Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

PROFILURI LITERARE EUROPENE

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

REGISTRU ACTUAL

CRITICĂ. ESEU

POESIS

INSTANTANEU

ANIVERSĂRI. VICTOR A. VOICU – 80

DESTINE

STAREA DE VEGHE

FĂURITORI AI UNIRII

INEDIT

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

INTERFERENŢE

AD LITTERAM

RESTITUTIO

IN MEMORIAM ANATOL CIOBANU

SINTAXĂ

LOGIC ȘI ANALOGIC ÎN COMUNICARE

RECITIREA CLASICILOR

TEXTE SACRE

PRO DIDACTICA

DIALOGUL ARTELOR

VOCI DIN TRECUT

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ANIVERSĂRI. VICTOR A. VOICU – 80

Istoria unei prietenii durabile

Claude NICOLAU

Alte articole de
Claude NICOLAU
Revista Limba Română
Nr. 2, anul XXIX, 2019

Pentru tipar

Istoria unei prietenii durabile

Într-o zi de la începutul anului 1964 s-a prezentat la Centrul de Radiobiologie și Biologie Moleculară al Ministerului Sănătății din București un tânăr locotenent major medic, cerând să-l vadă pe Directorul Centrului, autorul acestor rânduri. Locotenentul major în cauză îmi „raporta” că absolvise Facultatea de Medicină, că era pasionat de Farmacologie și dorea să lucreze în cercetarea farmacologică. Centrul nostru depindea de două ministere: al Sănătății și al Forțelor Armate. Acesta din urmă detașase un număr de specialiști militari: medici, chimiști, farmaciști, veterinari, spre a lucra aici, în proiecte care interesau armata. Funcționa la Centru un Laborator de fiziopatologie, condus de un specialist civil, care avea mare nevoie de „sânge proaspăt” spre a aborda proiecte originale și cu aplicabilitate practică.

Victor Voicu, deoarece era locotenentul major de mai sus, sosea la momentul potrivit, în contextul potrivit. Influențat de mintea complexă și de cultura știintifică excepțională ale Profesorului Alfred Teitel, al carui discipol se consideră și astăzi, nu putea fi decât un adaos prețios și promițător în acest Laborator.

Într-adevăr, la scurt timp după ce a început să lucreze efectiv în laborator, au apărut primele publicații prezentând rezultate ale cercetărilor pe care le întreprindea. Era anul 1964, an de cotitură în viața societății românești, ale carui efecte erau resimtite de fiecare cetățean în parte. Veneau la Centru spre a ține conferințe și seminare distinși specialiști de pretutindeni, Anglia, SUA, Germania Occidentală, Belgia, dar și RD Germană, URSS, Cehoslovacia etc. Contactele cu cercetători de peste hotare deveniseră lucru obișnuit și Victor Voicu a beneficiat din plin de situație, devenind cunoscut unor valoroși specialiști în domeniul farmacologiei (ex. Prof. Arriens, Olanda și alții), care au recunoscut calitatea rezultatelor publicate de Voicu și l-au invitat, i-au citat lucrările. Cariera lui științifică își urma făgașul, iar recunoașterea calităților sale de cercetător devenea tot mai evidentă.

În 1968, în urma evenimentelor din Cehoslovacia, Ministerul Forțelor Armate a preluat întreg Centrul de Radiobiologie și Biologie Moleculară, reorientându-l către probleme de interes militar, schimbându-i numele și înlocuind direcția civilă cu una militară.

În ianuarie 1969 am plecat la Institutul Weizmann din Israel, de unde m-am întors via RFG, India și SUA în iulie1970. În toamna aceluiași an am fost numit profesor de biologie, titular provizoriu la noua Facultate de Medicină a Universității din Craiova. Am fost definitivat prin concurs în 1971 și numit Șef al Catedrei-Laborator (prima astfel de creație în învățământul universitar din România) și ales în Senatul universitar. Una dintre primele probleme privitoare la Facultatea de Medicină, care au solicitat avizul Senatului, a fost înființarea disciplinei de Farmacologie și numirea unui titular al disciplinei. Recomandat cu căldură de specialiști, Victor Voicu a fost numit în 1972 conferențiar și șeful Catedrei de farmacologie la Facultatea de Medicină a Universității din Craiova. Vechile noastre legături au fost reluate, schițând proiecte de colaborare. Venirea lui Victor Voicu la Facultatea de Medicină din Craiova a întărit considerabil calitatea și activitatea corpului didactic din Facultate. Cu pecizie și meticulozitate, Victor a înființat și dotat disciplina Farmacologia, a creat atmosfera necesară cercetării și învățământului de calitate. Întâi conferențiar și apoi profesor, Victor a stabilit la Craiova o catedră viabilă și productivă, cu reală activitate de cercetare și învățământ excelent.

 În 1992 Victor Voicu a fost numit profesor la Catedra de farmacologie, toxicologie și psihofarmacologie clinică la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde funcționează și astăzi. Din 1987 Voicu este și Comandant al Centrului de Cercetări Științifice Medico-Militare, fostul Centru de Radiobiologie și Biologie Moleculară. În condiții profund neprielnice, el, cu concursul unor valoroși colaboratori, a reușit să creeze primul antidot administrat în clinica umană în România. A fost principalul factor în înfiriparea unei adevarate școli în domenii de importanță majoră pentru protecția medicală a trupelor și a populației civile în caz de agresiuni atipice.

Părăsind România în 1973, legăturile mele cu Victor Voicu au fost întrerupte până la Revoluția din 1989. În 1991, revenind în România pentru prima dată după mai bine de 16 ani, ne-am revăzut în București. Între timp el ajunsese General, șeful Direcției Medicale a Armatei, continua să conducă Centrul de Cercetari Medico-Militare, pe care între 1963 și 1968 îl înființasem și îl condusesem! Bineînțeles, Victor își continua cariera de cercetător și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Eu eram profesor la Harvard Medical Scool în Boston, MA și profesor invitat la Universitatea din Strasbourg.

Victor Voicu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991, iar câțiva ani mai târziu – membru titular. Ani de-a rândul a fost Secretar General al Academiei și acum este Vicepreședinte al Academiei Române și Președinte al Secției de Științe Medicale a acesteia. Printr-un curios joc al hazardului, Victor a ocupat și ocupă în Academie posturile pe care tatăl meu le-a ocupat acum mai bine de o jumătate de veac!

L-am invitat în 1996 la Center for Blood Research, afiliat la Harvard Medical School, unde aveam laboratoarele mele. Vizita a fost rodnică științific și, uman, extrem de agreabilă. Cu această ocazie am putut atribui o bursă în laboratorul meu unuia dintre elevii lui Victor (Dorel Radu) care, prin contribuția lui la cercetările noastre, a făcut cinste laboratorului de unde venea.

Prietenia noastră și-a reluat cursul: schimbul de idei, comunicarea. Ne-am revăzut la București și recent la Boston, unde l-am invitat spre a-l consulta în privința toxicologiei unor vectori de expresie construiți în laboratorul meu, în vederea terapiei unor maladii neurodegenerative. Am avut marea plăcere să ne revedem și cu Luminița Voicu, soția și colega lui. Acei 16 ani în care nu vorbiserăm deloc păreau să nu fi existat, atât de „normală” și naturală a fost reluarea relației noastre vechi și durabile, bazată pe respect, prețuire și afecțiune.

Cu talent și efort constant, Victor Voicu s-a dovedit capabil de success și reușită în afaceri. A întemeiat, împreună cu soția sa Luminița o întrepridere cu caracter medical – LaborMed – pe care, după câțiva ani de dezvoltare, au vândut-o unui grup American, cu un castig remarcabil.

A parcurs toate treptele acivității universitare, de la preparator la profesor titular, și-a asumat responsabilități majore: șef de disciplină, șef de Catedră, Comandant al Centrului de Cercetări Medico-Militare, șef al Direcției Medicale a Armatei, apoi membru corespondent al Academiei Române, membru titular, Secretar General al Academiei, Președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei, Vicepreședinte al Academiei Române. A fost ales Membru străin al Academiei Naționale de Medicină din Paris, precum și al altor societăți savante. Decorat cu ordine și medalii, activitatea lui a fost și este cunoscută și apreciată. Omul Victor Voicu, modest și optimist, prietenos și creativ, face cinste instituțiilor cărora le aparține sau pe care le conduce. Parcursul său excepțional stă mărturie calităților sale intelectuale și umane. Ca vechi prieten și unul dintre cei care au recunoscut foarte devreme marile calități ale lui Victor, la împlinirea celor 80 de ani îl felicit cu toată căldura pentru o carieră exemplară și o constantă omenie, care-l fac să fie unul din cei mai distinși reprezentanți ai generației lui.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog