Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

FAȚETELE CUVÂNTULUI

TESTIMONIU LEXICOGRAFIC

COŞERIANA

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

INTERFERENŢE

REGISTRU ACTUAL

LECŢIILE ISTORIEI

FĂURITORI AI UNIRII

INEDIT

STAREA DE VEGHE

EVOCĂRI

POESIS

PROZĂ

JUVENTUS

CRITICĂ. ESEU

CUM VORBIM, CUM SCRIEM?

SINTAXĂ

TERMINOLOGIE ŞI LIMBAJ

PRO DIDACTICA

DIALOGUL ARTELOR

DISOCIERI

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

Petronela Savin. Bucate din bătrâni. Frazeologie și cultură românească

Elena UNGUREANU

Alte articole de
Elena UNGUREANU
Revista Limba Română
Nr. 3, anul XXIX, 2019

Pentru tipar

În Prefața intitulată Gusturile și bucuriile lingvisticii a cărții Bucate din bătrâni. Frazeologie și cultură românească, Iaşi, Institutul European, 2018, 226 p. (autoare Petronela Savin), distinsul profesor ieșean Stelian Dumistrăcel remarcă provocatorul titlu „în viziune hasdeiană” (p. 13) – Bucate din bătrâni – Cuvente den bătrâni, subtil intertext pe care l-au sesizat și savurat imediat toți cititorii. De altfel, autoarea, preocupată de această tematică mai de demult (Savin 2011), recunoaște și ea că prin această asociere aduce un omagiu lingvistului întemeietor Bogdan Petriceicu Hasdeu. Nu e în plus să afirmăm că poate fi în egală măsură considerată o dedicație unui alt mare întemeietor al lingvisticii integrale, ca știință a culturii, și anume lui Eugeniu Coșeriu, a cărui viziune asupra discursului repetat o valorifică cu succes.

Având experiența elaborării unui dicționar care abordează inclusiv tematica alimentației (Ungureanu 2014), nu am putut trece cu vederea această primă constatare din introducere: „Relația dintre limbaj și cultură poate fi descrisă prin reflectarea în limbă a trei elemente de cultură, construirea și utilizarea unei locuințe, confecționarea de îmbrăcăminte și prepararea hranei” (p. 15).

Împăcând perspectiva tradițională asupra frazeologiei, care studiază structurile fixe ale limbii, pe de o parte, și, pe de alta, perspectiva coșeriană asupra frazeologismului ca mecanism al discursului repetat (care trebuie pus în relație cu etnolingvistica – p. 36), cercetarea optează pentru constituirea unui corpus de resurse etnolingvistice privitoare la alimentație, centrat în special pe „frazeologia contextualizată prin terminologii și discursuri preluate prin anchetă de teren din localități din județul Bacău” (p. 17), realizate în cadrul proiectului cod PN-III-P2-2.1-BG-2016-0390, Digitizarea patrimoniului cultural alimentar. Regiunea Bacău, acronim eCULTFOOD (2016-2018).

În Partea întâi, Frazeologia ca reflex al culturii (p. 21-48), autoarea își propune să facă delimitări terminologice clare între frazeologie și discursul repetat, pornind de la teoretizarea coșeriană care plasează discuția cu privire la acest subiect pe terenul vorbirii (și nu al limbii istorice, așa cum procedează tradiția lingvistică). Anume lui Eugeniu Coșeriu îi revine meritul de a fi răsturnat bine cunoscutul principiu al lui Ferdinand de Saussure, care considera limba ca unitate de măsură pentru toate manifestările limbajului, și ia ca bază vorbirea, ca măsură pentru manifestările limbajului (p. 23). Astfel, lingvistul de origine basarabeană include obiectul frazeologiei în categoria discursului repetat, pe care îl consideră obiect de studiu al lingvisticii vorbirii. Împărtășind viziunea coșeriană, prof. Stelian Dumistrăcel și școala acestuia dezvoltă conceptul de discurs repetat, valorificându-i funcția fatică, adică utilizarea limbajului ca mod de acțiune, prin manipulare, seducere și incitare a receptorului. Această dublă, să-i zicem, poziționare a frazeologiei – sub semnul limbii (ca un mod de a vorbi conform unei tradiții) și sub semnul vorbirii (în calitate de discurs repetat), permite autoarei analize și reflecții importante privind rolul acesteia, frazeologia fiind tratată ca dimensiune a culturii în general. 

Autoarea explică ce înseamnă idiomacitate (absența unei legături între sensul lexical al cuvintelor alcătuitoare și sensul frazeologic al expresiei; amintim că o unitate frazeologică, luată ca un întreg, are un sens frazeologic, fiind alcătuită din cuvinte care au un sens lexical sau gramatical – p. 26) și ce înseamnă figurativitate (o relație care conține o componentă imagistică – p. 29) și analizează cele două concepte în contextul noilor tehnologii. Astfel, „odată cu creșterea interesului pentru dezvoltarea tehnicilor de prelucrare a limbajului natural, zice autoarea, s-a pus mai acut problema relației dintre sensul frazeologic, opac pentru recunoașterea automată, și componenta literală a structurilor stabile de cuvinte, singura transparentă” (p. 28). De exemplu: a pescui în apă tulbure (analizată de Stelian Dumistrăcel, p. 38) sau a făgădui marea cu sarea (analizată de Petronela Savin, p. 41-48), legate de universul de imagini și de reprezentări ale lumii în care au fost create.

Partea a II-a, Exegeze lexicografice privind frazeologia (p. 49-108), începe cu un citat extrem de important, pe care îl reproducem în întregime, acesta consunând cu interesele noastre în materie de lexicografie și textologie: „Publicate în tiraje impresionante, utilizate cu precădere în școală, dicționarele au fost considerate multă vreme niște unelte «naturale» de descifrare a limbilor. Această perspectivă normală și iluzorie a fost deconstruită de teoria lexicografică, care consideră aceste lucrări drept texte structurate semiotic, reflectând o anumită concepție asupra limbii și lumii, o anumită simptomatologie culturală” (Apud Rey 2008:13) (p. 51). Problemele înregistrării frazeologiei în dicționarele explicative generale ale limbii române au apărut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu elaborarea primelor dicționare academice, pe care autoarea le trece în revistă: Dicționarul limbei romane (1871-1876) (cu cca 50 000 de cuvinte), redactat de August Treboniu Laurian și Ion C. Massim, care, deși era limitat de latinismul autorilor, este totuși primul dicționar în care se fac încercări de delimitare a expresiilor și frazeologismelor de restul înregistrărilor lexicografice. În acest scop, autoarea prezintă două dintre cele mai importante lexeme din domeniul alimentației: a bea și a mânca, pe care le găsește în articolele respective examinate în contexte mai largi, metaforice, cu sensuri figurative și derivate (p. 55-59). Concluzia autoarei e că din acest dicționar pot fi excerptate informații frazeologice prețioase.

O operă lexicografică monumentală analizată din aceeași perspectivă este Etymologicum Magnum Romaniae (Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor) (1886-1895) de Bogdan Petriceicu Hasdeu, proiect din care au fost editate, cum bine se știe, doar primele 3 volume, cuprinzând doar litera A și începutul literei B, până la cuvântul bărbat. Ceea ce Mircea Seche consideră o lacună a dicționarului, și anume că „faptele de limbă sunt sufocate de datele extralingvistice” (p. 61), dar și multitudinea de citate, este reconsiderat de autoare, văzând în această modalitate de elaborare a dicționarului o concepție științifică asumată de autor, în care se vede importanța și misiunea dicționarelor din perspectiva relației limbă și cultură (p. 61). Astfel, dicționarul este, în viziune hasdeiană, o carte de lectură și, totodată, o carte de reflecție asupra relației dintre cuvinte și lucruri, în care „demonstrația, amestec de metodă severă și imaginație aprinsă, de erudiție și de stil, cucerește și, în aceeași măsură, incită” (p. 62-63). Autoarea exemplifică prin lexemul APĂ, care apare în ghicitori, în proverbe și locuțiuni proverbiale, în datini și credințe (p. 66) (de ex., a lua apă de la moară).

O contribuție importantă la valorificarea lexicografică a bogăției limbii române revine lingvistului Al. Philippide: Dicționarul limbii române (tezaur), căruia, în 1897, i-a revenit sarcina de a redacta dicționarul academic după Hasdeu și care a ajuns până la prepoziția de, autorul fiind nevoit să predea fișierul lexical Academiei, deoarece nu căzuse de acord cu termenele și condițiile impuse, ca dovadă că lucrurile mari se fac încet. Astfel, dicționarul de referință, cu sigla DA, semnat de lingvistul Sextil Pușcariu, continuând munca lui Al. Philippide, a fost elaborat doar pe jumătate vreme de 38 de ani (1906-1944), ajungând până la litera L (cuvântul lojniță). Pușcariu a urmărit să dea unitate generală articolelor, muncă extraordinar de dificilă și laborioasă. Autoarea constată că, sub raportul numărului de frazeologisme, DA devine cea mai completă operă lexicografică (p. 68). Din 1959 până în 2010, cu sigla DLR (Serie nouă), dicționarul academic acoperă literele M-Z, sub conducerea lingviștilor Iorgu Iordan, Al. Graur și Ion Coteanu (până în 1999), iar ulterior a lui Marius Sala și Gheorghe Mihăilă (2000-2010), înregistrând un vizibil progres sub raportul formulării definițiilor și acurateței organizării semantice. Se analizează prezentarea unor lexeme fundamentale ale câmpului alimentației, cum ar fi (în DA): GURĂ (cu sensurile de „cavitate bucală la animale (cioc, bot, rât, plisc, clonț…)” – ex.: a se duce ca pe gura lupului; „cavitate bucală la oameni” – ex.: a-și pune gura la cale; „antropomorfism cu sensul de deschizătură cu mai multe subsensuri”) (p. 69-71); și (în DLR) MĂMĂLIGĂ cu sensurile de „pastă alimentară preparată din făină de mei, hrișcă, de orz, astăzi mai ales din porumb” – ex.: a prins mămăliga coajă; a o pune de mămăligă, a căuta nod în mămăligă etc.

Cercetătoarea a mai apelat la două surse lexicografice importante – Rumänisch-Deutsches Wörterbuch (1903-1924) al lui H. Tiktin (p. 76-85) și Dicționarul universal al limbei române (1896) al lui Lazăr Șăineanu (p. 85-95). Din cel din urmă lexicon, autoarea se oprește la frazeologismele lexemelor pupăză, pâine și rost. Ne-a atras atenția mai cu seamă lexemul rost, tratat cu o claritate care depășește prezentarea din DLR (p. 92) și asupra căruia s-a oprit și Constantin Noica într-un cunoscut studiu filosofic (Noica 1987). Astfel, rost este tratat de Șăineanu cu 3 sensuri diferite: rost „gură; vorbă, vorbire”, rost „unghi format de firele urzelii, prin care se aruncă suveica; și rost „mod de organizare a unei activități; ordine (naturală și logică), succesiune a faptelor; rânduială, organizare (în întocmirea unui lucru, în desfășurarea unui proces); plan, grupare, aranjament” (p. 92-94). O asemănare între vechiul rost și mai noul, tehnologizat, link ni s-a părut foarte utilă pentru înțelegerea celor două concepte (Ungureanu 2012: 182-193). 

Nu în ultimul rând, o referință cu greutate, la care face apel autoarea, este valoroasa colecție a lui Iuliu Zanne Proverbele românilor din România, Bucovina, Istria și Macedonia. Proverbe, zicători, povățuiri, cuvinte adevărate, asemănări, idiotisme și cimilituri cu un glosar româno-francez, vol. I-X (1895-1912), care constituie cel mai extins corpus frazeologic românesc din câte s-au realizat până în prezent (p. 95-106), cuprinzând peste 23 000 de tipuri de proverbe și zicători clasificate tematic, din cca 300 de surse, reprezentând „o imagine a lumii”. Se accentuează că acest corpus încă nu a beneficiat de o ediție critică, așa cum ar fi meritat (p. 100), autoarea oprindu-se, bineînțeles, la capitolul care se referă la mâncare și băutură, cu un total de 1437 de frazeologisme, din care alege pentru exemplificare cuvântul-titlu turtă: Fiecare își trage spuza/cenușa/focul pe turta sa (p. 103). Revizitarea acestor opere lexicografice a fundamentat realizarea corpusului integrat de resurse etnolingvistice.

Partea a III-a, Discurs gastronomic între șablon și expresivitate (p. 107-144), este descrisă pe platforma eCultFood (http://ecultfood.ub.ro/), o bază de date complexă, care cuprinde rezultatele cercetării de teren, arhivă şi bibliotecă privind practicile şi tradițiile alimentare din jud. Bacău. La data recenziei noastre (11.01.2019), pe platformă se găseau 1227 de resurse în total, culese din 34 de localități, de la 90 de informatori. Principala metodă în generarea de etnotexte privitoare la alimentație a fost ancheta de teren (timp de un an), așa cum remarcă autoarea (p. 110), realizată pe baza experimentului etnologic, a interviului tematic și a observației participative. Pentru documentarea elementelor de patrimoniu, s-a recurs la tehnici video și foto (fig. 1), în care informatorii prezintă din memorie sau în timpul procesului preparării, un discurs referitor la rețete culinare tradiționale și/sau obiceiuri și contexte care au legătură cu hrănirea (p. 112).

Partea a IV-a a volumului, cu titlul Corpus integrat de resurse etnolingvistice privitoare la alimentație – CLIRA (p. 145-158), creat în ultimii 10 ani, explică faptul că cercetările de teren realizate în cadrul proiectului eCultFood au determinat extinderea interesului către un alt proiect: e-FestMemoria. Valorificarea patrimoniului imaterial. Sărbătorile de iarnă în jud. Bacău, finalizat cu editarea unei antologii (Savin 2017), care descrie fapte culturale ce acoperă o perioadă de 130 de ani și modul în care se construiește discursul etnografic. Deoarece nu există niciun instrument electronic care să reflecte funcționalitatea unui anumit câmp onomasiologic (p. 152), echipa de cercetători în frunte cu autoarea și-a propus crearea unui corpus integrat, care să fie alcătuit din terminologie culinară, frazeologia alimentației și o colecție audiovizuală de filme, poze și texte cuprinzând discursuri referitoare la alimentație. Acest corpus este alcătuit din matrici de informație terminologică având următoarea structură: date despre cuvântul-intrare, date despre structurile frazeologice, precum și date despre discursurile audiovizuale, care vor servi ca reper pentru statistici și rapoarte automatizate, deosebit de relevante pentru studiul dinamicii limbii. Anume componenta tehnologică a acestor cercetări devine extrem de importantă în dezvoltarea societății informaționale, pentru conservarea pe termen lung a resurselor cultural-lingvistice, precum și punerea în valoare a vorbirii vs studiul limbii. Un astfel de web-corpus organizat sistemic potrivit unor markeri digitali este o primă și originală valorificare electronică a unui câmp onomasiologic de resurse etnolingvistice, care merită toată aprecierea, resursă cu acces deschis în contextul Științei deschise. Deschiderea pe care o oferă astfel de resurse electronice poate fi utilă și în vederea extinderii cu trimiteri la surse critice și literare, de exemplu (de exemplu, Krizsanovszki 2010), care prezintă fenomenele etnolingvistice analizate într-o formulă sintetizatoare, integrantă și integrală, ca parte componentă a culturii, inclusiv digitale.

 

Referințe bibliografice:

Krizsanovszki 2010 = Izabella Krizsanovszki, Fascinația enogastronomică în literatura română, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010.

Noica 1987 = Constantin Noica, Cuvânt despre rostirea românească, București, Editura Eminescu, 1987.

Rey 2008 = Alain Rey, De l’artisanat du dictionnaire à une science du mot, Paris, Armand Colin, 2008.

Savin 2017 = Petronela Savin, Timoce-Mocanu Cosmina (coord.), Aceea era... Puterea colacilor. Sărbători trăite, sărbători povestite în localități din jud. Bacău, Cluj, Editura Casei de Știință, 2017.

Savin 2011 = Petronela Savin, De gustibus disputandum... Frazeologia românească privitoare la alimentație, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2011.

Ungureanu 2014 = Elena Ungureanu, Dicționar tematic ilustrat. Locuința. Alimentația. Vestimentația. Îngrijirea corpului, Chișinău, Arc, 2014.

Ungureanu 2012 = Elena Ungureanu, Linkul și rostul: două concepte înrudite, în „Analele Universității din Craiova. Seria Științe Filologice. Lingvistică”, vol. 1-2, Craiova, 2012.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog