enunţurile citate anterior reprezintă, de fapt, titluri de articole sau de postări, nu putem trece cu vederea istoricul afacerii (ca să nu ne credem descoperitori ai vreunui stil – chiar minor!). Nu ne mai referim la schiţe ale lui Caragiale pe tema unor titluri fantasmagorice din ziare, ci vom trimite la un reflex al acestei viziuni, ca extensie în formulări-diagnostic pe care le datorăm lui Alexandru Vlahuţă (1858-1919), poet şi prozator, dar care a fost şi gazetar: editor al revistei „Vieaţa” (1893–1896), şi, apoi, împreună cu G. Coşbuc, director al „Sămănătorului” (1901). Parcă interferând sarcastice poziţionări tematice ale lui Caragiale, iată sfaturile ironice pe care Vlahuţă le dădea, pentru reuşită, poeţilor: „La titlu să iai seama: sonor, bombastic, vag / Şi cu ceva macabru, să ne-nfiori din prag. / Căci titlul e alarma. Ca-n trâmbiţă să-l suni: O inimă în flăcări, La casa de nebuni, / În criptă, Flori de sânge… şi nu-i zor nicidecum / Ca titlul cu povestea să aib-acelaşi drum” (Slăvit e versul). A nu se confunda cu titluri de mai sus!

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog