Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Interacţiunea lexicului comun cu terminologia militară

Marin BUTUC

Alte articole de
Marin BUTUC
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XIX, 2009

Pentru tipar

Cercetătorii în domeniul lingvisticii au constatat că în ultimii ’50-’60 de ani s-a creat o situaţie când cele mai importante probleme ale lexicologiei sunt, de fapt, şi probleme ale terminologiei. Astfel, cercetarea oricărui fenomen din lexicologie este imposibilă fără a aborda şi aspecte ale sistemelor terminologice profesionale, ceea ce demonstrează o vădită şi strânsă legătură a sistemului lexical neterminologic (adică a cuvintelor-netermeni din fondul principal lexical, a cuvintelor din uzul general) cu lexicul terminologic (cuvinte-termeni care fac parte din sistemul metalimbajelor terminologice profesionale).
Aceste două domenii, lexicul neterminologic şi lexicul terminologic, se află într-o legătură reciprocă, într-o corelaţie, dar nu se suprapun, fiecare deţinând şi un număr mare de particularităţi individuale, proprii.
Bunăoară, cuvintele-termeni (termenii profesionali), în raport cu orice unitate lexicală (cuvânt-netermen), formează „unităţi lingvistice nominative mai puţin libere şi sunt lipsite de spontaneitate”1. Termenul profesional este mult mai convenţional şi mai raţional. Datorită acestor marcheri toate metalimbajele terminologice (domenii din care fac parte termenii) devin penetrabile din exterior, ordonându-se sistemic parcă de la sine, fenomen care este bine observabil şi testat în ultimele decenii de fluxul masiv al termenilor profesionali datorită progresului tehnico-ştiinţific, care este pe cât de benefic, pe atât şi de periculos.
Despre acest grad de periculozitate profesorul moscovit R. A. Budagov afirmă că „în situaţia revoluţiei tehnico-ştiinţifice implicarea specialiştilor lingvişti, întru coordonarea limbii sau planificarea terminologică a limbii, constituie o datorie primordială”, deoarece în aceste condiţii „dacă nu ne ocupăm conştient de termeni, lingviştii, în cele din urmă, vor ajunge în situaţia când nu se vor mai putea înţelege unii cu alţii”2. Aceasta ne face să credem, pe bună dreptate, că lingviştilor-terminologi li se cere să asigure terminologiilor speciale o sistemicitate care ar facilita nu numai funcţionarea propriu-zisă a termenului, dar şi însuşirea terminologiilor de către specialiştii în domeniu.
Principiul sistemicităţii constituie o condiţie sine qua non pentru terminologi, deoarece, în conformitate cu acest criteriu, denumirea terminologică se supune monosemantismului şi interdependenţei. Sistemicitatea, în paralel cu principiul caracterului normat şi estetic, formează factorul lingvistic determinant la încadrarea denumirii speciale a termenului într-un metalimbaj terminologic profesional. Caracterul de sistem al unui cuvânt-termen „dispare din momentul în care acest termen iese din cadrul sistemului «său» profesional”3.
Terminologia militară românească formează un domeniu profesional în cadrul sistemului terminologic general al limbii române, din care fac parte toate metalimbajele terminologice profesionale. Terminologia militară românească se înscrie printre sistemele terminologice româneşti, având la bază aceleaşi particularităţi noţionale şi lingvistice, specifice unui metalimbaj terminologic profesional. De aceea, termenul militar românesc, asemeni termenilor din celelalte domenii profesionale (din medicină, agricultură, tehnică, informatică etc.) reprezintă un cuvânt special (cu o structură simplă sau compusă), care are o relaţie cu o noţiune din domeniul artei militare: ştiinţă militară, tehnică militară, producerea armelor, activitatea armatei etc.
Metalimbajul terminologic militar românesc îşi asigură o sistematicitate şi în cazul când cuvintele sunt preluate din uzul general, din lexicul neterminologic. La baza acestui fenomen este pusă asemănarea formei obiectelor militare cu părţi ale corpului omenesc sau contiguitatea logică şi funcţională a obiectelor şi noţiunilor militare cu obiecte şi noţiuni din uzul general, ceea ce condiţionează o relaţie a termenului nu cu contextul, dar cu câmpul său terminologic din care face parte şi „care îi înlocuieşte contextul”4. Datorită acestui fapt, particularităţile de termen militar ale unor termeni pot fi sesizate numai în cadrul metalimbajului terminologic militar sau numai în relaţie cu el.
Respectând aceste condiţii, am determinat câteva clase de cuvinte-netermeni (cuvinte din uzul general al limbii române) care au fost preluate de terminologia militară, creându-se, prin ele, termeni militari-sintagme:
I. Cuvinte ce denumesc părţi ale corpului omenesc: bărbie pentru fixarea tijei recuperatorului – proeminenţă metalică în formă de pătrat pe culata ţevii de tun; cap (la bombă, rachetă) – extremitate sau piesă de extremitate a unei bombe sau rachete, care face corp comun cu ea; gura ţevii de tun – partea extremă a ţevii de tun, în formă rotundă, prin care se lansează focul; ureche– porţiune îngroşată, în formă de ureche, prevăzută pentru menţinerea axului oblonului închizătorului la tun; picior– suportul afetului trepied al mitralierei.
II. Cuvinte ce reprezintă denumiri de păsări şi animale sau părţi ale corpului acestora:cocoş – piesă în formă de cap de cocoş a mecanismului de percuţie la unele arme de foc; arici– baraj de fortificaţie transportabil, confecţionat din câte trei grinzi metalice încrucişate, destinat pentru întărirea obstacolelor naturale sau a unora din lucrările genistice de apărare (închiderea rapidă a drumurilor, străzilor, culoarelor); coamă(de infanterie) – partea cea mai de sus a înălţătorului la unele arme de infanterie, aflată la baza cursorului, care are rolul de a sprijini înălţătorul când acesta e în poziţie verticală; gheară de pisică – unealtă formată din bare metalice, curbate, cu două, trei sau patru braţe, de capătul căreia se leagă o frânghie rezistentă, lungă de 30-50 m; se foloseşte pentru deplantarea minelor antitanc, pentru descoperirea minelor de tracţiune plantate în apă, ierburi înalte, lăstăriş şi pentru desfacerea abatizelor, baricadelor, barajelor de sârmă puţin vizibile; colţi antitanc – baraj de fortificaţie fix împotriva tancurilor, autovehiculelor, realizat din grinzi masive de beton armat, blocuri de piatră, grinzi metalice, şine de cale ferată sau bârne îngropate în pământ şi consolidate în pământ cu cleşti orizontali.
III. Cuvinte ce denumesc obiecte de uz casnic (recipiente, instrumente, mecanisme) şi elemente de construcţie:clanţă – dispozitiv cu acţiune întârziată la unele închizătoare de tip şurub de la gurile de foc; ciocan de foc – tragere de artilerie dezlănţuită prin surprindere, de durată variabilă, cât mai scurtă; paharul proiectilului – cameră pentru încărcătura utilă a corpului proiectilului, care are o formă asemănătoare cu un pahar; uluc – partea anterioară, în formă de jgheab, a patului unei puşti sau carabine; vargă de curăţat – accesoriu metalic al armelor de foc portative, folosit la curăţarea canalului ţevii; pâlnie de obuz – groapă făcută în pământ de un obuz care a explodat; perdea de fum – val de fum dens, creat pentru a împiedica observarea inamicului sau a masca acţiunile trupelor proprii.
IV. Cuvinte ce desemnează obiecte de vestimentaţie:cămaşa glonţului – îmbrăcăminte a părţii utile a glonţului (miez, compoziţie incendiară sau trasoare), realizată dintr-un metal sau aliaj cu duritate relativ mică pentru a permite imprimarea pe ea a plinurilor, ghinturilor ţevii şi a asigura astfel glonţului pe traiectorie o mişcare de rotaţie; guler – proeminenţă inelară exterioară a tubului cartuş; brâu director – parte inelară a corpului proiectilului; brăţară– proeminenţă inelară exterioară pe ţeava de tun; agrafă – material genistic din sârmă curbată şi ascuţită la ambele capete, folosit la prinderea sârmei (ghimpate) pe pari sau ţăruşi, pentru realizarea gardurilor şi reţelelor.
Prin urmare, cuvintele-netermeni militari, preluate din fondul lexical principal, devin termeni militari numai în cadrul sistemului terminologic militar. Câmpul terminologic militar le asigură statut de termeni. În afara câmpului terminologiei militare, cuvintele prezentate nu mai sunt termeni, dar cuvinte obişnuite.
 
Bibliografie
1  Н. К. Гарбовский, Сопоставительная стилистика профессиональной речи, Москва, 1988, p. 21.
2  Р. А. Будагов, Человек и его язык, Москва, 1976, p. 245.
3  Л. И. скворцов, Вопросы терминологии и письменного творчества в эпоху НТР // Терминология и культура речи, Москва, 1981, p. 16.
4  A. A. Реформатский, Что такое термен и терминология // Вопросы терминологии, Москва, 1961, p. 51.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog