Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PRO DIDACTICA

Compoziţii şcolare cu caracter publicistic: recenzia şi cronica dramatică

Constantin ŞCHIOPU

Alte articole de
Constantin ŞCHIOPU
Revista Limba Română
Nr. 9-10, anul XVIII, 2008

Pentru tipar

Printre multiplele tipuri de compuneri şcolare redactate în baza textului artistic se înscriu recenzia şi cronica de teatru. Menţionăm că, din perspectivă didactică, acestea au menirea de a-l ajuta pe elev să pătrundă în esenţele operei literare, el scoţând în evidenţă atât componentele de structură (în primul rând, la nivel formal), problematica abordată de scriitor, cât şi elementele de noutate şi de originalitate ale textului artistic. În rezultat, aceste tipuri de compuneri contribuie la formarea capacităţilor de identificare, selectare, organizare, prelucrare şi transmitere a informaţiei, la formarea elevului ca cititor de literatură artistică, apt să-şi exprime opinia în legătură cu cartea citită, să discearnă între valoare şi nonvaloare, „să producă şi să redacteze unele texte literare şi interpretative” (Curriculumul la Limba şi Literatura Română pentru învăţământul gimnazial, clasele a V-a – a IX-a, Chişinău, 2006, p.4).
Recenzia este o prezentare succintă a unei opere literare (ori ştiinţifice), recent apărute, care, pe lângă consemnarea principalelor probleme şi idei, conţine sumare comentarii şi aprecieri critice. Ea se impune prin următoarele caracteristici:
a) este de dimensiuni relativ reduse, deoarece autorul nu face o analiză amănunţită a cărţii / operei;
b) prezentarea volumului / operei are ca scop atragerea atenţiei cititorilor asupra lui / ei;
c) la începutul recenziei se notează autorul, titlul cărţii, anul apariţiei, editura, numărul de pagini, formatul;
d) se prezintă apoi structura generală a cărţii, problematica abordată, situarea lucrării în câmpul creaţiei artistice a scriitorului ori al literaturii naţionale, momentele-cheie ale lucrării, elementele de originalitate şi noutate;
e) opiniile recenzentului sunt ilustrate cu scurte citate;
f)  în recenzie pot fi utilizate mai multe formule-stereotip: volumul cuprinde..., ceea ce ni se pare interesant / curios..., la lectura operei / volumului am constatat că..., volumul se remarcă prin..., originalitatea cărţii / operei rezidă în... etc.
Care sunt căile cele mai eficiente prin care elevii pot dobândi deprinderi de elaborare a recenziilor? Este necesară pregătirea elevilor pentru redactarea unei recenzii? Cât de des poate fi utilizată recenzia ca tip de compunere în procesul predării / studierii textului literar? La ce etapă a interpretării operei artistice poate fi utilizat acest tip de compoziţie şcolară? Aceste întrebări, precum şi răspunsurile adecvate găsite la ele trebuie să anime întreaga activitate a profesorului de literatură vizavi de compunerea recenziei. Referindu-ne la tehnicile de învăţare a redactării unei recenzii, subliniem că acestea pot fi diverse: de la cercetarea operei literare din mai multe perspective (dimensiuni, structură generală, problematică etc.), de la analiza diverselor studii / articole ale criticilor literari referitoare la creaţia artistică respectivă până la exerciţiile de imaginaţie, de comparare, la experimentul de gândire, la rezumat sau la metoda afirmaţiilor intenţionat greşite. Desigur, ca şi pentru alte tipuri de compuneri elaborate în baza textului literar, se impune a le oferi elevilor un algoritm / plan, care să-i ajute să-şi ordoneze gândurile. Or, acesta reiese din însăşi structura recenziei. Astfel, având, de exemplu, ca sarcină de lucru să scrie o recenzie la piesa O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, elevii se vor conduce de următorul plan (acelaşi ca structură şi pentru alte opere literare):
a) informaţie succintă (2-4 propoziţii) despre scriitor (este un debutant ori a mai publicat şi alte opere? ce opere / volume a mai publicat?);
b) volumul în care a apărut piesa respectivă (dacă a apărut ca operă aparte, se va menţiona acest fapt), editura (se va indica editura volumului cu care se lucrează la lecţie), numărul de pagini, formatul;
c) date despre structura operei (părţi, capitole, numărul de acte şi scene etc.);
d) prezentarea problematicii abordate de scriitor (lupta dintre cele două grupări politice pentru desemnarea candidaturii de deputat. Vor fi trecute în revistă cele două grupări politice);
e) situarea operei în contextul creaţiei scriitorului. Se va menţiona dacă această problemă a mai fost / n-a mai fost abordată de I. L. Caragiale în alte opere apărute. Dacă problema a mai fost abordată se vor numi operele respective;
f)  relevarea elementelor de noutate şi de originalitate ale operei (exprimarea opiniei personale referitoare la aceste aspecte ale problemei, susţinute cu citate scurte extrase din operă. În primul rând se va atrage atenţia asupra comicului ca mod de prezentare a unor tipologii umane, comic ce ia forma satirei, a ironiei şi, pe alocuri, a grotescului – în cazul lui Agamiţă Dandanache);
g) exprimarea unor nedumeriri ale recenzentului (dacă este cazul) în legătură cu anumite aspecte ale tratării temei de către scriitor (ce s-ar putea reproşa operei / scriitorului?);
h) formularea concluziei generale pe marginea operei.
Recurgând la metoda afirmaţiilor intenţionat greşite, profesorul le poate solicita elevilor să creeze două tipuri de recenzii la unul şi acelaşi text literar / una şi aceeaşi operă literară: prima care să corespundă datelor operei şi alta în care se vor formula idei greşite despre structură, problematică, originalitate, noutate etc. În continuare se vor analiza cele două recenzii, scoţându-se în evidenţă afirmaţiile gratuite, greşite, clişeele. Astfel, elevii vor putea să se debaraseze de unele stereotipuri utilizate în aprecierea operei de artă, cum ar fi: îmi place că-i foarte originală, are o problematică gravă, personajele sunt foarte bine conturate, se remarcă prin noutate etc. În alte situaţii, elevii pot scrie doar recenzia cu afirmaţii greşite (ori profesorul le poate da o astfel de recenzie scrisă de el însuşi), aceasta mai apoi fiind supusă unei redactări colective sau individuale din perspectiva „corespunde – nu corespunde datelor operei”. Desigur, elevii înşişi vor fi cei care vor depista greşelile comise într-o recenzie sau alta, fapt destul de important pentru concentrarea atenţiei lor asupra esenţialului creaţiei artistice.
Atunci când se utilizează exerciţiul de imaginaţie în procesul de pregătire şi chiar de scriere a unei recenzii, elevii trebuie să-şi imagineze: a) că opera în cauză a apărut recent şi este cea mai citită carte de către tineret; b) că trebuie să participe la lansarea acestei cărţi; c) că se află într-un concurs în care trebuie, într-un timp limitat, să stimuleze interesul de lectură al unui număr cât mai mare de cititori; d) că trebuie să explice de ce mai mulţi colegi din clasă o citesc pe nerăsuflate în timpul altor ore etc.
Analiza recenziilor ce aparţin unor nume consacrate este o modalitate eficientă de pregătire a elevilor pentru scrierea / redactarea acestui tip de compunere. Or, ele, pe lângă faptul că le oferă o informaţie destul de necesară şi succintă despre opera în cauză, le servesc totodată şi ca model pentru redactarea propriului text-recenzie. Pentru început, la etapa de pregătire, elevii pot prelua din aceste recenzii anumite formule, modalităţi de exprimare, fără să fie învinuiţi de plagiat, utilizându-le, eventual, la recenzarea – ca sarcină de lucru – a altei opere literare ori text ştiinţific. Cercetarea textelor propuse de profesor se va realiza din unghiul de vedere al următoarelor întrebări: Care este valoarea recenziei analizate de ei? Ce informaţie oferă ea? În ce măsură această recenzie convinge cititorul cu privire la ineditul, originalitatea textului recenzat, îl determină să vrea să-l citească? Care din cele două / trei recenzii analizate este mai bună? Ce elemente de structură se regăsesc / lipsesc dintr-o recenzie ori alta? Sarcinile de lucru pot fi formulate diferit. Exemplificăm:
a. Citiţi recenziile de mai jos:
„Sub egida Casei Limbii Române a apărut recent manualul Gramaire française. Morphologie et syntaxe. Guid bref, semnat de Tatiana Guriţanu. Autoarea încearcă să prezinte gramatica franceză într-o formă succintă, structurată după criterii logice şi, respectiv, accesibilă.
Volumul este alcătuit din două părţi: morfologie şi sintaxă. Pentru a facilita însuşirea teoriei gramaticale, materialul este prezentat în formă de tabele şi scheme.
Cartea nu reprezintă o simplă expunere a problemelor gramaticii franceze, ci un „ghid”, diferit de un manual obişnuit. Autoarea confirmă faptul că pentru explicarea problemelor de gramatică trebuie folosită metoda aplicată în manualele elaborate de autori francezi.
Ghidul este recomandat tuturor celor care vor să studieze mai aprofundat limba franceză” (revista „Limba Română”, 2006, nr. 1-3, p. 205).
„Volumul Din datina Basarabiei, publicat în 1936 de către profesorii de limba română Olimpiu Constantinescu şi Ion Stoian, conţine informaţii despre tradiţiile populare din zonele Orhei, Tighina, Hotin, Lăpuşna (cel mai bine prezentate), Cahul, Soroca, Cetatea Albă. Lucrarea făcea parte dintr-un proiect mai amplu, pe care profesorii îşi propuseseră să-l realizeze cu ajutorul elevilor: editarea unor monografii ale oraşelor şi «mai ales ale satelor» (proiect care nu a fost realizat).
Autorii cărţii şi-au propus să readucă în memorie şi să valorifice o moştenire culturală autentică. Prin această lucrare ei le sugerează, mai ales celor care locuiesc la sate, să respecte datinile, iar celor care locuiesc la oraşe le adresează următorul îndemn: «Readuceţi aceste datini în căminele voastre şi în viaţa voastră de toate zilele. Le veţi reînvia şi restabili în drepturile lor în oraşe, precum ele sunt stabilite şi se păstrează neştirbite la sate. Aşa şi numai aşa vom servi neamul nostru cu folos şi vom putea lăsa neştirbită comoara străbună».
Autorii cărţii evocă cele mai frumoase obiceiuri autohtone. [...] Un obicei, întâlnit în trecut, era Vălăritul: «Flăcăii porneau cu lăutarii pe la casele unde se adunau cumpănii şi duceau cu ei o pască cu trei ouă roşii şi cântau Hristos a înviat. Lăsau pasca acolo şi primeau alte, mergeau apoi în altă parte şi făceau acelaşi lucru, lăsând pasca primită şi dându-li-se alta, şi în plus un colac – partea cântăreţilor. Astfel circula pasca de la o casă la alta» [...]
Această lucrare este utilă în primul rând pentru folclorişti, incluzând informaţii interesante despre tradiţiile populare basarabene” (O carte despre datinile noastre).
b. Delimitaţi aspectele la care se referă autorii.
c. În ce măsură informaţia din recenzii satisface / nu satisface aşteptările voastre?
d. Care din recenzii corespunde mai mult rigorilor impuse unor astfel de texte?
e. Ce aţi reproşa autorilor acestor recenzii?
f.  Identificaţi în recenziile date formulele-stereotip. Găsiţi, apelând la sinonimie / antonimie, echivalentele lor.
g. Argumentaţi valabilitatea unor afirmaţii atestate în recenzii.
h. Redactaţi o recenzie la o operă / carte preferată ori propusă de profesor, utilizând formulele-stereotip atestate în modelul de mai sus.
Aşa cum menţionam mai sus, acest tip de compunere şcolară urmăreşte un scop practic, de utilitate imediată, cotidiană: deprinderea elevului de a se exprima într-o formă compoziţională pe marginea unei cărţi / opere artistice citite / apărute recent, servind drept important mijloc de cultivare a spiritului de observaţie al elevilor, al gândirii şi sensibilităţii lor cognitiv-afective.
Practicată, în special, în clasele de liceu, cronica dramatică / de teatru / literară este definită de Constantin Parfene ca „un articol publicistic în care se consemnează şi comentează evenimentele culturale, artistice interne şi externe / un spectacol teatral (Compoziţiile în şcoală, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1980, p. 302). Principalele ei caracteristici sunt:
a) se consemnează un eveniment teatral (un spectacol de teatru).
b) evenimentul comentat face parte din viaţa culturală actuală (se impune prin actualitate).
c) finalitatea unei cronici este informarea publicului despre evenimentul produs recent, prin relatarea, interpretarea şi aprecierea lui, provocându-i interesul pentru cunoaşterea mai îndeaproape a acestuia.
Întrucât redactarea unei cronici dramatice este o operaţie complexă, chiar din capul locului elevii vor ţine cont de un şir de cerinţe şi anume:
1. Realizarea scopului:
a) afirmarea faptului de artă teatrală autentic (unde şi când s-a produs?);
b) soluţionarea unor „dileme” de punere în scenă;
c) remarcarea tendinţelor novatoare, valoroase;
d) încurajarea actorilor talentaţi;
e) analiza modului în care ideea a fost concretizată în viziunea plastică;
f)  trezirea interesului publicului pentru teatru.
2. Cronicarul trebuie să dea dovadă de judecată competentă şi obiectivă, cultură generală bogată, cunoaştere a artei teatrale, gust estetic şi talent publicistic.
Cât priveşte tehnica elaborării cronicii dramatice, ca şi în cazul altor tipuri de compuneri, profesorul îi va familiariza mai întâi pe elevi cu elementele de structură a unei cronici. Aceasta se constituie din:
1. Introducere:
– se indică, de regulă, ce reprezintă piesa în dramaturgia naţională (şi universală, dacă este cazul), în contextul creaţiei scriitorului, în repertoriul teatrului respectiv şi al altor teatre.
2. Cuprins:
a) analiza literară a textului dramatic (sumar, în cazul pieselor cunoscute, mai detaliat, în cazul pieselor mai puţin cunoscute ori inedite), aceasta constând în:
–  prezentarea ideilor fundamentale;
–  evidenţierea structurii dramatice (acţiune, personaje, dialog);
–  valoarea textului şi valenţele lui scenice;
b) descifrarea concepţiei regizorale, operaţie care vizează:
–  atitudinea creatoare faţă de text (completări sau devieri ale intenţiilor autorului, minimalizarea unor idei principale, deplasări de accente ideatice etc.);
–  limbajul regizoral (direct sau metaforic, accesibil sau încifrat);
–  mijloace prin care se realizează atmosfera spectacolului: ton, ritm, plastică, lumini, costume;
–  aprecieri asupra muzicii spectacolului.
c) comentarea jocului actorilor: alegerea distribuţiei (adecvată, inadecvată), analiza rolurilor foarte bine interpretate (înţelegerea de către actori a textului, a intenţiei regizorale, mijloace personale ca voce, gest, ţinută, capacitate afectivă), analiza rolurilor interpretate greşit.
3. Încheiere:
a) utilitatea spectacolului (cui se adresează, la ce serveşte şi ce efecte poate avea asupra spectatorului);
b) contextul cultural-artistic în care se înscrie spectacolul.
Se ştie că nu se ajunge la realizări decât practicând, de aceea profesorul îi va pune pe elevi în situaţia de a exersa sistematic, fie că ei vor trebui să compună o cronică dramatică în urma vizionării unui spectacol (într-un teatru ori de pe casetă video / CD), fie să însceneze o scenă din piesa studiată (ex.: O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale), să o prezinte în faţa clasei şi, ulterior, să redacteze un fragment pentru o eventuală cronică, în care să se refere la jocul actorilor, la concepţia regizorală ori la orice alt aspect ce vizează structura unei cronici. Contactul cu modelele constituie o cerinţă indispensabilă în practica însuşirii tehnicii compoziţiei respective. Analizând din diverse perspective mai multe cronici dramatice, ce aparţin unor specialişti în domeniu consacraţi (publicate în ziarele şi revistele de specialitate), elevii nu numai că se documentează referitor la evenimentul cultural produs, dar observă şi modul de organizare şi de exprimare a ideilor într-un text. Deprinderile de redactare a unei cronici pot fi dobândite şi prin alte procedee: exerciţiile orale şi scrise, extrasul, nota critică (observaţia personală făcută pe marginea unei idei desprinse din text), fişa de studiu etc. Cât priveşte sarcinile de lucru, ele pot fi aceleaşi sau asemănătoare cu cele propuse pentru analiza unor recenzii: să-şi exprime opinia referitore la cele comunicate, precum şi la modul de comunicare, să releveze aspectul / aspectele la care se referă autorul ş.a. Reuşita elevilor depinde, în mare parte, de profesor. Adesea elevilor li se impune obligaţia să compună într-o anumită zi şi la o anumită oră, să trateze un anumit subiect. Desigur, acest fapt generează din partea lor o atitudine negativă faţă de compoziţii. Or, relaţia elevului cu practica elaborării compoziţiilor trebuie să fie şi una de plăcere. Aşadar, profesorul va găsi momentul oportun şi va crea condiţii favorabile pentru ca elevii, neconstrânşi, să redacteze o recenzie ori o cronică de teatru.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog