Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

REVISTA „LIMBA ROMÂNĂ” – 30 DE ANI DE LA FONDARE

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

RECURS LA PATRIMONIU

LINGVISTICĂ

LEXICOGRAFIE

CUVINTE DEZVELITE

ONOMASTICĂ

COŞERIANA

EX CIVITATE

RECITIREA CLASICILOR

INTERFERENȚE CULTURALE

POESIS

SINTEZE

CRITICĂ. ESEU

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

ANIVERSĂRI. ONUFRIE VINȚELER – 90

ANIVERSĂRI. DUMITRU RADU POPESCU – 85

REGISTRU ACTUAL

LECŢIILE ISTORIEI

RESTITUTIO

DIALOGUL ARTELOR

VOCI DIN TRECUT

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ARGUMENT

Idealurile pulsează în conștiința noastră ca o inimă

Gheorghe Mihai BÂRLEA

Alte articole de
Gheorghe Mihai BÂRLEA
Revista Limba Română
Nr. 4-5, anul XXX, 2020

Pentru tipar

Puțini dintre cei născuți în anii ’50 ai secolului trecut, în perioada totalitarismului comunist de tip stalinist, din România și Republica Moldova, aveam/aveau acces la adevărurile sacre și necesare ce unesc românii din toate provinciile istorice. De exemplu, în manualele de istorie din România se spunea ciuntit că prin Tratatul Ribbentrop-Molotov (mai exact dintre Germania nazistă a lui Hitler și statul comunist sovietic al lui Stalin) a fost mutilată geniala operă istorică a poporului român – Unirea, proclamată la Alba Iulia 1918, în prezența a peste o sută de mii de delegați și a unor personalități vizionare, reprezentând voința românilor din toate provinciile.

În Moldova sovietică, același eveniment era prezentat propagandistic ca un act de „eliberare” de către armata sovietică din harta „imperialismului românesc”. Au fost constant omise celelalte consecințe, nu mai puțin tragice, socio-umane, culturale, lingvistice, de comunicare etc. Sovietizarea României în marș forțat implicase și interzicerea oricăror referiri sau considerații la aceste teme. Totuși, istoricii români ies din muțenia impusă îndeosebi în anii ’70. În Moldova se reinstituise prigoana împotriva identității etnice românești, a limbii române, prin inventarea unui moldovenism etnic și lingvistic aberant, menit să penetreze ființa românească până în codul genetic al apartenenței de neam. Limba, ca pivot al oricărei culturi și societăți, devenise prima țintă strategică. Calcul cinic și eficient: în absența limbii proprii un popor devine un cadavru colectiv în istorie. Rusificarea limbii prin substituirea alfabetului latin în favoarea limbii ruse a produs un rudiment, un hibrid lingvistic străin de spiritul românesc. Nu pentru că limba rusă nu este generoasă – în ea și-au scris opera personalități de geniu ci, pur și simplu, pentru că limba română aparține unui alt trunchi lingvistic și cod cultural.

Cărți în limba română cu caractere latine ale autorilor din țară puteai găsi în republicile asiatice din imperiul sovietic, dar nu la Chișinău sau Cernăuți.

Hărțuirea și marginalizarea limbii române în Basarabia mi-a fost relevată și de foștii studenți maramureșeni din Transcarpatia, la Chișinău. Când erau surprinși vorbind românește de către rusofoni sau rusofili, li se atrăgea atenția să „vorbească omenește”. Adică limba română nu suna pentru ei „omenește”! Mai dramatic nu se poate!

Primul scriitor din Basarabia pe care l-am cunoscut a fost poetul Liviu Damian, venit cu o echipă redacțională de la revista „Luceafărul”, din București, la invitația mea și a colegului Petru Dunca, în Maramureș, exact în ziua în care se stingea din viață Nichita Stănescu. Îi amintesc pe poeții Ion Gheorghe, Nicolae Dan Fruntelată, criticul Mihai Ungheanu, scriitoarea Sânziana Pop etc. În echipă se regăsea și o doamnă, tăcută, la prima impresie, Petrescu, din Moldova, despre care Liviu Damian mi-a spus că oficial este delegată ca traducătoare, adică să-l traducă pe poet din limba „moldovenească” în limba română! Aflasem și că era absolventă de Facultate Română la Moscova. Nici azi nu mi-am revenit din perplexitatea trăită.

Știam din anii studenției că sunt mulți scriitori din Basarabia care visează și scriu românește. Persistă în mine emoțiile trăite urmărind, la TV Moldova, în 1989, dezbaterea din Parlamentul de la Chișinău pentru recunoașterea limbii române ca limbă de stat. Actorii din fruntea luptei erau scriitorii. Afirm și acum că Revoluția din Decembrie 1989 din România își are origini și în revoluția pentru limbă din Republica Moldova. O trezire românească într-o provincie ce părea predestinată să rămână gubernie rusească chiar și după dispariția URSS și cucerirea independenței cu tancurile rusești în Transnistria. Mai poate fi vorba de independență?

Sunt circumstanțe istorice contradictorii și conflictuale, care reclamau o repoziționare a bătăliei pentru demnitate etnică și în favoarea limbii române. Se pun astfel temelii intelectuale și patriotice revistei „Limba Română”, cu alfabet latin, avându-l în frunte pe distinsul profesor Ion Dumeniuk. Printre cei chemați alături de el, în urmă cu exact trei decenii, este Alexandru Bantoș, jurnalist de carieră. Am avut onoarea în anul 2000, ca prefect de Maramureș, să-l primesc la Baia Mare, împreună cu distinsa lui doamnă Ana, reputat critic literar. Veniseră special pentru a realiza un număr dedicat Maramureșului. Am acceptat provocarea fără ezitări și am organizat deplasarea unui desant cultural maramureșean spre Chișinău, cu Ansamblul Național „Transilvania” din Baia Mare, instituție etalon în reprezentarea dansului, cântecului şi portului maramureşean. Rămân memorabile spectacolul din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, vizitele la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”. Am cunoscut personalități culturale, scriitori, oameni obișnuiți care celebrau entuziast limba română, marginalizată, nepermis de mult în spațiul public, de un substitut inventat arbitrar, respectiv „limba moldovenească”. Dar Alexandru Bantoș și colaboratorii, mulți și din România, înfruntând împrejurări potrivnice financiare, administrative, politice, au învins. Un destin asumat responsabil, printr-un admirabil eroism cultural și patriotic. Să rămâi fidel trei decenii unui proiect înseamnă că idealurile acestuia pulsează în conștiința ta. Mai rar astfel de îngemănări în cultura română, între un intelectual, scriitor, jurnalist și instituțiile date în răspundere: revista „Limba Româna” și Casa Limbii Române. Am participat și la aniversarea celor două decenii de la înființarea revistei, în 2011, ca senator. Mă simt un privilegiat să mă număr în grădina de prieteni ai lui Alexandru Bantoș (ca să-l parafrazez pe poetul și jurnalistul Gheorghe Pârja), pe terasa cu poeți de la apartamentul lui. El și revista „Limba Română”, Casa Limbii Române și-au făcut datoria cu demnitate, cu riscuri pentru libertate și viață. Au câștigat bătălii, dar nu și-au încheiat misiunea. Din păcate, mai sunt adversari pentru limba neamului românesc și vorbitorii ei. Revista are nevoie de sprijin nu doar din partea prietenilor, ci și a instituțiilor abilitate din România și Republica Moldova. După modelul oferit de Academia Română, care, într-un moment de criză financiară, și-a asumat finanțarea editării câtorva numere de revistă. Numai astfel va putea fi valorizat pentru viitor prestigiul acestei reviste în Patria Limbii Române, care transcende unor granițe politice impuse de puteri și regimuri totalitare.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog